Scrisoarea unui bărbat în care s-a trezit Conştiinţa Divină, către soţia sa

“Cred că deja ai înţeles că bărbatul de a cărui soartă ţi-a fost unită propria ta soartă este un bărbat cu un caracter neobişnuit. Domeniul meu de acţiune, scopul meu în viaţă, atitudinea mea mentală sunt diferite de cele ale oamenilor zilelor noastre din această ţară. Eu sunt din toate punctele de vedere diferit de ei şi ieşit din comun. Proabil cunoşti ce spun oamenii obişnuiţi despre o viziune extraordinară, despre un efort extraordinar, despre o ambiţie extraordinară. Pentru ei acestea sunt nebunie; doar dacă nebunul obţine succesul în lucrarea sa, el atunci nu mai este numit nebun, ci un mare geniu. Dar câţi ating succesul în efortul vieţii lor? Între o mie de oameni sunt cinci sau şase ieşiţi din comun, iar din cinci sau şase poate că unul obţine succesul. Ca să nu mai zic că eu încă nici nu am pătruns complet în domeniul meu de activitate. Astfel, tu nu ai încotro decât să mă consideri nebun. (...)

Conform scripturilor hinduse, soţia împărtăşeşte dharma (menirea) soţului. Ea trebuie să îl ajute, să îl sfătuiască, să îl încurajeze în orice lucrare el acceptă ca dharma a lui. Ea ar trebui să îl privescă ca pe dumnezeul ei, să se bucure de bucuria lui şi să se întristeze în nefericirea lui. Bărbatul este cel care îşi alege lucrarea; rolul femeii este să ofere ajutor şi încurajare.

Acum problema este aceasta. Mariajul tău cu un nebun este rezultatul unei karme negative din vieţile tale anterioare. Este bine să te împaci cu soarta ta, dar în ce termeni? Îţi vei respinge bărbatul din cauza a ceea ce vor gândi ceilalţi? Un nebun va merge sigur în felurile lui obţinând ceea ce doreşte. Nu îl poţi ţine departe; natura lui e mai puternică decât a ta. Atunci nu vei mai face nimic decât să stai într-un colţ şi să plângi? Sau vei merge alături de el; urmărind să fii soţia nebună a acestui nebun, precum regina regelui cel orb, care s-a prefăcut într-o femeie oarbă acoperindu-şi ochii cu o eşarfă? Tu eşti totuşi o femeie hindusă. Sângele înaintaşilor noştri îţi curge prin vene. Nu am nici o îndoială că vei alege a doua variantă.

Eu am trei nebunii. Prima este aceasta. Eu cred cu tărie că toate realizările, geniul, educaţia înaltă şi cunoaşterea şi avuţia pe care Dumnezeu mi le-a dăruit sunt ale Lui. Eu am dreptul să folosesc pentru propriile mele scopuri doar atât cât e necesar pentru întreţinerea familiei şi care este absolut esenţial. Restul trebuie să fie dăruit înapoi lui Dumnezeu. Dacă eu cheltuiesc totul pentru mine însumi, pentru plăcerea şi luxul meu, sunt un hoţ. Scripturile hinduse afirmă că cel care primeşte avere de la Dumnezeu şi nu o înapoiază este un hoţ. Până acum eu i-am dăruit mereu doar două annas (n.t. - anna reprezintă 1/16 dintr-o rupie) lui Dumnezeu şi am folosit celelalte paisprezece annas pentru propria mea plăcere; acesta e modul în care am setat conturile, afundându-mă în plăcerile mondene. Jumătate din viaţa mea a fost irosită – chiar şi animalul sălbatic găseşte satisfacţie umplându-şi stomacul său şi al familiei sale, şi îngrijindu-se de fericirea lor.

Am realizat că am acţionat în tot acest timp ca un animal sau ca un hoţ. Acum înţeleg aceasta şi mă simt copleşit de remuşcări şi dezgustat de mine însumi. Până aici cu toate acestea. Renunţ la acest păcat o dată pentru totdeauna. Ce înseamnă să-I dăruieşti lui Dumnezeu? Înseamnă să cheltuieşti pe lucruri bune. Banii pe care i-am dat lui Usha sau Sarojini (n.t – rude apropiate ale sale) nu-mi provoacă regret. A-i ajuta pe alţii e o datorie sacră; a-i proteja pe cei care caută adăpost este încă o şi mai mare datorie sacră. Dar conturile nu sunt aranjate dăruind doar acestor surori şi fraţi ai noştri. Am trei sute de milioane de fraţi şi surori în această ţară. Mulţi dintre ei mor de foame şi majoritatea abia reuşesc să rămână în viaţă, chinuiţi de durere şi suferinţă. Şi ei trebuie să fie ajutaţi.

Ce zici, vei veni alături de mine să-mi împărtăşeşti acest ideal astfel? Vom mânca şi ne vom înveşmânta ca oamenii simpli, cumpărând doar ceea ce este cu adevărat necesar şi oferind restul lui Dumnezeu: aceasta e ceea ce intenţionez să fac. Scopul meu poate fi împlinit, odată ce îţi vei da aprobarea, odată ce vei fi capabilă să accepţi sacrificiul. Te-ai plâns că nu ai făcut nici un progres. Aici îţi arăt o cale către a progresa. Vei porni pe această cale?

A doua mea nebunie mi s-a arătat recent. Este aceasta: prin orice mijloace, trebuie să am viziunea directă a lui Dumnezeu. Religia în zilele noastre înseamnă să repeţi numele lui Dumnezeu la anumite ore, să te rogi în public, să-ţi arăţi pioşenia în felurite moduri. Eu nu vreau nimic din toate acestea. Dacă Dumnezeu există, trebuie să existe şi o cale de a-I experimenta existenţa, de a-L întâlni faţă în faţă. Oricât de grea e această cale, eu m-am hotărât să o urmez. Religia hindusă afirmă că această cale se află în propriul corp, în propria minte, în propriul suflet, şi a oferit regulile pentru a o urma, iar eu am început să le observ efectele. Într-o lună am realizat că cele afirmate de scripturile hinduse nu sunt false. Eu însuşi experimentez semnele despre care se vorbeşte acolo. Acum aş vrea să te iau cu mine pe această cale. Tu nu vei fi capabilă să ţii pasul cu mine, deoarece nu ai cunoaşterea necesară. Dar nimic nu te împiedică să mă urmezi. Toţi pot atinge perfecţiunea pe această cale, dar a intra să păşească pe ea depinde de voinţa fiecăruia. Nimeni nu te poate trage pe ea. Dacă eşti de acord cu aceasta, îţi voi scrie mai multe.

A treia mea nebunie este aceea că în timp ce alţii privesc ţara noastră ca pe o bucată de materie inertă, neînsufleţită – câteva pajişti şi câmpii, păduri şi munţi şi fluvii – eu O văd ca pe Mama Divină. Ce ar face un fiu dacă un demon ar sta pe pieptul mamei lui şi ar începe să-i sugă sângele? Ar merge liniştit să-şi ia cina, să se amuze cu soţia şi copiii lui, sau ar sări să-şi elibereze mama? Ştiu că am forţa să eliberez această ţară din suferinţă. Nu este forţă fizică – nu am de gând să lupt cu sabia sau cu puşca – ci este forţa cunoaşterii. Acest sentiment nu este nou în mine, nu este de azi. M-am născut cu el, este în însăşi măduva mea. Dumnezeu m-a trimis pe pământ pentru a împlini această mare misiune. Sămânţa a început să încolţească în mine la vârsta de paisprezece ani; deja la optsprezece ani rădăcinile hotărârii mele crescuseră ferme şi de neclintit. După ce ai ascultat cele spuse de mătuşa mea, ţi-ai format ideea că nişte oameni vicleni l-au atras pe soţul tău simplu şi inocent pe calea cea rea. Dar în realitate acest soţ inocent al tău a fost cel care i-a adus pe acei oameni şi multe alte sute pe acea cale, şi va mai aduce încă mii pe aceeaşi cale. Eu nu afirm că această lucrare va fi împlinită în timpul vieţii mele, dar cu siguranţă ea va fi realizată.

Acum te întreb, ce ai de gând să faci în legătură cu aceasta? Femeia este shakti, puterea bărbatului ei. Vei fi discipola lui Usha repetând mantrele adorării stăpânului englez? Îi vei diminua forţa bărbatului tău prin indiferenţă sau o vei dubla prin simpatie şi încurajare?

Vei spune “Ce poate face o femeie obişnuită ca mine în asemenea lucruri mari? Nu am tărie mentală, nici inteligenţă, mi-e şi frică să mă gândesc la aceste lucruri.” Dar există o cale de ieşire din această situaţie. Găseşte-ţi refugiul în Dumnezeu. Şi dacă poţi crede în mine, şi nu în ce îţi spun diverse alte persoane, eu îţi voi oferi forţa mea; ea nu va fi diminuată astfel, ci va creşte. Femeia este shakti, sau puterea bărbatului ei. Aceasta înseamnă că puterea bărbatului este dublată atunci când el îşi vede propria imagine în consoarta lui şi aude ecoul propriilor lui aspiraţii în ea.

“Voi purta haine elegante, voi avea mâncăruri speciale să mănânc, doar voi râde şi voi dansa şi mă voi bucura de toate aceste plăceri.” Vei rămâne pentru totdeauna gândind astfel? O astfel de atitudine nu poate fi numită progres. În vremurile noastre, viaţa femeilor în această ţară a luat această formă îngustă şi demnă de dispreţ. Renunţă la toate acestea şi urmează-mă! Am venit în această lume pentru a împlini lucrarea lui Dumnezeu; să începem!”

Aceste fragmente de scrisoare din anul 1905 aduc la lumină aspecte ale fiinţei umane pline de aspiraţie către libertate a celui ce a fost Aurobindo Ghose (1872-1950). Iniţial, aspiraţia lui se exprimă în acţiuni revoluţionare de eliberare a Indiei de sub dominaţia imperialistă, dar ulterior culminează într-o imensă muncă spirituală ce vizează eliberarea spirituală a fiinţei umane şi chiar ridicarea întregii umanităţi pe o treaptă superioară de evoluţie, devenind cunoscut ca Sri Aurobindo- Sri desemnând în India aspectele sacre şi fiinţele îndumnezeite.

Fiind căsătorit timp de 18 ani cu Mrinalini Devi, Aurobindo a urmărit să trezească şi în soţia sa această aspiraţie, ghidând-o apoi mai ales prin scrisorile trimise de departe, ea fiindu-i de asemenea singura confidentă căreia îi împărtăşea, sub inspiraţia divină, unele din propriile lui transformări spirituale ce începuseră deja să apară în fiinţa lui. Din aceste destăinuiri, care la indicaţia precisă a lui Aurobindo trebuiau să rămână secrete, s-au păstrat doar cateva scrisori, confiscate la una din percheziţiile poliţiei, care îi urmărea îndeaproape activitatea revoluţionară din acea perioadă.

Mrinalini s-a dovedit a fi o soţie devotată, urmându-l plină de iubire de la distanţă, în condiţiile în care cei doi au petrecut fizic foarte puţin timp împreună. Retrăgându-se în teritoriul francez pentru a scăpa de autorităţile britanice care doreau să-l reducă la tăcere, Aurobindo a început  aici un efort sistematic în practica yoga, iar Mrinalini, refuzându-i-se ieşirea din ţară, a început şi ea o viaţă de austerităţi (tapas) timp de 8 ani. Deşi aparent mariajul lor se încheiase, legătura subtilă dintre ei a continuat şi a devenit mai intensă. Ea a îmbrăţişat complet idealul unei vieţi închinată Divinului, sugerat de către soţul ei, şi a continuat să îl iubească pe acesta cu o transfigurare exemplară, meditând asupra fiinţei lui şi urmărind să trăiască mai mereu în conştiinţa lui elevată atotcuprinzătoare. Aceasta a condus la o transformare radicală a lui Mrinalini, cei din jur asemuind-o acum cu o Yoghini. Iată o relatare semnificativă a vărului ei, care o vizita uneori:

“Shilong era un ţinut deluros, unul din cele mai încântătoare locuri ale Naturii. Mrinalini obişnuia să cutreiere grădina în timpul ei liber. Într-o zi am întrebat-o: ‘Didi, se pare că ţie cel mai mult îţi plac florile!’ Ea mi-a răspuns: ‘Ştii, preaiubitul tău Guru (Sri Aurobindo) era ca o floare. Simţeam adeseori mireasmă de flori în prezenţa lui.’  [Mai târziu, şi Mama a spus că o aromă de lotus emana din trupul lui Sri Auroindo.]  Într-o seară,  urmând potecile şerpuitoare ale unei păduri de pini, Mrinalini s-a aşezat pe o moviliţă, de unde se putea privi  lanţul vârfurilor muntoase din depărtare, limpede ca o imensă fotografie. Privind acest minunat peisaj, Mrinalini a intrat într-o stare meditativă. Şi eu de asemenea m-am bucurat de farmecul locului, dar, meditaţia ei prelungindu-se, am devenit nerăbdător. Când ea deschise ochii, am întrebat-o: ‘Didi, este atât de multă frumuseţe de jur împrejur, iar tu ai petrecut tot acest timp în întuneric!’ Ea mi-a răspuns: ‘Prostuţule, tu nu ştii că această infinită splendoare mă ajută să mă cufund în însăşi sursa acestei frumuseţi. Poate că tu te-ai plictisit! Dar află că în inima Gurului tău (Sri Aurobindo) se află un tărâm paradiziac cu mult mai sublim decât această frumuseţe exterioară!’ Am simţit iubirea ei revărsându-se asupra a tot.”

Cu altă ocazie ea a spus: “Am văzut manifestarea lui Dumnezeu în el. Atunci când el vorbea, simţeam ca şi cum un sunet îndepărtat, lipsit de trup, ieşea din gura sa. Atunci când mă privea, simţeam ca şi cum doi ochi de vis îşi revărsau razele strălucinde asupra trupului meu. Era o fiinţă atât de nepământeană...”

După opt  ani, în anul 1918, Aurobindo îi scrie soţiei sale: “Tapasul meu s-a încheiat. Am atins scopul propus. Am multe de înfăptuit pentru această lume. Vino şi fi-mi alături în această vastă lucrare.” Plină de bucurie şi speranţă, Mrinalini s-a pregătit pentru reîntâlnirea cu el, însă destinul a făcut ca viaţa ei să se stingă în urma unei boli scurte, înainte ca Aurobindo să poată interveni pentru a o ajuta.

Aurobindo a destăinuit mai târziu unui apropiat că dulceaţa şi candoarea sufletului lui Mrinalini i-au atins o coardă tainică a propriului suflet; lipsit  din copilărie de iubirea maternă, el devenise reţinut şi timid în exprimarea iubirii, însă această coardă a sufletului a vibrat trezind în el iubirea ce dormitase latentă atât de mult timp. 

articol scris de Anca ♥