"De ce iubirea dintre bărbați și femei nu durează?

 ❤ "De ce iubirea dintre bărbați și femei nu durează? 

Fiindcă, în loc să se lege reciproc de Izvorul Divin, ca să se reînnoiască fără încetare, ei se agață unii de alții și se epuizează. De îndată ce nu mai există nimic, ei devin ca niște recipiente goale și se resping. 

Așadar, considerați-vă iubitul ca o ființă prețioasă, unică, și gândiți-vă că ea depinde de voi să o faceți vie, frumoasă și bogată, dar legând-o de Izvor, de Tatăl Ceresc, de Mama Divină, de toate ierarhiile îngerești, de soare, de stele...🌛🌼🌜

Iubirea vă oferă toate posibilitățile. Dar, dacă în loc să legați de Cer ființa iubită, vă agățați de ea și îi luați energiile, ea va decădea cu timpul; atunci, o veți iubi mai puțin și veți suferi. A cui este greșeala?

Așadar, trebuie să învățați să proiectați această ființă foarte sus pentru ca ea să poată respira, bea, să se hrănească. În acel moment, nu mai sunteți niște simple recipiente, deveniți unul pentru celălalt un izvor nesecat." ❤

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Capacitatea de a iubi

 💃„Capacitatea de putea fi singur conferă capacitatea de a iubi. Poate părea paradoxal, dar nu este!

💖Este un adevăr existenţial! Doar acei oameni care sunt capabili să fie singuri sunt capabili să iubească. Doar acei oameni sunt capabili să împartă, să pătrundă în cea mai profundă esenţă a unei alte persoane, fără a fi proprietarul celuilalt şi fără a deveni dependent de celălalt, fără a-l reduce la un lucru sau un obiect şi fără a deveni subjugat de celălalt. 💫

Aceşti oameni îi oferă celuilalt libertatea absolută deoarece ei ştiu: dacă celălalt pleacă, ei vor putea fi în continuare fericiți.

🌹Fericirea lor nu poate fi luată de celălalt deoarece nu este dată de celălalt!

Atunci de ce vor ei să fie împreună?

Nu mai este o nevoie, este un lux! ✨

Este dorința de a împărtăși… Au atât de multă bucurie. Le-ar plăcea să o reverse în cineva. Ei ştiu cum să-și cânte singuri viaţa ca la un instrument.

💕Flautistul ştie cum să se bucure de flautul lui singur. Şi dacă vine şi găseşte o altă persoană care ştie să cânte la tamburină, amândurora le va plăcea să fie împreună şi să creeze un acord armonios între flaut şi tamburină.

Amândoi se vor bucura de această armonie a instrumentelor lor şi o să-şi reverse plenitudinea unul în celălalt.” 🌈

Osho

Soaptele iubirii

🕎Poveste terapeutica

💜Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
– De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
– Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
– Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
– Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

💜Maestrul intreba din nou:
– Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Niciunul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
– Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

🕎In final, inteleptul concluziona, zicand:

– Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

IUBITI FARA SA ASTEPTATI SA FITI IUBITI

"Daca asteptati intotdeauna sa fiti iubiti nu veti fi niciodata fericiti, pentru ca contati pe lucruri foarte nesigure. Intr-un moment veti fi iubiti, dar in momentul urmator nu se stie ce se va intimpla. 

 Nu trebuie sa contati pe iubirea celorlalti . Ea poate va veni, bineinteles poate veni chiar neincetatat, si daca vine este binevenita, dar nu trebuie sa contati pe asta. De aceea va spun " vreti sa fiti fericiti? 

Nu cereti sa fiti iubiti, dar voi iubiti, zi si noapte ,si veti fi fericiti fara incetare. Poate intr-o zi veti intilni o dragoste formidabila... Da, de ce nu ? " Aceasta poate veni , dar n-o asteptati. 

 Iata cum am rezolvat eu problemele: eu contez pe dragostea mea, vreau sa iubesc si daca ceilalti nu vor sa iubeasca, este treaba lor, ei vor fi nefericiti, dar eu sunt fericit . Si iata problema rezolvata." 

Omraam Mikhael Aivanhov

FEMEIA ONOREAZA MASCULINUL ~ BARBATUL RESPECTA FEMININUL

Paradoxal sau nu, cei mai atractivi barbati sunt cei care si-au acceptat latura emotionala si nu se jeneaza sa si-o exprime, in ciuda prejudecatilor in care au crescut, dar asta nu inseamna ca isi uita masculinitatea. 
Onestitatea de care dau dovada si faptul ca isi expun si vulnerabilitea in ciuda ranirii ego-ului, ii face incredibil de sexy in ochii femeilor.
De ce oare?
Pentru ca energia masculina combinata cu cea feminina si manifestata printr-un singur om da nastere la o forma de echilibru.
Iar oamenii echilibrati sunt cei mai atragatori oameni. 
Metaforic vorbind, atunci cand masculinul si femininul din tine se armonizeaza, fac dragoste, tu renasti, pentru ca ti s-a dat nastere.
Devii un om nou pentru ca ai inceput sa cunosti iubirea adevarata, nu dependenta emotionala pe care oamenii o confunda cu iubirea.
Aceasta inseamna de fapt sa te iubesti pe tine insuti/insati, ceea ce iti creste implicit energia si atractivitatea.
Ideea ca femininul si masculinul sunt in opozitie si asta ii atrage este usor eronata si inteleasa gresit.
De fapt, opozitia nu duce la nimic constructiv, doar  la respingere si la lupta. Complementaritatea este cea care creeaza atractia care duce la iubire.
Nu exista sex opus, doar sex complementar.
Femininul si masculinul nu se exclud reciproc, ci se completeaza.
Atat timp cat vom continua sa ne comportam ca si cum nu pot exista decat alternativ (ori una ori alta) vom suferi, pentru ca vom trai intr-o eterna polaritate, manifestata printr-o continua  lupta interioara.
Indiferent ca te-ai nascut in corp de femeie sau de barbat, te invit sa onorezi energia pe care o  manifesti preponderant prin trup (daca esti femeie femininul, daca esti barbat masculinul) respectandu-te pe tine si sa te iubesti iubind energia complementara (daca esti femeie masculinul, daca esti barbat femininul) din celalalt si din tine insuti/insati.
Femeile au mare nevoie sa onoreze masculinul cu adevarat, sa-l hraneasca cu iubirea lor, iar barbatii au mare nevoie sa invete sa respecte femininul in toate formele sale, incepand cu natura, sa-l sprijine, sa-l ocroteasca cu adevarat si sa nu uite sa…iubeasca feminitatea.

sursa

Ganduri despre a iubi

Relatiile se fac si se desfac. Se modifica. Tot timpul. Viata toata este relatie. Dar, cata vreme exista moartea, nu exista relatie neamenintata de ruptura. Si, in ciuda, ba chiar, tocmai pentru ca exista moartea ne dorim relatia cu celalat, pentru ca relatia e viata insasi. Sunt insa relatii care mor pur si simplu, unul dintre parteneri il ”omoara” pe celalalt, retragandu-i iubirea. Iata ca, de fapt, nu este nevoie de moarte propriu zisa, de vreme ce exista moartea iubirii. La fel de adevarat este ca cineva disparut poate “trai” in mintea si sufletul celorlalti pentru ca ei l-au iubit si il iubesc.

Se spune adesea ca opusul ei, al iubirii, este ura. Nu prea este asa. Opusul iubirii, dar si al urii, este indiferenta. Cel/Cea fata de care nu simti nimic – o doamna langa care am stat 5 minute ieri la casa in supermarket, nu mi-o amintesc, poate ca nici nu exista, dar o inventez acum in sprijinul argumentatiei – poate fi in viata ori ba. Numitorul comun este iubirea, prezenta sau absenta ei.

Pentru un copil, a fi viu, a putea trai inseamna simplu, sa existe cineva care sa il iubeasca si deci sa il ingrijeasca. Asta este tot ce conteaza la inceputul vietii sale. Sa aiba sansa unei relatii de iubire cu cineva. Lucrul asta simplu, in ciuda complexitatii vietii de adult, nu se schimba. Dar in asteptarea marii iubiri, in asteptarea Lui/Ei, cel perfect care sa ne aduca implinirea, uitam ca iubim in fiecare zi. Ne iubim copiii, parintii, fratii, prietenii, colegii etc. Avem un pic de iubire pentru fiecare, pentru ca altfel nu am avea relatii. Ne-am putea bucura de diversitatea, bogatia, dinamismul lor daca nu am ramane blocati cu sufletul si mintea la o mare iubire.

Daca ne imaginam iubirea ca un rezervor ce se goleste cand iubim si se umple cand primim iubire, ecuatia este simpla, avem nevoie de echilibru. Suntem permanent in cautarea acestui echilibru. Evident, nu avem instrumente pentru a masura cu exactitate cat suntem de “plini” sau “goi” de iubire la un moment dat, avem doar vagi repere: o stare de bine, de implinire, momente de entuziasm, de euforie etc. Sau stari proaste, de tristete, inutilitate, furie etc.

Se intampla uneori sa ne “blocam” iubirea in relatii de mult apuse, care nu ne mai hranesc, care nu vor fi capabile sa umple rezervorul de care vorbeam. Pierdem tempouri, clipe, minute sau ani rememorand alte tempori, clipe, minute, ani. Nostalgia, acea tristete “dulce” sau furibunda care ne cuprinde uneori, nu ne lasa sa traim in prezent, ne blocheaza caile de acces catre un altul/alta, catre oportunitatea de a simti, trai ceva nou, viu, dinamic. Dar pentru asta este nevoie sa iubesti primul, sa iesi in afara lui “daca el nu ma place nici eu nu o sa-l plac”, “daca el nu ma cauta nici eu nu il sun”. Avem nevoie sa ne cunoastem si sa ne afirmam sentimentele.

Stand la panda, urmarind reactia celuilalt, “cantarind” cat ne iubeste el/ea ca sa ii putem iubi pe masura, ramanem blocati in teama, paroxistica uneori, de a fi refuzati, de a nu primi ceea ce dorim. Cand ne imprietenim cu aceasta teama iar ea devine partenera noastra de zi cu zi… pierdem acele tempouri, clipe, minute, sau poate, ani de care vorbeam. Pierdem sanse de a trai frumos.

Si-apoi, iubirea nu este numai despre o alta fiinta umana vie, prezenta, dorita. Exista iubire de Dumnezeu sau de natura, sau de arta. Orice forma de manifestare umana, creativa, care ne poate imbogati, care ne permite sa ne linistim, sa speram, sa dorim, sa visam.

Sa ne amintim mai des deci, de toti cei pe care ii iubim si ne iubesc, de toate lucrurile frumoase pe care le facem cu ceilalti sau pentru ei, sa ne amintim mai des de tot ceea ce avem si suntem. Singuri sau in relatie.

Monica Geana

http://centrulself.ro/articole/ganduri-despre-a-iubi/

Iubirea este dăruire, împărtăşire.

Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!

Iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A  iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).

Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.

A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.

Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.

Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta.

Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.

Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.

Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.

Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă.

Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.

În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală!

Adrian Nuţă, Inchisorile invizibile

Sursa: Drumuri către tine

 

Atractiile si repulsiile

♥ Atractiile si repulsiile ♥

♥ "Oamenii poartă în inima, în sufletul lor, imaginea fiinţei pe
care o caută, pe care au nevoie să o iubească. Ei şi-o imaginează
într-o manieră mai mult sau mai puţin confuză, iar atunci când
întâlnesc în viaţă nişte bărbaţi şi femei cu care intră în
contact, ei îi compară în mod inconştient cu această imagine
ascunsă în sinea lor.
Această imagine ideală care există în mintea fiecărui bărbat, a
fiecărei femei, este cea a sufletului pereche. Analizaţi-vă şi
veţi constata că, în toate împrejurările vieţii, atracţiile şi
repulsiile ce le manifestaţi în faţa fiinţelor au la origine un
model pe care îl purtaţi în profunzimile sufletului vostru şi cu
care le comparaţi."

 Omraam Mikhael Aivanhov

Nu­mai dacă îi admiţi pe ceilalţi în inima ta, devii capabil să-i eliberezi.

Iubeşte-ţi aproapele, aşa cum ai vrea să te iubeşti pe tine însuţi. Fă-l să fie la fel de important. Nu fă sacrificii pentru el şi nu-i cere ca el să facă sacrificii pentru tine, ci ajută-l când poţi şi primeşte-i ajutorul cu recunoştinţă, atunci când ai nevoie de ei. Această reciprocitate simplă şi plină de demnitate este un gest a! iubirii şi acceptării. El demonstrează încredere şi stimă reciprocă. Mai mult de-atât e prea mult. Mai puţin de-atât e prea puţin.
Iubirea se exprimă numai printr-o inimă deschisă.

Deschiderea inimii nu este o tehnică, ci o disponibilitate emoţio­nală ce trece dincolo de limitele definirii conceptuale. Pe măsură ce fie­care formă se schimbă, inima se deschide fără frică spre conţinutul ei schimbător.

Ca să pricepi ceva din această lume, trebuie să înveţi să priveşti dincolo de formă, către intenţia creativă. Fii receptiv la intenţia aflată în spatele modului de exprimare a unei persoane şi vei vedea mai clar ce înseamnă aceasta pentru ea. Dar priveşte numai forma nudă şi vei vedea ce înseamnă această formă pentru tine.

„A privi dincolo de formă” este un alt mod de a spune „priveşte dincolo de propriile tale idei preconcepute.” Ca să-l vezi pe semenul tău aşa cum este el în realitate, trebuie să priveşti dincolo de judecăţile tale despre el. Dacă vrei să-l cunoşti, trebuie să te apropii de el, să-ţi deschizi inima şi să-l întrebi care îi este intenţia.

Acesta este singurul gest ce te va conduce spre cunoaşterea lui.

Când intenţiile cuiva se schimbă, se schimbă şi forma care e su­portul acestor intenţii. Dacă eşti sensibil la propriile tale intenţii şi la ce­le ale altora, vei fi mai bine pregătit pentru modificările formei.

Detaşarea de formă provine dintr-o atitudine de apropiere de alţii, nu de înstrăinare.

A-i ţine la distanţă pe ceilalţi nu aduce detaşarea, ci opusul ei. Nu­mai dacă îi admiţi pe ceilalţi în inima ta, devii capabil să-i eliberezi.

Compasiunea şi detaşarea merg mână în mână.
 

Paul Ferini

Iubirea fata de partener si fata de cei din jur

          Pentru a fi doar Iubire, e util sa va iubiti pe voi insiva, sa va acceptati asa cum sunteti, cu toate defectele. Dupa ce Sunteti Iubire, puteti oferi iubire si nu iluzia iubirii. Ma refer la iluzia iubirii, care este tot ce se traieste acum in jurul nostru. 

         Ca sa intelegeti mai bine, ma refer la toate atasamentele, la toate dorintele pe care le avem fata de ceilalti. Adica cerem sa fim iubiti si apoi sa iubim, cerem sa ni se indeplineasca anumite conditii si numai dupa aceea sa oferim si noi ceva, in caz ca nu vom uita pe parcurs . Adevarat,  cerem tot si nu oferim nimic. E atat de simplu sa joci acest rol, al acestei lumi egoiste, dar pe zi ce trece te simti tot mai singur si mai gol, incat ajungi sa nu iti mai doresti sa primesti si sa oferi iubire; aici multi renunta, unii se vor multimi doar cu ceea ce primesc -placeri materiale, altii vor renunta la aceasta viata, insa putini sunt cei care continua sa caute iubirea Adevarata.

         Iubirea Adevarata este acea iubire in care doar oferim dragostea noastra, fara conditii, fara egoul mintii, fara dorinte, fara minciuni. In acele moment daruim doar puritatea sufletului nostru, daruim doar iubirea fata de Adevar, daruim doar ceea ce e real. 

         Sufletul e cel care ne indeamna sa facem acest lucru, dar oare cat timp ii oferim, oare cata credibilitate ii oferim, la asta se refera si in biblie “binecuvantati sunt cei care cred, fara sa vada”. Intuitia e singura care ne indeamna sa mergem mai departe si daca reusim asta vom cunoaste cu adevarat iubirea, iubirea divina, iubirea neconditionata.

Descoperiti ca daruind iubire, de fapt va oferiti libertate. Intelegeti ca prin iubire ii oferiti celuilalt sansa sa faca ceea ce simte ca este necesar experinetei sale, alegerea ii apartine celuilalt in intregime. Daca il iubiti nu incercati sa ii impuneti ceva, nu incercati sa il schimbati, conform perceptiei pe care o aveti despre partenerul vostru, sau despre lume si viata. Nu incercati sa ajustati persoana de langa voi pe ici pe colo, pentru a corespunde anumitor sabloane, nu procedati cum face lumea. Cand iubiti nu impuneti conditii, acceptati persoana asa cum este. Incercati sa intelegeti ca nu va priveste ceea ce face celalalt.

        Daca gelozia dispare, iar iubirea totusi ramane, atunci viata voastra are ceva care merita pastrat.

        Cand imparti fericirea cu altii, cand daruiesti, nu astepti nici macar multumire. Prin aceasta daruire, nu te inchizi cu celalat ca intr-o inchisoare ci pur si simplu daruiesti pentru ca esti plin, daruirea e o necesitate.

In cazul in care a aparut iubirea, e de fapt acceptarea celuilalt care a acceptat iubirea ta, a acceptat darul tau. Acceptarea celuilalt te-a eliberat, ti-a permis sa reversi iubirea asupra ei/lui. Si cu cat impartasesti, cu cat daruiesti mai mult celuilalt, cu atat esti mai bogat sufleteste. Daruind astfel, vei intelege ca nu pierzi nimic, deci cu cat credeai ca pierzi, mai mult viata isi va revarsa asupra ta prosperitatea, astfel iti vei darui primaveri cum nu ti-ai fi inchipuit. NAMASTE!