Tantra este libertate: libertate față de toate constructele minții,
față de toate jocurile minții; libertate față de toate structurile;
libertate față de celălalt. Tantra este un spațiu în care să fii. Tantra
este eliberare.
Tantra nu este religie în sensul obișnuit – religia este tot un joc
al minții; religia îți dă un anumit tipar. Un creștin are un anumit
tipar, la fel și hindusul, la fel și religia musulmană, îți dă un anumit
stil, o disciplină. Tantra dă la o parte orice disciplină.
Când nu există nici o disciplină, când nu este nici o ordine impusă,
un tip complet diferit de ordine apare în tine. Ceea ce Lao Tzu numește
Tao, ceea ce Buddha numește Dharma – asta apare în tine. Nu este nimic
făcut de tine; ți se întâmplă. Tantra pur și simplu creează spațiu
pentru ca acest lucru să se întâmple. Nici măcar nu invită, nu așteaptă;
pur și simplu creează un spațiu. Și când spațiul este pregătit,
întregul curge în el.
Am auzit o poveste foarte frumoasă, una foarte veche.
Într-o provincie, nu mai plouase de foarte mult timp. Totul se
uscase. În cele din urmă, cetățenii s-au hotărât să apeleze la vraciul
care aducea ploaia. O solie a fost trimisă la el, în orașul îndepărtat
în care locuia, cu rugămintea urgentă de a veni cât mai repede posibil
și a aduce ploaia peste câmpurile lor pârjolite.
Vraciul, un om înțelept, a promis să facă asta cu condiția să-i fie
pusă la dispoziție o căsuță singuratică undeva la țară, unde să se
retragă în solitudine pentru trei zile. Nu era nevoie de mâncare sau
băutură, și el va vedea ce se poate face. Cererile lui au fost
îndeplinite.
În seara celei de-a treia zile o ploaie abundentă a căzut și plini de
admirație, o mulțime recunoscătoare a făcut un pelerinaj la casa sa și
au exclamat: ”Cum ai reușit? Spune-ne!”
”A fost foarte simplu”, a răspuns vraciul. ”Timp de trei zile tot ce
am făcut a fost să mă pun în ordine. Pentru că știu că odată ce eu sunt
în ordine, atunci și lumea va fi în ordine și seceta trebuie să lase loc
ploii.”
Tantra spune: dacă tu ești în ordine, atunci întreaga lume este în
ordine pentru tine. Când tu ești în armonie, atunci întreaga existență
este în armonie pentru tine. Când tu ești în dezordine, atunci întreaga
lume este în dezordine. Iar ordinea nu trebuie să fie una falsă, nu
trebuie să fie una forțată. Când forțezi o anumită ordine asupra ta,
devii pur și simplu scindat; adânc în interior dezordinea continuă.
Poți să observi asta: dacă ești o persoană furioasă, poți să-ți
forțezi furia, poți s-o reprimi adânc în inconștient, dar ea nu va
dispărea. Poate că devii complet inconștient de ea, dar este acolo – și
tu știi că este acolo. Ea curge pe sub tine, este în subsolul întunecat
al ființei tale, dar este acolo. Deasupra ei poți să stai zâmbind, dar
știi că poate erupe în orice moment. Iar zâmbetul tău nu poate fi foarte
profund, și zâmbetul tău nu poate fi adevărat, și zâmbetul tău va fi
doar un efort pe care îl vei face împotriva ta.
Un om care forțează o ordine din afară rămâne în dezordine. Tantra
spune că există un alt tip de ordine: nu impui tu nici o ordine, nu
impui nici o disciplină; pur și simplu renunți la toate structurile, pur
și simplu devii natural și spontan. Este cel mai mare pas pe care un om
îl poate face. Va fi nevoie de mult curaj pentru că societății nu îi va
plăcea asta; societatea va fi total împotrivă. Societatea vrea o
anumită ordine. Dacă urmezi societatea, societatea e fericită cu tine.
Dacă deviezi puțin de la calea ei, pe ici pe colo, societatea e foarte
furioasă. Și gloata e nebună.
Tantra este rebeliune. Nu o numesc revoluționară pentru că nu are
nici un fel de politică în ea. Și nu o numesc revoluționară pentru că nu
are planuri de a schimba lumea: nu are nici un plan de a schimba statul
sau societatea. Este rebelă, este rebeliune individuală. Este individul
care alunecă în afara structurilor societății. Dar în momentul în care
ieși din sclavie, ajungi să simți un alt fel de existență în jurul tău,
pe care nu l-ai simțit niciodată până atunci – ca și cum ai trăit cu o
banderolă la ochi și brusc banderola s-a desfăcut, ochii tăi s-au
deschis și poți vedea o lume complet diferită.
Această banderolă este ceea ce numești mintea ta; gândirea ta,
prejudecățile tale, cunoașterea ta, scripturile tale – toate formează
stratul dens al unei banderole. Ele te țin orb, ele te țin amorțit, ele
te țin lipsit de viață. Tantra vrea ca tu să fii viu – la fel de viu ca
copacii, la fel de viu ca râurile, la fel de viu ca soarele și luna.
Acesta este dreptul tău din naștere. Nu câștigi nimic pierzându-l;
pierzi totul. Și dacă totul va fi pierdut câștigându-l, nimic nu e
pierdut. Chiar și un singur moment de libertate completă este suficient
pentru a te satisface. Și o viață lungă de o sută de ani, înlănțuit ca
un sclav, este lipsită de sens.
A fi în lumea Tantrei necesită curaj: este o aventură. Până acum,
doar câțiva oameni au fost capabili să meargă pe această cale. Dar
viitorul este foarte promițător. Tantra va deveni din ce în ce mai
importantă. Omul înțelege tot mai mult ce este sclavia. Și omul înțelege
de asemenea că nici o revoluție politică nu s-a dovedit a fi
revoluționară.
Toate revoluțiile politice se transformă în cele din urmă în
anti-revoluții. Odată ce sunt la putere, oamenii devin
anti-revoluționari. Puterea ESTE anti-revoluționară. Există deci un
mecanism încorporat în putere. Dă-i oricui puterea și el devine
anti-revoluționar. Puterea creează propria sa lume. Așa că până acum au
fost multe revoluții în lume și toate au eșuat, au eșuat complet – nici o
revoluție nu a ajutat. Acum omul devine conștient de asta.
Tantra oferă o perspectivă diferită. Nu este revoluționară, este
rebelă. Rebeliunea înseamnă individul. Poți fi rebel singur, nu trebuie
să organizezi un partid pentru asta. Poți fi rebel singur, pe cont
propriu. Nu este o luptă împotriva societății, ține minte, înseamnă doar
a trece dincolo de societate. Nu este anti-socială, este asocială; nu
are nimic de-a face cu societatea. Nu este împotriva sclaviei, este
pentru libertate – libertatea de fi.
Privește doar, la viața ta. Ești un om liber? Nu ești: sunt o mie și
una de constrângeri în jurul tău. Poate că nu te uiți la ele – este
foarte jenant, poate că nu le recunoști – doare, dar asta nu schimbă
situația: ești un sclav. Pentru a pătrunde în dimensiunea Tantrei va
trebui să-ți recunoști sclavia. Este adânc înrădăcinată. Trebuie
renunțat la ea. Și a fi conștient de ea te ajută să renunți la ea.
Nu mai fi pacifist cu tine, nu te mai consola, nu mai spune ”Totul e
în regulă”. Nu este; nimic nu e în regulă, toată viața ta e pur și
simplu un coșmar. Uită-te la ea! Nu e poezie și nu e cântec și nu e dans
și nu e iubire și nu e rugăciune. Nu este celebrare. Bucurie? – e doar
un cuvânt în dicționar. Fericire? – da, ai auzit de ea, dar nu ai
cunoscut nimic despre ea. Dumnezeu? – în temple, în biserici. Da,
oamenii vorbesc despre El: cei care vorbesc, nu știu. Cei care aud, nu
știu. Tot ce este frumos pare să fie fără sens; și tot ce este fără sens
pare să fie foarte, foarte important.
Un om continuă să acumuleze bani și crede că face ceva foarte
semnificativ. Stupiditatea umană este infinită. Fii atent la ea. Îți va
distruge întreaga viață. A distrus viețile a milioane de oameni de-a
lungul timpului.
Ia-ți în stăpânire conștiența – aceasta este singura posibilitate de a ieși din prostie.
Înainte de a intra în sutrele de astăzi, ceva trebuie înțeles despre
harta Tantrică a conștiinței interioare. V-am spus câteva lucruri despre
asta – alte câteva lucruri trebuie spuse.
Mai întâi: Tantra spune că nici un bărbat nu este doar bărbat și nici
o femeie nu este doar femeie, fiecare bărbat este atât bărbat cât și
femeie, și la fel este și femeia – femeie și bărbat. Adam o are pe Eva
în el, iar Eva îl are pe Adam în ea. De fapt, nimeni nu este doar Adam
și nimeni este doar Eva: suntem Adam-Eve. Aceasta este una dintre cele
mai importante viziuni atinse vreodată.
Psihologia modernă a profunzimilor a devenit conștientă de asta. Ei o
numesc bisexualitate. Dar, timp ce cel puțin 5000 de ani, Tantra a
cunoscut asta, a predicat-o. Este una dintre cele mai mari descoperiri
din lume, pentru că prin această înțelegere te poți mișca în direcția ta
interioară, altfel nu te poți mișca în direcția ta interioară. De ce se
îndrăgostește un bărbat de o femeie? – pentru că el poartă o femeie în
interiorul său, altfel nu s-ar îndrăgosti. Și de ce te îndrăgostești de o
anume femeie? Sunt mii de femei. Dar de ce, brusc, o anumită femeie
devine cea mai importantă pentru tine, ca și cum toate celelalte femei
au dispărut și aceea ar fi singura femeie din lume? De ce? De ce te
atrage un anumit bărbat? De ce, la prima vedere, ceva pur și simplu face
click? Tantra spune: tu porți imaginea unei femei în interiorul tău,
imaginea a unui bărbat în interiorul tău. Fiecare bărbat poartă o femeie
și fiecare femeie poartă un bărbat. Când cineva din exterior se
potrivește cu imaginea ta interioară, te îndrăgostești – aceasta este
semnificația iubirii.
Tu nu înțelegi asta. Ridici pur și simplu din umeri – spui: ”S-a
întâmplat”. Dar există un mecanism subtil în asta. De ce s-a întâmplat
cu o anumită femeie? De ce nu cu altele? Imaginea ta interioară se
potrivește cumva. Femeia exterioară este asemănătoare, într-un fel. Ceva
pur și simplu lovește imaginea ta interioară, simți că ”aceasta e
femeia mea”, sau ”acesta e bărbatul meu”: acest sentiment este ceea ce
este iubirea. Dar femeia exterioară nu te va satisface, pentru că nici o
femeie exterioară nu se va potrivi complet cu femeia ta interioară.
Realitatea e cu totul alta. Poate că se potrivește puțin – există un
farmec, un magnetism, dar se va învechi mai devreme sau mai târziu. În
curând vei recunoaște că sunt o mie și unul de lucruri care nu îți plac
la acea femeie. Va lua ceva timp pentru a ajunge să cunoști acele
lucruri.
Mai întâi vei fi nebun după ea. Mai întâi, asemănarea va fi prea
mult, te va copleși. Dar treptat, treptat vei vedea că sunt o mie și
unul de lucruri – detalii de viață – care nu se potrivesc; că sunteți
extratereștri, străini. Da, încă o iubești, dar iubirea nu mai are
nebunie; acea viziune romantică dispare. Și va recunoaște și ea la
rândul ei că ceva o atrage la tine, dar totalitatea ta nu o atrage. De
aceea fiecare soț încearcă s-o schimbe pe soție și fiecare soție
încearcă să-l schimbe pe soț. Ce încearcă ei să facă? De ce? De ce
încearcă o soție, în permanență, să-l schimbe pe soț? Pentru ce? Ea s-a
îndrăgostit de acest bărbat, apoi imediat începe să-l schimbe. Acum că a
devenit conștientă de deosebiri, ea vrea să renunțe la deosebiri. Ea
vrea să taie câteva bucăți din acest bărbat, pentru ca el să să
potrivească complet cu ideea ei de bărbat. Și soțul încearcă și el – nu
atât de tare, nu atât de încăpățânat precum femeile, pentru că soțul
obosește foarte curând – femeia speră mai mult.
Femeia gândește: ”Azi sau mâine sau poimâine – într-o zi o să-l
schimb…” E nevoie de aproape douăzeci, douzeci și cinci de ani, pentru a
recunoaște că nu îl poți schimba pe celălalt. Până la vârsta de
cincizeci de ani, când femeia a trecut de menopauză și bărbatul de
asemenea, când îmbătrânesc de-a binelea, atunci își dau seama, încet,
încet că nimic nu s-a schimbat. Au încercat din greu, au încercat în
toate modurile posibile…femeia rămâne la fel și bărbatul rămâne la fel.
Nimeni nu poate schimba pe nimeni. Aceasta este o mare experiență la
care să ajungi – o mare înțelegere.
De aceea bătrânii devin mai toleranți: ei știu că nu se poate face
nimic. De aceea bătrânii devin mai grațioși: ei știu că lucrurile sunt
așa cum sunt. De aceea bătrânii ajung mai îngăduitori. Tinerii sunt
foarte furiși, neîngăduitori. Ei vor să schimbe totul. Ei vor să facă
lumea așa cum le-ar plăcea lor. Se luptă din greu, dar nu s-a întâmplat
niciodată, nu se poate întâmpla – nu este în natura lucrurilor.
Bărbatul exterior nu se poate potrivi niciodată cu bărbatul interior
și femeia exterioară nu poate fi niciodată absolut aceeași cu femeia ta
interioară. De aceea iubirea îți dă și plăcere și durere. Iubirea dă
fericire și nefericire la un loc. Și nefericirea este mult mai multă
decât fericirea.
Ce propune Tantra în legătură cu asta? Ce e de făcut atunci?
- va urma -
Partea a doua o gasiti aici si partea a treia aici.
Osho: The tantra vision, vol.2, cap.1.
Copyright pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere: Marius Lazăr
Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-viziunea-tantrica-si-harta-tantrica-a-constiintei-i/”
Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho
sâmbătă, 13 aprilie 2013
luni, 1 aprilie 2013
Samadhi-ul şi sexul sunt ambele expresii ale aceleiaşi energii
Primul lucru în Tao este să renunţi la dualitate.
Sexul nu este inferior şi samadhi-ul nu este superior.Samadhi-ul şi sexul sunt ambele expresii ale aceleiaşi energii. Nu este nimic lăudabil la samadhi şi nu este nimic condamnabil în sex. Acceptarea în Tao este totală,absolută. Nu este nimic greşit cu corpul şi nu este nimic frumos la spirit –ambele sunt frumoase. Diavolul şi Dumnezeu sunt una în Tao, raiul şi iadul sunt una în Tao, bine şi răul sunt una înTao – este cea mai măreaţă înţelegere non-duală. Nu există nici o condamnare şinici o pregătire. Să te pregăteşti pentru ce? Nu ai decât să te relaxezi şi să fii.Dacă poţi să iubeşti o femeie în mod spontan…De fapt, Tao va spune că Tantra are o atitudine greşită, pentru că trebuie să te pregăteşti. Pregătirea înseamnă că te pregăteşti pentruviitor. Tao cunoaşte un singur timp– care este acum; şi cunoaşte un singur loc –care este aici.Acum este singurul timp şi aici este singurul loc. Aici este raişi acum este nirvana. Deci nu te pregăti.Dacă într -un anumit moment iubirea curge, iubirea pune stăpânire pe tine,mergi cu ea. Nu împinge râul. Nu încerca să îi dai nici o formă. Nu încerca să o fixezi în nici un ritual.Doar mergi cu ea. În profundă încredere, în profundă recunoştinţă, mergi cu ea. În timp ce faci dragoste cu o femeie nu încerca să dovedeşti nimic– aşa cum încearcă să facă în Occident. Nu încerca să dovedeşti nimic– pentru că atunci când începi să încerci să dovedeşti, mintea ta a intrat în scenă. În timp ce faci dragoste cu o femeie uită complet faptul că tu eşti bărbat şi ea este femeie. Lasă graniţele să se contopească şi să se amestece. Nurămâne un bărbat,altfel vei pierde – pentru că din nou intervine un dualism: tu eşti bărbatul şi ea este femeia. Nimeni nu ştie de ce două persoane fac de fapt dragoste. De multe ori se întâmplă ca bărbatul să devină femeia şi femeia să devină bărbatul. Cui îi pasă cine e cine?Şi dacă te gândeşti la asta atunci mintea este acolo şi mintea este bariera; nu permite ca unisonul să se întâmple total. Deci Tao spune simplu: mergi spontan, fără nici un ritual, fără nici o idee de a dovedi ceva. Şi ţine minte, nu folosi niciodată sexualitatea pentru nimic.Tantra o foloseşte ca pe un pas spre samadhi. Tao spune: nu folosi niciodată nimic drept mijloc. Totul este un scop în sine. În momentul în care începi să te gândeşti să mergi undeva,să ajungi undeva, să obţii un rezultat din asta, nu eşti total, mintea ta este divizată, eşti deja în viitor. Nu există mijloace şi scopuri. Totul este pur şi simplu în mod intrinsec un minunat scop în sine.În Tao acest lucru este de bază. Iubeşte, mănâncă, mergi la o plimbare de dimineaţă,înoată în râu, stai la soare, uită-te la stele – dar lasă ca totul să fie simplu, nu pentru altceva.Cântă un cântec, dar nu pentru un rezultat anume. Priveşte la acest copac, dar nu pentru unrezultat anume. Mergi la o plimbare matinală, dar nu pentru sănătate! Nu fi un naturopat!Doar mergi la o plimbare, este minunat. Sănătatea este un produs secundar; nu trebuie să îţifaci griji pentru ea, se întâmplă. Întinde-te la soare, bucură-te de el, dar nu pentru altceva. Stai acolo pentru faptul în sine. Asta e Tao.Şi în acea atitudine relaxată,viaţa începe să se reverse în tine de peste tot. Toate uşilese deschid, toate ferestrele se deschid. Existenţa curge în tine, tu curgi în existenţă.Tao este foarte simplu; de aceea, pentru că noi suntem foarte complecşi, este foarte dificil. Lucrurile simple nu ne atrag. Tantra atrage mulţi oameni, dar Tao nu are atât de mult succes. Tao atrage foarte rar. Dacă Tao te atrage, consideră-te norocos. Chiar posibilitatea să fii interesat de Tao este o mare binecuvântare.
Când traduci totul în termeni de Tao,devine spontaneitate.
sursa :
http://he.scribd.com/doc/74702046/Osho-despre-diferenta-dintre-Tao-si-Tantra-Fragment-din-cartea-%E2%80%9DTao-The-Pathless-Path%E2%80%9D

Abonați-vă la:
Postări (Atom)