Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

duminică, 31 mai 2020

Iubeste ca un rege/ iubeste ca o regina

Iubirea este o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii.
Dumnezeu ne vorbește în fiecare clipă a vieții noastre, de noi depinde dacă știm să-l ascultăm..Când Dumnezeu doreşte să salveze un om, trimite pe cineva să-l iubească
În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul, ca un rege, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în Iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

sâmbătă, 30 mai 2020

A te iubi pe tine

"- Dar tu mă iubești?- a întrebat Alice.
- Nu, nu te iubesc! - a răspuns Iepurele Alb.
Alice și-a încrețit fruntea și a început să-și frece mâinile, așa cum făcea întotdeauna când se simțea rănită.
- Vezi? - a spus Iepurele Alb.
Acum te vei întreba ce te face atât de imperfectă, cu ce ai greșit ca să nu reușesc să te iubesc cel puțin un pic.
Și de aceea nu te pot iubi.

Nu întotdeauna te vor iubi Alice, vor fi zile în care vor fi obosiți, supărați pe viață, cu capul în nori și te vor răni.
Pentru că oamenii sunt așa, întotdeauna ajung să calce în picioare sentimentele altora, uneori din neglijență, neînțelegere sau conflicte cu ei înșiși.
Și dacă nu te iubești măcar un pic, dacă nu creezi un pic de iubire de sine și fericire în jurul inimii tale, săgețile fragile ale oamenilor vor deveni letale și te vor distruge.

Prima dată când te-am văzut am făcut un pact cu mine însumi: Voi evita să te iubesc până când nu vei învăța să te iubești tu pe tine însăți!

De aceea, Alice, nu te iubesc."

"Alice în țara minunilor"

vineri, 29 mai 2020

Co-crearea in cuplu

Am fost intrebata recent de un jurnalist daca eu cred ca femeile ar trebui sa conduca azi institutiile si lumea....

I-am explicat ca eu nu cred nici in suprematia, nici in necesitatea ca unul dintre cele 2 sexe sa preia conducerea.

Eu cred in puterea co-creatiei, in complementaritatea dintre sexe, in dansul pe care il aduce energia feminina si masculina in vietile noastre.💫

Barbatul, sau energia masculina, aduce forta fizica, constanta, asumata, aduce ratiunea, disciplina, structura, perseverenta, spiritul analitic. Femeia, sau energia feminina aduce creativitatea, intuitia, energia care hraneste structura construita de barbat, care vindeca, echilibreaza, armonizeaza.🌞🌝

Sa luam un exemplu de baza: atunci cand un barbat si o femeie procreaza un copil, ei co-creaza. Nici unul dintre ei nu preia conducerea, sau controlul 😀. Amandoi isi aduc contributia la acest miracol.

Este vorba despre un echilibru sistemic, vizibil peste tot in jurul nostru, in natura: echilibru intre a da si a primi – cat soare primeste planta, atat de sus si sanatos se dezvolta - 🙂🌱 echilibrul intre polaritatea pozitiva (barbatul, ca element activ) si polaritatea negativa (femeia, elementul pasiv).
Valeria Virlan

joi, 28 mai 2020

Adevarata dragoste - Omraam

Adevărata dragoste este deasupra atracţiei sexuale şi chiar deasupra sentimentului. Adevărata dragoste este o stare de conştiinţă. Atracţia e un fenomen care nu se poate produce relativ la toate creaturile, pentru că e o chestiune de lungime de undă, de vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente pur fizice.

Sentimentul este deja superior atracţiei, pentru că poate fi inspirat de factori de ordin moral, intelectual, spiritual. Dar sentimentul este de asemenea variabil: o zi iubim, următoarea zi nu mai iubim. Mergeţi şi vedeţi dacă sentimentele oamenilor relativ la soţul lor, soţia lor, copiii lor, amanţii lor, amantele lor sau amicilor lor sunt stabile!

În timp ce dragostea trăită ca o stare de conştiinţă este deasupra circumstanţelor şi persoanelor. Este starea unei fiinţe care s-a purificat într-atât, care şi-a dezvoltat într-atât voinţa că a reuşit să se ridice până la regiunile sublime ale dragostei divine, şi atunci orice ar face, mănâncă, se plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi oameni, simte această dragoste în el şi dispune de ea pentru a ajuta toate creaturile.

În ziua când veţi ajunge să simţiţi dragostea ca pe o stare de conştiinţă, dragostea voastră va fi de neschimbat. Dar e o idee încă atât de departe de voi! Umanitatea întreagă e încă variabilă: iubeşte, apoi nu mai iubeşte; şi e valabil nu numai pentru creaturi, ci şi pentru obiecte, ocupaţii. Stabilitatea nu e calitatea cea mai răspândită printre oameni.

Şi chiar voi, care veniţi de exemplu la răsăritul soarelui: primele zile sunteţi exaltaţi, minunaţi, dar după câtva timp totul devine automatic, v-aţi pierdut prima dragoste. Pentru a evita ca aceasta să se producă, trebuie să vă obişnuiţi să faceţi totul aşa cum le-aţi face pentru prima dată: să mergeţi în fiecare dimineaţă la întâlnirea cu soarele ca şi cum ar fi prima oară… să vă vedeţi în fiecare zi soţul sau soţia ca şi cum ar fi prima oară, şi chiar după cincizeci de ani să vă simţiţi minunaţi ca şi în prima zi.

Veţi spune că nu este posibil. Ba da, este posibil, cu condiţia să nu simţiţi dragostea ca un sentiment sau o atracţie, ci de a o trăi ca pe o stare de conştiinţă. Înţelegeţi de acum înainte că singurul remediu pentru problemele de dragoste este chiar dragostea.

Omraam Aivanhov

miercuri, 13 mai 2020

Frumusetea femeii

Când i s-a cerut să-si dezvăluie secretele frumuseţii, actriţa Audrey Hepburn a scris acest poem, care a fost citit la înmormântarea ei:
"Pentru a avea buze atractive, spune cuvinte de bunătate.
Pentru a avea ochi frumoşi, uită-te la ceea ce oamenii au frumos în ei.
Pentru a rămâne slab, împarte masa cu cei cărora le este foame.
Ca să ai un păr frumos, lasa un copil să-şi plimbe mâna în fiecare zi in parul tau.
Să ai o bună aşteptare, să mergi ştiind că nu eşti niciodată singur, ci impreuna cu cei care te iubesc şi te-au iubit.
Oamenii, chiar mai mult decât obiectele, trebuie să fie reparati, rasfatati, reinviati, revendicati şi salvati: niciodată să nu respingi pe nimeni.
Gândeşte-te: Dacă ai vreodată nevoie de o mână de ajutor, vei găsi una la capătul fiecărui braţ.
Pe masura ce îmbătrâneşti, îţi vei da seama că ai două mâini, una pentru a te ajuta, cealaltă pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ea.
Frumuseţea unei femei nu este în hainele pe care le poartă, faţa ei sau felul ei de a-şi aranja părul. Frumuseţea unei femei se vede în ochii ei, pentru că sunt uşa deschisă către inima ei, sursa dragostei ei.
Frumuseţea unei femei nu se află în machiajul ei, ci în adevărata frumuseţe a sufletului ei. Este tandreţea pe care o dă, dragostea, pasiunea pe care o exprimă.
Frumuseţea unei femei se dezvoltă cu anii."
  • Se năştea pe 4 mai 1929 (d. 1993)

vineri, 24 aprilie 2020

Energie LUNII si a FEMEII

Al treilea război mondial poate fi evitat numai dacă va apărea suficientă energie feminină pentru a o echilibra pe cea masculină. Altă cale nu este.
Nu marşurile pacifiste, nici protestele împotriva războiului. Şi în acestea e prea multă energie masculină.
I-ai văzut pe protestatari? Sunt violenţi, fiecare marş al păcii se transformă într-o încăierare. Mai devreme sau mai târziu se dă foc la maşini, se aruncă cu pietre în poliţişti. Se strigă pentru pace, dar acel strigăt este de război.
Energia masculină vorbeşte despre pace, dar se pregăteşte de război. Spune mereu că trebuie să luptăm pentru pace. Ce absurd! Trebuie să mergem la război, altfel nu va mai fi pace în lume. Pentru a obţine pacea, mergem la război.
Şi uite aşa, facem războaie de secole, dar pacea nu a apărut.
In trei mii de ani omenirea a cunoscut cinci mii de războaie. Nu trece o zi fără o luptă undeva, în lume. Vietnam, Israel, Kashmir sau alt loc, dar războiul continuă. Şi nici măcar nu e o chestiune de schimbare a politicii, a ideologiei în lume. Nici asta nu ajută, pentru că toate ideologiile sunt masculine.
Energia feminină trebuie eliberată. Ea va aduce echilibru.
Luna a fost mult timp neglijată, Soarele este mult prea proeminent.
Luna trebuie adusă înapoi în viaţa noastră. Şi odată cu ea nu va străluci numai femeia, ci şi poezia, estetica, iubirea, toate cele ce aparţin inimii. Tot ce e intuiţie primeşte hrană de la Lună.
Să nu uiţi! în fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, există ambele polarităţi - Soarele şi Luna. Accentul trebuie pus pe Lună. Ne-am înclinat prea mult spre Soare, suntem distructivi acum.
Pentru echilibru hai să ne înclinăm în direcţia opusă şi, încet-încet vom ajunge la mijloc, cu Soarele într-o mână şi Luna în cealaltă, egale.
Declar femeia şi bărbatul egali, şi nu din motive politice. îi declar egali din motive esenţiale. Trebuie să fie aşa, altfel viaţa va fi distrusă.
Aşa că găseşte femeia din tine. Hrăneşte-o, ajut-o să crească! Nu fi timid, nu gândi „sunt bărbat”. Nimeni nu e doar bărbat sau doar femeie, amândoi simt amândouă.
Trebuie să fie aşa: jumătate din fiinţa ta vine de la mamă, cealaltă jumătate de la tată. Eşti o întâlnire a acestor două energii.
Nu poţi fi doar bărbat; nu poţi fi doar femeie.
Absoarbe femeia, scoate-o în evidenţă, ajut-o! Devino mai delicat, mai receptiv, mai pasiv, mai iubitor.
Meditaţia vine cu uşurinţă atunci când eşti pasiv. Ea nu este o abordare a vieţii. Este doar o aşteptare deschisă. Meditaţia vine singură, nu poate fi adusă, nu poate fi cucerită. Trebuie să te abandonezi.
Aceasta este semnificaţia femininului...
OSHO

marți, 10 martie 2020

BĂRBATUL ŞI FEMEIA de Victor Hugo



Bărbatul este cea mai înaltă creatură.
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron; pentru femeie un altar.
Tronul exaltă; altarul sanctifică.
Bărbatul este creierul.
Femeia este inima.
Creierul fabrică Lumina; inima produce Dragostea.
Lumina fecundează; Dragostea învie.
Bărbatul este puternic prin raţiune.
Femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge; lacrimile emoţionează.
Bărbatul este capabil de toate eroismele.
Femeia, de toate martiriile.
Eroismul înnobilează; martiriul este sublim.
Bărbatul are supremaţia.
Femeia, preferinţa.
Supremaţia înseamnă forţă; preferinţa reprezintă dreptul.
Bărbatul este un geniu.
Femeia un înger.
Geniul este incomensurabil; îngerul este de nedefinit.
Aspiraţia bărbatului este gloria supremă.
Aspiraţia femeii este extrema virtute.
Gloria face tot ceea ce este mare; virtutea face tot ce este divin.
Bărbatul este un cod.
Femeia o evanghelie.
Codul corectează; evanghelia perfecţionează.
Bărbatul gândeşte.
Femeia visează.
A gândi este a avea în craniu o larvă; a visa este a avea pe frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean.
Femeia un lac.
Oceanul are perla care împodobeşte; lacul, poezia care luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară.
Femeia este o privighetoare care cântă.
A zbura este a domina spaţiul. A cânta este o cuceri sufletul.
Bărbatul este un Templu.
Femeia este un Sanctuar.
În faţa templului ne descoperim; în faţa Sanctuarului îngenunchiem.
În fine: bărbatul este aşezat unde se termină pământul.
Femeia, unde începe cerul.

joi, 29 august 2019

Iubirea neconditionata vs iubirea conditionata

Iubirea necondiționată presupune, în esență, iubirea cuiva pentru cineva fără nici o condiție. Cu alte cuvinte, indiferent de cine sau ce este o persoană, de ce spune, are, simte, gândește sau crede, tu alegi să îl iubești necondiționat. Dragostea necondiționată poate fi aplicată și altor ființe precum animalele și chiar și emoțiilor și gândurilor. De asemenea, dragostea necondiționată poate fi aplicată direct către propria persoană sub forma iubirii de sine.

Cu cât suntem mai capabili să ne iubim necondiționat cu atât mai mult suntem pregătiți să iubim alte persoane în același mod.

Ce este iubirea condiționată?

Iubirea condiționată este opusul total al iubirii necondiționate. De fapt, iubirea condiționată nu este cu adevărat iubire pentru că vine din ego, nu din inimă.
Spre deosebire de dragostea necondiționată care este oferită în mod liber, iubirea condiționată trebuie să fie câștigată. Când această formă falsă de dragoste este câștigată doar atunci apare afecțiunea și respectul.
În timp ce dragostea necondiționată este nelimitată, dragostea condiționată este limitată. În timp ce iubirea necondiționată nu cere nimic în schimb, iubirea condiționată există doar atunci când ai primit ceva în schimbă.

Ecuația pentru iubirea condiționată arată cam așa: "Te voi iubi doar dacă.... (faci acest lucru, spui asta, mă faci să mă simt așa)".
Iubirea condiționată este egoistă. Această durează doar atâta timp cât anumite reguli sunt menținute sau îndeplinite. Unele dintre cele mai comune reguli care stau la baza iubirii condiționate includ:

- te voi iubi doar dacă mă faci să mă simt bine cu privire la mine;
- te voi iubi doar dacă rămâi frumoasă;
- te voi iubi doar dacă ești o persoană de succes și populară;
- te voi iubi doar dacă ai o carieră bună;
- te voi iubi doar dacă faci ceea ce spun;
- te voi iubi dacă ești de părere cu ce cred eu;
- te voi iubi dacă am control asupra ta;
- te voi iubi dacă îmi aprobi deciziile de viață;
- te voi iubi dacă te comporți în mod corespunzător;
- te voi iubi dacă îți abandonezi visurile;
- te voi iubi doar dacă mă iubești.

Puteți vedea cum iubirea condiționată este o rețetă pentru eșec?

Și da, în relații de iubire (partener de cuplu, copii, familie, prieteni, părinți) poate exista această iubire condiționată. Mulți  experimenteaza astfel de relații superficiale.

De ce avem nevoie disperată de iubire necondiționată?

Iubirea necondiționată stă la baza rasei umane. Oamenii de știință au arătat că fără iubire și afecțiune copiii dezvoltă disfuncții cognitive și psihologice severe.

Nu doar că iubirea necondiționată este necesară pentru sănătatea noastră fizică, emoțională și psihică, însă este vitală și pentru bunăstarea noastră spirituală. Fără să știm cum să accesăm izvoarele profunde ale iubirii din noi, ne mulțumim pentru forme de afecțiune și satisfacție egoistă. Lucrurl trist este că mulți oameni nici măcar nu sunt conștienți de faptul că ei poartă o sursă de iubire necondiționată în interiorul lor. Tindem să credem că iubirea se găsește întotdeauna în lumea exterioară, într-o anumită persoană, un anumit animal sau loc.

Este imperativ să învățăm cum să accesăm dragostea necondiționată pentru că, fără ea, vom dispărea. Așa cum plantele care nu primesc lumina soarelui mor, devenim bolnavi, chiar disperați. Această disperare ne poate determina să intrăm în relații care ne dăunează direct, ne îmbolnăvesc sufletul și ne rănesc inima.

Dragostea necondiționată este singurul lucru din întregul univers care ne poate ajuta cu adevărat să experimentăm bucuria, libertatea, acceptarea și pacea pe care ni le dorim.

Sursa text: Angeologie fb

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...