Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

luni, 30 septembrie 2013

Armonia sexuala







Numai atunci cand un cuplu invata insemnatatea iubirii adevarate, cand practica acceptarea deplina a celuilalt, cand invata principiile comunicarii eficiente, cand lamureste deosebirile si preferintele individuale, si cand practica respectul si increderea reciproca, abia atunci poate sa se astepte la o experienta sexuala care sa ii satisfaca.

Satisfactia sexuala sanatoasa este rezultaul armoniei realizate in celelalte aspecte ale relatiei. In acelasi fel, simtamintele negative acumulate in oricare din aceste aspecte, isi manifesta adesea efectele, in primul rand, in viata sexuala a cuplului.
Unirea sexuala, sau "a deveni un singur trup", reprezinta punctul culminant al armonizarii si al unificarii in fiecare dintre aceste aspecte. Aspectul exual nu poate fi separat de restul relatiei. O relatie sexuala plina de satisfactie reprezinta chiar un barometru al relatiei ca intreg. Satisface el nevoia ei de dragoste si siguranta? Satisface ea nevoia lui de apreciere si respect? Se accepta ei unul pe celalalt , sau relatia lor este dominata de critica si de cicaleala, ceea ce-i face sa se evite unul pe altul si sa acumuleze in ei resentimente? Stapanesc cei doi tehnicile fundamentale ale comunicarii? Este fiecare dintre ei in satre sa exprime clar ceea ce doreste, si sa asculte cu tot interesul? Isi inteleg ei nevoiel diferite care le au si incearca sa-si implineasca aceste nevoi? Exista in relatie o distribuire egala a puterii si a autoritatii, sau unul dintre ei il controleaza pe celalalt?
Orice intrebare fara raspuns, orice problema nelamurita, orice ranire sufleteasca, orice lupta pentru intaietate, orice resentiment sau orice neintelegere, vor fi reflectate in viata sexuala.
Armonia sexuala durabila si experienta sexuala superioara sunt rezultatele construirii unei relatii reciproce satisfacatoare.
(David Deida)

marți, 24 septembrie 2013

Scrisoare de la o amanta fericita pentru a ajuta sotiile ratacite



Barbatii vor ca sotiile lor sa fie mame, iubite si terapeuti. Nu o mama care cearta, o mama care bate la cap sau este bagacioasa. Vreau sa spun o mama care ingrijeste, o mama care sprijina entuziast, o femeie care are o incredere neezitanta in el.
Pe idatedaily.com a fost publicata o scurta scrisoare deschisa pe care o reproducem integral in articolul de fata. Autoarea care a trimis scrisoarea catre redactia idatedaily.com solicita ca randurile sale sa fie publicate drept o modalitate de a oferi sotiilor din lumea intreaga si alte perspective asupra relatiilor lor de casnicie, perspective venind din partea unei amante. In calitate de amanta, autoarea scrisorii isi permite sa dea sfaturi sotiilor din lumea intreaga in privinta felului in care ar trebui sa isi trateze sotul. “Continutul acestei scrisori reflecta punctul de vedere al autoarei si nu reflecta in mod necesar opiniile editorilor de la iDateDaily.com”, tin sa precizeze redactorii revistei. Acelasi lucru tinem sa il precizam si noi.
Sfaturile unei amantei catre sotiile din lumea intreaga
“Sunt ceea ce majoritatea femeilor numesc femeia din umbra, distrugatoarea de familii, nenorocita… insa imi place sa ma gandesc la mine ca la un bandaj pentru relatii. Ori de cate ori sotul tau este ranit, sunt un bandaj temporar care il ajuta sa isi vindece ranile. Sunt 7 ani de cand ma intalnesc cu “Marele meu Urs” (Big Bear). El este un chirurg de succes a carui casnicie dureaza de 11 ani. El si sotia lui impart un frumos apartament de tip penthouse in faimosul Lake Shore Drive. Au doi copii in scoala primara si o bona care locuieste cu ei. Marele Urs a cumparat un apartament si pentru mine la mai putin de 3 km distanta de casa lui.
Niciodata nu m-am imaginat pe mine insami ca fiind “cealalta femeie”, mai ales pentru o perioada atat de indelungata, insa intotdeauna am avut darul de a transforma lamaile in limonada. Cu toate acestea fiind spuse, mi-am dat seama ca as putea fi de ajutor femeilor casatorite din intreaga lume care vor sa inteleaga ce ii determina pe sotii lor sa insele. Credeti sau nu, miezul problemei se afla dincolo de sex. Barbatii vor ca sotiile lor sa fie mame, iubite si terapeuti. Prin mama nu inteleg o mama care cearta, bate la cap sau este bagacioasa. Vreau sa spun o mama care ingrijeste, o mama care sprijina entuziast, o femeie care are o incredere neezitanta in el.
Si prin iubita inteleg femeia de care s-a indragostit. Presiunile societatii despre cum “ar trebui” sa fie o sotie sunt aiureli... Fii femeia de dinainte de a fi sunat clopotele de nunta. De ea s-a indragostit! Iar in cele din urma, a fi terapeutul sotului tau inseamna a-l asculta in mod activ. Nu tipul acela de “ascultare” in care el a spus ceva care te-a suparat si tu i-ai intors spatele in timp ce el continua sa-ti vorbeasca deoarece tu te gandesti la cum sa ii dovedesti ca nu are dreptate. Terapeutii sunt obiectivi si nu urmaresc niciun beneficiu indiferent de directia in care se indreapta clientul. Fii terapeutul sotului tau.
Sotia lui Big Bear este o mama exceptionala pentru copiii lor, insa pentru sotul sau este o mama groaznica, o iubita groaznica, un terapeut groaznic. Credeti sau nu, majoritatea timpului petrecut impreuna este non-sexual. Petrecem serile scufundandu-ne in jazz, la un pahar de vin, discutand stirile prezentului. Daca iti doresti acest lucru, poate fi o relatie foarte simpla... Desi pretuiesc fiecare secunda pe care o petrec cu Big Bear, stiu ca sunt doar un pansamant temporar pentru el pana cand femeia cu care s-a maritat ia decizia de a schimba.
Atunci cand ma va parasi pentru a se dedica mariajului sau in totalitate, sunt sigura ca voi da peste un alt barbat ranit, care are nevoie sa fie “vindecat” temporar. Stiu, nu este o viata prielnica pentru majoritatea oamenilor, dar pentru mine functioneaza. Iar cea mai buna modalitate de a face ca femeile asemeni mie sa dispara este sa imi urmati sfatul. Si inca un lucru: Iti dau acest sfat presupunand ca sotul tau s-a maritat cu tine fiindca de fapt te iubeste… Este important sa stii motivul (motivele) pentru care a ales sa se casatoreasca cu tine!”

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Osho, despre viziunea tantrica si harta tantrica a constiintei(III)

Citiți și partea întâi, respectiv partea a doua a articolului.
Buddha și-a cerut scuze și a spus: ”A fost un act din neînțelegere. Eram ignorant, nu eram conștient. Dar acum sunt conștient și știu – de aceea m-am întors. M-ai ajutat enorm. Uită de toate lucrurile alea, acum nu mai are rost să te gândești la ‘laptele vărsat’. Uită-te la mine! Ceva minunat s-a întâmplat. Am ajuns acasă. Și am simțit că prima mea datorie este față de tine: să vin, să îți transmit și să împărtășesc experiența mea cu tine.”
Mânia s-a dus, furia s-a domolit, Yashodara l-a privit printre lacrimi. ”Da, acest om s-a schimbat enorm”. Nu acesta era omul pe care îl știa. Nu acesta era omul pe care îl știa, absolut deloc; părea să fie o mare lumină acolo…Aproape că vedea aura, o lumină în jurul lui. Și era atât de împăcat și de tăcut; aproape că dispăruse. Prezența sa era aproape ca o absență. Și apoi, în pofida sa, a uitat ce făcea – a căzut la picioarele lui și a cerut să fie inițiată.
Sursa foto: http://www.sxc.hu
Când înțelegi, e sortit să apară compasiunea. De aceea, eu nu le spun sannyasinilor mei să-și părăsească familiile. Fiți acolo.
Rabindranath a scris un poem despre acest incident când vine Buddha. Yashodara l-a întrebat un lucru: ”Spune-mi doar un singur lucru”, a spus. ”Orice ai dobândit…Pot să văd că ai dobândit, orice ar fi asta. Nu știu ce este – spune-mi doar un singur lucru: nu era posibil să-l dobândești aici, în această casă?” Și Buddha nu a putut să spună nu. Era posibil să îl dobândească aici, în această casă. Acum știa. Pentru că nu are nimic de-a face cu pădurea sau cu orașul, cu familia sau cu ashramul – nu are nimic de-a face cu nici un loc; are de-a face cu miezul tău cel mai intim. Este disponibil oriunde.
Cu prima întâlnire interioară, vei începe să simți că interesul tău în celălalt slăbește. Va fi un fenomen vag, întunecos – privind printr-un geam întunecat, privind printr-o dimineață cețoasă. Cu a doua, lucrurile devin puțin mai clare, ca într-un vis; ceața nu mai este așa de deasă. Cu a treia, ești complet treaz. S-a întâmplat: femeia interioară a întâlnit bărbatul interior. Polaritatea biologică nu mai este acolo, brusc ești unul. Schizofrenia a dispărut; nu mai ești scindat.
Cu această integrare devii un individ. Înainte de asta nu ești un individ, ești o mulțime: ești o gloată, ești mai mulți oameni la un loc, ești poli-psihic. Brusc te trezești că ești în ordine. Asta spune acestă veche poveste.
Omul ceruse trei zile…Dacă te uiți uneori în aceste mici povestioare, vei fi uimit; simbolurile lor sunt minunate. Omul ceruse trei zile să stea în tăcere. De ce trei zile? Acestea sunt cele trei puncte: în somn, în vis, în starea de veghe, a vrut să se pună în ordine. Mai întâi se întâmplă în somn, apoi se întâmplă în vis, apoi se întâmplă în starea de veghe. Când ești în ordine, întreaga existență este în ordine. Când ești un individ – când scindarea ta dispărut și ești pus laolaltă – atunci totul este pus laolaltă. Va părea ceva foarte paradoxal, dar trebuie spus: individul este universal. Când ai devenit un individ, brusc vezi că ești universalul. Până acum ai crezut că erai separat de existență. Acum nu mai poți să gândești asta.
Adam și Eva au dispărut unul în celălalt. Acesta este țelul pe care fiecare încearcă să-l găsească într-un fel sau altul. Tantra este cea mai sigură știință de a-l atinge. Aceasta este ținta.
Încă câteva lucruri:
V-am spus că MULADHARA trebuie să fie relaxată, numai atunci poate energia să se miște în sus, spre interior. Iar ”spre interior” și ”în sus” înseamnă același lucru; ”spre exterior” și ”în jos” înseamnă același lucru. Energia se poate mișca spre interior sau în sus, doar când MULADHARA este relaxată. Deci primul lucru este să relaxezi MULADHARA.
Tu ții centrul sexual foarte încordat. Societatea te-a făcut foarte conștient de centrul sexual; te-a făcut să fii obsedat de el, așa că îl ții strâns. Poți să observi doar. Ții mereu organele sexuale foarte încordate ca și cum te-ai teme că ceva nu va merge bine dacă te relaxezi. Toată condiționarea ta a fost să le ții strânse bine. Relaxează-le, lasă-le să fie. Nu te teme: frica creează tensiune. Renunță la frică. Sexul este minunat; nu este un păcat, este o virtute.
Odată ce gândești că este o virtute, vei fi capabil să te relaxezi. Am vorbit despre cum să relaxezi centrul MULADHAR înainte. Și am vorbit despre cum să relaxezi SWADHISTANA; este centrul morții. Nu te teme de moarte. Acestea sunt cele două frici care au dominat umanitatea: frica de sex și frica de moarte. Ambele frici sunt periculoase; ele nu ți-au permis să crești. Lasă deoparte ambele frici.
A treia chakră este MANIPURA; este încărcată de emoții negative. De aceea stomacul tău devine deranjat – când ești tulburat emoțional, MANIPURA este afectată imediat. În toate limbile din lume avem expresii gen ”Nu pot să înghit asta”. Este literalmente adevărat. Uneori, când nu poți să înghiți un anumit lucru, începi să simți greață; ai vrea să vomiți. De fapt, uneori se întâmplă – o vomă psihologică. Cineva a spus ceva, și tu NU POȚI să înghiți asta; și brusc simți o greață, îți vine să vomiți, și după vomitat te simți foarte relaxat.
Sursa foto: http://www.sxc.hu
În Yoga au metode pentru asta. Yoghinul trebuie să bea suficientă apă dimineața – o găleată de apă cu sare, apa trebuie să fie călduță – și apoi trebuie s-o vomite. Ajută la relaxarea centrului MANIPURA. Este un proces minunat, un proces minunat de curățare.
Vei fi surprins, acum multe terapii moderne au devenit conștiente de asta – că vomitatul ajută. Analiza acțională este conștientă de faptul că vomitatul ajută. Terapia primară este conștientă de faptul că vomitatul ajută. Eliberează MANIPURA. Tantra și Yoga au fost mereu conștiente de asta.
Emoțiile negative: furie, ură, gelozie, și așa mai departe – au fost toate reprimate;  centrul tău MANIPURA este prea încărcat. Aceste emoții reprimate nu permit energiei să meargă în sus; aceste emoții reprimate funcționează ca o piatră: canalul tău este blocat. Terapia Encounter, Gestalt, și altele asemănătoare, toate lucrează fără să știe pe MANIPURA. Ele încearcă să-ți provoace furia, încearcă să-ți provoace gelozia, lăcomia; îți provoacă agresivitatea, violența, pentru a ieși afară, la suprafață. Societatea a făcut un lucru: te-a antrenat să-ți reprimi tot ce este negativ, și să pretinzi că totul este pozitiv. Acum, ambele sunt periculoase. Să pretinzi că ai pozitivul e ceva fals – ipocrizie, iar să reprimi negativul este periculos; este otrăvitor, îți otrăvește sistemul.
Tantra spune: exprimă negativul și dă voie pozitivului să existe. Dacă vine furia, nu o reprima; dacă vine agresivitatea, nu o reprima. Tantra nu spune: du-te și omoară pe cineva. Dar Tantra spune că sunt o mie și una de căi de a exprima emoțiile reprimate. Poți să te duci în grădină și să tai lemne. Ai observat tăietorii de lemne? Ei par mai tăcuți ca oricine altcineva. Ai observat vânătorii? Vânătorii sunt oameni foarte buni. Ei fac un lucru foarte mizerabil, dar sunt oameni buni. Ceva se întâmplă cu ei când vânează. Ucigând animale, furia lor, agresivitatea lor este dizolvată. Așa zișii oameni ”non-violenți” sunt cei mai urâți din lume. Ei nu sunt oameni buni, pentru că țin sub ei un vulcan. Nu te poți simți liniștit lângă ei. Ceva periculos este prezent acolo. Poți să simți asta, poți să-l atingi; emană din ei. Poți să te duci pur și simplu în pădure să strigi, să țipi – Terapia Primară este doar o terapie prin țipăt, prin descătușare. Și Encounter, Primal, Gestalt, sunt de un imens ajutor în relaxarea  MANIPUREI.
Odată ce MANIPURA este relaxată, acolo apare un echilibru între pozitiv și negativ. Și când negativul și pozitivul sunt echilibrate, canalul e deschis; atunci energia se poate mișca mai sus. MANIPURA este masculină. Dacă MANIPURA este blocată, energia nu poate merge în sus. Trebuie să fie relaxată.
Echilibrarea polarităților poate fi de mare ajutor în a aduce echilibrul dintre pozitiv și negativ. De aceea eu permit tot felul  de metode din toată lumea în acest ashram. Tot ce poate fi de ajutor trebuie folosit, pentru că omul are atâtea stricăciuni încât toate sursele de ajutor ar trebui făcute disponibile. Poate că nici nu vei putea să înțelegi de ce vă pun la dispoziție toate metodele: Yoga, Tantra, Tao, Sufi, Jaina, metode Budiste, Hinduse; Terapiile Gestalt, Psihodrama, Encounter, Primară, Echilibrarea Polarităților, Rolfing, Integrarea Structurală – de ce fac toate aceste lucruri disponibile pentru voi?  Nu ați auzit niciodată ca aceste lucruri să se facă în vreun alt ashram din Est. Există un motiv pentru asta. Omul are atât de multe stricăciuni încât toate sursele ar trebui puse la bătaie. Ajutorul ar trebui luat din orice sursă posibilă, doar atunci există o speranță – altfel omul este condamnat.
A patra chakră este ANAHATA. Îndoiala este problema cu a patra chakră. Dacă ești o persoană care se îndoiește, chakra a patra va rămâne nedeschisă. Încrederea o deschide. Deci orice creează îndoială îți distruge inima. Este chakra inimii: ANAHATA. Logica, despicatul firului în patru, argumentarea continuă, prea multă raționalitate, prea mult Aristotel în tine, distruge ANAHATA. Filozofia, scepticismul, distrug ANAHATA.
Dacă vrei să deschizi ANAHATA va trebui să fii mai încrezător. Poezia este mai folositoare decât filozofia și intuiția e mai folositoare decât rațiunea, și simțirea e mai folositoare decât gândirea. Așa că va trebui să treci de la îndoială la încredere, doar atunci ANAHATA se deschide, devine capabilă să primească energia masculină a MANIPUREI. ANAHATA este feminină. Cu îndoiala se usucă; nu poate primi energia masculină. Prin încredere se deschide, prin încredere este eliberat un abur în acea chakră care poate permite pătrunderea energiei masculine.
Apoi a cincea: VISUDDHA. Lipsa creativității, imitația, exprimarea de papagal, de maimuță – acestea dăunează.
Chiar ieri citeam o mică anecdotă:
Un copil a fost întrebat la școală: ”Zece pisici trase la indigo[1] stau pe un gard. Una a sărit și a plecat. Câte au mai rămas?”
Iar copilul spune: ”Nici una”.
Profesorul spune: ”Nici una? Doar una a mai rămas!”
Iar copilul spune: ”Sunt trase la indigo”
Când sare una, sar toate.
VISUDDHA e distrusă de copiere. Nu fi un imitator, nu fi doar o copie la indigo. Nu încerca să devii un Buddha și nu încerca să devii un Christos. Ferește-te de cărți precum cea a lui Thomas de Kempis, ”IMITAȚIA LUI CHRISTOS”. Ferește-te. Nici un fel de imitație nu va fi de ajutor. VISUDDHA este distrusă de lipsa de creativitate, de limitare; și VISUDDHA este ajutată de creativitate, exprimare, a-ți găsi propriul stil de viață, a fi suficient de curajos ”să-ți faci treaba ta”. Arta, cântecul, muzica, dansul, inventivitatea – toate sunt de ajutor. Dar fii inventiv – orice faci, încearcă să o faci într-un mod nou. Încearcă să pui ceva individualitate în acel lucru, adu o semnătură autentică. Chiar și a curăța podeaua, poți s-o faci în felul tău propriu. Chiar și a găti mâncarea, poți s-o faci în felul tău propriu. Poți să aduci creativitatea în tot ceea ce faci; ar trebui s-o aduci. Câtă vreme ești creativ – e bine, VISUDDHA se va deschide. Și când VISUDDHA se deschide, numai atunci energia se poate mișca spre AJNA, centrul celui de-al treilea ochi, al șaselea centru.
Acesta e procesul. Mai întâi curăță fiecare centru, purifică-l, fii atent la ceea ce îl perturbă, și ajută-l să aibe o funcționare naturală. Când blocajele sunt îndepărtate…energia dă navală.
Dincolo de al șaselea centru este SAHASRARA, TURYA, lotusul cu o mie de petale. Înflorești. Da, exact asta este. Omul este un copac: MULADHARA este rădăcina iar SAHASRARA este înflorirea lui. Floarea a înflorit, parfumul tău este eliberat în vânt. Aceasta este singura rugăciune; aceasta este singura ofrandă la picioarele divinului. Florile împrumutate nu ajută, florile furate din copaci nu ajută; trebuie să înflorești și să oferi propriile tale flori.
- sfârșit-
Osho: The tantra vision, vol.2, cap.1.
Copyright pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere: Marius Lazăr
Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-viziunea-tantrica-si-harta-tantrica-a-constiinteiiii/

[1] ”Copy-cats” în limba engleză. Joc de cuvinte, ”copy-cat” se referă la o persoană care doar imită, copiază pe cineva, aici e folosit si sensul propriu, de pisica…imitatoare. :)

joi, 19 septembrie 2013

Orgasmul care hraneste






 claude challe orgasmus
   
 
 M-am nascut intr-o dimineta, la ora 7:31. Am adus-o pe mama aproape de moarte inca din timpul sarcinii, dar marea scena a avut loc la nasterea mea, cand pe perioada travaliului toate organele ei s-au oprit pana am fost adusa pe lume. Nu mai e nevoie sa spun ca mi-am facut intrarea pe scena vietii cu ceva tam-tam. De la varsta de 6 luni am fost diagnosticata cu o forma severa de astm si timp de 12 ani mi-au fost administrati steroizi ca sa imi "cladeasca plamanii". Doctorii m-au tot internat si externat, intepandu-mi plamanii la nesfarsit parca. Nu voi sti niciodata toate felurile in care dezvoltarea mea a fost influentata sau afectata de aceste evenimente, dar despre cateva va pot totusi povesti. Am fost o fetita asmatica, stressata, singurateca si grasuta. Cam asa as putea descrie pe scurt copilaria mea.


Insa adoram, pur si simplu, sa fiu dezbracata. Imi placea la nebunie. Nu stiu din ce motiv, consideram ca hainele sunt niste prostii si ma dezbracam oricand aveam ocazia, fara sa conteze prea mult pentru mine unde ma aflam. Cel putin asta imi povestesc parintii mei. Mama se straduia o ora intreaga sa ma gateasca pentru sarbatori sau vizite si iesiri cu familia, imbracandu-ma cu ce aveam mai frumos. Asa ca va dati seama cam cat de tare se enerva cand odata ce iesea din camera eu scoteam de pe mine hainele aranjate minutios. Ma dezbracam in masina, in parc, o data in alimentara si, desigur, locul meu favorit...la reuniunile de familie. Imi mai placea de asemenea sa despachetez bagajele proaspat facute. Daca  trebuia sa plecam in vacanta, eu ma dezbracam si scoteam toate hainele din valize, iar apoi ma ascundeam sub masa, pana ma gasea mama. Era jocul meu favorit. Neinteles de nimeni, desigur:).


Si jocul acesta a continuat ani de zile, pana cand nu a mai fost deloc dragut. Pe la varsta de 7 ani,goliciunea mea nu a mai fost un lucru acceptabil. Nu am fost doar luata peste picior, ci am fost chiar facuta de rusine pentru obraznicia mea. Pentru mine, la acea varsta, a fost extraordinar de ciudat si inhibant faptul ca ceva atat de natural si de placut si nevinovat s-a schimbat brusc in ceva rusinos si demn de dispret. Cam la acea varsta si in acest mod, a inceput sa imi fie foarte rusine de corpul meu. Imi era teama sa fac dus. Imi era rusine sa port costum de baie.

Imi era teama sa imi schimb hainele de fata cu altcineva, chiar daca era vorba despre mama mea. Imi era teama pana si sa imi privesc trupul in oglinda. Si toate acestea pentru ca absorbisem, copil fiind, credinta falsa ca a fi goala este ceva inacceptabil. Aceasta teama a continuat pe parcursul vietii mele de adult, iar a face dragoste a devenit pentru mine o experienta ce ma aducea, numai cand ma gandeam la asta, aproape de depresie, pentru ca stiam ca asta insemana ca la un moment dat hainele vor iesi din ecuatie si voi fi dezbracata, ceea ce pentru mine insemna  invinuire si ceva extrem de rusinos, ceva de condamnat. Era chiar experienta mea, nu-i asa? Deci, pentru a evita sa ma confrunt cu aceasta teama paralizanta, m-am tinut departe de tot ceea ce insemna sexualitate.
Am devenit dintr-o fetita dolofana o adolescenta subnutrita, nu doar la nivel fizic, ci si la nivel emotional, pentru ca eram complet deconectata si straina de propriul meu trup.
Cand am avut pana la urma prima mea experienta sexuala, la 23 de ani, aceasta a avut loc pe intuneric si cu ochii inchisi, iar pe deasupra m-am si imbatat bine inainte, in speranta ca asa imi va fi mai usor.  Si totusi, a fost surprinzator: a fost prima data cand am ajuns sa simt din nou ca e oarecum ok sa fiu goala in prezenta cuiva.

A doua zi m-am trezit cu un sentiment necunoscut, simtindu-ma cumva...hranita. Si pentru un moment ceva in mine a exclamat "Wow, ce bine mi-e!". Fugisem ani de zile de sexualitatea mea, de intimitate, de iubire, din cauza conditionarilor noastre sociale privitoare la nuditate. Si atunci am avut revelati ca ma ferisem toata viata mea de o forma extrordinar de puternica de hranire, numita..simplu...si totusi complicat...Orgasm.


De atunci, am inceput o calatorie a descoperirii de sine, cercetand si studiind acest teribil mister al trupului uman. Am observat iar si iar, cat de profund ne poate hrani orgasmul.  Meditatia Orgasmica a fost cel mai neobisnuit si oarecum infricosator lucru pe care l-am descoperit si practicat (nota: despre OM puteti gasi informatii in extenso pe site-ul OneTaste, unde Nicole Daedone a pus bazele unei scoli ce se ocupa de studierea in profunzime a fenomenului orgasmului feminin si a transformarii sale intr-o practica ce conduce la trezirea capacitatilor latente ale fiintei, prin intermediul Meditatiei Orgasmice). Am avut curajul sa ma dezbrac: de inhibitii, de frica si rusine, de conditionari adanc inradacinate si treptat, sa ma cunosc, accept si iubesc pe mine, cu totul. Sa ma hranesc cu iubire.
Pentru ca da, acesta este adevarul adevarat: de fiecare data, indiferent cat de asurzitoare erau la inceput vocile din mintea mea si dialogul intre diferite parti din fiinta mea, intrand in contact cu energia orgasmatica, in final ma simteam hranita. Profund, uimitor de hranita. Ca si cum, pentru prima data, trupul meu s-a umplut si l-am auzit cantand de bucurie, plin si hranit, revigorat, purificat. Si astfel, toate ideile mele preconcepute despre sexualitate si orgasm au inceput sa fie zdruncinate, zguduite din temelii si transformate. Intreaga mea fiinta a inceput sa se detoxifice, eliminand credintele false care imi fusesera bagate pe gat inca de mica, cand nu puteam alege si nu puteam discerne. 

A fost greu si dureros sa renunt la atat de multe idei inradacinate in subconstient, sa curat terenul, destelenindu-l de limitarile autoimpuse, sa ma las sa cred din nou in puritatea trupului si a iubirii, sa fiu goala, totala, eu. Eram goala din nou, iar de aceasta data, fara rusine. Si am inceput sa simt forta vietii pulsand in si prin mine.


Sursa:   www.Onetaste.us
Traducere: Alina Dospinescu



Deschiderea fata de propria mea sexualitate si experienta orgasmului mi-a schimbat, fara urma de indoiala, viata in bine. In foarte bine, in foarte multe feluri. Mi-a adus o forma de bogatie si plenitudine pe care nu o cunosteam si care nu poate fi cunoscuta altfel. 

De aceea, ca parte din scopul vietii mele am inclus disponibilitatea de a impartasi cu femeile aceasta experienta si cunoastere privitoare la orgasm si meditatia orgasmica.

Va invit pe toate sa incepem  sa impartasim si sa ne punem intrebari despre orgasm si felul in care ne poate hrani - trupeste, mental, spiritual si sufleteste. Nu e vorba despre a porni o revolutie new age sau flower power:). Nu e vorba despre a experimenta la intamplare si fara iubirea si intimitatea unui cuplu stabil si iubitor. E o chemare profunda, spre profunzimea intimitatii cu tine insati, cu trupul si energia ta, spre trezirea ta ca femeie. Astfel incat, acea vinovatie culturala, acel sistem de credinte ce iti strang trupul in chingi, sa se desfaca treptat, transformandu-se in iubire, acceptare si cunoastere de sine. 

Cred ca acum e un timp bun pentru noi, femeile, sa topim gheata invinuirilor si  sa imbratisam naturaletea trupului nostru, care ne poarta in el puterea feminina. Sa imbratisam si sa onoram sexualitatea, aceasta forma de energie prin care ne exprimam si daruim iubirea in intimitate.



Este o invitatie deschisa de a a avea curaj si a indrazni, de a (iti) pune intrebarile de care ti-a fost teama, de a vindeca feminitatea ta, de a inflori lasand viata sa curga libera prin tine si  sa te hraneasaca, de a trece dincolo de vinovatie si rusine si de a face ceea ce este necesar pentru a fi libera...chiar daca asta insemna sa te dezbraci complet de concepte vechi.

Vestea buna este ca suntem impreuna aici, in fata vietii, experimentand si descoperind fluxul ei si curgerea fireasca a feminitatii. Si impreuna putem naviga mai usor, putem invata, una de la alta, sa devenim una cu fluxul vietii. Iar energia feminina este mereu in noi, la dispozitia noastra, ca o comoara plina de bogatii secrete, de o valoare nepretuita. Fiecare avem in noi o fantana nesecata din care ne putem hrani, accesand Izvorul de Viata datator al orgasmului, al iubirii si al feminitatii noastre magice si fascinante. 
 

Te invit sa te hranesti, sa te descoperi si sa crestem impreuna.
Te invit sa te cunosti si sa (te) iubesti!

miercuri, 18 septembrie 2013

Debbie Ford: Relatiile si Iubirea de Sine



“Vindecarea  pe care o cautati in relatiile voastre nu va veni de la alta persoana. Ea trebuie sa vina mai intii de la voi. Ea va veni din acceptarea si comuniunea cu toate trasaturile care traiesc inauntrul vostru. Adesea dureaza un timp pina cind suntem capabili sa acceptam anumite aspecte din noi insine. Chiar si atunci cind avem toata cunoasterea si toate instrumentele pentru a ne asuma pe noi insine in totalitate, mai sint momente cind nu suntem pregatiti sa vedem ceva dureros in noi insine….
Este timpul sa eliberati intreaga pasiune pentru voi insiva!Divinitatea si Pasiunea noastra se intrepatrund. Cind ne trezim Pasiunea, ne trezim Divinitatea!
Sa va Iubiti, sa descoperiti Dragostea pentru cine sunteti voi, in intregime, este o sarcina dificila. Este diferit pentru fiecare dintre voi, dar cel mai important lucru este sa aveti Intentia de a avea grija de voi. Acordati respect si cinstire pentru voi insiva., faceti pentru voi ceva care sa dovedeasca grija pe care o aveti fata de voi insiva.
Si daca ati acceptat aceasta Intentie, va propun doua  exercitii:
1.Incepeti prin a lua o poza de a voastra cind erati bebelusi si puneti-o undeva unde sa o vedeti. Acest bebelus este un aspect al vostru, daca este ingrijit va va aduce toata bucuria si fericirea. Cind vedem bebelusi, inimile noastre se deschid spre Dragoste. Proiectam asupra lor toata Dragostea si Inocenta noastra. Va ginditi la nevinovatia lor, la perfectiunea lor, sau cit sunt de dulci.Ginditi-va la voi insiva ca la un copil nevinovat care nu are nevoie decit de Dragoste, grija si aprobare. Imaginati-va dindu-i copilului din poza Dragoste in fiecare zi.
2.Inainte de dush sau chiar in timpul cit faceti baie, masati-va corpul (cu ulei aromat in cazul masajului), multumindu-i lui Dumnezeu pentru fiecare parte din trupul vostru. Incepind cu capul, multumiti-i lui Dumnezeu pentru trasaturile pe care le aveti, pentru simturi, pentru voce, urechi si creer, apoi continuati la git,umeri,brate,miini,piept , stomac. Multumiti-I trupului vostru ca este acolo pentru voi, ca va gazduieste sufletul, si pentru ca e un element de baza. Straduiti-va sa va concentrati atentia asupra fiecarei parti pe care o masati, cu Iubire, Grija, Apreciere si Recunostinta. Cind ajungeti la picioare, amintiti-va ca ele v-au purtat atitia ani, asa ca acordati-le timp pentru a le binecuvinta. Cu ochii inchisi scanati-va intregul corp si simtiti daca exista vreo stare neplacuta undeva. Trimiteti dragoste acolo si lasati tensiunea sa plece.”
                Debbie Ford: “Cind am  inceput pentru prima data propriul meu proces de vindecare, am intocmit o lista cu toate lucrurile pe care le-as putea face pentru mine insami. Am hotarit sa incep un proiect de a ma indragosti de mine insami. Ma intrebam:”Ce as putea face ,ceva care sa arate ca am grija de mine?” Si treaba a mers. In fiecare zi invatam mai mult cum sa am grija de sufletul meu. In fiecare zi ma trezeam multumita si impacata cu mine insami. Deveniti importanti in proprii vostri ochi. Tratati-va ca pe niste Regi, asta si sunteti!
Lumea reflecta ca o oglinda imaginea voastra despre voi.  Daca va iubiti, va ingrijiti si va apreciati launtric, aceasta se va manifesta in viata voastra exterioara. Faceti pentru voi insiva ceea ce ati vrea sa faca altii pentru voi.Daca doriti mai multa dragoste, dati-va voua insiva mai multa dragoste. Daca doriti sa fiti acceptati, acceptati-va pe voi insiva.Va asigur ca daca va iubiti si va respectati din strafundul fiintei voastre, veti atrage catre voi  aceeasi cantitate de Dragoste si Respect.In caz ca nu e asa, va sfatuiesc sa mai aruncati o privire inlauntrul vostru si descoperiti ce anume nu va dati voie sa aveti, din ceea ce doriti cel mai mult. Acolo unde nu va dati voie sa aveti, acolo nu va iubiti.”


(fragment din cartea  “Partea intunecata a cautatorilor de Lumina” de Debbie Ford)

luni, 16 septembrie 2013

Kegal Exercise to Improve Your Menstrual Health, Creativity and Sexuality

ing J.  
84
kegal-exercise-for-menstrual-problemsThe area approximately 4 fingers width below our belly button – the area of the womb – is an important area for our menstrual health, creativity and sexuality.
In the Chinese tradition, it’s called the “Dan Tien” (Field of Elixir). And in the Indian tradition, it’s called the “Swadhisthana” (Sacral Chakra).
Physically, the Sacral Chakra governs the lower abdomen, spleen, liver, gallbladder, kidneys, urinary bladders, pancreas, adrenal glands, sexual organs, reproduction and fertility.
Emotionally, it houses our emotional body – the ability to feel and process our emotions.
Spiritually, it’s the source of our intuition and creativity. And it symbolizes our relationship with sex, power and money.
When our Sacred Chakra is balanced we’re able to express our emotions in natural and healthy ways. We’re able to create healthy and intimate relationships. And we’re able to express ourselves creatively, and attract abundance in our lives.
When this chakra is blocked we may experience physical and emotional problems such as PMS, PMDD, period pain, menstrual irregularities, low libido, depression, intense anger or mood swings.
Past trauma or abuse, repressed or inappropriately expressed emotions from childhood, negative beliefs about sex, power and money, and unhealthy lifestyles can all contribute to the blockage in this area.
Unblocking the energy stuck in this area can help heal many of our menstrual and emotional disharmonies. Moreover, it helps us to awaken the radiant goddess from within, so we can shine in our most glorious light.
There are many exercises that can help stimulate and move the energy in our Sacral Chakra. In fact, any exercise that involves moving your pelvis and hips would be helpful, such as hula dancing and belly dancing.
Today, I want to share an ancient Tantra practice – Kegal exercise – to help strengthen your pelvic floor and pump energy into your Sacral Chakra.
This exercise is also called PC Pump. PC stands for pubococcygeus muscle, which is located halfway between your external genitalia and anus. It forms the floor of the pelvic cavity and supports the pelvic organs.
The PC muscle also controls urine flow and contracts during orgasm. If you’re having difficulty finding it, it’s the muscle that allows you to stop urine flow mid-stream. Or you can always take note of it when you have your next orgasm.
The exercise is fairly simple. Anyone can do it.
1. Sit comfortably in a chair or on the floor. Keep your back straight and your body relaxed.
2. Take a few slow, deep breathes in and out of your belly. Inhale, allow your breath to expand and fill up your belly, and exhale, emptying it all out.
3. On an in-breath, tighten your PC muscle. Hold for a moment.
4. On the out-breath, relax it. Focus on the relaxing, and allow your PC muscle to relax completely.
5. Repeat the cycle of inhaling and exhaling, tightening and relaxing the PC muscle a few times.
You can start with 30-50 times a day, and work your way up to 200 times a day. Overtime, it will strengthen your pelvic area and increase the energy flow in your Sacral Chakra.
And the benefits? Improved menstrual health, vitality, creativity, intuition, sensuality and sexual enjoyment.
Personally, I find this exercise a wonderful reminder for me to reconnect with and re-engage my body. It also helps energize me. After 10-20 pumps, I often get an immediate energy boost.
And the beauty is that you can do this exercise anywhere and at any time. Nobody is going to know except you.
Recently I started to do this when my car is stopped by a red light. It’s kind of naughty I know. But I like it!

Sursa http://www.cycleharmony.com/pms-symptoms/kegal-exercise-to-improve-your-menstrual-health-creativity-and-sexuality

vineri, 13 septembrie 2013

Curs "Vindecare prin Sexualitatea Sacra"

Invata cum sa-ti deconectezi mintea, cum sa-ti destepti simturile si sa devii constient(a) de tot trupul tau, prin puterea sexului tantric.
Tantra, calea TAO a dragostei, este o straveche practica orientala de autodezvoltare. La baza sa sta ca prin noi toti trece un curent puternic de energie, care trebuie sa fie armonizat.

Acest curs iti prezinta tehnici practice de cultivare a energie sexuale si cum sa le folosesti pentru a-ti declansa transformarea launtrica, ci si cum sa aduci actul tau amoros catre un nivel spiritual mai inalt.

Pe masura ce mintea si trupul se armonizeaza prin sexul tantric, cresc capacitatea de comunicare, creativitate individuala si spontaneitatea.

Cursul include:
- corpul tau este sacru 
- sistemul chakrelor
- ciclul sexual al femeii si al barbatului
- deschiderea inimii
- aprinderea focului tau sexual
- jocul YIN-YANG
- atingerea erotica
-impreunarea respiratiei
-pozitii amoroase pentru o mai mare placere orgasmica
- cinstirea trupului partenerului(partenerei)
- masajul senzual

Cursul este prin coresponenta, in fiecare zi de luni ve-ti primi lectia aferenta. Cursul dureaza 3 luni.
Cursul costa: 250 lei.

Data inceperii cursului 16.9.2013.

Adresa de corespondenta: noulpamantaliubiriidivine@yahoo.ro

Sursa: http://noulpamantaliubiriidivine.blogspot.ro/2013/09/curs-vindecare-prin-sexualitatea-sacra.html 

joi, 12 septembrie 2013

The secret of a powerful man

The secret of a powerful man is that he is a pillar of consciousness who is able to contain all the contradictions of life and remain centred. This begins by him accepting his power and his vulnerability together in the same moment. He accepts his animal instinct as well as his intellectual refinement. He is thus able to hold a woman who is the very embodiment of contradictions. She is Shakti, containing all the varied and liquid forms of feminine nature. Ruled by the moon, she changes with the ebb and flow of the tides. Her orgasm catapults her beyond mind, into transcendent reality. The greatest gift for the man happens when he is able to be the pure fire of awareness, Shiva, holding Shakti as she lets go into multi orgasmic splendour.
Sarita

miercuri, 11 septembrie 2013

Cuplul spiritual- Calea iubirii in doi

Un ghid de dezvoltare si fericire pentru cuplurile aflate pe cale. Acest ghid este pentru cei care se afla intr-o relatie sau isi doresc sa fie intr-o relatie. Relatiile sunt doar o CALE de EVOLUTIE si nu este una usoara.

Relatia reprezinta nasterea unei noi entitati. Presupune trecerea de la "eu" la "NOI" insa fara sacrificiu si compromisuri. Acest lucru nu se intampla peste noapte, in fiecare zi este de lucru. Este nevoie de timp si de RABDARE. CLARITATEA este o necestitare. Ambele persoane trebuie sa se pregateasca pentru aceasta noua experienta.

Ciclul unei relatii incepe cu nasterea ei, atingand apexul vietii, iar apoi moartea si renasterea. Incheierea ei poate avea loc din cauza mortii unuia dintre parteneri sau prin intelegerea facuta de ambele persoane ca relatia nu le mai serveste evolutiei comune. Nici o relatie nu dureaza pentru totdeauna.

Relatia este cea mai dificila si interesanta cale spirituala care ne este disponibila pe planeta, la ora actuala. Nici o alta cale nu ne aduce la suprafata indoielile, fricile si nesigurantele ascunse pentru a fi vindecare, intr-un mod atat de definitiv. Avem nevoie de de mult curaj sa ne vedem acele parti din noi insine pe care le acceptam cu greu , care ne sunt reflectate de catre partenerii nostri. Totusim prin impacarea cu partenerii nostri, ne IMPACAM cu NOI INSINE si ajungem sa ne EXPERIMENTAM PROPRIA PLENITUDINE.

Adevarul este ca, in cele mai profunde relatii, ies pentru a fi vindecate cele mai adanci frici ale noastre. Ele ies la suprafata deoarece ne simtitm suficient de in siguranta alaturi de partenerul nostru pentru a ne privi aspectele intunecare si pentru a incepe sa le integram in constienta noastra.

Acest ghid va va ajuta sa faceti fata suisurilor si coborasurilor relatiei in care va aflati, astfel incat sa puteti invata si evolua impreuna. Atata vreme cat exista evolutie si sinceritate, relatia este sanatoasa si demna de angajamentul vostru.

Desigur, asta nu inseamna ca este si perfecta. Chiar si cele mai reusite relatii, indoielile si fricile continua sa apara, la ambii parteneri. Cu toate astea, cuplurile aflate pe cale invata sa trateze aceste indoieli si frici, cu COMPASIUNE. Cei doi INVATA sa aiba RABDARE unul cu altul si sa se ACCEPTE. Asta ii invata faptul ca se afla intr-o relatie.

Cursul cuprinde trei parti.

Primul cursul contine: - 12.9.2013.
1) a ne pregati pentru o relatie
2) cunoasterea de sine
3) a invata, traind de unu singur
4) relatia ca dependenta
5) a o cunoaste pe cealalta persoana

Cursul costa 50 lei.

Cursul II: -17.10.2013

Cele sapte legi spirituale ale relatiei
1) Angajamentul
2) Impartasirea
3) Dezvoltarea
4) Comunicarea - a spune adevarul fara a acuza
5) Oglindirea
6) Asumarea responsabilitatii
7) Iertarea

Cursul costa 100 lei.


Cursul III: 5.12.2013
 1)
a negocia forma relatiei
2)Transformarea
3)Detasarea
4) A ne re-angaja sa iubim.

Cursul costa 200 lei.

!!! Daca doriti sa le parcurgeti pe toate trei ve-ti plati doar 300lei.
Cursul este online, in fiecare zi de joi ve-ti primi o lectie.


Detalii:transformarepersonala8@gmail.com.

luni, 9 septembrie 2013

Ce a păţit o femeie după ce a făcut sex zi de zi timp de un an? Mărturisire surprinzătoare

Dezamăgită de turnura pe care o luase relaţia pe care o avea cu soţul său şi de faptul că era neîncrezătoare în feminitatea sa, Britanny Gibbson şi-a provocat soţul la un experiment inedit: i-a propus acestuia să facă sex zi de zi, timp de un an, relatează click.ro. Astfel, Britanny a mărturisit că din cauza faptului că soţul său arăta foarte bine, era foarte sexy, iar ea se simţea nesigură pe felul în care arăta viaţa lor sexuală a devenit o adevărată problemă. Femeia se simţea ruşinată de felul în care arăta: de abdomenul său, de sânii săi. „Am trei copiii mici, şi orice femeie care a născut ştie că ceea ce se întâmplă cu corpul tău după naştere şi cu respectul de sine te fac să înnebuneşti. La trei ani după naşterea ultimului copil, nu mă mai simţeam sexy în pielea mea şi am vrut să schimb asta. ” Experimentul propus de femeie se pare că a avut rezultate neaşteptate. După un an în care au făcut sex zi de zi timp de un an, Brittany şi-a recăpătat încrederea în sine, a renunţat la inhibiţii şi reuşeşte să se bucure din plin de momentele intime. Pentru a-şi convinge cititorii că faptul că a făcut sex zi de zi timp de un an a ajutat-o să-şi recapete încrederea în sexualitatea ei, Britanny a postat câteva fotografii cu atitudine. Iată o parte dintre ele:
5
5 (1)
5 (2)
Ionela Sandu, A.M.PRESS

vineri, 6 septembrie 2013

Scopul Relatiei de Cuplu - Neale Donald Walsch




" In trecut , ati intrat in relatii din motivul de a cauta, ca prin impartasirea vietii voastre cu altcineva, sa gasiti fericire, sperati sa gasiti implinire si bucurie si realizare. N-ati vrut decat sa puneti capat singuratatii.
Nu e nimic rau in asta, doar ca nu este posibil. “ Nu poti niciodata sa pui capat singuratatii din viata ta, pana nu pui capat singuratatii din launtrul vietii tale.”

Daca te simti singur pe dinauntru, daca te simti incomplet inauntru, vei cauta tot restul vietii in afara fiintei tale ca sa gasesti ce nu poate fi gasit. Si, dupa ce traiesti iar si iar aceeasi  experienta, poti sfarsi intr-o serie de relatii care nu dureaza. Relatiile nu dureaza pentru ca tu nu intelegi ce faci aici. Tu incerci sa gasesti implinirea – in loc sa creezi implinirea. Incerci sa gasesti bucuria – in loc sa creezi bucuria. Incerci sa gasesti realizarea – in loc sa creezi realizarea.
Crezi ca relatia e un proces de descoperire – si nu este asa. Este un proces de creatie. Acelasi lucru se poate spune si despre Viata.

Spui ca ai incercat sa “creezi” bucurie, fericire si implinire in relatie dar uneori cealalta persoana tot a plecat? Si asta ti-a luat bucuria, fericirea si implinirea din viata? Atunci ele nici nu erau acolo de la bun inceput. Nimeni nu poate sa ia cu el ceea ce este inauntrul tau.

De aceea nu ai nevoie de o relatie pentru a crea fericire si implinire. Toate exista “inauntru”. Foloseste o relatie pentru a putea trai experienta lor. La fel ca Dumnezeu, creezi relatii pentru a experimenta cine esti pe dinauntru. De aceea chiar nu ai nevoie de o relatie in afara ta. Este benefic sa ai o relatie cu Mine inautrul tau.


Toate relatiile incep, se termina si sunt create cu si inauntrul sufletului omenesc.

Odata ce ai o relatie cu mine – cu Viata, cu Dumnezeu, cu Tot Ce Este – inauntrul tau, relatiile pe care le ai cu toate si cu toti din afara ta vor fi o adevarata experienta de bucurie, fericire si implinire – pentru ca pe acestea tu le-ai pus acolo. In nici un caz cealalta persoana din relatia ta. Pune asta pe umerii persoanei iubite si va fugi de tine , pentru ca va vedea in tine un gol pe care nu-l va putea umple.
Scopul relatiei nu este sa gasesti implinirea, ci sa-ti impartasesti propria implinire. Nu sa gasesti bucuria, ci sa-ti impartasesti propria bucurie. Nu sa gasesti fericirea, ci sa iti impartasesti propria fericire.

Daca nu esti fericit cand intri intr-o relatie, nu vei avea ce fericire sa pui in ea – iar in relatiile omenesti poti sa gasesti doar ce pui tu acolo.

Asta e un adevar valabil pentru tot ceea ce e continut in Viata. Astfel ca relatia exista ca un camp Contextual, ca un suport sau ca un vas in care poti sa torni tot ceea ce esti. Atunci, poti sa bagi mana in el si sa scoti de acolo orice aspect – sau aspecte ale tale – pe care doresti sa le exprimi si a le experimentezi. Acum. Nu poti sa scoti din acel vas ceva ce nu ai pus acolo. E o greseala sa astepti ca altcineva sa-ti dea lucrul respectiv.
Pe scurt, o relatie inseamna A DA, nu a primi.

Inseamna amandoua. Dar ceea ce primesti intr-o relatie, primesti de la tine. Iluzia este ca primesti de la celalalt. Si astfel, ceea ce primesti este doar ceea ce dai. Asta e secretul.

Daca iti imaginezi ca vei primi ceea ce nu esti dispus sau capabil sa dai, vei fi dezamagit – si il vei dezamagi si pe celalalt. Tu esti capabil sa dai orice doresti sa primesti. Nu exista nimic din ce vrei de la o relatie, pe care sa nu-l poti da intr-o relatie.

Analizeaza posibilitatea ca ai intrat in relatie pentru a-ti aminti cum sa fii mai maret decat esti. Acesta este scopul tuturor relatiilor si a tot ce este viata.
Am spus ca “scopul Vietii este sa te re-creezi pe tine insuti, in urmatoarea versiune mai mareata a celei mai  inalte viziuni pe care ai avut-o vreodata despre Cine Esti.”

Pentru aceasta aveti libertatea deplina. Libertatea nu e ceva dat de la Dumnezeu. Libertatea este ceea ce sunteti. Dumnezeu este acest lucru – si voi sunteti acest lucru. Asta e esenta a ceea ce sunteti.
In zilele Noii Spiritualitati, toti oamenii vor intelege scopul relatiilor  si procesul Vietii, precum si rolul lor in ea – vor binecuvanta procesul si il vor numi sfant; se vor angrena in proces si il vor numi aventura; vor trai experienta procesului si o vor numi bucurie – apoi vor incheia procesul, si il vor reancepe cu bucurie, la momentul ales de ei, in ciclul nesfarsit de extaz care este Creatia Insasi. Asta este povestea Constiintei care se dezvaluie. Asta este povestea Omenirii care evolueaza. Asta este povestea Ta, cel care esti tu. Relatiile voastre fac parte din aceasta poveste.

Deci, scopul de baza al unei relatii este evolutia.
Evolutia este scopul de baza in toate cele.
Si nu exista mod mai rapid de a avansa, decat prin procesul relatiei tale exterioare cu altul.

Relatia sfanta este aceea in care launtrul tau intalneste exeriorul altcuiva si in care launtrul altcuiva intalneste exteriorul tau. – si in care, in cele mai bune momente, exteriorul amandurora se topeste la caldura ambelor launtruri, permitandu-le sa se intalneasca, sa se trezeasca la constiinta ca sunt identice si formeaza Una – si sa traiasca aceasta experienta.

Aceasta este, in lume, exprimarea a ceea ce tu numesti Iubire."
" Scopul unei relatii este sa ofere un camp de experienta in interiorul caruia sa te gasesti, sa te definesti, si – daca asa alegi – sa recreezi in mod constant pe Cine Esti.

Nu ai nici o obligatie in cadrul relatiei. Nici o restrictie sau limitare, nici un indreptar sau reguli. Nu esti legat de nici o imprejurare sau situatie, nici constrans de vreun cod sau lege. Nu trebuie sa fii pedepsit pentru nici un delict – si nici nu esti capabil de vreunul – pentru ca, in ochii lui Dumnezeu, nu exista ceva care sa se numeasca “ a comite un delict”.

Tu nu poti sa crezi intr-o relatie lipsita de obligatii, pentru ca nu poti sa accepti cine si ce esti cu adevarat. Tu numesti “anarhie” o viata de totala libertate. Eu o numesc marea promisiune a lui Dumnezeu. Maretul plan al lui Dumnezu nu poate fi realizat decat in contextul acestei promisiuni: nu ai nici o obligatie in cadrul relatiei, nici in intreaga viata. Ai numai oportunitati.Oportunitati si nu obligatii reprezinta baza intregii gandiri spirituale. Atata timp cat vezi lucrurile invers, pierzi esenta.

Relatia - relatia ta cu tot ce este in jur – a fost creata ca un instrument perfect in activitatea sufletului. Din acest motiv, toate relatiile umane sunt taram sacru. De aceea fiecare relatie personala este sfanta. Casatoria este  o taina sacra, dar nu din cauza obligatiilor sacre pe care le implica, ci, mai degraba, din cauza oportunitatii unice pe care o reprezinta.

Sa nu faceti niciodata in cadrul unei relatii ceva numai din obligatie. Orice faceti, sa fie datoria oportunitatii minunate pe care v-o ofera aceasa relatie pentru ca sa decideti si sa fiti Cine Sunteti cu Adevarat.

A pastra o relatie nu inseamna ca aceasta e una reusita.  Incearca sa nu confunzi longevitatea cu o treaba bine facuta. Adu-ti aminte ca misiunea ta pe aceasta Planeta nu este sa vezi cat de mult timp poti sa pasrezi o relatie, ci sa decizi si sa traiesti experienta lui Cine Esti cu Adevarat.  Aceasta nu este o pledoarie pentru relatii de scurta durata si nici o cerinta pentru una de lunga durata.

Chiar daca nu este o cerinta, trebuie sa-ti spun ca : relatiile de lunga durata ofera oportunitati remarcabile pentru a creste impreuna, a va exprima impreuna si a va desavarsi impreuna – aceasta fiind recompensa pe care o primesti.

In primul rand asigura-te ca incepi o relatie din motive corecte .(spun “corect” fata de scopul mai mare care il ai in viata.)

Majoritatea oamenilor incep o relatie din motive “gresite” – sa nu mai fie singuri, sa umple un gol, sa fie iubiti sau sa iubeasca – si acestea sunt cateva dintre motivele mai bune.
Altii o fac sa-si salveze ego-ul, sa scape de depresie, sa-si imbunatateasca viata sexuala, sa-si revina dupa o alta relatie sau, poate, sa scape de plictiseala.

Tu spui ca nu ai intrat in nici o relatie din aceste motive, ci pentru ca “te-ai indragostit”.
Nu cred ca ai analizat vreodata de ce te-ai indragostit, nu cred ca te-ai gandit vreodata caror cerinte iti raspunde acest sentiment., ce nevoi iti erau astfel satisfacute.

Pentru majoritatea oamenilor , dragostea vine ca un raspuns pentru a-si satisface anumite nevoi. Amandoi vedeti unul in celalalt sansa de a va satisface aceste nevoi. Din acest moment cadeti de acord in mod tacit asupra unui targ. Eu iti dau ce am, tu imi dai ce ai. Este o tranzactie despre care nu spuneti adevarul. Nu spuneti “negociez cu tine” ci “te iubesc pe tine”.

Ma intrebi ce este gresit sa te indragostesti pana peste cap, fara sa stai sa te gandesti la asta?
Nimic.
Indragosteste-te de cat de multe persoane doresti. Dar daca intentionezi sa creezi cu ele o relatie pentru o viata, s-ar putea sa vrei sa mai si gandesti putin. Fii constient si atent.

Pe de alta parte, daca iti place sa treci printr-o relatie ca prin apa – sau, inca si mai rau, sa ramai intr-una  deoarece consideri ca “asa trebuie” si sa traiesti o viata de disperare tacuta – daca iti place sa repeti aceleasi tipare din trecut, da-i inainte si fa ce faci acum.

Dar, daca vrei o relatie reusita pe termen lung, asigura-te ca incepi relatia cu un scop, ca amandoi cadeti de comun acord la nivel constient ca acest scop este de a va crea o oportunitate, nu o obligatie – o ocazie  pentru ca sa va dezvoltati, sa va exprimati pe deplin Sinele, sa va ridicati vietile la potentialul lor cel mai inalt, sa va alungati orice gand fals sau idee meschina pe care ati avut-o vreodata despre voi insiva si sa va uniti in cele din urma cu Dumnezeu, prin comuniunea celor doua suflete ale voastre – daca facti acest juramant, in locul juramintelor pe care le-ati facut, relatia are un inceput foarte bun. Ati pornit foarte bine.

Trebuie sa stii si sa intelegi ca vor fi provocari si momente destul de grele. Nu incerca sa le eviti. Saluta-le cu recunostinta. Considera-le drept daruri minunate de la Dumnezeu; ocazii splendide pentru a indeplini ceea ce te-a facut sa intri in relatie – si in viata.
Straduieste-te ca in tot acest timp sa nu-ti consideri partenerul drept un dusman, drept un oponent. De fapt incearca sa nu vezi pe nimeni si nimic ca pe un dusman; nici macar ca pe o problema. Invata tehnica de a –ti considera toate problemele ca pe niste oportunitati de A Fi si A Decide Cine Esti cu Adevarat.

In cazul acesta, largeste-ti orizontul, extinde-ti profunzimea vederii, vezi ca este mai mult in tine decat ti se pare. Vezi ca este mai mult si in partenerul tau. Pentru ca exista mult mai mult. Doar frica il oprese sa iti arate. Daca el observa ca tu vezi mai mult, se va simti in siguranta sa-ti arate ce tu ai vazut deja.  Pentru ca oamenii au tendinta sa vada in ei insisi ceea ce vedem noi in ei. Cu cat viziunea noastra e mai grandioasa, cu atat mai grandioasa este dorinta lor de a atinge si de a arata partea din ei pe care noi le-am aratat-o.

Nu asa functioneaza toate relatiile cu adevara binecuvantate? Nu este aceasta o parte din procesul de vindecare – proces prin care le permitem oamenilor sa “alunge” orice gand fals pe care l-au avut vreodata despre ei insisi ?"

Fragmente din cartile 'Dumnezeul de maine' si 'Conversatii cu Dumnezeu' de Nale Donald Walsh




Traducere:  humanitysteam.ro  
Sursa: Femeia si barbatul
http://arta-feminitatii.blogspot.ro/2013/08/scopul-relatiei-de-cuplu-neale-donald.html

joi, 5 septembrie 2013

Iubirea poate avea trei dimensiuni

Iubirea poate avea trei dimensiuni. Una dintre ele este dependenta; este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului.

A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente. Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta.
Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita.

A treia posibilitate este interdependenta. Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri.
Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.

Osho

marți, 3 septembrie 2013

Tehnici de control pentru femei



În cele mai multe cazuri, practica continenţei sexuale la femei este spontană, multe dintre ele aplicând continenţa chiar fără să ştie şi trăind încântătoarele plăceri ale orgasmelor multiple, fără descărcare, neînţelegând însă ce anume se produce. Din această perspectivă, femeile se confruntă cu mult mai puţine probleme privind continenţa atunci când angrenează actul amoros cu un bărbat care nu practică continenţa sexuală.
Femeia poate trăi în timpul unui act amoros cu continenţă orgasme în serie. Anumite femei înzestrate excepţional şi foarte trezite erotic pot atinge sute de stări de orgasm într-o singură fuziune erotică. De fiecare dată, amplitudinea şi profunzimea acestor orgasme este diferită, iar în final femeia nu numai că nu este deloc obosită, ci, este plină de efervescenţă şi vitalitate. De asemenea, ea are o disponibilitate lăuntrică extraordinară de a reîncepe chiar cu o energie mărită actul amoros.
Ashwini mudra
Una dintre cele mai eficiente metode de a evita descărcarea potenţialului sexual este aceea de a realiza pe perioade foarte lungi de timp ceea ce, în terminologia yoga, se numeşte ASWINI MUDRA, prin care se contractă cu putere muşchii anusului şi se menţine cât mai mult timp posibil această contracţie. Această tehnică extrem de simplă se poate realiza cu uşurinţă în momentele “moarte” pe parcursul unei zile (în timp ce mergem cu maşina, cu tramvaiul etc.). Deşi pare ceva extrem de simplu, totuşi Aswini Mudra are efecte uluitoare în obţinerea unui control foarte bun al energiei sexuale atunci când este aplicată suficient de mult timp.
Urinarea fracţionată
Acest procedeu presupune contracţia şi relaxarea succesivă a sfincterelor urinare în timpul micţiunii. Procedeul permite deprinderea unui control al mecanismelor sexuale şi conştientizarea anumitor procese care au loc în momentul descărcării, să poată astfel să fie anticipat şi evitat momentul culminant al plăcerii erotice, pentru a se trăi starea de orgasm fără pierderea energiei sexuale.
Atenţie! A nu se confunda stările de insatisfacţie, impotenţă sau frigiditate, când nu se ajunge la starea de orgasm şi nu se trăieşte deci plăcerea, cu starea orgasm cu continenţă (care este puternic euforizantă şi regenerantă).
Orgasmul urinar
Atingerea şi realizarea stării de orgasm la femeie, chiar şi în multe cazuri de frigiditate, mai ales psihică, poate fi stimulată şi relativ uşor de atins dacă, înaintea fuziunii amoroase se vor consuma mai multe lichide ca de obicei, iar în momentul actului amoros, femeia va urmări să relaxeze pe deplin sfincterele urinare, ca şi cum ar dori să urineze. Nu trebuie să existe temeri sau griji, deoarece chiar şi în cazul unei foarte bune relaxări a sfincterelor, micţiunea nu se realizează, dar în schimb, apar stări foarte pregnante de energizare şi dezamorsare a mecanismelor orgasmatice, contribuind astfel într-un timp scurt la trăirea inefabilei stări de orgasm fără descărcare. Se poate trăi astfel un tip de orgasm foarte special, orgasmul urinar.
Sexexerciţii (exerciţiile Kegel)
Rolul musculaturii erotice este încă ignorat. În viaţa obişnuită musculatura sexuală este foarte puţin utilizată, de aceea ea trebuie antrenată, pentru a putea fi folosită cât mai bine, deoarece ea este o nebănuită cheie a împlinirii erotice. Arnold Kegel a redescoperit importanţa musculaturii sexuale pentru sănătatea noastră fizică şi psihică, punând în valoare aspecte binecunoscute în India şi China cu mii de ani în urmă. Aşadar, ceea ce vă propunem este să învăţaţi să vă contractaţi muşchii vaginali... Citiţi în continuare detalii practice privind exerciţiile Kegel...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...