Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

luni, 11 februarie 2013

Intre a ne cauta si a ne gasi, in relatia de cuplu

Astazi va prezint o poveste frumoasa despre cum nu incetam sa ne cautam unii pe altii, in permanenta, intr-o relatie de cuplu. Unele cupluri se gasesc, altele se cauta intr-una, altele isi dau seama ca nu exista nicio sansa sa se mai intalneasca vreodata, cu adevarat. E nevoie doar de maxima sinceritate pentru a ne da seama in ce stadiu al jocului de-a v-ati ascunselea suntem in relatia noastra.

Povestea noastra se incheie prezentand modul in care acesti doi oameni au reusit sa ajunga unul la celalalt, intr-un final. O redau mai jos nu pentru ca are happy-end, ci pentru ca ne semnaleaza necesitatea de a ne opri din pedalat, asa cum fac personajele povestirii, si a ne intreba: "Ce se intampla cu adevarat aici? Care este adevarata mea nevoie? Cum ma simt cu adevarat acum? Ce se intampla cu noi?"

“In dimineata unei duminici stralucitoare, de la inceputul verii, Gerald si Angelina s-au hotarat sa faca o excursie cu bicicleta. Cei doi traiau impreuna de vreo cinci ani, iar relatia lor statea inca de la inceput sub steaua culmilor savurate impreuna si a abisurilor suferite impreuna.

In aceasta dimineata s-au decis sa savureze o noua culme a vietii lor. Era o zi frumoasa, cum vezi in filme. Si tocmai de asta s-a ingrijorat Gerald. Observase ca, de fiecare data cand isi propuneau sa organizeze o zi perfecta, intre ei se interpunea un soi de mecanism secret, care parca avea un singur obiectiv: sa produca necazuri. Gerald s-a straduit mereu ca relatia lor sa fie buna. De aceea, s-a hotarat ca de aceasta data sa obseve cu atentie mecanismul si sa nu-l lase sa preia puterea asupra acestei zile frumoase.

Cei doi si-au suit bicicletele in masina, impreuna cu un cos pentru picnic, si au pornit spre un lac din aproiere, al carui mal voiau sa-l exploreze. Inca de pe drumul spre lac, Gerald a observat cum i se schimba dispozitia. A observat ca mecanismul secret nu avea ceva numai contra excursiilor, ci si contra duminicilor. Se repeta intotdeauna aceeasi secventa, de ani de zile. Mereu aceleasi locuri, mereu acelesi ritualuri si mereu el (si probabil si Angelina) se astepta sa resimta totul fericiti, destinsi si pasnici, asa cum vedeau la oamenii pe care ii intalneai duminica pe malul lacului. Cand a ascultat ce se intampla in interiorul lui si a intrebat ce vrea in realitate, a auzit o voce spunand: “Nu vreau sa ma prefac ca sunt fericit sa ma plimb cu partenera mea de viata intr-o excursie de duminica, daca nu simt asta. Pur si simplu nu mai vreau.”

Si-a cunoscut aceste ganduri si a vazut aceste asteptari nerostite, create de la sine. Cu toate acestea, nu a putut face nimic impotriva lor, ceea ce l-a facut sa simta cum creste in el mania. Aflata in dreapta lui, pe locul pasagerului, Angelina a facut o observatie cu privire la locul de parcare cel mai potrivit, iar Gerald a fost de acord. Fara sa-si dea seama de ce, a devenit si mai manios. Nici nu ajunsesera la lac, si el fierbea.

Cei doi au incalecat bicicletele si au inceput sa pedaleze de-a lungul malului. Drumul era ingust si Angelina a luat-o inainte, mergand in fata lui Gerald. El a vazut-o in fata sa si s-a intrebat daca ea ar observa in cazul in care el nu ar mai fi in spatele ei. Oare i-ar simti lipsa? De mult nu mai intorsese capul spre el. Ar fi fost posibil ca el sa aiba un accident iar ea, probabil, nici nu ar fi observat. Fara a lua o hotarare in mod constient, a inceput sa calce pedalele cu mai putina forta, si distanta fata de Angelina a crescut treptat. Ea nu a observat. El a lasat distanta sa creasca si mai mult. Angelina tot nu a intors capul spre el. La urmatoarea curba, a oprit si a asteptat sa vada daca ea reactioneaza. Nimic. Dupa un minut interminabil si-a dat seama ce a facut si cat de prostesc a fost gestul sau. A pornit si a incercat sa o prinda din urma.

Exista un singur drum pe mal, si ea nu putea sa aiba un avans prea mare. Precis ca intre timp i-a simtit lipsa, si acum il astepta. Dar, oricat de repede mergea, Gerald nu si-a prins din urma partenera. Dupa 15 minute i-a devenit clar ca ceva nu era in regula. Era imposibil ca ea sa aiba un avans atat de mare. S-a intors si a cercetat cu atentie traseul. Ochii sai priveau permanent la oamenii si la bicicletele de pe drum si de langa acesta. Bicicleta Angelinei avea o culoare rosie saritoare in ochi, cu dungi albastre, asa ca ar fi gasit-o imediat. A inceput sa pedaleze tot mai repede, pana a ajuns la masina lor. Angelina nu era acolo. Gerald a simtit cum se panicheaza. Prin jocul acesta prostesc si-a pierdut partenera.

Nu stia ce sa faca, asa ca a mai parcurs o data traseul. Intre timp, i se parea ca peste tot sunt numai biciclete. Pana atunci nu-i sarise niciodata in ochi cat de multi oameni merg pe bicicleta de-a lungul lacului, intr-o duminica de vara. Carucioare cu copii, parinti, perechi de indragostiti, biciclete, oamenii care faceau jogging…foarte multa lume. Undeva, in iarba, a zarit o bicicleta asemanatoare cu a Angelinei. Un gand i-a trecut scurt prin cap, ca si alti oameni au profitat de oferta speciala de anul trecut si a continuat sa pedaleze. Poate ca luase un avans mai mare decat a estimat el. Poate ca a intrerupt prea curand cautarea.

In acea dimineata, Gerald a pedalat de-a lungul lacului peste doua ore, in cautarea partenerei sale. In acest timp, a resimtit toate sentimentele, de la manie la frustrare, trecand prin tristete si singuratate si ajungand pana la iubire si frica de a fi parasit.
In fine, s-a intors la masina unde il astepta partenera sa, siroind de lacrimi. Ea a reusit numai sa ingane: Ce s-a intamplat cu noi?
Abia dupa o vreme au fost in stare sa discute, si Angelina i-a povestit ca, dupa scurt timp, a observat ca Gerald nu mai era in spatele ei. A banuit ca el a uitat ceva si ca s-a intors la masina. De aceea, si-a culcat bicicleta in iarba, la un loc foarte vizibil iar ea s-a asezat pe o banca in parc, aflata la cativa pasi mai incolo, pentru a-l astepta.
Gerald s-a simtit de parca ar fi trait un film ireal, in care era simultan si spectator si actorul principal. Atunci si-a amintit de bicicleta si de gandurile sale cand a trecut pe langa ea. Si atunci a inceput sa planga, pentru ca a simtit in adancul sau ca nu mai voia sa traiasca in acest fel.

Din acea zi, cei doi au vorbit tot mai mult despre sentimentele lor si despre adevaratele lor dorinte. Au devenit constienti de ce avea nevoie fiecare din ei, pentru sine, si ce aveau nevoie ca pereche, si au inceput sa-si acorde unul altuia mai multa libertate de actiune. Nu mai derulau mereu acelasi program comun si au inceput sa se lase surprinsi de locuri noi si de decizii spontane. O data pe an, Gerald a inceput sa plece singur intr-un concediu de trei saptamani, iar Angelina l-a incurajat, deoarece stia ca el are nevoie de aceasta experienta pentru sine."

extras din "Cele 7 valuri din calea adevarului", Ruediger Schache, editura Adevar Divin

http://aimee.ro/
Trimiteți un comentariu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...