Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

joi, 30 aprilie 2020

Dr. Maya Angelou - Love Liberates

vineri, 24 aprilie 2020

Energie LUNII si a FEMEII

Al treilea război mondial poate fi evitat numai dacă va apărea suficientă energie feminină pentru a o echilibra pe cea masculină. Altă cale nu este.
Nu marşurile pacifiste, nici protestele împotriva războiului. Şi în acestea e prea multă energie masculină.
I-ai văzut pe protestatari? Sunt violenţi, fiecare marş al păcii se transformă într-o încăierare. Mai devreme sau mai târziu se dă foc la maşini, se aruncă cu pietre în poliţişti. Se strigă pentru pace, dar acel strigăt este de război.
Energia masculină vorbeşte despre pace, dar se pregăteşte de război. Spune mereu că trebuie să luptăm pentru pace. Ce absurd! Trebuie să mergem la război, altfel nu va mai fi pace în lume. Pentru a obţine pacea, mergem la război.
Şi uite aşa, facem războaie de secole, dar pacea nu a apărut.
In trei mii de ani omenirea a cunoscut cinci mii de războaie. Nu trece o zi fără o luptă undeva, în lume. Vietnam, Israel, Kashmir sau alt loc, dar războiul continuă. Şi nici măcar nu e o chestiune de schimbare a politicii, a ideologiei în lume. Nici asta nu ajută, pentru că toate ideologiile sunt masculine.
Energia feminină trebuie eliberată. Ea va aduce echilibru.
Luna a fost mult timp neglijată, Soarele este mult prea proeminent.
Luna trebuie adusă înapoi în viaţa noastră. Şi odată cu ea nu va străluci numai femeia, ci şi poezia, estetica, iubirea, toate cele ce aparţin inimii. Tot ce e intuiţie primeşte hrană de la Lună.
Să nu uiţi! în fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, există ambele polarităţi - Soarele şi Luna. Accentul trebuie pus pe Lună. Ne-am înclinat prea mult spre Soare, suntem distructivi acum.
Pentru echilibru hai să ne înclinăm în direcţia opusă şi, încet-încet vom ajunge la mijloc, cu Soarele într-o mână şi Luna în cealaltă, egale.
Declar femeia şi bărbatul egali, şi nu din motive politice. îi declar egali din motive esenţiale. Trebuie să fie aşa, altfel viaţa va fi distrusă.
Aşa că găseşte femeia din tine. Hrăneşte-o, ajut-o să crească! Nu fi timid, nu gândi „sunt bărbat”. Nimeni nu e doar bărbat sau doar femeie, amândoi simt amândouă.
Trebuie să fie aşa: jumătate din fiinţa ta vine de la mamă, cealaltă jumătate de la tată. Eşti o întâlnire a acestor două energii.
Nu poţi fi doar bărbat; nu poţi fi doar femeie.
Absoarbe femeia, scoate-o în evidenţă, ajut-o! Devino mai delicat, mai receptiv, mai pasiv, mai iubitor.
Meditaţia vine cu uşurinţă atunci când eşti pasiv. Ea nu este o abordare a vieţii. Este doar o aşteptare deschisă. Meditaţia vine singură, nu poate fi adusă, nu poate fi cucerită. Trebuie să te abandonezi.
Aceasta este semnificaţia femininului...
OSHO
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...