Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

joi, 13 octombrie 2011

Remedii pentru dureri menstruale


Uneori, in practica mea yoga, am fost intrebata de solutii pentru rezolvarea unor probleme specific feminine, legate de ciclul menstrual, emotii necontrolabile, etc. Imi propun sa prezint aici idei, articole, sugestii de rezolvare a acestor probleme, mai ales ca am trecut si eu prin ele si m-au deranjat uneori destul de mult. Primul articol e luat din revista Elixirium, aparuta la Editura Kamala.
LEACURI NATURALE IN TULBURARILE DE CICLU MENSTRUAL
Inca din perioada adolescentei, ciclul menstrual reprezinta pentru orice femeie un adevarat „indicator“ al starii de sanatate a organismului. Micile sau mai marile suparari, unele excese in alimentatie, unele vicii (cum sunt alcoolul si fumatul) si o serie intreaga de factori adesea nebanuiti de catre femei, pot conduce la serioase tulburari ale acestei manifestari ciclice a organismului. Ce trebuie insa sa facem atunci cand, din neglijenta sau datorita unor evenimente neasteptate, ajungem fie in situatia unui ciclu menstrual foarte abundent, fie la dureri intense, fie chiar la manifestarea sa neregulata, haotica?
Unii terapeuti recomanda adesea in astfel de situatii terapiile hormonale (cu hormoni de sinteza) ceea ce conduce insa la unele efecte secundare greu controlabile, care pe multe dintre femei le sperie. Astfel de efecte tin frecvent de cresterea in greutate, pofta de mancare exagerata sau disparitia acesteia, iar uneori poate sa para ca intregul organism „o ia razna“.
In anumite situatii, terapia hormonala poate fi necesara, dar cel mai adesea „farmacia naturii“ ofera suficiente remedii exceptionale pentru a ne putea echilibra starea de sanatate, ajungand astfel la normalitate.
Iata in continuare cateva dintre cele mai eficiente ierburi de leac, care au fost studiate si folosite in astfel de tulburari, cu rezultate surprinzatoare.
1. CRETISOARA (Alchemilla vulgaris) – aceasta planta cu aspect foarte catifelat si delicat are un efect astringent remarcabil, care face ca in scurt timp excesul fluxului menstrual sa dispara, producand simultan o tonifiere exceptionala a intregii zone a organelor genitale feminine. Se poate spune ca este una dintre plantele lasate de Dumnezeu ca un veritabil ajutor pentru femei.
Administrarea: se face in principal sub forma de pulbere cate 1 gram, de 4 ori pe zi. Se tine pulberea (proaspat macinata a plantei) sub limba, timp de 10-15 minute, dupa care se inghite cu putina apa. Nu trebuie sa aveti retineri din cauza puternicului gust astringent. Efectul sau este in totalitate binefacator!
2. TRAISTA-CIOBANULUI  (Capsella bursae pastoris) - desi face parte dintre cele mai comune plante de la noi, efectele sale nu sunt „exploatate“ decat prea putin. Majoritatea formulelor eficiente din plante pentru tulburari de ciclu menstrual contin si acest ingredient miraculos. Principiile sale active, in special taninurile pe care le contine, ii confera eficienta in majoritatea cazurilor de hemoragii uterine, probleme corelate cu menopauza sau ciclu menstrual abundent. Mai putini insa sunt cei care stiu faptul ca aceasta planta, ale carei frunze in forma de inimioara le cunosc chiar si copiii, este eficienta chiar si in cazurile mai grave ale unor fibroame uterine…
Prin asocierea cu plante calmante, cum ar fi talpa-gastii sau sunatoarea, pulberea sau tinctura de traista ciobanului poate sa reduca durerile intense in zona abdominala, care apar la unele femei in timpul ciclului.
Administrare: Dozele si frecventa administrarii pot sa difere de la caz la caz. Doza medie este de 4-5 grame de pulbere pe zi (administrata ca mai sus) sau cate o lingurita de tinctura luata de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. In cazul tincturilor, administrarea se realizeaza intotdeauna in 200-300 ml de apa.
3. SALVIA (Salvia officinalis) – bucurandu-se inca din antichitate de faima unui adevarat panaceu, salvia este considerata unul dintre tonicele feminine cele mai eficiente. Pe langa substantele amare si astringente din componenta sa, ea contine principii cu efect estrogen (asemanatoare unor hormoni feminini), saruri minerale si vitamine.
Cele mai importante efecte ale sale asupra femeii sunt: eliminarea problemelor legate de ciclu (cum ar fi menstrele dureroase, cu o durata prea mare, prea abundente, durerile de abdomen, etc.), eliminarea tesuturilor adipoase, reducerea scurgerilor sanguine abundente si bufeurilor de caldura care insotesc menopauza, combaterea sterilitatii feminine. Este indicata si pentru contracararea aparitiei tesuturilor adipoase, flasce, deformarii corporale la nivelul sanilor. Reducerea simptomelor suparatoare din timpul ciclului si al menopauzei face din aceasta planta un medicament anti-stress feminin de mare valoare.
Administrare: Este indicata intern sub forma de pulbere 1 gr. de 4 ori pe zi.
Pentru prevenirea simptomelor neplacute din timpul ciclului se recomanda utilizarea ei constanta, pe o durata mai lunga de timp, in doza indicata, iar cu 3 zile (aproximativ) inainte de declansarea menstruatiei se poate mari doza la 1,5 grame de 4 pe zi.
4. MARARUL (Anethum graveolens) – Numele acestei plante v-ar putea determina sa zambiti, gandindu-va doar la parfumatele frunze cu care condimentati mancarea. Cu toate acestea, efectele semintelor de marar (caci acestea se folosesc in scop medicinal) pot sa surclaseze din punct de vedere al raportului eficienta/efecte adverse, majoritatea medicamentelor hormonale de sinteza pentru femei.
Pulberea si tinctura extrasa la rece din semintele de marar sunt un stimulent si un reglator hormonal foarte puternic. Glandele care beneficiaza cel mai mult de aceasta stimulare sunt gonadele. In urma unui tratament de 15-20 de zile cu pulbere sau tinctura de marar, se pot constata urmatoarele efecte:
- reglarea ciclului menstrual,
- remedierea amenoreei,
- reducerea duratei de somn,
- cresterea armonioasa a sanilor (nu este o gluma, ci o observatie rezultata in urma unor studii indelungate!),
- incetinirea ritmului de crestere al pilozitatilor (altfel spus, remediaza hirsutismul),
- marirea vitalitatii si a tonusului la nivel global,
- marirea secretiei lactate a femeilor care alapteaza.
In anumite cazuri s-a mai remarcat remedierea frigiditatii, dezinhibarea in plan erotic, estomparea simptomelor deranjante ale menopauzei. Izolat, s-a mai constatat sporirea cantitatii de sange menstrual; foarte rar marirea cu 1-2 zile a duratei ciclului menstrual, in timp ce in alte cazuri s-a remarcat reducerea acestei perioade si diminuarea simptomelor deranjante (balonare, sangerari, dureri abdominale).
Se administreaza cu precautie sau nu se administreaza deloc in cazurile de ciclu menstrual foarte indelungat si abundent.
Administrarea: Se ia sub forma de pulbere: 2 grame de 4 ori pe zi, sau cate o lingurita de tinctura din seminte de marar de 4 ori pe zi, in 200 ml de apa.
5. MUGURII DE ZMEUR (Rubus idaeus) – Extractele naturale din muguri par a fi una dintre descoperirile, sau mai bine zis redescoperirile fitoterapiei actuale. Eficienta si forta vitalizanta a remediilor preparate din mugurii proaspeti (remedii ce se gasesc gata preparate in unele farmacii homeopate) le depasesc pe acelea ale plantelor mature in special in ceea ce priveste rapiditatea cu care apar efectele. Se recomanda in menstre dureroase, abundente si pentru reglarea perioadei de ciclu. Efecte deosebite au putut fi remarcate in cazul utilizarii de durata (2-3 luni) in remedierea anumitor forme de sterilitate feminina si ca adjuvant in tratamentul chisturilor ovariene.
Administrare: 40 de picaturi de 3 ori pe zi, in apa, pe stomacul gol, cu 20 de minute inainte de masa.
ALTE RECOMANDARI
- Consumati cat mai multe vegetale, fructe si lactate usoare inca de la primele semne ale aparitiei ciclului menstrual. Continuati acest regim alimentar pana la incheierea completa a lui, si chiar 2-3 zile dupa aceasta.
- Evitati sa mancati in aceasta perioada alimente foarte bogate in proteine (oua, nuci, arahide, ciuperci, drojdie etc.)
- Sfatul medicinii psihosomatice este acela de a evita ferm orice fel de suparari prelungite si stari emotionale tensionate in special in cazurile unui ciclu menstrual foarte abundent. S-a constatat ca mai mult de 70% din cazurile de hipermenoree sunt in legatura cu stari de spirit proaste foarte intense si conflictuale, in special in ceea ce priveste viata intima!
- Daca incepeti un tratament cu una sau (preferabil) mai multe dintre plantele expuse aici, dati dovada de perseverenta si nu incetati administrarea lor mai devreme de 3 luni, chiar daca rezultatele se vor face simtite cu rapiditate! In modul acesta va asigurati ca disfunctiile in cauza pot fi eliminate definitiv.
- Coada racului: 2 cani cu infuzie pe zi.
- Coada calului si coada soricelului: se face infuzie din aceste 2 plante si se beau 2-3 cani zilnic.
- Marar: infuzia din seminte de marar se bea seara, inainte de culcare.
- Varza: aplicatii pe abdomen cu frunze de varza.
- Roinita: cate 15 picaturi de tinctura de roinita de 3 ori pe zi.
- 30g. rădăcină de anason cu 1 litru de apă clocotită, se fierbe 15 min., se ia câte 100 ml. de 3 ori/zi
- Infuzie dintr-o linguriţă de seminţe de morcov la o cană de apă clocotită.
- Un amestec de:  Coada racului (Potentilla anserina), Chimen (Carum carvi), Valeriană (Valeriana off), Talpa gâştii (Leonurus cardiaca), Frunze de zmeură (Rubus idaeus), Captalan (Petasites vulgaris), Creţişoară (Alchemilla vulgaris) – Se combină plantele în părţi egale. Se administrează o linguriţă de pulbere din aceste amestec de 4 ori pe zi.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...