Steve-Harvey-on-5-Questions-Every-Woman-Should-Ask-Her-Man

F**e-o pana o schimbi !

  Citeam candva intr-o carte ca una dintre cele mai puternice forme de energie este energia sexuala. Folosita “cu cap”, aceasta energie te poate inalta pe culmi nebanuite si te poate dezvolta pe toate planurile : fizic, emotional, mental si spiritual. Ca sa intelegi mai bine cum se poate ajunge la acest nivel, te invit sa citesti articolul : “F*ck them until you change them“, scris de Kim Anami si tradus cu permisiunea sa. Citeste-l, pentru ca indiferent daca esti femeie sau barbat, informatia ne este utila tuturora. Intotdeauna vorbesc despre puterea transformatoare a sexului. De acolo se trage si expresia de “femeie bine f***ta”. Asta inseamna ca schimbarile si efectele unei partide bune de f***t se intiparesc la propriu pe fata, corpul si personalitatea cuiva. La fel si partidele proaste. Ca iubit, este de datoria ta sa-ti f**i bine partenera. Sa o penetrezi atat de adanc incat sa uite cine e, sa uite toate preconceptiile, notiunile “civilizate” despre ceea ce este, astfel incat sa iasa la suprafata adevarata, ascunsa, reala si mult mai puternica sa versiune. F**e-o pana o schimbi ! Daca ai terminat de facut dragoste cu partenera ta si aceasta nu straluceste si nu se uita la tine ca la un fel de rege (pare aberant ? iti promit ca nu este), atunci mai ai mult drum de parcurs. Pentru ca o femeie sa atinga orgasmul acela profund, intern, vaginal, ce-i schimba viata, acest lucru poate necesita ceva timp. Daca partenerul sau ejaculeaza in cateva minute, cu siguranta ea nu va cunoaste acea stare de care vorbim. Ce este foarte frumos e ca “schimbarea” se va produce fara efort. Dupa toti acesti ani (aproape 25) si toate terapiile diferite (o gramada) pe care le-am experimentat de-a lungul timpului, nimic nu m-a schimbat atat de rapid, atat de profund si atat de permanent, precum o partida buna de f***t. Vorbesc despre acel f***i ce inlocuieste comportamentele adictive, duce la scaderea greutatii, transforma mania in calm si depresia in actiune. Este posibil. Pur si simplu se intampla. Le spun clientelor mele (si stiu si eu din propria-mi experienta) ca problemele cu care se confrunta si pentru care investesc atat de multa vointa in rezolvarea lor – fara succes – si pe care incearca sa le rezolve cu ajutorul mintii si cu tot ceea ce pot ….. toate acestea raman fara rezultat. Asta pana cand vor fi bine f****e. Pare infricosator : sa fi bine f****a. Suna atat de primar, de murdar si ud si total lipsit de control. Si chiar atunci se intampla magia. Iata cateva ponturi care te vor ajuta sa creezi contextul ce te va schimba : Cunoaste-te pe tine insuti ! O femeie trebuie sa fie confortabila cu ea insasi : corpul sau, ideile sale despre sexualitate, propriul sau vagin. Am lucrat cu nenumarate femei ce nu petrecusera prea mult timp cu vaginul lor. Eu imi cunosc vaginul, atat pe interior cat si pe exterior. Am petrecut O GRAMADA de timp cu chestia asta, la fel si iubitii mei :) Mi-am auto-produs toate tipurile de orgasm : clitoritidian, al punctului G si cervical. In mod asemanator, si iubitii mei mi-au oferit aceste orgasme. Trebuie sa il explorezi, sa intelegi ce inseamna si sa-l folosesti ca sursa de energie. Acelasi lucru se aplica si corpului tau si sexualitatii tale, in general. Fii propriul tau stapan. Invata sa detii tot ce ai, astfel incat sa poti sa dezlantui propriile-ti super-puteri. Daca te disociezi de parti din tine, nu-ti poti valorifica adevaratul potential. Penetrare si onestitate radicala Pentru a patrunde atat de adanc, trebuie sa iti doresti si sa ai si curajul necesar de a merge atat de departe. Sa te expui si sa dai deoparte cortina ce te ascunde de partenerul tau. Cu totii avem aceste masti. Cei mai buni iubiti, tandru sau cateodata fortat, ne fac sa ne deschidem. Este necesar sa facem asta unul pentru celalalt. Asta inseamna penetrarea. Nu te ascunzi si nici nu-l lasi sa se ascunda. Va chemati unul pe celalalt cu dragoste. Va sustineti unul pe celalalt si va iubiti al naibii de mult. Si va f****i pana va sar capacele - iar prin asta inteleg sex la intensitate maxima si fara prejudecati; si mai inteleg ca daca va f****i cu atata dragoste si admiratie reciproca si intensa, practic se duc naibii toti demonii pe care i-ati putea avea. Pur si simplu se evapora. Timpul si partida de sex de 3 ore Marele secret se rezuma la cat timp investesti in actul in sine. Hai sa-ti dau un exemplu. Cand ma duc la un masaj, intotdeauna rezerv intre 90 minute si 2 ore. De ce ? Pentru ca imi ia 30 minute doar pentru a ma linisti, a-mi inchide mintea si a renunta la dialogul ce are loc in capul meu. Ma “cufund” in propriul meu corp. Abia dupa 30 de minute incep sa beneficiez de masaj. Acelasi lucru se aplica si in ceea ce priveste sexul si preludiul. Primele 30 minute sunt necesare sa ne relaxam, sa uitam de mintea noastra, de copiii nostrii si de ce zice seful nostru la munca. Cam atat ne trebuie ca sa ne “intalnim” cu organele noastre sexuale. Sa inceapa energia sa curga. Daca renunti inainte de cele 30 de minute, inca te aflii la nivelul mintii. Curgerea energiei se intampla cand te detasezi de tot si doar iti urmezi instinctele cele mai profunde. Renunti la inhibitii si te obisnuiesti cu ideea ca nu mai ai inhibitii. Cred cu religiozitate in cele 3 ore de sex, intrucat totul consta in disparitia timpului si sentimentul de a te lasa in voie. Ai nevoie de asta pentru a-ti “hrani” fiinta si pentru a crea un fel de sanctuar, astfel incat tot ceea ce zace latent inauntrul tau sa iasa la suprafata. Atinge pragul si nu te opri Mantra mea este ideea conform careia intotdeauna exista un nivel superior pe care poti sa-l atingi. De fapt, asta inseamna “Anami” in Sanskrita : exista intotdeauna un alt cer unde poti sa ajungi. Iluminarea nu este o destinatie statica, ci un proces continuu. Asadar, atunci cand ai atins unul dintre acele orgasme ce-ti schimba viata, nu te opri. Atinge-l si pe urmatorul. Cateodata ne temem ca poate am atins plafonul si acesta este maximul pana unde putem ajunge. Dar, nu ! Devine din ce in ce mai bine. Ai curajul sa crezi ca asa este. Atunci cand crezi ca esti prea obosita, ca nu mai poti merge mai departe, ca nu-ti mai poti tine picioarele desfacute sau ca nu mai poti sta proptita in pozitia aia pe la spate, in care efectiv poti sa-ti auzi muschii interiori cum “scartaie”, ai curaj si mergi si mai departe. Aurul se afla la mai putin de un metru de locul unde te opresti din sapat. ** Atunci cand nu mai pot rosti un cuvant si sunt “imbatata” si saturata de “doctoria” asta – de sex bun, devin altcineva, un alt om. Radiez, stralucesc, sunt recunoscatoare, mai inteligenta si mai elocventa ca niciodata. Pentru ca am fost f****a pana la schimbare. Iar atunci cand partenerul tau este neobisnuit de dragastos si pro-activ dupa o sesiune magnifica de facut dragoste, este tot pentru ca s-a schimbat prin sex. Lumea asta are nevoie de oameni “bine f****i”. Iar Tu poti sa daruiesti asta ! Autoarea acestui articol, Kim Anami – Intimacy Coach, este practicanta de Tantra de la varsta de 22 de ani. Coaching-ul pe care il ofera reprezinta o sinteza a 20 de ani de practica Tantra, Taoism, Osho, psihologie transpersonala, filosofie. Pe site-ul sau : www.kimanami.com, veti gasi si alte articole interesante despre sexualitate ca metoda de inaltare si evolutie spirituala.

- Sursa: http://www.hranatate.ro/fe-o-pana-o-schimbi/#sthash.O8R3OMkZ.dpuf

FUZIUNEA FIZICA, EMOTIONALA SI SPIRITUALA

Pentru a o topi pe iubita ta prin iubire trebuie sa fuzionezi cu ea pe trei planuri :

fizic, emotional si spiritual.

Unirea fizica este mai mult decat a intra in corpul ei, cand ea este gata sa te primeasca cu totul, si a practica mai multe stiluri de penetrare, profunda si superficiala, rapida si inceata. Unirea fizica implica sa umpli fiinta iubita cu caldura si forta corpului tau, ramanand sensibil la reactiile ei clipa de clipa. Ai atins deplinatatea fuziunii fizice atunci cand te misti in sincronizare perfecta cu ea, ca doi dansatori inlantuiti ce se misca cu o gratie fara efort si determina acea fascinatie si magie senzuala coplesitoare. E ca si cum corpul ei ar fi devenit corpul tau.

Fuziunea emotionala implica sa simti sentimentele iubitei tale, sa ii percepi emotiile, ca si fluxul de energie din corpul ei. Prin exercitiu, emotiile tale vor coincide cu ale ei, inima ta va coincide perfect cu a ei, si vei fi capabil sa simti bucuria ei, profunzimea iubirii ei, ca si valurile de dorinta, fior si fericire care circula prin corpul ei. In cele din urma, sentimentele ei devin sentimentele tale. Inimile voastre pulseaza in acelasi ritm si par a fi una singura.

Fuziunea spirituala inseamna sa realizezi cine esti tu in esenta in timp ce faci dragoste. Aceasta presupune sa te scufunzi, in timp ce faci dragoste, in adancul fiintei tale, pe deplin constient. Pentru aceasta luciditatea ta trebuie sa fie complet trezita si sa te integreze pe tine si pe iubita ta in clipa prezenta. La inceput, fii atent si vigilent pentru a nu fi distras de alte emotii sau amintiri din trecut. Ramai lucid, perfect ancorat in momentul prezent. Cand esti atent la respiratia ta, de exemplu, nu esti atent la textura cearsafurilor sau la parfumul de pe gatul iubitei tale. In loc sa te gandesti la programul tau de maine, concentreaza-ti luciditatea asupra propriului corp si asupra corpului iubitei tale, asupra propriei respiratii si asupra respiratiei iubitei tale. Cand aceasta deprindere de a fi lucid se manifesta spontan, evident ea va genera si va determina si in iubita ta luciditate si prezenta. A-ti cultiva astfel luciditatea este un prim pas bun. Urmatorul pas este sa lasi aceasta luciditate sa devina mai cuprinzatoare ca si cum s-ar relaxa intr-o constienta care cuprinde totul. Ajuns aici este important sa intelegi ca iubita ta este la modul esential constiinta si este deja patrunsa de constiinta, la fel ca si tine, ca si orice altceva. Nu e nevoie sa te straduiesti sa faci nimic. Numai simte ca esti constiinta care deja este insasi natura ta, a iubitei tale, a spatiului camerei tale, etc. Relaxeaza-ti punctul de atentie astfel incat sa te expansionezi ca fiind acest spatiu deschis al constiintei. Ar putea suna abstract inainte sa practici acest lucru. Exerseaza sa iti aduni constiinta in momentul prezent, astfel incat sa fii constient de fiecare nuanta a corpului tau si a corpului ei, de respiratia ta si de respiratia ei, sa fii constient de tot ceea ce se petrece in interiorul corpului tau si in spatiului din fata ta, care include corpul ei cat si obiectele si aerul care se afla in spatele tau. Fii constient (simte) tot ce se petrece in stanga si in dreapta ta, in sus si in jos, in toate directiile, pana ce totul este cuprins in interiorul sferei tale de constiinta. Nu te concentra pe nimic anume. Lasa-ti luciditatea sa ramana deschisa, degajata, deplina si vasta, ca un ocean de claritate care umple spatiul (camera, casa, intregul oras, etc). Nu te concentra la nimic, ci lasa constiinta deschisa sa includa totul, fara nici un efort. Relaxeaza punctul constiintei tale atat de mult incat, fara a acorda o atentie deosebita vreunui lucru, sa simti ca si cum ai fi intregul univers, ca si cum intregul univers se reflecta in oceanul infinit al constiintei tale deschise. Ramai sensibil, lucid si atent la ce se intampla in jurul tau, dar nu prea concentrat asupra vreunui lucru. Exerseaza pentru a ramane cu totul prezent si constient fata de fiecare schimbare emotionala a ta si a ei si de fiecare circuit energetic  in timp ce simultan simti in exterior fara limite. Relaxeaza-ti atentia in timp ce simti in afara in toate directiile astfel incat luciditatea ta sa cuprinda tot acest spatiu al constiintei tale deschise. Pentru asta, este nevoie insa de exercitiu, ca pentru orice arta sau deprindere. Cand esti capabil sa ramai prezent si in acelasi timp sa te relaxezi in timp ce fiinta ta profunda este expansionata in spatiul din jur, atunci esti gata sa fuziunezi spiritual cu iubita ta. Relaxeaza-te in aceasta deplinatate a fuziunii totale, ca o fiinta deschisa, care este de fapt aceasta constiinta vasta, plina de profunzime si putere care este una cu iubita ta facand-o sa infloreasca prin forta constiintei care se difuzeaza in corpul, in inima si sufletul ei. Vei sti ca ati atins deplinatatea fuziunii spirituale atunci cand tu si iubita ta va abandonati complet in aceasta deschidere a constiintei, disparand in forta perfectiunii extatice, disparand in extazul iubirii nemarginite. Atunci va veti contopi in iubirea absoluta divina pe care toate fiintele aspira s-o primeasca si care care se revarsa acum in adancul inimii voastre.
DAVID DEIDA

IUBESTE-TE FEMEIE!

Despre dragoste

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

"Fara Dumnezeu, orice iubire moare"
- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre"

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

"Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire"

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine...

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

"Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii"

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

"Fericirea se munceste in fiecare zi"

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.
Sursa: http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

În brațele unui bărbat și alte idei despre noțiunea de ”bărbat”

Mă tot întreb de-o vreme, Emma, ce înseamnă să fii bărbat. Cum arată un bărbat în ochii unei femei? Mai precis, cum arată un bărbat în ochii mei, fiind singurii ochi despre care pot vorbi la urma urmei?
Cât curaj trebuie să zacă într-un bărbat? Cât umor? Câtă seriozitate?
Care este doza ideală de pasiune? Dar cea de inteligență? Și..câtă putere are de fapt un bărbat? Unde stă ea, puterea? În brațe? În picioare? În creier? În ceva ce spune sau în ceva ce nu spune?
Am trăit o vreme (și acum poate ai să râzi) în care bărbatul prin excelență, cel mai pur bărbat din lumea asta, mi-a părut a fi Forrest Gump. Încă port un respect imens acelui personaj. Pentru modul lui simplu de a vedea și a spune lucrurile. Pentru capacitatea lui neșlefuită de a iubi o femeie. Pentru simțul lui nativ al dreptății și al prieteniei. Pentru toate astea, Forrest Gump mi-a părut o vreme bună din viață bărbatul cel mai pur din lumea asta.

Acum știu prea bine că bărbatul cu adevărat bărbat va fi întotdeauna cel pe care îl iubești.
Atunci când ești realmente îndrăgostită, simți probabil cel mai intens noțiunea de ”bărbat”. O resimți pe undeva la nivel ancestral. Te uiți în ochii celuilalt și îți vine să-i spui cu forța tuturor femeilor din care te tragi ”tu ești bărbat –  eu sunt femeie”, cu toți fiorii pe care îi poate produce un astfel de moment. Bun, bun, ”tu ești bărbat –  eu sunt femeie”.  Dar ce înseamnă asta? Ce ne face să resimțim atât de ”bărbat” un bărbat și nu la fel de ”bărbat” un altul?
Să fie puterea lui? Potențialul pe care îl are? Inteligența pe care o manifestă? Hmm.

-Puterea – Protecția -
Puterea unui bărbat, Emma, îmi pare din ce în ce mai mult a zace în nivelul de protecție pe care îl resimți în preajma lui. Un bărbat te protejează. Și nu, nu cred că trebuie să știe vreo formă de arte marțiale pentru asta. Cred însă că e de ajuns să fii cu el noaptea pe o străduță întunecată și să fii liniștită. Să fii în dreapta lui în mașină și să fii liniștită. Să îi simți mâinile protectoare peste tine noaptea. Să te trezești din când în când cu mâna lui prinsă de plapumă, acoperindu-te în timpul nopții, pentru că, din nou, ești ”cu spatele gol”. Un bărbat te protejează chiar și atunci când nu ai nevoie de asta. În special atunci când tu crezi că nu ai nevoie de asta. Frumusețea în protecția pe care un bărbat o oferă în zilele noastre zace tocmai în discreția cu care o face. Ea nu mai zace de mult timp în gesturi precum a sta cu pușca în fața ușii sau a aduce mâncare acasă. Ba mai mult, din ce în ce mai multe femei se simt ofensate de ideea de a avea nevoie de protecție din partea unui bărbat. Nu intrăm în dezbaterea asta acum. Cert e că formele de protecție au devenit din ce în ce mai discrete și mai finuțe. Prezente în continuare însă. Nu pentru că am avea nevoie. Poate că niciodată nu au avut nevoie cu adevărat femeile să fie protejate. Ci pentru că e înduioșător. Pentru că e o afirmație fără cuvinte. Pentru că e înduioșător să descoperi protecția în cele mai mici dintre gesturi.
-Alintul -
Un bărbat cu adevărat bărbat, Emma, te face să te simți ca o fetiță mică și răsfățată dar și ca o femeie puternică și frumoasă în același timp. Propoziția asta sună a clișeu numai pentru cei care nu au experimentat-o încă.  Crede-mă, ești fetiță mică de fiecare dată când te privește cu îngăduință și cu drag atunci când te alinți, atunci când te plângi, atunci când ești mofturoasă și el răspunde cu drag și cu răbdare mofturilor tale. Ești fetiță mică atunci când bărbatul de lângă tine tresare când te împiedici și e constant pe jumătate în poziție de a te prinde înainte ca tu să te împiedici până la capăt. Ești fetiță mică atunci când scoți la suprafață toată grija matură pe care o poate purta un bărbat. Felul în care pare să fie mereu în poziție de start în preajma ta, gata să te prindă dacă te rostogolești. Felul în care te întreabă adesea fără răutate sau ironie dacă ți-ai amintit aia și aia și aia și dacă ai făcut aia și aia și aia. Cu drag și îngăduință matură la adresa zăpăcelii tale și a firii uituce.
-Pasiunea-
Ești femeie în toate momentele în care ai nevoie ca un bărbat să facă dragoste cu tine ca nimeni altcineva. Atunci când ai nevoie să știe prea bine când ai nevoie să facă dragoste cu tine și când ai nevoie să facă sex cu tine. Să înțeleagă că aceleași brațe puternice care te pot apăra se pot și juca cu tine. Te pot învârti. Te pot răsuci. Și nu. Nu te pot niciodată lovi. Aici intervine liniștea și sentimentul de protecție. Cred că am uitat să fim femei în brațele unui bărbat. Hmm. Cred că suntem atât de independente, atât de frumoase și atât de puternice încât literalmente nu mai știm să fim simple femei în brațele unor simpli bărbați.
-Brațele-
Cred că brațele unui bărbat sunt locul în care îți poți permite să fii incredibil de vulnerabilă. Locul în care nu ai nevoie de haine, de pantofii tăi dragi, de miile de deadlineuri pe care ești capabilă să le gestionezi sau de idei salvatoare de un fel sau altul. Cred că brațele unui bărbat ar trebui să poată să scoată esența de femeie din tine. Să vrei să fii protejată și îngrijită chiar dacă nu ai nevoie de asta. Să te facă să vrei să aberezi liber pe orice temă pe care o găsești interesantă. Brațele unui bărbat ar trebui să te facă să îi povestești cu lejeritate și încredere deplină lucruri pe care nimeni pe lumea asta nu le mai cunoaște despre tine.
Acum că mă gândesc, Emma, încep să cred tot mai mult că brațele unui bărbat, ale bărbatului de care ai nevoie, sunt un loc magic în care poți trece liniștită prin întreaga paletă de emoții umane. Râs, plâns, chicotit, îngrijorare, teamă, bucurie, furie, fericire, îndoială, pasiune consumatoare, liniște deplină.
Da. Cred cu tărie acum că trebuie să te poți uita la brațele bărbatului de lângă tine, sau ale unui bărbat pe care l-ai iubit cândva și să poți exclama: ”Uite! Paleta mea întreagă de emoții! Pfai! Acolo râd, acolo plâng, acolo sper, acolo uit, acolo fac dragoste, acolo citesc!”  Să te poți uita la brațele lui așa cum te uiți la locșorul tău preferat de citit, la fotoliul în care ai citit ani de-a rândul cele mai frumoase, cele mai intense cărți din viața ta. Așa cum te uiți la o rochie pe care ai purtat-o atâția amar de ani în atâtea momente importante pentru că pur și simplu nu te-ai putut desprinde de ea și de zâmbetul instant pe care îl pune pe fața ta. Pentru că de fiecare dată când o vezi  o prinzi inevitabil cu ambele mâini și îți adâncești fața în ea inspirând puternic mirosul și odată cu el zecile de amintiri intense. Mda. Cam așa stau lucrurile și cu brațele unui bărbat.
-Creierul-
Creierul unui bărbat.. Ah, acolo e cel mai simplu.
Dacă nu îți vine măcar din când în când să vrei să îi îmbrățișezi literalmente fizic creierul pentru câte o idee, o replică, o secvență incredibil de faină, atunci n-are niciun rost.
-Hotărârea-
Un bărbat e hotărât, Emma. Iar un bărbat îndrăgostit e cea mai hotărâtă fiiință de pe planteta asta. Dacă nu e hotărât în felul în care îți vorbește, în felul în care te atinge, în lucrurile pe care și le dorește cu tine, de la tine, cu el, de la el, de la întreaga lui viață atunci fie nu este complet îndrăgostit fie nu este (încă) complet bărbat. Dar atunci când un bărbat care te iubește te ia în brațe, nu există hotărâre mai definitivă în tot Universul ăsta al nostru. Nimic mai simplu. O îmbrățișare hotărâtă e tot ce ai nevoie ca să știi că am dreptate.  (iar Univers am ales conștient să scriu întotdeauna cu literă mare din respect pentru milioanele de ani de existență și de experiență).
-Mirosul-
Voi încheia acum cu partea mea favorită. Mirosul.
Îmi vine în minte un citat din Henry Miller – ”mirosea a vanilie, a sex și a păcat”.
Cu adevărat important, aici, Emma, cred că este descoperirea mirosului lui pur. Mirosului lui de bărbat. Abilitatea de a da deoparte parfumul, gelul de duș, deodorantul și orice fel de alte loțiuni sau mirosuri care s-ar fi putut ascunde în timp în pielea bărbatului de lângă tine și a găsi mirosul lui. Esența lui de om, de bărbat. Iar pentru asta avem nevoie de ceea ce mie una îmi pare unul dintre cele mai intime și mai liniștitoare gesturi dintre toate câte există – acela de a crea o conexiune între vârful nasului femeii și baza gâtului bărbatului. Să înveți, ca femeie, să îți vâri nasul la baza părului lui îmi pare absolut esențial. Să-ți treci mâna stângă prin părul lui, în spate, de la bază în sus, să-i răscolești fiecare fir de păr ce părea să doarmă liniștit și apoi, odată ce fiecare fir zbiară revoltat în direcții diferite, să îți cufunzi nasul în gâtul lui, în spate de tot, acolo unde se termină părul și începe spatele. Cumva, trăiesc cu convingerea că acolo se întâlnește bărbatul cu copilul. Cumva, cred că de acolo izvorăște întregul lui miros ca om. Că acolo începe și se sfârșește orice poveste. Acolo unde începe bărbatul și se sfârșește copilul. Sau invers. Odată vârât nasul acolo, odată trecută mâna prin păr încep să cred că ADN-ul tău începe să înregistreze cu adevărat prezența acestui bărbat în fibrele tale. Începe să îi înregistreze și să-i recunoască mirosul. Începe să fie.. ”bărbat”. Tu femeie. El bărbat. Nimic mai simplu. De când lumea.
Mda. Mă tot întreb de-o vreme, Emma, ce înseamnă să fii ”bărbat”.
Poate că nimic din tot ce am înșirat eu mai sus.
Poate că TOT ce am înșirat eu mai sus și încă CEVA.
Poate că nici nu contează prea mult.
Poate că tot ce contează de fapt este să te facă să vrei să îți plasezi palmele pe pieptul lui, ochii ațintiți într-ai lui și să îi spui zâmbind ”tu ești bărbat –  eu sunt femeie”.

http://dragaemma.ro/in-bratele-unui-barbat-si-alte-idei-despre-notiunea-de-barbat/#

INDRAGOSTESTE-TE de tine OMULE FRUMOS

Te doare ceva? Indragosteste-te!
…Te macina vreun gand? Indragosteste-te!
…Te simti apasat? Indragosteste-te!
…Iti e teama de ceva? Indragosteste-te!
…Te simti epuizat? Indragosteste-te!
…Ai obosit sa mai crezi? Indragosteste-te!
…Te simti ranit? Indragosteste-te!
…De cine sa te indragostesti? Nu ai de cine?
…Bine, atunci indragosteste-te de tine Omule Frumos, esti cel mai Frumos Om din viata ta.
…Ai sa vezi cat de multi alti Oameni Frumosi ai sa atragi in viata ta !

Dacă o rănești, devine indiferentă

Dacă o rănești, devine indiferentă. Când vei înțelege că ai pierdut-o, abia atunci vei realiza cât de puțin îți cerea.

Să nu preocupi pentru oricine altcineva înafară de tine. Să nu te preocupi pentru el, se va descurca și fără tine, să nu te preocupi pentru tine, te vei descurca fără el pentru că oricum, în ultima vreme, erai singură într-o relație în doi.
Încercăm să renunțăm la dubii, la puncte de întrebare și să ne concentrăm asupra unor oameni în care avem încredere. Ne mulțumim cu cuvinte, ne amărâm sufletul și justificăm greșelile altora doar pentru a ne proteja sufletul. Adevărul este că de multe ori îți este greu să realizezi că nu mai ești iubit, că nu mai ești tu primul lui gând dimineața și la un moment dat parcă mergi pe stradă privind în gol, parcă te simți a nimănui. Mergi cu lacrimi în ochi, aștepți un mesaj, un pas din partea lui, un simplu gest care să te facă să crezi că-i pasă. I-ai spus că pleci, el n-a crezut. Probabil că i-ai spus-o de atâtea ori încât el nu mai crede. Cu zâmbetul pe buze ți-a spus pa pentru că știa că ai să te întorci dar tu … nu te-ai mai întors. Nu știm niciodată când este ultima oară: ultimul sărut, ultima privire, ultima îmbrățișare sau ultimul cuvânt. Tu nu te vei mai întoarce. Nu o vei face pentru că la un moment obosești, simți că lupți împotriva morilor de vânt. Dăruiești fără să primești. În scurt timp te închizi în tine, sufletul se răcește dar el este prea procupat cu motivele lui, cu minciunile și justificările lui încât la un moment dat te ridici și pleci. În urma ta rămâne un parfum dulce și nenumărate amintiri. Să nu dai vina pe tine, să dai vina pe amândoi. Vei înfrunta zile grele, vei plânge, îl vei aștepta, îl vei refuza dar la un moment dat durerea va dispărea și totul se va transforma într-o certitudine.

By mariacristiana 

Fii femeie până la capăt, doamnă

Prima lecție despre femeia spaniolă tradiţională, am primit-o de la ea, o bătrânică de vreo 80 de ani, văduvă, simpatică şi perfect lucidă. Nu era deloc ceea ce ştiam eu despre bunicuţele din ţara mea. În fiecare dimineaţă se trezea la ora fixă şi se aranja, ca şi cum ar fi fost ziua de mers la biserică. Apărea în fiecare zi îmbrăcată altfel, cu costume, rochii, taioare clasice, încălţată în pantofi de stradă eleganţi, întotdeauna cu toc şi care sunau puternic pe gresie, asortată cu bijuterii, machiată şi coafată. În prima zi când am văzut-o am crezut că pleacă undeva, că aşteaptă să vină taxiul s-o ducă, apoi am înţeles că asta era stilul ei de viaţă. Nu lucrase niciodată, era o perfectă „mestressa de casa”, supraveghea atent treburile casnice şi pregătirea mesei. Cu toate astea, nu uita să fie cochetă, îngrijită şi să continue să fie de fapt, înainte de toate, femeie. Aparţinea altei epoci, era obişnuită cu alt stil de viaţă. Era din garda veche a societăţii spaniole, în care femeile aveau datoria (şi limitarea) de-a vedea de casă şi de copii, în timp ce bărbatul trebuia să plătească facturile. Nu ştiu vouă, dar mie mi s-a întâmplat în multe perioade ale vieţii să-mi pese foarte puţin de cum arăt. Sarcină, lehuzie, copii mici, alăptat, copii bolnavi, perioade de şomaj sau concedii cu depresii… zile întregi în care nu ieşeam din halate de casă. Zile întregi în care te vedeai orice altceva numai femeie nu şi odată cu asta se ducea naibii şi respectul de sine, relaţia cu tine şi cu alţii. Degeaba te aştepţi în perioade ca astea să fii văzută, n-are nimeni ce vedea, normal că devii invizibilă pentru că fără să ştii, te comporţi ca o fantomă. Şi ne place sau nu să recunoaştem, multe probleme încep de aici: tu te faci că nu eşti, eu mă fac că nu te văd!
Acum, nu ştiu cine generează problema, cine greşeşte primul şi cine este mai vinovat decât celălalt. Femeia, căreia începe să-i pese tot mai puţin de felul în care arată, sau bărbatul care o face să simtă că nu-l mai interesează cum arată ea! Pentru că, inevitabil, în viaţa unei femei care naşte sunt momente în care n-ai ce face, nu poţi fi sexi că n-ai cum. Aşa că, dacă atunci simţi că lui nu-i pasă pentru că are oricum la ce se uita, că nu eşti doar tu pe lume, chestia poate degenera în nu se ştie ce! Nu mă mândesc c-am trecut prin perioade de-astea şi mă îndoiesc că există vreo femeie care să zică că n-a trecut pe-aici, iar doamna mai sus citată a fost un exemplu admirabil pentru mine. De la ea am înţeles că exact nu contează dacă cineva te vede sau nu, dacă cineva te va complimenta sau nu pentru ţinuta ta, pentru frumuseţea şi cochetăria ta! Este prea puţin important dacă se află vreun bărbat prin preajmă care să-ţi vadă mărgelele. Cel mai important este să faci asta pentru tine şi atunci cu siguranţă cineva îţi va zâmbi, fie și măcar femeia frumoasă și mulţumită din oglinda ta!

În Spania, doar după ’80 a fost aprobat divorţul. Până în anii ’70 o femeie trebuia să ceară aprobarea unui bărbat pentru a deschide un cont în bancă pe numele ei, nu avea dreptul să deţină paşaport sau să facă o reclamaţie la poliţie sau la judecător fără acordul soţului, al fratelui său al tatălui. Acum nu mai e valabil, dar concepţiile se schimbă greu. Femeile sunt mai prost plătite decât bărbaţii pentru munci egale, sunt puţine femei în posturi de conducere şi violenţa domestică atinge cote înspăimântătoare. În 2007, au fost ucise peste 70 de femei; peste 600 de femei ucise de partenerul de viaţa în ultimii 10 ani. Se fac multe eforturi pentru a schimba toate astea şi se vede. Poliţia ridică bărbaţii cărora li se face reclamaţie chiar şi pentru o înjurătură spusă pe un ton mai ridicat şi femeia primeşte ajutor, asistenţă, protecţie, din partea statului pentru ea şi copiii ei, dar din nefericire, câte-o moarte se mai întâmplă! La noi cine le ţine socoteală?
Femeia spaniolă modernă munceşte ca şi perechea ei acolo unde vrea, în orice domeniu de activitate, face carieră, se desparte şi divorţează, este mamă singură, în pereche tradiţională sau lesbiană, are o viaţă socială foarte activă şi pare că a uitat anii în care era considerată cetăţean de rang inferior. Iese în grupuri de la adolescente la „n” ani dansând şi distrându-se, fără bărbaţii sau mă rog, fără perechile lor de gen opus. Ar părea chiar exagerat libertinajul lor, dacă ar fi să mă iau după regulile tradiţionale româneşti, care încă nu văd cu ochi buni găştile de mame şi bunici neînsoţite prin baruri şi cluburi. Îşi iau revanşa probabil, mai ales bunicile, scăpate spre apusul vieţii de zidurile unei societăţi tradiţionale şi misogine. Au banii lor şi au aceleaşi drepturi şi datorii ca şi partenerii lor de viaţă.
Româncele noastre probabil sunt încătuşate mai tare de lipsa banilor şi mai puţin de prejudecăţile sociale… Ceea ce le-a rămas spanioloaicelor ca un bun obicei din vremurile pe care vor cu disperare să le lase în urmă, e obiceiul sănătos de-a fi mândre de frumuseţea lor, de cochetăria şi de eleganţa feminină. Poţi şi trebuie să fii îngrijită şi la 100 de ani, dacă ajungi până acolo. Nu e o ruşine şi nici n-o să auzi o femeie de aici să susţină că n-o mai interesează cum arată, că e bătrână şi nu mai contează, aşa cum auzi destul de frecvent declarat pe la noi. Recunoaşte, asta te interesează şi te va preocupa mereu. Pe-acolo se îmbracă modern şi se aranjează, nu există haine sau culori care să fie apanajul unei anumite vârste; ies la restaurante şi la cluburi, se complimentează între ele fără ipocrizie, îşi spun între ele guapa (frumoaso), reina (regină).
La început, mi se părea stânjenitor, pentru că eu n-am fost învăţată cu complimente în public şi am crezut că trebuie să fim mai degrabă modeste, decât mândre; dar acum îmi place, mi-e dor să-mi spună cineva reina. Modestia o fi bună, dar și stima de sine la fel, fiecare cu rolul ei. De la spanioloaice am învăţat că vârsta pe care o porţi în sulfet e mai importantă decât cea pe care o arată ridurile de la colţul ochilor, că femeia are tot dreptul să iasă unde vrea ea, singură sau cu cine are ea chef. Că nu e nici o ruşine să vrei să atragi priviri, să îţi doreşti să fii admirată, să fii complimentată şi să te mândreşti de complimentele primite. Şi că, în general, există încă viaţă după 40 de ani! Când am plecat din România, mă simţeam bătrână la 30 de ani; acum consider că viaţa începe după 40 de ani!
Fragment din capitolul „Muncind la negru în Paradis” al volumului “Sârme și portocali” ce va apărea în curând la Editura Herg Benet.

Delia Oltea Rusu

Renunță la Dualitate

 Citește, privește, analizează, trăiește,  simte, discerne, înțelege ...

   Osho : Primul lucru în Tao este să renunți la dualitate. Sexul nu este inferior şi samadhi-ul nu este superior. Samadhi-ul şi sexul sunt ambele expresii ale aceleiaşi energii. Nu este nimic lăudabil la samadhi şi nu este nimic condamnabil în sex. Acceptarea în Tao este totală, absolută. Nu este nimic greşit cu corpul şi nu este nimic frumos la spirit –ambele sunt frumoase. Diavolul şi Dumnezeu sunt una în Tao, raiul şi iadul sunt una în Tao, bine şi răul sunt una în Tao – este cea mai măreaţă înţelegere non-duală.

  Nu există nici o condamnare și nici o pregătire. Să te pregăteşti pentru ce? Nu ai decât să te relaxezi şi să fii. Dacă poţi să iubeşti o femeie în mod spontan … De fapt, Tao va spune că Tantra are o atitudine greşită, pentru că trebuie să te pregăteşti. Pregătirea înseamnă că te pregăteşti pentru viitor. Tao cunoaşte un singur timp care este acum; şi cunoaşte un singur loc care este aici. Acum este singurul timp şi aici este singurul loc. Aici este raişi, acum este nirvana. Deci nu te pregăti. Dacă într-un anumit moment iubirea curge, iubirea pune stăpânire pe tine, mergi cu ea.

 Nu împinge râul. Nu încerca să îi dai nici o formă. Nu încerca să o fixezi în nici un ritual. Doar mergi cu ea. În profundă încredere, în profundă recunoştinţă, mergi cu ea. În timp ce faci dragoste cu o femeie nu încerca să dovedeşti nimic– aşa cum încearcă să facă în Occident. Nu încerca să dovedeşti nimic pentru că atunci când începi să încerci să dovedeşti, mintea ta a intrat în scenă. În timp ce faci dragoste cu o femeie uită complet faptul că tu eşti bărbat şi ea este femeie.

 Lasă granițele să se contopească şi să se amestece. Nu rămâne un bărbat, altfel vei pierde – pentru că din nou intervine un dualism: tu eşti bărbatul şi ea este femeia. Nimeni nu ştie de ce două persoane fac de fapt dragoste. De multe ori se întâmplă ca bărbatul să devină femeia şi femeia să devină bărbatul. Cui îi pasă cine e cine? Şi dacă te gândești la asta atunci mintea este acolo şi mintea este bariera; nu permite ca unisonul să se întâmple total. Deci Tao spune simplu: mergi spontan, fără nici un ritual, fără nici o idee de a dovedi ceva. Şi ţine minte, nu folosi niciodată sexualitatea pentru nimic.

  Tantra o folosește ca pe un pas spre samadhi. Tao spune: nu folosi niciodată nimic drept mijloc. Totul este un scop în sine. În momentul în care începi să te gândeşti să mergi undeva, să ajungi undeva, să obţii un rezultat din asta, nu eşti total, mintea ta este divizată, eşti deja în viitor. Nu există mijloace şi scopuri. Totul este pur şi simplu în mod intrinsec un minunat scop în sine. În Tao acest lucru este de bază. Iubește, mănâncă, mergi la o plimbare de dimineață, înoată în râu, stai la soare, uita-te la stele – dar lasă ca totul să fie simplu, nu pentru altceva. Cântă un cântec, dar nu pentru un rezultat anume. Priveşte la acest copac, dar nu pentru un rezultat anume. Mergi la o plimbare matinală, dar nu pentru sănătate! Nu fi un naturopat! Doar mergi la o plimbare, este minunat.

  Sănătatea este un produs secundar ; nu trebuie să îți faci griji pentru ea, se întâmplă. Întinde-te la soare, bucură-te de el, dar nu pentru altceva. Stai acolo pentru faptul în sine. Asta e Tao. Şi în acea atitudine relaxată viaţa începe să se reverse în tine de peste tot. Toate uşile se deschid, toate ferestrele se deschid. Existenţa curge în tine, tu curgi în existenţă. Tao este foarte simplu; de aceea, pentru că noi suntem foarte complecşi, este foarte dificil. Lucrurile simple nu ne atrag. Tantra atrage mulţi oameni, dar Tao nu are atât de mult succes. Tao atrage foarte rar. Dacă Tao te atrage, consideră-te norocos. Chiar posibilitatea să fii interesat de Tao este o mare binecuvântare. Când traduci totul în termeni de Tao, devine spontaneitate.

Sursa: Osho, Tao-the pathless path, vol 2, cap.4, întrebarea 1, februarie 1977      http://oshojoy.ro/renunta-la-dualitate/

Împreună în Familia Spirituală

Îmi place să contemplu cuplurile care îşi nasc continuu relaţia şi se completează, cuplurile în care partenerii au depăşit demult ca înţelegere faptul că atenţia asupra relaţiei SE DISIPĂ prin drame inventate, prin gelozii străduite, subordonări umilicoase, scenarii de urmăriri fanteziste, manifestări elucubrant-competiţionale.
Îmi plac cuplurile în care ideea de ÎMPREUNĂ se construieşte. Dar multe cupluri îşi disipă Energia Iubirii, ENERGIA COEZIUNII, prin proiectarea instantanee în ierarhii domesticos-plicticoase sau în scenarii în care vreunul dintre cei doi se desfăşoară pentru a-şi demostra sieşi sau altora, competenţa pentru jobul domestic, sau în scenarii în care demonstrează cu cât sacrificiu îşi târăşte partenerul, spre înălţimi de deveniri înşelătoare.
Îmi plac cuplurile în care firescul este la el acasă, în care ARMONIA este efectul modului natural în care cei doi se completează, în loc să afişeze cu încăpăţânare străduinţa asudată de a aplica vreun concept citit cine ştie pe unde şi înţeles pe sponci.
Îmi plac cuplurile în care între parteneri au fost eliminate gradele de comparaţie.
Îmi plac oamenii care fiinţează în cuplu.
Îmi plac cuplurile în care semnificaţia partenerului ESTE ACASĂ!
Îmi plac cuplurile în care semnificaţia “colegul de misiune” acumulativ-informaţională despre un alt rol, rol cu care umplu lista de bife asimilată conceptului de vieţuire, A FOST SUBSTITUITĂ CU “EL” sau “EA”, ESTE ACASĂ. Adică, este FIINŢARE.
Îmi plac cuplurile care crează emoţie, în care partenerii radiază împreună, care-şi sunt alături, din alte motive decât acela că s-au acceptat aşa cum sunt, probându-şi toleranţa-acceptativă; sunt alături pentru că simt completarea şi împlinirea în partener.
Îmi plac cuplurile care se află de aceeaşi parte a oglinzii, ZÂMBIND.
Îmi plac cuplurile în care partenerii se iubesc pur şi simplu, se iubesc şi când tac şi se iubesc când merg şi se iubesc când se ceartă şi care se iubesc când mănâncă, care se iubesc în baie, în care partenerii au nevoie să viseze împreună, care se iubesc în expandarea universului şi care se iubesc şi serios şi în glumă şi se iubesc şi când râd şi când plâng şi când cad şi când zboră.
Îmi plac cuplurile care radiază bucuria de a fi împreună şi o coboară în materie.
Îmi plac cuplurile care în loc să se străduiască să-şi menţină atenţia şi concentrarea ca să existe, SUNT.
Îmi plac cuplurile care îşi vorbesc cu ochii.
Îmi plac cuplurile care îşi vorbesc prin tot şi toate.
Îmi plac cuplurile din care ţâşneşte dansul.
Îmi plac cuplurile pentru care tăcerea este un punct de întâlnire, în loc să fie unul de separare.
Îmi plac cuplurile care sunt AICI şi ACUM.

http://www.scoala-zenla.net/impreuna-in-familia-spirituala/