Secretele numerelor 69, numarul sexualitatiii

Există o serie de numere controversate, din pricina unor conotaţii tabu pe care le comportă. 69 este unul dintre ele, asociat cu o sexualitate considerată anormală, nefirească, blamabilă. Oare chiar aşa să fie? Şi, până la urmă, cine defineşte sfera realului?

69 este, în primul rând, o stilizare a ideogramei chinezeşti ce semnifică echilibrul celor două energii, masculină şi feminină, yin şi yang. Din punct de vedere numerologic, 6 este un număr feminin, iar 9, masculin. 6 corespunde planetei Venus, deci feminităţii în toată complexitatea sa. 9 este un număr atribuit în numerologia modernă lui Uranus. Există discuţii pe marginea guvernării planetare a acestui număr, pe care mulţi îl văd sub semnul lui Marte. Ca semnificaţie, în numerologia vestică, occidentală, 9 corespunde clar lui Uranus, prin natura sa vizionară, umanitară, socială.

9 corespunde într-adevăr lui Marte, dar în numerologia vedică, nu în cea practicată la noi. Iar în interpretarea lui 69 e util să ne întoarcem la origini. Una din cele mai vechi reprezentări vizuale ale poziţiei erotice 69 este o sculptură din templul indian de pe insula Elephanta, lângă Mumbai, datând din primele secole ale erei noastre. Şi ştim că din părţile acelea se trage Kama Sutra, ghidul relaţiilor sexuale, elaborat în limba sanscrită undeva între anii 400 î.Hr şi 200 d.Hr. Aşadar, ca să înţelegem conotaţiile primare ale lui 69 trebuie să mergem pe filiera autentică, în cazul de faţă, cea hindusă. Deci îi vom atribui lui 6 planeta Venus şi vom accepta la acest nivel energia lui Marte ca influenţă asupra numărului 9. Venus şi Marte. Femeia şi bărbatul contopiţi.

69 este numărul care consfinţeşte legătura dintre bărbat şi femeie, nu doar la nivel fizic, ci şi spiritual. 6 este numărul familiei şi al responsabilităţilor asumate în viaţa de familie. 9 este numărul dăruirii, al altruismului, al generozităţii faţă de partener. Prin 9, îl luăm pe celălalt în centrul Universului nostru. Sub pecetea lui 69, aspirăm împreună cu partenerul spre o evoluţie în doi, formând o familie (6) şi dedicându-ne celuilalt la bine şi la rău (9). 69 include frecvenţa devotamentului, a simţului de răspundere, a purtării de grijă, a protecţiei oferite celuilalt în mod necondiţionat!

Energia masculină şi cea feminină sunt legate chiar în Biserică în timpul slujbei de cununie, printr-un pasaj biblic citat din învăţătura lui Iisus Hristos:

„El a zis: N-aţi citit că cel ce i-a făăcut de la început i-a făcut ărbat şi femeie?

Şi a zis: Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipide femeia sa şi vor fi amândoi un trup.

Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.”

(Evanghelia după Matei, cap. 19)

Aceasta este formula ritualică prin care cei doi parteneri care se cunună sunt legaţi inclusiv la nivel fizic, astfel încât atracţia fizică pe care o emite fiecare dintre cei doi să rămână în cuplu, să nu mai aibă ochi decât unul pentru altul. Tot prin această formulă se întăreşte coarda energetică de fidelitate între cei doi. La mijloc este de fapt un jurământ de apartenenţă şi de monogamie, “Jur să fiu numai al tău!”/ “Jur să fiu numai a ta!”.

69 este numărul care ne îndeamnă să refectăm asupra sexului ca energie divină. Senzualitatea şi plăcerile, specifice numărului 6, se filtrează prin energia lui 9, care transcende realitatea fizică. 69 devine numărul prin care se sublimează plăcerea, precum şi orice fantezie erotică.

De asemenea, este lesne de dedus că 69 este şi calea către eliberarea de influenţa intruzivă, sufocantă, atotştiutoare  a părinţilor în familia nou-formată. Numărul 69 poartă energia desprinderii de familia de origine şi a întemeierii unei noi familii. Prin accesarea numărului 69 (în scris, de exemplu, prin scrierea lui, de ce nu de 69 de ori), scade capacitatea părinţilor de a-şi impune voinţa asupra familei proaspete.

9, în numerologia modernă, sub semnullui Uranus, ne trimite la mitologie. Iar Uranus era stăpânul Cerului şi tatăl tuturor zeilor asociaţi simbolic cu planetele sistemului solar. Grecescul “Ouranos” chiar asta înseamnă, “Cer”. Nu întâmplător planeta Uranus este considerată patronul astrologiei. 6 este numărul feminităţii creative, fertile, ocrotitare. 6 este una dn feţele mamei Pământ, Geea. În numărul 69, mama Pământ (6) se uneşte cu tatăl Cer (9). Numărul 69 uneşte deci, Cerul cu Pământul. Prin căsătorie, cei doi parteneri se angajează să aducă pe Pământ frumuseţile Cerului şi să clădească pe Pământ o viaţă bineplăcută Creatorului.

Prin 69, trupul se uneşte cu spiritul! 69 este un număr al iubirii divine manifestate în plan fizic! Senzorialul (6) este proiectat în astral. Abandonul în lumea simţurilor devine experienţă transcendentă. Că doar există şi expresia “M-am simţit în al 9-lea cer”. 69 este un număr care protejează viaţa de familie, care întăreşte legătura dintre cei doi parteneri, care fereşte de influenţe externă, care taie corzile negative cu părinţii, cu trecutul, cu strămoşii. Ar fi interesant de văzut cum acţionează, de pildă, folosirea lui 69 ca simbol scris sau rostit în constelaţiile familiale...

Trebuie specificat însă că 69 este un umăr al uniunii, dar şi al purităţii. Cuplurile bazate pe respect, devotament şi fidelitate pot beneficia de protecţia acestei puteri simbolice. Atenţie! Nu vorbim neapărat de experienţa sexuală aferentă, ci de 69 ca forţă, ca acces spre o formă de putere şi protecţie. 69 poate fi, pur şi simplu, scris pe o foaie de hârtie şi amplasat la vedere. Atunci când ne referim însă strict la o experienţă erotică sub semnul lui 69 în afara cuplului asumat, legătura creată nu mai stă sub protecţia divină, ci sub influenţa malefică a lui... Lilith. Vorbim despre o legătură care are legătură strict cu sexul, cu ispita, cu consumul fizic.

În afara cuplului consfinţit şi asumat, 69 devine o putere devastatoare, care distruge armonia şi ia, după o expresie consacrată, “sporul casei”. 69 infidel, care încalcă jurămintele făcute faţă de un partener, are conotaţii magice, creează legături energetice malefice, prin care se face un transfer de energie intensiv în trioul conjugal.

69 este şi numărul adevărului în căsnicie! O sugestie pentru partenerii care au suspiciuni că sunt înşelaţi: pot să poarte o amuletă (pandantiv) în formă de 69, să amplaseze un 69 scris la vedere sau să deseneze, pentru o perioadă, de mai multe ori, un 69, desigur, cu intenţia de a afla adevărul dacă sunt înşelaţi sau nu. Este valabil şi pentru partenerii curaţi, care sunt însă bănuiţi de parteneri. Folosirea lui 69 poate ajuta să se dea în vileag înscenări sau minciuni, scorneli menite să-i discrediteze , astfel încât jumătatea lor să-şi recapete încrederea în ei.

Iată şi sursa controverselor pe marginea numărului 69. Este numărul care răspunde la întrebarea “Care este diferenţa dintre dragoste şi sex?”. Poate fi numărul fidelităţii sau al ispitei. Numărul soţilor sau al amanţilor. Numărul armoniei sau al distrugerii. Numărul celor doi parteneri (obligatoriu de sex opus) care fac dragoste în Lumină sau în întuneric. Depinde cum este folosit…

 

http://valeriupanoiu.blogspot.ro 

OSHO: I Always Thought that I Loved Somebody

Iubirea neconditionatã

• Iubirea neconditionatã

 
Când te privesc, ceea ce văd este Iubire pură sub forma unei ființe umane.

Mooji

“Iubirea neconditionatã,
asa cum o vãd eu,  este ceea ce
manifestã o fiintã care nu are Eu (Ego).
Iubesti cu adevãrat atunci când nu te mai identifici cu o persoanã anume, când nu mai crezi despre tine cã ai un corp si o anumitã personalitate. Altfel spus, când ti-ai deplasat simtul identitãtii de la nivelul Eului la nivelul Sinelui. Este ceea ce se manifestã spontan atunci când mintea se linisteste si se echilibreazã, când sentimentul separãrii dispare, fiind înlocuit de o senzatie de unitate
destul de greu de descris, întrucât transcende posibilitãtile ridicol de limitate ale vocabularului meu.

Stiti care este criteriul dupã care poate fi recunoscutã iubirea realã ?
Este BUCURIA.
Când iubesti cu adevãrat esti fericit. Te simti împlinit si nu mai ai nevoie de nimic.
În primul rând, nu ai nevoie sã primesti ceva în schimb pentru iubirea ta.
Întelegi ce spun? Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã !
Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubesti pentru cã a iubi este ceva ce te face fericit. Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om. Nu ai nevoie ca celãlalt sã te aprecieze, sã te laude, sã-ti acorde timpul lui,
sã te facã sã trãiesti orgasme multiple sau sã-ti facã zilnic de mâncare.
Aceasta nu este iubire. Este un gen de afectiune interesatã, un fel de a avea sentimente pozitive  pentru oameni care te ajutã sã-ti împlinesti nevoile si dorintele personale.  Într-o exprimare deloc elegantã sau diplomatã, tu nu îi iubesti pe oameni. Te folosesti de ei pentru a-ti satisface nevoile.
Putem numi aceasta “iubire” în cazul în care convenim cã a iubi fãrã a astepta nimic în schimb este ceva ce nu poate face parte din realitate. Mi se pare cã lucrurile stau exact pe dos.

A iubi neconditionat este o expresie a realitãtii,
pe când orice altã formã de “iubire” este iluzorie.

Realitatea, Sinele, Iubirea, Constienta, Dumnezeu, Fericirea
- acestea sunt degete care aratã spre ceva ce, de fapt, nu poate fi cuprins în cuvinte, dar poate fi simtit, experimentat, trãit plenar. Când iubesti pentru a fi iubit sau când iubesti pentru cã esti iubit, pot admite doar cu mare îngãduintã cã aceasta este iubire. Însã acesta nu ar fi decât un fel de a ne fura singuri cãciula. Este ca si cum cineva care trãieste la câmpie se urcã la un moment dat pe o movilã si e convins astfel cã stie ce este un munte. Iubirea interesatã, adicã amestecatã cu nevoi personale,  fãrã sã îti dai seama, stirbeste libertatea celuilalt. Dacã am nevoie de ceva de la tine pentru a fi fericit, dacã fericirea mea depinde de tine, te voi manipula, adesea inconstient. Ori, acolo unde manipularea creste, libertatea scade. Relatiile de cuplu, pe care se întâmplã sã le analizez în meseria mea, sunt pline de manipulãri si contramanipulãri, strãduinte inconstiente de a obtine afectiunea, grija sau banii celuilalt si frustrãrile corespunzãtoare esecului acestor eforturi.
Iubirea realã dãruieste si uitã.
Nu are un carnetel în care sã noteze: “Astãzi i-am adus flori. Ea ce mi-a adus?” sau “De 6 luni îi spãl sosetele si lenjeria intimã”. Iubirea care cere se transformã într-o închisoare cu pereti transparenti. Un numãr incredibil de oameni cred cã sunt liberi numai pentru cã
peretii închisorii în care trãiesc sunt invizibili. Ai trãit vreodatã aceastã experientã?
Sã oferi ceva cu bucurie, fãrã sã astepti nimic în schimb. Este o experientã mãreatã. Nu stiu dacã are termen de comparatie. Atentie! Nu mã refer la situatia în care ai oferit ceva fãrã a cere nimic în schimb, iar în “darul” tãu nu a existat nici un fel de entuziasm. Ba dimpotrivã, adânc în sufletul tãu, au existat resentimente, tensiune, senzatia de a fi obligat.
Nu se poate vorbi de daruri în acest caz. Tu, cel adevãrat, nu ai fi fãcut asta, doar cã nu te-ai putut opune. Între a oferi locul în autobuz cu bucurie, respectiv dintr-un sentiment al datoriei existã aceeasi diferentã ca între un leu si un motan. Amândouã sunt feline, însã numai unul este regele animalelor.

Iubirea realã are o calitate aristocraticã în sensul cel mai elevat al acestui cuvânt.
Ea se manifestã în actiuni care izvorãsc din preaplin, din abundentã sau exces, spre deosebire de iubirea în acceptiunea ei curentã, care e activatã de nevoie, deci de lipsã sau deficit.

Un controversat maestru spiritual spunea cã lumea e plinã de cersetori, oameni care îsi cersesc iubire unii altora. Ei se simt dezamãgiti si frustrati, deoarece nici un cersetor nu poate face fericit un alt cersetor, în ce-i priveste pe împãrati, nu existã nici un pericol de suprapopulare. Pentru a fi asemenea unui împãrat, trebuie mai întâi sã-ti cunosti Sinele,
întreprindere destul de anevoioasã când esti prins în mrejele acestei lumi. Iubirea ca dãruire poate fi înteleasã mai bine, fiind un fenomen mai degrabã exotic, dacã îi studiem contrapartea omniprezentã. Mã refer la a acapara sau a te agãta de… Aceste atitudini sunt împotriva vietii, iar acest adevãr elementar ne este necontenit demonstrat de respiratie. Dacã te agãti de aerul din plãmâni si nu îi dai drumul, în curând vei muri.
Pentru a trãi este necesar sã îl oferi atmosferei, sã nu îl tii doar pentru tine.
Este vital sã îl scoti din tine, sã îi dai drumul. Primesti si oferi, primesti si oferi - este un echilibru. Ceea ce e atât de simplu la nivel fizic devine brusc complicat la nivel sufletesc. Acolo te bucuri sã primesti, dar ai mari ezitãri în a oferi. Acumulezi afectiune. O stochezi.

Într-un alt caz, nu primesti nimic si, pe bunã dreptate, te întrebi: “Dar eu de ce sã ofer? Ce, sunt mai prost?” Ambele variante stopeazã circuitul iubirii. Rezultatul este dezechilibrul emotional.
Devii frustrat si nefericit, chiar dacã la suprafatã împachetezi aceste sentimente adânci în sigurantã de sine sau lipsã de griji. Cine are o privire pãtrunzãtoare vede dincolo de ambalajul strãlucitor. Este crucial ca energia iubirii sã curgã, altfel te simti împovãrat, greu.
Înãuntrul oricãrei fiinte umane se aflã Sinele care nu este nimic altceva decât iubire.
Si întelepciune, ca sã nu fiu partizan. Dacã energia iubitoare a Sinelui nu este exprimatã, dacã este blocatã, ea se întoarce împotriva ta. În psihoterapie existã opinia cã multe tulburãri se datoreazã agresivitãtii neexprimate.  Eu cred cã o serie de patologii au la bazã iubirea neexprimatã. Fiind blocatã înãuntrul tãu, energia îsi schimbã polii.
Ceea ce era benefic si creator devine, prin reprimare statornicã, malefic si distructiv.
Acesta e motivul pentru care rãmân optimist în ceea ce-l priveste pe diavol. Într-o bunã zi, cineva îi va schimba polii.

Agăţarea de celălat

Actul de a te agãta de, în loc de a dãrui, meritã o analizã mai atentã. El are la bazã identificarea cu Eul, trãirea intensã cã esti o fiintã separatã, într-un univers strãin si indiferent, dacã nu cumva ostil. Iluzia Eului are drept consecintã limitarea capacitãtii de a iubi. Mai pe scurt: când Eul apare, iubirea dispare. Acolo unde încã mai existã nevoi personale, unde încã mai tânjesti  dupã ceva exterior, iubirea neconditionatã NU se poate naste. Nu te amãgi spunându-ti cã e vorba de dragoste atunci când îi spui  prietenului tãu: ”Te iubesc atât de mult. Nu pot trãi fãrã tine”.
Aceasta nu e dragoste, ci teamã. Te agãti de el deoarece nu stii cum sã fii fericitã fãrã el.
Nu este dragoste nici când îi spui sotiei tale: “Inima mea este rãnitã când tu iei masa în oras cu un alt bãrbat”. Este posesivitate.
Si nu este dragoste nici când un pãrinte suferã pentru copilul lui care se mutã definitiv într-un alt oras. Este dependenţã. De câte ori crezi cã suferi din dragoste, de tot atâtea ori
nu esti conectat la realitate. Este mult mai mãgulitor pentru imaginea ta de sine sã gândesti cã la
baza suferintei tale este iubirea când este, de fapt, egocentrismul. Sau, ca sã nu sune atât de dur, sã-i spun identificarea cu Eul. Din iubire nu se poate suferi, tot asa cum nu poti cãdea în sus. Iubirea este fericire. Iubirea realã. Dacã suferi, acesta e un criteriu minunat de clar prin care esti informat cã NU AI IUBIT. Ceea ce tu numesti iubire nu a fost decât agãtare, atasament, dependentã, posesivitate. Stiu cã nu sunã deloc frumos sau romantic. Pentru mine acesta este un adevãr psihologic, ti-l recomand cu cãldurã.
Iubeste adevãrul si te vei vindeca de iluzii. Vei intra în realitate. Nu în realitatea despre care nu înceteazã sã vorbeascã pragmaticii, care nu este altceva decât o specie a iluziei.
Ci în realitatea care nu este decât bucurie fãrã sfârsit.

Eul este  principalul obstacol în calea iubirii.

Fãrã Eu, iubirea curge nestingheritã, asemenea unui râu  care îsi gãseste, cu gratie, drumul cãtre ocean. A fi fãrã Eu nu înseamnã a fi un lunatic sau un psihopat, ci a fi nedivizat.
A fi unificat. A fi unul, adicã Sinele. Nu este ceva asa de simplu datoritã incredibilei conditionãri sociale  la care suntem supusi. Aceastã conditionare începe încã de la nastere.
Cresterea si educatia unui copil nu sunt altceva decât un lung sir de conditionãri,
unele mai primitive, altele mai subtile. Multe conditionãri preexistã deja în limbaj (am analizat asta în altã carte, dar nu mai stiu care). Conditionarea supremã este credinta cã esti o persoanã anume, un agent independent care simte, gândeste si actioneazã. Nu este deloc asa. Tu nu esti cineva care este, de pildã, dezamãgitã
pentru cã partenerul tãu a uitat de aniversarea cãsãtoriei voastre.Dacã esti atent, poti realiza cã dezamãgirea este ceva de care tu esti constient. Tu nu esti dezamãgirea. Nu te identifici cu ea. Mai degrabã poti spune ”Existã dezamãgire”, dar nu existã cineva care sã fie subiectul dezamãgirii. Aceasta înseamnã cã nu existã un Eu. Existã dezamãgire, care va trece dacã nu încerci sã te lupti cu ea.

Si atunci, cine esti tu?

Esti Fundalul pe care apare dezamãgirea. Dacã te-ai identifica mai putin cu ea si ai rãmâne mai mult la tine însuti, ai putea descoperi cã natura ta este fericirea. În tine apar toate stãrile, gândurile sau actiunile, însã tu nu esti nici una din acestea. Esti dincolo. Si pentru cã esti dincolo, nu poti fi obiect de cunoastere pentru nimeni. În acest sens tu esti gol sau vid.
Nu esti cineva anume, nu poti fi vãzut în contrast cu nimeni. Esti unificat si fãrã margini, fãrã nici o fisurã. Când ajungi în acest punct este imposibil sã mai confuzi
dragostea cu dorinta, siguranta sau plãcerea. Este ca si cum ai fi Soarele.
În nici un mod nu mai poti confunda lumina cu întunericul. Întunericul existã doar acolo unde lumina ta nu pãtrunde. Dacã esti acoperit de un nor dens, lumina continuã sã-ti rãmânã accesibilã. Însã pentru cineva aflat pe Pãmânt, lumina ta pare a fi dispãrut.
Apoi norul trece si tu reapari. Însã tu nu ai dispãrut niciodatã! Totul a fost o iluzie.
Creatia este acest joc de lumini si umbre, rafinat, amplificat si îmbogãtit la nesfârsit.
Doi oameni care se doresc unul pe celãlalt pot crede cã se iubesc.
Nu, nu, nu. Ei doar se doresc! Dorinta NU este iubire.
Dorinta înseamnã  ”Vreau ceva de la tine”.
Vreau sã fii alãturi de mine, vreau sã mã protejezi, vreau sã te penetrez,
vreau sã fii mama copiilor mei, vreau sã te pot mângâia, vreau sã mã asculti,
vreau sã te conformezi, vreau sã mã admiri.
Cine vrea toate lucrurile astea?
Eu.
Iatã Eul !
Si atunci, iubirea realã exclude dorinta? Nu o exclude, ci o integreazã. Te iubesc si mi-ar plãcea sã te pot mângâia. M-as bucura sã-mi exprim iubirea în acest fel. Dacã tu nu vrei sã fi mângâiatã sau dacã vrei sã fii mângâiatã de un alt bãrbat, nu e nici o problemã. Iubirea mea pentru tine rãmâne aceeasi. Nu încep sã te iubesc mai putin sau chiar sã te urãsc pentru cã tu preferi atingerea unui alt bãrbat. “Sunt înnebunit dupã tine. De când te-am vãzut am stiut cã suntem fãcuti unul pentru celãlalt”. Iubire realã ?  Deloc. Dragoste pasionalã, explozie de hormoni ? Cu sigurantã. “Esti minunat. Nu semeni cu nici unul din fostii mei parteneri“. Nu mai pun întrebarea deoarece stii rãspunsul. Iubirea este confundatã cu dorinta sau cu nevoia. “Te iubesc” în traducere înseamnã adesea “Am nevoie de tine”. Ar trebui retrasã licenta de practicã. Pentru iubire, traducerea corectã este: “Am ceva sã-ti ofer. Gratuit.”
Învãtând sã trãiesc în onestitate, sã iau lucrurile asa cum sunt, sã recunosc cã deocamdatã nu te iubesc, ci doar am nevoie de tine, voi ajunge cu sigurantã si sã te iubesc. Altfel, amãgindu-mã cã deja te iubesc, este ca si cum as crede cã am escaladat Everestul, când nu sunt de fapt decât în prima tabãrã. Iubirea neconditionatã îmi pare a fi Everestul acestei vieti, iar a o experimenta si exprima în viata ta îmi pare a nu suporta nici un fel de comparatie, cu nici un fel de realizare socialã, financiarã, profesionalã, sportivã sau de alt tip de pe lumea asta.

Mi se pare cu totul inutil sã strângi o avere fabuloasã, sã vorbeascã toatã lumea, unii cu invidie, despre succesele tale sau sã ai putere asupra altor oameni, dacã nu esti capabil sã iubesti neconditionat mãcar un alt om. Si dacã reusesti sã iubesti fãrã nici un fel de asteptãri un alt om, sunt convins cã vor urma si altii. Cred cã punctul de cotiturã aici este: a iubi cu adevãrat un om. Primul pas este cel mai greu. Asa începe cãlãtoria de 1000 de mile. O altã confuzie clasicã este între iubire si gelozie.
Iubirea nu are cum sã fie geloasã, tot asa cum cãldura nu are cum sã fie rece.
Gelozia indicã limpede nu prezenta iubirii, ci prezenta Eului.
Eul se simte rãnit, umilit, nelinistit. De ce?
Femeia pe care pretinzi cã o iubesti este tandrã cu un alt bãrbat. Îl tine de mânã, îl priveste cu afectiune. Tu vezi asta si mai cã nu lesini. Iubire mare, nu-i asa?
Nu e. Gelozie, cât cuprinde.
Care este mecanismul? De ce suferi? De ce nu suporti asta? Pentru cã îti este fricã !
Dacã recunosti asta trebuie sã fii un tip onest, în fata cãruia mã înclin.
Dacã nu…Dar de ce anume te temi?

Sunt mai multe rãspunsuri.
1) Te temi de singurãtate. Ea îl va prefera pe celãlalt si te va pãrãsi pe tine.
Vei rãmâne singur si nu ai suficientã încredere în tine. Nu crezi cã te vei descurca.
Prin urmare, la nivel inconstient te autopercepi un copil, care are nevoie de o mamã.
Aceastã mamã este femeia pe care o “iubesti” si care te temi cã te va abandona.
2) Nu te temi de singurãtate. Stii cã o sã faci fatã.
Te temi de propriul tãu sentiment de inferioritate.
Dacã îl preferã pe celãlalt, înseamnã cã celãlalt este mai bun ca tine.
Deci tu esti inferior. Esti slab. E cumplit sã simti asta.
Demonul comparaţiei a pus stãpânire pe tine.
3) Nu te temi de singurãtate si nu ai nici complexe de inferioritate pe linia masculinitãtii.
Te temi cã nu mai ai pe cine sã posezi.
Tu erai fericit nu pentru cã o iubeai, ci pentru cã o posedai.
A poseda înseamnã control. Control înseamnã putere.
Ea este tandrã cu un alt bãrbat si tu nu poti controla asta. Îngrozitor!
Suferi pentru cã vezi cã se simte bine cu altcineva. De necrezut.
Ea poate fi fericitã cu altcineva.
Ce înseamnã asta?
Înseamnã cã tu nu ai exclusivitate.
Adicã nu ai o valoare specialã.
Ti-ai dat seama, aici suntem pe o problemã de autovalorizare si stimã de sine.
Dacã ai fi sigur de valoarea ta, nu ai avea nevoie de nici o exclusivitate.
În grupurile terapeutice pe care le conduc aceastã problemã apare adesea,
când lansez urmãtoarea întrebare perfidã:
“Ai fi de acord ca partenerul tãu/partenera ta sã-si petreacã o noapte cu altcineva?”
Rãspuns frecvent: Nu.
De ce?  Deoarece doresc exclusivitate sexualã.
“Hai, sã tinã de mânã pe altcineva, chiar sã se sãrute, treacã-meargã, însã pânã la sex!”
Altfel spus, iubirea mea pentru tine este enormã, câtã vreme nu ai relatii sexuale cu altcineva.Întrebare naivã: Dacã o iubesti, DE CE nu te bucuri pentru bucuria ei ?
De ce nu te bucuri dacã un alt bãrbat o face fericitã, fie si numai în plan erotic?
De ce suferi tu când el se simte bine cu o altã femeie? Ce legãturã existã între suferinta ta si bucuria pe care ea o simte cu altcineva? Nici o legãturã. Tu îti produci suferintã singur.
Suferinţa ta apare din problemele tale nerezolvate, pe care aceastã situatie particularã le scoate la luminã. Este ca o boalã pe care o aveai în tine, în stare latentã. Acum ai aflat de ea. Aceastã boalã se numeste gelozie. Ea nu apare din iubire. Dimpotrivã. Iubirea este remediul.
Unii mi-au spus cã, în astfel de situatii, absenta geloziei la partenerii lor ar fi un semn cã nu le pasã. Nu e deloc asa. Semnul cã nu îi pasã de tine nu este
absenta geloziei, ci absenta bucuriei.
Dacã afirmã cã te iubeste, dar nu se bucurã când tu esti satisfãcutã, acesta e un indiciu puternic. Nu îi pasã de tine, ci de el. Eul, îti amintesti?
Doar Sinele se poate bucura pentru celãlalt,
deoarece Sinele se recunoaste în celãlalt.
Eul nu poate iesi din propria lui carapace.
Eul este o contractie, pe când Sinele este o expansiune. Mai existã o perspectivã din care putem întelege de ce iubirea realã
este luatã drept altceva decât este si de ce apare asa-zisa “suferintã din iubire”.
Este vorba despre confuzia dintre scop si mijloc.
Confuzie înseamnã încurcãturã, imprecizie, neclaritate, obscuritate.
Altfel spus, maya, forta iluziei. Sã presupunem cã scopul tãu este sã te simti satisfãcut.
O modalitate prin care îti atingi acest scop este sã joci tenis la Arenele BNR.
Câtã vreme ai un partener de joc, rachetã, mingi si un teren de joc disponibil, îti atingi scopul. Te întorci acasã obosit, dar satisfãcut. Mijlocul prin care îti împlinesti dorinta este jocul de tenis. Retine acest amãnunt: jocul de tenis nu este scopul, ci mijlocul.
Sã te anunt ceva. Partenerul tãu de joc nu mai poate veni. Este bolnav sau trebuie sã plece în delegatie sau vrea sã joace cu altcineva. Ce se întâmplã cu tine? Începi sã suferi. Crezi cã ai un destin blestemat. Te gândesti la sinucidere, îti faci programare la psiholog.
Iatã confuzia! Scopul tãu a devenit sã joci tenis cu cineva anume. Ai uitat? Acesta era doar mijlocul. Scopul tãu era sã te bucuri. Ai nevoie de putinã claritate. Si flexibilitate!
Tenisul nu este singurul mijloc de care te poti folosi pentru a trãi bucuria. Cu sigurantã existã si altele. Cautã sã devii constient de ele. Te-ai putea bucura jucând tenis de masã, baschet, volei, sah sau oricare alt sport. Poate înclinãrile tale nu se reduc la domeniul sportiv. Sunt zeci, dacã nu sute de activitãti în care te-ai putea angrena. Sã admitem cã nu ai chiar atâta deschidere. Tu vrei neapãrat sã joci tenis. O.K. Dar de ce te încãpãtânezi sã-ti doresti sã joci cu cineva anume? Sunt mii de alti oameni pasionati de tenis.
Scopul tãu este sã te bucuri, jucând tenis. Dacã insisti sã joci cu cineva anume, temporar indisponibil sau neinteresat, ai confundat scopul cu mijlocul.
Noul tãu scop a devenit sã joci tenis cu un anumit om. Ai uitat de adevãratul tãu scop. Ai intrat în iluzie. Dacã persoana pe care o doresti ca partener de joc nu te doreste la rândul ei
sau te refuzã din motive obiective, iar tu nu esti suficient de flexibil pentru
a cãuta un nou partener, tot ceea ce vei reusi va fi sã suferi fãrã nici un sens. Confuzia dintre mijloc si scop conduce la suferintã inutilã, pe când  atenta discriminare între ele conduce la satisfactie si împlinire, nu neapãrat lipsite de efort. Doar cã efortul este util si integrat în satisfactie. În iubire lucrurile stau cam la fel.
Scopul tãu este sã iubesti, iar mijloacele de care dispui sunt, sper, variate: sã protejezi, sã alinti, sã mângâi, sã hrãnesti, sã ai grijã, sã apreciezi, sã respecti, sã comunici, sã lauzi, sã fii atent, sã încurajezi, sã stimulezi, sã ierti, sã linistesti, sã sfãtuiesti, sã mobilizezi, sã ai încredere, etc. Hai sã vedem ce se întâmplã în viata realã. Tu iubesti si vrei sã o protejezi pe partenera ta. Când pleacã de acasã te asiguri cã e bine îmbrãcatã. Nu vrei sã sufere de frig.
Îi faci programare la medicul de familie. Vrei ca ea sã fie sãnãtoasã. Nu esti de acord sã zboare cu parapanta. E un sport riscant, stii foarte bine asta. Nu esti de acord sã meargã la mare cu prietena ei cea mai bunã. Douã femei singure, în plin sezon, cine stie ce se poate întâmpla. Tu nu vrei decât sã o protejezi!
Când colo, surprizã! Ea începe sã respingã încercãrile tale de a o proteja. Nu-ti vine sã crezi. Simti cã îti respinge iubirea. Confuzie! Ea nu face decât sã respingã o modalitate nepotrivitã prin care tu îti manifesti iubirea.
Dar tu nu-ti dai seama de asta. Suferi. Ai confundat scopul cu mijlocul.
Scopul tãu a devenit protectia, iar genul de protectie pe care îl oferi nu este acceptat.
Tragedie mare. Lucrurile sunt asa de simple! Iubirea este scopul, protectia este un mijloc. Întreab-o dacã vrea sã fie protejatã. Dacã vrea, aflã cum doreste sã fie protejatã si vezi dacã îi poti oferi acel tip de protectie. Asta-i tot. Dacã nu vrea sã fie protejatã si tu vrei sã-ti atingi scopul, acela de a-ti exprima iubirea, cautã un alt mijloc!
Hai, putinã flexibilitate. Poate are nevoie sã o apreciezi, sã-i recunosti calitãtile,
sã-i admiri corpul si hainele. Fã asta si atinge-ti scopul! Poate nu stii sã-ti exprimi aprecierea. Poate esti o naturã mai criticã si vezi mai usor defectele. Dragul meu, asta e în totalitate problema ta. Ea te împiedicã sã-ti exprimi iubirea pe care o simti. Cu alte cuvinte, tu nu suferi pentru cã o iubesti, ci pentru cã ai anumite probleme nerezolvate care te împiedicã sã-ti exprimi iubirea. Sã-ti dau un alt exemplu: scopul tãu este sã iubesti.
Mijlocul preferat de tine este sã o stimulezi tactil, sã îi atingi usor corpul,  sã o îmbrãtisezi si sã faci dragoste cu ea. Multe femei sunt înnebunite dupã asa ceva. Numai cã partenera ta… refuzã contactul îndelungit, nu-i plac mângâierile usoare, vrea mai mult dinamism.
În situatii mai speciale, nu mai resimte o dorintã eroticã intensã sau e temporar atrasã de altcineva. Îmi dai voie sã ghicesc cum te simti? Suferi grozav. Din iubire, nu-i asa?
Ei bine, suferi, dar nu din iubire.
Dragostea realã nu este niciodatã problematicã. Nu genereazã suferintã. Iubirea realã este bucurie, împlinire, plãcere, libertate, niciodatã chin.
Dacã suferi, nu suferi din iubire, ci din ignorantã.
Nu distingi între mijloc si scop. Asta în varianta optimistã.
Pentru cã în varianta pesimistã, în tine nu existã nici un fel de iubire. Doar dorinta de  a poseda sau domina, nevoia de a te folosi de corpul unui alt om ca de un obiect.
Sã revenim. Sã presupunem cã îti iubesti cu adevãrat partenera.
Ce vei face? în primul rând, îi vei respecta optiunea.
Are o perioadã în care nu e prea dinamizatã erotic sau e orientatã sexual cãtre un alt bãrbat.
Poate vrea sã experimenteze, poate vrea putinã iesire din rutinã, cine stie?
Accepti. Nu stiai? Un mijloc splendid de a-ti manifesta iubirea pentru un alt om este sã-i respecti libertatea de a alege. Este un adevãrat test în orice fel de relatie (de cuplu, de prietenie, parental-filialã). Ce îti dã puterea de a-i respecta optiunile?
Iubirea pe care o simti. Dacã înãuntrul tãu nu existã suficientã iubire, stii ce vei face? Vei interfera cu optiunile ei, încercând sã le schimbi. Mã refer aici la manipulare, santaj, constrângere, amenintare. Ai dreptul sã-i comunici cum vezi tu lucrurile. Acesta nu e amestec în deciziile ei. E doar comunicare. Într-un alt caz, îi respecti decizia. Nu te bagi, cum se spune. Însã dacã suferi, acesta e semnul cã nu o iubeai cu adevãrat. O sã repet asta pânã vei arunca nenorocita asta de carte întrun colt.
Nu existã suferinţã acolo unde existã iubire neconditionatã ! Suferinţa apare nu pentru cã iubirea existã, ci pentru cã iubirea NU existã.
Ceea ce existã este agãtare, atasament, dominare, gelozie, control, dependentã, fricã. În mai putine cuvinte: identificarea cu Eul. Iubirea adevãratã existã acolo unde Sinele a fost revelat. În opinia mea, nu poti iubi o altã persoanã dacã, mai întâi, nu te iubesti pe tine însuti,  iar a te iubi pe tine însuti nu înseamnã a-ti iubi Eul.
Acesta nu e decât egoism, a te iubi înseamnã a-ti cunoaste si manifesta Sinele,
miezul interior al fiintei tale. Dar chiar spunând asta, nu simt cã m-am exprimat corect.
Mai degrabã e un fel de a te da la o parte din calea iubirii.
Sinele, iubirea - acestea sunt sinonime. De fapt, tu nu faci nimic.
Doar încetezi a mai fi un obstacol. Într-un anumit sens dispari, adicã încetezi a mai crede cã esti un anumit individ, capabil sã iubeascã pe cineva.Tu nu poti iubi cu adevãrat pe nimeni. Însã poti lãsa iubirea sã curgã prin tine, sã se îndrepte cãtre un om, poate doi sau chiar o colectivitate, dacã puterea ei este mare.
Chiar si în aceastã afirmatie este un neadevãr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume.
Se întâmplã ca cineva anume sã fie pe directia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori. Ea nu a înflorit pentru o anume persoanã, nu urmãreste anumiti oameni cãrora sã le pretindã ”Mirositi-mã!”. Ea doar îsi rãspândeste parfumul. Cineva poate fi în preajmã si se va bucura. Norocul lui. Însă bucuria florii nu depinde de existenta acestei persoane sau de existenta acestor persoane, dacã e vorba de un grup. Floarea se bucurã de propriul ei parfum, de faptul cã îl poate rãspândi în jur. Cam asa este si cu iubirea. Iubirea este parfumul fiintei tale. Si se manifestã într-un singur caz: atunci când ai înflorit. Acesta e motivul pentru care mi se pare cã iubirea si meditatia sunt intim conectate.
Ele sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, asa cum sunt muntele si valea.
Unde existã munte existã si vale. Tot asa, iubirea nu existã fãrã meditatie.
Si când spun meditatie nu mã refer la acele practici adesea chinuitoare,
care îti cer sã-ti pãstrezi mintea focalizatã într-un singur punct, pânã când fuzionezi cu obiectul meditatiei. Mã refer la arta de a nu face nimic, adicã de a-ti lãsa Eul de o parte, tot asa cum îti lasi picioarele de o parte (adicã nu le mai soliciti) si te asezi pe un scaun confortabil.
Din acest punct de vedere, mã simt în mod particular apropiat de budismul Zen, care a înteles important faptului de a fi una cu propria ta spontaneitate, a te dãrui cu încredere fluxului experientei tale, fãrã a încerca sã-l controlezi sau sã-l domini.
Credinta cã esti o persoanã anume, adicã un Eu, divizeazã organismul, pe când renuntarea la aceastã idee eronatã îl unificã.
Astfel, a medita înseamnã a lãsa lucrurile sã se întâmple, emotiile sã aparã,
gândurile sã circule, actiunile sã se desfãsoare, fãrã a mai crede cã tu esti agentul lor.
Oricât de paradoxal ar suna, tu esti abia când nu mai esti si faci totul abia când nu mai faci nimic.
Esti Sinele. Tu meditezi când întelegi cã ochii vãd de la sine,cã urechile aud de la sine
si cã picioarele merg de la sine, nefiind nevoie sã le muti cu mâinile.
Dacã esti putin mai atent poti întelege cã totul, de fapt, se întâmplã de la Sine,
cu exceptia momentelor când nu crezi asta si încerci sã intervii,
tulburând ordinea naturalã (sau divinã) a lucrurilor.
Cam asta vreau sã spun când afirm cã iubirea curge de la sine.
Insã pentru a avea aceastã perceptie ai nevoie de o stare meditativã, adicã de o atentie lãrgitã si relaxatã, care se orienteazã spontan cãtre ceea ce o atrage, fãrã a se agãta de nimic.
Ceea ce îti permite sã nu te agãti este întelegerea cã nu existã nimic de care sã te agãti
si cã nu existã nimeni care sã se agate. Te bucuri sã mirosi floarea si nu mai încerci în zadar sã mirosi si nasul.
Oamenii care nu se iubesc pe ei însisi trãiesc, fireste, cu deficit de iubire,
un gol pe care încearcã sã-l acopere intrând în relatii unde, cum altfel, se asteaptã sã fie iubiti. Problema este cã celãlalt are o asteptare similarã. Din întâlnirea a douã deficite nu are cum sã aparã bucuria. În schimb, apar, din belsug, pretentiile, iritarea, gelozia, senzatia de respingere, neîncrederea în sine, plictiseala, infidelitatea.
Nu poti oferi ceea ce nu ai.
Dacã tu îmi ceri 6 milioane, iar eu cu 6 milioane abia trãiesc de pe o lunã pe alta, fii sigur cã n-o sã-i primesti. Dacã as câstiga 60 de milioane pe lunã, ti-as da 6 milioane cu dragã inimã.
Dar nu-i câstig. Altfel spus, nu dispun de atâta energie afectivã încât sã o împart cu tine.
Dimpotrivã, mi-ar prinde bine “o injectie de capital”.
Cam asta se întâmplã în multe relatii. Eu te iubesc, adicã am nevoie de tine ca sã-mi acoperi golurile. Tu mã iubesti în acelasi fel. Suntem ca 2 masini cu rezervoarele pe jumãtate goale, fiecare visând despre cealaltã cã este o benzinãrie.
Iubirea adevãratã existã în conditii de abundentã. În tine existã asa de multã dragoste, încât e vital sã o împãrtãsesti cu cineva. Nu pui nici o conditie deoarece nu ai nevoie de nici o conditie. Este ca si cum ai fi un izvor. Nu spui ”Panta aceasta e prea abruptã” sau “Pe aici e prea putinã vegetatie”. Tot ce ai de fãcut este sã curgi. Apa ta îsi va croi singurã malurile. Celãlalt este un receptor. El este deschis cãtre tine, primind astfel iubirea ta.
Dacã el se închide, tu vei curge spre altcineva.
Nu îl vei implora, nu vei cãdea în genunchi: “Te rog, lasã-mã sã te iubesc”. Îi respecti decizia si îti vezi de viata ta.Iubirea realã oferã libertate, deoarece este o expresie nu a necesitãtii, ci a dãruirii.

Oriunde libertatea este restrânsã, nerespectatã sau amenintatã, iubirea nu este purã.”
- Fragment extras din cartea ”Ghidul iluminarii pentru lenesi“ de Adrian Nuţă -

sursa  www.vindecator.com

Iubirea

• Iubirea apare numai în aceia care se cunosc pe sine. Iubirea e lumina care umple inimile meditative.

• Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.

• Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.

• Iubirea îţi acordă libertatea de care ai nevoie şi te ajută să fii tu însuţi. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face să te simţi ca un suflet în două trupuri; pe de altă parte, îţi conferă individualitate, unicitate. Te ajută să renunţi la egoul tău mărunt, dar să îţi cunoşti Sinele Suprem. Atunci cand iubeşti, eşti plin de bucurie. Când nu poţi iubi, nu ai cum să fii fericit. Bucuria este o funcţie a iubirii, o umbră a acesteia. Ea urmează pretutindeni iubirea. De aceea, deschideţi-vă din ce în ce mai mult faţă de iubire şi veţi deveni din ce in ce mai fericiţi. Nu va trebui să vă intereseze daca iubirea vă este returnată sau nu; acest lucru nu are nici cea mai mica importanţă. Fericirea urmează pretutindeni iubirea, indiferent daca aceasta din urmă este returnată sau nu sau dacă celalalt îi răspunde cu aceeaşi monedă. În aceasta constă rezultatul iubirii, în faptul că valoarea ei este intrinsecă. Ea nu depinde de răspunsul celuilalt, ci vă aparţine în întregime dumneavoastră. Nu contează nici pe cine iubiţi: poate fi un câine, o pisică, o piatră sau un copac. 

• Iubirea este o scară. Ea începe cu o persoana şi se termină cu totalitatea. Iubirea este începutul, Dumnezeu este sfârşitul.

• Odată ce ai pătruns în centrul fiinţei tale, nu mai eşti niciodată la fel ca înainte. Atunci viaţa ta va fi doar iubire. Atunci vei ajunge să trăieşti în iubire, să fii iubire.

• Acela care iubeşte, acela care a cunoscut secretul iubirii – să nu stăpâneşti si să nu fii stăpânit – este renăscut. A devenit viu în adevaratul sens al cuvantului. El va avea cele mai frumoase experienţe de viaţa, cel mai înalt extaz al existenţei.

Gimnastica Intima

Sursa: http://armonizaresitransformarepersonala.blogspot.ro/

DIVINUL FEMININ ÎN CONŞTIINŢA COLECTIVĂ

Şi în cazul Divinului feminin, perspectiva duală este bine înrădăcinată în conştiinţa întregii umanităţi: bine şi rău, alb şi negru (Luna albă şi Luna neagră), soţia rebelă şi soţia supusă (Lilith şi Eva), fecioara şi prostituata (Maria şi Maria Magdalena).

În mitologie, Lilith apare în literatura rabinică evreiască, în Zohar, ca fiind prima soţie a lui Adam. Ea a fost repudiată de Adam deoarece reclama egalitatea între sexe (!) şi se plângea de modul în care acesta îşi îndeplinea datoria conjugală. Ea reprezintă refuzul matriarhatului de a se supune unei autorităţi masculine, unei noi societăţi patriarhale, unde domneşte Adam. Refuzând să se întoarcă la Adam, Lilith a fost pedepsită. Acesta a fost momentul în care Dumnezeu i-a dăruit-o lui Adam pe Eva, cea cuminte și supusă, exact opusul lui Lilith. (Asta până când a căzut şi ea în păcat, mâncând din fructul interzis!)

În astrologie Lilith, sau Luna Neagră, este un punct focar, deci nu este un corp ceresc în adevăratul sens al cuvântului. Faptul că ne este teamă de ceea ce reprezintă Lilith în harta natală, înseamnă că acest aspect este încă profund neînţeles atât la nivelul conştiinţei personale cât şi al celei colective.

Fenicienii o numeau Luna Neagră, Luna descrescătoare, în opoziţie cu Luna albă, care era Luna crescătoare. Tranzitul lui Lilith prin fiecare semn zodiacal este de 270 de zile, practic 9 luni, fiind singurul ciclu astrologic care corespunde timpului de gestaţie!

“În tema natală Lilith reprezintă puterea feminină, emanciparea feminină şi nesupunerea. Pentru un bărbat ea reprezintă Anima (partea sa feminină), iar pentru o femeie simbolizează Animus (partea sa masculină). Este legată de sexualitate şi de instincte. Lilith desemnează o karmă, presupune un proces de conştientizare şi o depăşire de sine. “(D. Ciupercă, “Astrologia în noua eră”)

“Anima şi Animus, trăiesc şi funcţionează în straturile adânci ale inconştientului, pe care l-am desemnat inconştientul colectiv. Este spiritul strămoşilor noştri necunoscuţi, felul lor de a gândi şi de a simţi, felul lor de a afla viaţa şi lumea, zeii şi oamenii.” (C.G.Jung, “Arhetipurile şi inconştientul colectiv”)

 Dacă Luna ne pune în contact cu Inconştientul personal, Lilith ne pune în legătură cu inconştientul colectiv, cu Sufletul lumii, cu lumea arhetipurilor. Lilith reprezintă inconştientul atavic, Cronica Akasha a omenirii. Umbra poate fi relativ uşor accesată şi cunoscută prin proiecţii,  dar zona reprezentată de Anima şi Animus (Lilith) nu poate fi uşor accesată, deoarece aici nu exista proiecţii!

Accesarea potenţialului reprezentat de Lilith în tema natală depinde de Lună, care funcţionează ca mediatoare. Prin intermediul Lunii informaţiile din inconştientul colectiv, reprezentat de Lilith, sunt aduse în inconştientul personal, de unde pot fi apoi accesate şi aduse în lumina conştiinţei. Lilith ne oferă o şansă extraordinară de evoluţie, pentru că doar acceptându-ne şi partea întunecată (inconştientul) putem fi Întregi! 

  Un  alt aspect al Divinului feminin, este reprezentat de Maria Magdalena.  Ea  a fost confundată cu femeia păcătoasă care i-a spălat picioarele lui Isus, desi Biblia nu susține nicăieri că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată, acesta fiind un mit inventat de slujbașii bisericii pentru a limita rolul femeilor în biserică. (În 1969 Biserica Catolică a dezminţit că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată.)

După 1945, odată cu descoperirea manuscriselor de la Nag Hammadi şi a “Evangheliei după Maria”, Mariei Magdalena i se recunoaşte rolul şi importanta în evoluţia creştinismului. Conform evangheliilor canonice, ea îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerată apostol: a fost împreună cu Isus în timpul predicilor lui, a fost martoră la moartea și învierea lui Isus și i-a învățat pe alții evanghelia.

Iată ce îi spune Petru Mariei Magdalena: “Soră, noi ştim că Mântuitorul te-a iubit mai mult decât pe toate celelalte femei. Spune-ne nouă vorbele Mântuitorului pe care tu ţi le aminteşti şi pe care tu le cunoşti, dar pe care noi nu le-am auzit.” (“Evanghelia după Maria”)

 Sfânta Fecioară Maria, care “s-a învrednicit de cinstea excepțională de a naște cu trup pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii", este un alt aspect al Divinului feminin, fiind venerată "ca cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii".

 Cinstită şi preamărită şi totuşi despărţită de Tată şi Fiu... “Creştinismul a despărţit eternitatea trecută a Tatălui de eternitatea viitoare a Fiului, adevărul pământesc de cel ceresc. Nu vor fi ele unite prin ceea ce vine, revelaţia Duhului – Eterna Feminitate, Eterna Maternitate? Nu va împăca Mama pe Tatăl şi Fiul?” (John Noyce, “Divinul Feminin”)

Manifestarea cea mai elevată a Divinului feminin este reprezentată de Sophia (Înţelepciunea Divină), care integrează toate  celelalte aspecte ale principiului feminin prezentate anterior. C.G. Jung a afirmat că dezvoltarea Animei are patru niveluri distincte, pe care le-a numit Eva, Elena (dupa Elena din Troia), Maria şi Sophia (!), toate aceste aspecte reprezentând de fapt diferite etape de dezvoltare şi de evoluţie prin care Divinul feminin atinge desăvârşirea spirituală de la Eva cea instinctuală până la Sophia cea înţeleaptă!

Doar când vom onora, în primul rând la nivel interior, toate aceste aspecte, Divinul feminin îşi va reintra în drepturi, iar “componenta feminină a umanităţii se va manifesta cu o putere fără precedent, contrabalansând dominaţia anterioară a forţelor masculine într-o armonie perfectă.” (M. Epstein, “Roza Mira”)

“Tatăl nu a schimbat lumea,    

  Fiul nu a salvat-o.             

  Mama o va salva.

  Mama este Duhul Sfânt.”

 (John Noyce, “Divinul Feminin”)

Imagine din biserica Urschalling din Bavaria, sec. IX.
 Sfântul Duh este reprezentat ca un personaj feminin.

Va invit sa cumparati brosura " MARILE INITIATE" costa 6 lei, ve-ti afla mai multe detalii despre femeile care au fost initiate si au schimbat ceva in costiinta umana. Pentru comanda scrieti la adresa de mail: nagymelinda3@yahoo.com.

Sursa: adinafenechiu

Iubirea este fuziunea a două chintesenţe

  

Iubirea nu este întâlnirea a două corpuri, ci fuziunea a două chintesenţe.
   Două fiinţe pot să nu se atingă, niciodată, nici măcar cu vârful degetelor, dar să simtă, între ele, o legătură puternică, indestructibilă, în timp ce altele, care dorm în acelaşi pat, de ani de zile, se simt singure, străine una faţă de cealaltă.
   Atunci când două fiinţe se iubesc, cu adevărat, nimic şi nimeni nu le poate despărţi. Chiar dacă le separă mii de kilometri, în realitate, ele sunt mereu împreună.
   În ciuda pereţilor, a munţilor şi a oceanelor, ele sunt împreună, pentru că ceea ce trăiesc se situează atât de sus, încât aceasta scapă limitărilor planului fizic.
 
Omraam Mikhaël Aivanhov

Scrisoarea unui bărbat în care s-a trezit Conştiinţa Divină, către soţia sa

“Cred că deja ai înţeles că bărbatul de a cărui soartă ţi-a fost unită propria ta soartă este un bărbat cu un caracter neobişnuit. Domeniul meu de acţiune, scopul meu în viaţă, atitudinea mea mentală sunt diferite de cele ale oamenilor zilelor noastre din această ţară. Eu sunt din toate punctele de vedere diferit de ei şi ieşit din comun. Proabil cunoşti ce spun oamenii obişnuiţi despre o viziune extraordinară, despre un efort extraordinar, despre o ambiţie extraordinară. Pentru ei acestea sunt nebunie; doar dacă nebunul obţine succesul în lucrarea sa, el atunci nu mai este numit nebun, ci un mare geniu. Dar câţi ating succesul în efortul vieţii lor? Între o mie de oameni sunt cinci sau şase ieşiţi din comun, iar din cinci sau şase poate că unul obţine succesul. Ca să nu mai zic că eu încă nici nu am pătruns complet în domeniul meu de activitate. Astfel, tu nu ai încotro decât să mă consideri nebun. (...)

Conform scripturilor hinduse, soţia împărtăşeşte dharma (menirea) soţului. Ea trebuie să îl ajute, să îl sfătuiască, să îl încurajeze în orice lucrare el acceptă ca dharma a lui. Ea ar trebui să îl privescă ca pe dumnezeul ei, să se bucure de bucuria lui şi să se întristeze în nefericirea lui. Bărbatul este cel care îşi alege lucrarea; rolul femeii este să ofere ajutor şi încurajare.

Acum problema este aceasta. Mariajul tău cu un nebun este rezultatul unei karme negative din vieţile tale anterioare. Este bine să te împaci cu soarta ta, dar în ce termeni? Îţi vei respinge bărbatul din cauza a ceea ce vor gândi ceilalţi? Un nebun va merge sigur în felurile lui obţinând ceea ce doreşte. Nu îl poţi ţine departe; natura lui e mai puternică decât a ta. Atunci nu vei mai face nimic decât să stai într-un colţ şi să plângi? Sau vei merge alături de el; urmărind să fii soţia nebună a acestui nebun, precum regina regelui cel orb, care s-a prefăcut într-o femeie oarbă acoperindu-şi ochii cu o eşarfă? Tu eşti totuşi o femeie hindusă. Sângele înaintaşilor noştri îţi curge prin vene. Nu am nici o îndoială că vei alege a doua variantă.

Eu am trei nebunii. Prima este aceasta. Eu cred cu tărie că toate realizările, geniul, educaţia înaltă şi cunoaşterea şi avuţia pe care Dumnezeu mi le-a dăruit sunt ale Lui. Eu am dreptul să folosesc pentru propriile mele scopuri doar atât cât e necesar pentru întreţinerea familiei şi care este absolut esenţial. Restul trebuie să fie dăruit înapoi lui Dumnezeu. Dacă eu cheltuiesc totul pentru mine însumi, pentru plăcerea şi luxul meu, sunt un hoţ. Scripturile hinduse afirmă că cel care primeşte avere de la Dumnezeu şi nu o înapoiază este un hoţ. Până acum eu i-am dăruit mereu doar două annas (n.t. - anna reprezintă 1/16 dintr-o rupie) lui Dumnezeu şi am folosit celelalte paisprezece annas pentru propria mea plăcere; acesta e modul în care am setat conturile, afundându-mă în plăcerile mondene. Jumătate din viaţa mea a fost irosită – chiar şi animalul sălbatic găseşte satisfacţie umplându-şi stomacul său şi al familiei sale, şi îngrijindu-se de fericirea lor.

Am realizat că am acţionat în tot acest timp ca un animal sau ca un hoţ. Acum înţeleg aceasta şi mă simt copleşit de remuşcări şi dezgustat de mine însumi. Până aici cu toate acestea. Renunţ la acest păcat o dată pentru totdeauna. Ce înseamnă să-I dăruieşti lui Dumnezeu? Înseamnă să cheltuieşti pe lucruri bune. Banii pe care i-am dat lui Usha sau Sarojini (n.t – rude apropiate ale sale) nu-mi provoacă regret. A-i ajuta pe alţii e o datorie sacră; a-i proteja pe cei care caută adăpost este încă o şi mai mare datorie sacră. Dar conturile nu sunt aranjate dăruind doar acestor surori şi fraţi ai noştri. Am trei sute de milioane de fraţi şi surori în această ţară. Mulţi dintre ei mor de foame şi majoritatea abia reuşesc să rămână în viaţă, chinuiţi de durere şi suferinţă. Şi ei trebuie să fie ajutaţi.

Ce zici, vei veni alături de mine să-mi împărtăşeşti acest ideal astfel? Vom mânca şi ne vom înveşmânta ca oamenii simpli, cumpărând doar ceea ce este cu adevărat necesar şi oferind restul lui Dumnezeu: aceasta e ceea ce intenţionez să fac. Scopul meu poate fi împlinit, odată ce îţi vei da aprobarea, odată ce vei fi capabilă să accepţi sacrificiul. Te-ai plâns că nu ai făcut nici un progres. Aici îţi arăt o cale către a progresa. Vei porni pe această cale?

A doua mea nebunie mi s-a arătat recent. Este aceasta: prin orice mijloace, trebuie să am viziunea directă a lui Dumnezeu. Religia în zilele noastre înseamnă să repeţi numele lui Dumnezeu la anumite ore, să te rogi în public, să-ţi arăţi pioşenia în felurite moduri. Eu nu vreau nimic din toate acestea. Dacă Dumnezeu există, trebuie să existe şi o cale de a-I experimenta existenţa, de a-L întâlni faţă în faţă. Oricât de grea e această cale, eu m-am hotărât să o urmez. Religia hindusă afirmă că această cale se află în propriul corp, în propria minte, în propriul suflet, şi a oferit regulile pentru a o urma, iar eu am început să le observ efectele. Într-o lună am realizat că cele afirmate de scripturile hinduse nu sunt false. Eu însuşi experimentez semnele despre care se vorbeşte acolo. Acum aş vrea să te iau cu mine pe această cale. Tu nu vei fi capabilă să ţii pasul cu mine, deoarece nu ai cunoaşterea necesară. Dar nimic nu te împiedică să mă urmezi. Toţi pot atinge perfecţiunea pe această cale, dar a intra să păşească pe ea depinde de voinţa fiecăruia. Nimeni nu te poate trage pe ea. Dacă eşti de acord cu aceasta, îţi voi scrie mai multe.

A treia mea nebunie este aceea că în timp ce alţii privesc ţara noastră ca pe o bucată de materie inertă, neînsufleţită – câteva pajişti şi câmpii, păduri şi munţi şi fluvii – eu O văd ca pe Mama Divină. Ce ar face un fiu dacă un demon ar sta pe pieptul mamei lui şi ar începe să-i sugă sângele? Ar merge liniştit să-şi ia cina, să se amuze cu soţia şi copiii lui, sau ar sări să-şi elibereze mama? Ştiu că am forţa să eliberez această ţară din suferinţă. Nu este forţă fizică – nu am de gând să lupt cu sabia sau cu puşca – ci este forţa cunoaşterii. Acest sentiment nu este nou în mine, nu este de azi. M-am născut cu el, este în însăşi măduva mea. Dumnezeu m-a trimis pe pământ pentru a împlini această mare misiune. Sămânţa a început să încolţească în mine la vârsta de paisprezece ani; deja la optsprezece ani rădăcinile hotărârii mele crescuseră ferme şi de neclintit. După ce ai ascultat cele spuse de mătuşa mea, ţi-ai format ideea că nişte oameni vicleni l-au atras pe soţul tău simplu şi inocent pe calea cea rea. Dar în realitate acest soţ inocent al tău a fost cel care i-a adus pe acei oameni şi multe alte sute pe acea cale, şi va mai aduce încă mii pe aceeaşi cale. Eu nu afirm că această lucrare va fi împlinită în timpul vieţii mele, dar cu siguranţă ea va fi realizată.

Acum te întreb, ce ai de gând să faci în legătură cu aceasta? Femeia este shakti, puterea bărbatului ei. Vei fi discipola lui Usha repetând mantrele adorării stăpânului englez? Îi vei diminua forţa bărbatului tău prin indiferenţă sau o vei dubla prin simpatie şi încurajare?

Vei spune “Ce poate face o femeie obişnuită ca mine în asemenea lucruri mari? Nu am tărie mentală, nici inteligenţă, mi-e şi frică să mă gândesc la aceste lucruri.” Dar există o cale de ieşire din această situaţie. Găseşte-ţi refugiul în Dumnezeu. Şi dacă poţi crede în mine, şi nu în ce îţi spun diverse alte persoane, eu îţi voi oferi forţa mea; ea nu va fi diminuată astfel, ci va creşte. Femeia este shakti, sau puterea bărbatului ei. Aceasta înseamnă că puterea bărbatului este dublată atunci când el îşi vede propria imagine în consoarta lui şi aude ecoul propriilor lui aspiraţii în ea.

“Voi purta haine elegante, voi avea mâncăruri speciale să mănânc, doar voi râde şi voi dansa şi mă voi bucura de toate aceste plăceri.” Vei rămâne pentru totdeauna gândind astfel? O astfel de atitudine nu poate fi numită progres. În vremurile noastre, viaţa femeilor în această ţară a luat această formă îngustă şi demnă de dispreţ. Renunţă la toate acestea şi urmează-mă! Am venit în această lume pentru a împlini lucrarea lui Dumnezeu; să începem!”

Aceste fragmente de scrisoare din anul 1905 aduc la lumină aspecte ale fiinţei umane pline de aspiraţie către libertate a celui ce a fost Aurobindo Ghose (1872-1950). Iniţial, aspiraţia lui se exprimă în acţiuni revoluţionare de eliberare a Indiei de sub dominaţia imperialistă, dar ulterior culminează într-o imensă muncă spirituală ce vizează eliberarea spirituală a fiinţei umane şi chiar ridicarea întregii umanităţi pe o treaptă superioară de evoluţie, devenind cunoscut ca Sri Aurobindo- Sri desemnând în India aspectele sacre şi fiinţele îndumnezeite.

Fiind căsătorit timp de 18 ani cu Mrinalini Devi, Aurobindo a urmărit să trezească şi în soţia sa această aspiraţie, ghidând-o apoi mai ales prin scrisorile trimise de departe, ea fiindu-i de asemenea singura confidentă căreia îi împărtăşea, sub inspiraţia divină, unele din propriile lui transformări spirituale ce începuseră deja să apară în fiinţa lui. Din aceste destăinuiri, care la indicaţia precisă a lui Aurobindo trebuiau să rămână secrete, s-au păstrat doar cateva scrisori, confiscate la una din percheziţiile poliţiei, care îi urmărea îndeaproape activitatea revoluţionară din acea perioadă.

Mrinalini s-a dovedit a fi o soţie devotată, urmându-l plină de iubire de la distanţă, în condiţiile în care cei doi au petrecut fizic foarte puţin timp împreună. Retrăgându-se în teritoriul francez pentru a scăpa de autorităţile britanice care doreau să-l reducă la tăcere, Aurobindo a început  aici un efort sistematic în practica yoga, iar Mrinalini, refuzându-i-se ieşirea din ţară, a început şi ea o viaţă de austerităţi (tapas) timp de 8 ani. Deşi aparent mariajul lor se încheiase, legătura subtilă dintre ei a continuat şi a devenit mai intensă. Ea a îmbrăţişat complet idealul unei vieţi închinată Divinului, sugerat de către soţul ei, şi a continuat să îl iubească pe acesta cu o transfigurare exemplară, meditând asupra fiinţei lui şi urmărind să trăiască mai mereu în conştiinţa lui elevată atotcuprinzătoare. Aceasta a condus la o transformare radicală a lui Mrinalini, cei din jur asemuind-o acum cu o Yoghini. Iată o relatare semnificativă a vărului ei, care o vizita uneori:

“Shilong era un ţinut deluros, unul din cele mai încântătoare locuri ale Naturii. Mrinalini obişnuia să cutreiere grădina în timpul ei liber. Într-o zi am întrebat-o: ‘Didi, se pare că ţie cel mai mult îţi plac florile!’ Ea mi-a răspuns: ‘Ştii, preaiubitul tău Guru (Sri Aurobindo) era ca o floare. Simţeam adeseori mireasmă de flori în prezenţa lui.’  [Mai târziu, şi Mama a spus că o aromă de lotus emana din trupul lui Sri Auroindo.]  Într-o seară,  urmând potecile şerpuitoare ale unei păduri de pini, Mrinalini s-a aşezat pe o moviliţă, de unde se putea privi  lanţul vârfurilor muntoase din depărtare, limpede ca o imensă fotografie. Privind acest minunat peisaj, Mrinalini a intrat într-o stare meditativă. Şi eu de asemenea m-am bucurat de farmecul locului, dar, meditaţia ei prelungindu-se, am devenit nerăbdător. Când ea deschise ochii, am întrebat-o: ‘Didi, este atât de multă frumuseţe de jur împrejur, iar tu ai petrecut tot acest timp în întuneric!’ Ea mi-a răspuns: ‘Prostuţule, tu nu ştii că această infinită splendoare mă ajută să mă cufund în însăşi sursa acestei frumuseţi. Poate că tu te-ai plictisit! Dar află că în inima Gurului tău (Sri Aurobindo) se află un tărâm paradiziac cu mult mai sublim decât această frumuseţe exterioară!’ Am simţit iubirea ei revărsându-se asupra a tot.”

Cu altă ocazie ea a spus: “Am văzut manifestarea lui Dumnezeu în el. Atunci când el vorbea, simţeam ca şi cum un sunet îndepărtat, lipsit de trup, ieşea din gura sa. Atunci când mă privea, simţeam ca şi cum doi ochi de vis îşi revărsau razele strălucinde asupra trupului meu. Era o fiinţă atât de nepământeană...”

După opt  ani, în anul 1918, Aurobindo îi scrie soţiei sale: “Tapasul meu s-a încheiat. Am atins scopul propus. Am multe de înfăptuit pentru această lume. Vino şi fi-mi alături în această vastă lucrare.” Plină de bucurie şi speranţă, Mrinalini s-a pregătit pentru reîntâlnirea cu el, însă destinul a făcut ca viaţa ei să se stingă în urma unei boli scurte, înainte ca Aurobindo să poată interveni pentru a o ajuta.

Aurobindo a destăinuit mai târziu unui apropiat că dulceaţa şi candoarea sufletului lui Mrinalini i-au atins o coardă tainică a propriului suflet; lipsit  din copilărie de iubirea maternă, el devenise reţinut şi timid în exprimarea iubirii, însă această coardă a sufletului a vibrat trezind în el iubirea ce dormitase latentă atât de mult timp. 

articol scris de Anca ♥