Despre Iubire-Manuscrisul gasit la Accra

 

"Si o femeie deja in varsta si care nu intalnise niciodata un barbat cu care sa se marite a spus: "Dragostea nu a vrut niciodata sa stea de vorba cu mine".

Si el a raspuns: Ca sa auzim cuvintele Iubirii, trebuie sa o lasam sa se apropie. Dar, cand ea ajunge langa noi, ne temem de ce are sa ne spuna. Pentru ca Iubirea este libera, iar vocea ei nu asculta de vointa sau de sfortarea noastra. Toti cei care iubesc stiu asta, dar nu se pot stapani. Cred ca pot sa o cucereasca prin supunere, putere, frumusete, avere, lacrimi si zambete.

Insa adevarata Dragoste e cea care cucereste si niciodata nu se lasa cucerita. Dragostea schimba, dragostea tamaduieste. Dar, uneori, intinde capcane si sfarseste prin a nimici pe cel care s-a incumetat sa i se daruiasca pe deplin. Cum de este cu putinta ca forta care misca lumea si tine stelele la locul lor pe cer sa fie atat de buna si atat de primejdioasa in acelasi timp? Ne-am obisnuit sa credem ca ceea ce dam este pe potriva a ceea ce primim. Dar cei care iubesc sperand sa fie iubiti la randul lor isi pierd timpul.Iubirea este un act de credinta, nu un troc. Contradictiile o fac sa creasca. Conflictele ii ingaduiesc sa ramana langa noi. 

Viata e prea scurta ca sa ascundem in inima cuvintele insemnate. Ca de pilda, "Te iubesc". Dar nu astepta intotdeauna sa auzi aceleasi cuvinte in schimb. Iubim pentru ca avem nevoie sa iubim. Fara asta, viata isi pierde orice noima, iar soarele inceteaza sa mai straluceasca.

Un trandafir viseaza sa atraga albinele, dar nu apare nici una. Soarele intreaba:

"Nu te-ai saturat sa astepti?"

"Ba da, raspunde trandafirul. Dar daca-mi inchid petalele, ma ofilesc."

Deci, chiar daca ea nu se arata, continuam sa o asteptam. In clipele cand singuratatea pare sa striveasca totul, singura cale e sa continuam sa iubim.

Cel mai maret tel al vietii e sa iubim. restul e tacere. Trebuie sa iubim. Chiar daca asta ne-ar duce spre taramul unde lacurile sunt alcatuite din lacrimi. O, ce loc tainic si misterios, taramul lacrimilor! Lacrimile vorbesc de la sine. Iar cand socotim ca am plans deja toate lacrimile din noi, ele inca tasnesc. Iar cand credem ca viata noastra va fi doar un drum lung spre Valea Plangerii, lacrimile seaca dintr-odata. Pentru ca am reusit sa ramanem cu inima deschisa, in pofida suferintei.

Pentru ca am descoperit ca cel care a plecat nu a luat cu sine soarele si nu a lasat in loc bezna. Doar a plecat - si fiecare ramas-bun poarta ascunsa in el o speranta.

E mai bine sa fi iubit si sa fi pierdut iubirea decat sa nu fi iubit niciodata."

Paul Coelho, Manuscrisul gasit la Accra - CARTEA o puteti cumpara de Aici