Feriţi-vă fără încetare să manifestaţi nu contează ce formă de orgoliu, în cadrul relaţiilor amoroase

Motto: „În cadrul cuplului în care există iubire adevărată, nu există orgoliu,
în cadrul aşa-zisului cuplu în care există mai mereu orgoliu, nu există iubire adevărată.
Fiinţa umană care manifestă orgoliu în cadrul cuplului dovedeşte în felul acesta că în realitate nu iubeşte.“ 

 

Orgoliul

   este un mare duşman al iubirii. În orice relaţie de iubire orgoliul este, aproape de fiecare dată, o periculoasă otravă. De fiecare dată când apare şi se manifestă, orgoliul este o emoţie tentantă, falsă, chinuitoare şi periculoasă, care de fapt reprezintă un obstacol major în calea creşterii şi înfloririi unei iubiri frumoase, profunde şi adevărate.

 

 

Orgoliul este o emoţie chinuitoare şi penibilă care este în legătură cu egoul nostru şi pe care o manifestăm mai ales atunci când ni se pare că ne este imposibil să ne exprimăm în mod profund şi sincer adevăratele sentimente.

 

Feluritele forme de orgoliu apar,

-fie atunci când în noi se dezlănţuie şi apoi se amplifică impulsul de a ne despărţi de celălalt, cu toate că simţim că între noi există o puternică iubire care ne leagă,

-fie atunci când simţim că iubim şi această constatare ne sperie şi dorim să fugim cât mai repede de manifestarea acelei iubiri copleşitoare,

-fie atunci când, în mod prostesc, considerăm că nu suntem la înălţimea aşteptărilor celuilalt,

-fie atunci când, gândind într-un mod aberant, considerăm că nu suntem pregătiţi pentru a ne angrena în acea relaţie amoroasă, cu toate că aceasta nu este adevărat,

-fie atunci când nu avem aproape deloc încredere în noi înşine, mai ales din cauza faptului că ne imaginăm, în mod aberant, că celălalt nu ne place şi nu ne poate iubi din cauza unor defecte reale sau presupuse care, de fapt, sunt minore şi pe care adeseori celălalt nici măcar nu le observă,

-fie din cauza presupusei absenţe a anumitor reuşite, care în realitate pentru celălalt sunt neesenţiale,

-fie din cauza stării noastre precare de sănătate,

-fie din cauza unor complexe de inferioritate legate de poziţia socială, de haine, de propria locuinţă, de locul de muncă sau de profesie,

-fie din cauză că ne credem prea graşi corporal.

Tot ceea ce ne rămâne atunci când renunţăm la iubire din aceste motive pe care le-am enunţat anterior şi chiar şi din altele, pe care nu le-am descris, este orgoliul.

 

Orgoliul ne face să rezistăm cu îndârjire iubirii, atunci când ea apare în fiinţa noastră şi începe să crească, orgoliul este cel care ne impulsionează să fugim dintr-o relaţie în care simţim că există iubire reciprocă şi să ne continuăm singuri şi goi drumul, luptând cu îndârjire împotriva stării de iubire pe care o simţim. Imboldurile insidioase ale orgoliului ne fac adeseori să îl părăsim pe celălalt chiar şi când relaţia de iubire există şi este copleşitoare, orgoliul ne face să dorim fulgerător şi adeseori aberant să ne despărţim de celălalt din cauza unor fleacuri copilăreşti insignifiante. Trezirea reciprocă a orgoliilor în relaţiile amoroase profunde şi frumoase face să apară şi să se exacerbeze o mulţime de probleme, tensiuni şi dificultăţi în relaţiile de cuplu..

 

Pericolele orgoliului sunt cu atât mai mari dacă apariţia unei stări de orgoliu la unul dintre cei doi iubiţi generează apoi, prin declanşarea unei stări specifice de rezonanţă, o reacţie similară sau în unele cazuri chiar mai puternică, în celălalt iubit. Mai ales atunci ar trebui să fim conştienţi de fenomenele tainice de inducţie în cuplu, pe care orgoliul nostru dezlănţuit le provoacă în celălalt sau pe care orgoliul exacerbat al celuilalt le declanşează la scurt timp după aceea în fiinţa noastră, trezind orgoliul nostru. Şi aici trebuie să avem de fiecare dată în vedere că întotdeauna orgoliul declanşează şi atrage după sine, prin rezonanţă, orgoliul.

 

Energiile penibile, chinuitoare, subtile ale stărilor de orgoliu generează prompt în celălalt activarea unor stări similare. Acesta este un pericol major pe care orgoliul îl reprezintă în relaţiile amoroase. Atât timp cât cealaltă fiinţă cu care suntem angrenaţi în relaţia amoroasă nu a atins eliberarea spirituală, este normal ca dezlănţuirea noastră de orgoliu să activeze, ca prin farmec, în universul său lăuntric, propriul său orgoliu. Tocmai de aceea vă sfătuim săînţelegeţi înainte de toate elementul cheie pe care trezirea şi amplificarea stărilor de orgoliu îl presupune.

 

Tot aşa cum abisul atrage abisul, tot aşa cum iubirea atrage iubirea, orgoliul dezlănţuit atrage la rândul său orgoliul. Acesta este un cerc vicios care, odată declanşat, provoacă în fiinţa noastră o mulţime de dificultăţi.

 

Acest proces de declanşare a orgoliului poate însă să aibă loc şi invers: orgoliul care se trezeşte şi se amplifică în celălalt să provoace apoi în noi înşine trezirea şi amplificarea propriului orgoliu.

Aici se cuvine să amintim că şi în cazul trezirii şi amplificării stărilor de gelozie procesul este similar: gelozia noastră dezlănţuită trezeşte şi intensifică gelozia celuilalt sau invers, gelozia celuilalt trezeşte şi dinamizează propria noastră gelozie. Ştiind toate acestea, trebuie să dăm dovadă de luciditate şi detaşare şi să nu ne lăsăm angrenaţi în acest carusel periculos al dificultăţilor şi al problemelor aproape fără de sfârşit pe care le generează orgoliul în universul nostru lăuntric.

 

Totodată, atunci când se manifestă în celălalt orgoliul, trebuie să veghem şi să nu ne lăsăm influenţaţi de otrava din el, refuzând să dăm curs trezirii şi amplificării propriilor noastre stări de orgoliu. Dat fiind faptul că această cunoaştere a proceselor tainice de rezonanţă ne conferă o mare putere, este tocmai de aceea indicat să fim lucizi şi să discutăm cu celălalt despre ceea ce se produce în universul său lăuntric, făcându-l astfel să înţeleagă pericolele care vor urma prin declanşarea şi amplificarea stării de orgoliu în el.

 

În  cazul în care noi ne confruntăm cu această stare, este foarte bine atunci când remarcăm trezirea şi amplificarea orgoliului să ne retragem cât mai repede din prezenţa fiinţei iubite, să luăm pauză două-trei zile, explicându-i eventual sincer ceea ce se produce în noi şi apoi trebuie să declanşăm lupta pentru a triumfa asupra acestor stări penibile şi otrăvitoare care au tendinţa să ne acapareze.

 

În  orice formă de orgoliu cu care ne confruntăm în relaţia de cuplu, atât la noi cât şi la celălalt, antidotul esenţial este umilinţa, bunătatea, iubirea necondiţionată şi compasiunea.

Mai ales în astfel de momente, de îndată ce ne trezim şi ne amplificăm umilinţa, bunătatea, luciditatea, compasiunea, avem toate şansele să câştigăm lupta, anihilând orice stare de orgoliu care apare.

 

Atunci când lăsăm să se trezească şi să se amplifice în fiinţa noastră orgoliul, facem totodată să scadă foarte mult şansa de a iubi intens, profund şi fără margini. Trebuie să ştim că acolo unde există un orgoliu puternic nu poate să apară şi să înflorească o mare şi o adevărată iubire. Mai ales atunci când creşte şi se exacerbează, devenind o trăsătură predominantă de caracter, orgoliul reprezintă, aproape de fiecare dată, un atribut periculos, otrăvitor în universul nostru lăuntric, datorită faptului că el ridică o barieră foarte solidă între fiinţa umană şi iubire. Tocmai de aceea este foarte important să ne dăm seama că acolo unde există un orgoliu puternic, nu poate să existe şi să înflorească o mare şi copleşitoare iubire adevărată.

 

-Orgoliul face să fie aproape imposibilă prietenia,

-orgoliul exacerbat împiedică vindecarea rănilor sufleteşti,

-orgoliul ne închistează şi ne impulsionează să evităm, sub diferite motive aberante, o relaţie amoroasă în care simţim că există iubire reciprocă,

-orgoliul ne face să nu ne cerem iertare atunci când greşim în cadrul unei relaţii de cuplu, -orgoliul ne paralizează elanurile sublime, minunate şi ne face să ne comportăm într-un mod penibil, rigid şi nesatisfăcător,

-orgoliul ne impulsionează tiranic să fugim de o îmbrăţişare plină de iubire sau de un sărut,

-orgoliul ne împiedică să ne dăruim într-un mod total şi necondiţionat într-o relaţie de iubire în care celălalt ni se dăruie plin de adoraţie şi abnegaţie,

-orgoliul ne face să repurtăm triste şi penibile victorii, care în final ne fac să ne descoperim goi, singuri şi aproape de fiecare dată nefericiţi

şi, ceea ce este cel mai important de reţinut,

-orgoliul exacerbat ne împiedică să trăim plenar, profund şi din ce în ce mai des miracole în relaţia noastră amoroasă.

 

Privind din punct de vedere ocult, de îndată ce în fiinţa umană se trezeşte o stare de orgoliu, ea începe totodată instantaneu să rezoneze cu tărâmurile tainice infernale din lumile de dincolo.

Analogic vorbind, prin acceptarea unei stări de orgoliu, deschidem uşa pentru ca, în propriul nostru univers lăuntric, să intre cohorta demonilor şi a spiritelor satanice. Apoi, de îndată ce am căzut la acest important test spiritual, orgoliul creşte, creşte şi se exacerbează la nesfârşit. Ştiind aceasta, merită să ne amintim că ceea ce l-a pierdut pe Lucifer şi l-a făcut să cadă în abis a fost orgoliul. Tocmai de aceea, trebuie să fim conştienţi că, atunci când în fiinţa noastră se trezeşte şi se amplifică orgoliul, intrăm totodată fulgerător în rezonanţă cu tărâmurile subtile ale lui Lucifer şi astfel facem ca în universul nostru lăuntric să se trezească, să se dinamizeze şi să se amplifice infernul. În felul acesta infernul se trezeşte şi continuă să existe în propria noastră fiinţă.

În cazul în care infernul se trezeşte în celălalt, îl putem contempla cu luciditate, detaşare şi compasiune. Ceea ce este esenţial atunci este să îl punem şi pe celălalt în gardă, referitor la situaţia periculoasă, tragică în care există şi se complace.

 

De fiecare dată când în cadrul unui cuplu amoros o fiinţă umană acţionează mânată de orgoliu,

-sub pretextul că ea merită un tratament mai bun,

-că ea merită un loc privilegiat,

-că ea este mai importantă decât celălalt,

-că ea este cea care trebuie să-l domine pe celălalt

-sau atunci când consideră, pe nedrept, că nu i se acordă o foarte mare atenţie sau că nu i se oferă o imensă iubire, cu toate că ea nu merită aceasta datorită orgoliului ei exacerbat,

o asemenea fiinţă umană nu mai este capabilă să perceapă darurile care i se fac, devine insensibilă şi refractară la frumuseţile clipei prezente care întotdeauna este irepetabilă şi, izolându-se faţă de energiile tainice ale iubirii, se închistează şi se blochează, împietrindu-se sufleteşte.

 

În sfera afectivă, relaţională, intimă orgoliul măreşte, în scurt timp, distanţa care începe astfel să îi separe pe cei doi iubiţi. În  astfel de situaţii, atât unul cât şi celălalt se simt izolaţi, se simt singuri, se simt înstrăinaţi, se simt alienaţi.

 

 În cazul în care această exacerbare a orgoliului apare numai la unul dintre cei doi, această stare este trăită acut doar de acela care a deschis larg poarta orgoliului în fiinţa sa.

 

Atunci când ambii iubiţi hrănesc şi fac să crească în universul lor lăuntric orgoliul, stările pe care le-am descris anterior devin extraordinar de puternice şi sunt devastatoare pentru relaţia lor amoroasă. În astfel de cazuri, la scurt timp după aceea, cei doi ajung la concluzia că trebuie să se despartă. Fructele amare şi otrăvite ale orgoliului provoacă în final o inevitabilă despărţire. Ştiind aceasta, trebuie să ne dăm seama că, în relaţiile amoroase, principalul duşman al iubirii este, aproape de  fiecare dată, orgoliul.

 

Este important să reţinem că fiinţa umană care doreşte să fie tratată întocmai ca un leu orgolios şi „maiestuos“, chiar dacă va fi tratată astfel, mai devreme sau mai târziu ea va rămâne, de fiecare dată, singură.

 În loc să îşi arate cu o deplină sinceritate toate aspectele sensibile şi vulnerabile în faţa fiinţei iubite, dăruindu-se cu totul şi dezvăluindu-i atât calităţile şi puterile, cât şi toate slăbiciunile sale, deschizându-se profund şi plenar în faţa energiei magice, misterioase a iubirii pe care fiinţa iubită o revarsă asupra sa, o asemenea fiinţă umană plină de orgoliu va prefera să joace, cel mai adesea, rolul cel straniu al vrăjitorului din Oz, obişnuindu-se să se umfle mai mereu în pene.

Într-un asemenea caz, este important să ne dăm seama că o complacere în această bizară ipostază nu o va ajuta în ultimă instanţă decât să-şi întreţină şi să-şi exacerbeze propriile iluzii, propriile vanităţi penibile şi efemere.

 

 

Mai ales când se află în această situaţie, a trezirii şi exacerbării orgoliului, fiinţele umane confundă de multe ori „fericirea“ cu „orgoliul exacerbat“, bucurându-se într-un anume fel pervers şi egotic de acele situaţii sau chiar de acele fiinţe umane care le iubesc sincer şi adeseori se sacrifică în mod conştient, dar care, în realitate, le satisfac egoul.

 Privind mai ales din acest punct de vedere, se poate spune că orgoliul exacerbat trezeşte în fiinţa umană o anumită bucurie stranie, perversă.

 În realitate însă, dacă este privit cu luciditate şi detaşare în ipostaza sa de atitudine emoţională ciudată, dizarmonioasă, orgoliul exacerbat reprezintă opusul stării adevărate de bucurie. Departe de a face să apară în fiinţă o bucurie reală, în realitate el nu face altceva decât să se gratuleze (să se laude) şi să se proslăvească pe el însuşi. Aşa cum am arătat anterior, într-un astfel de caz orgoliul atrage după sine orgoliul.

De îndată ce ne obişnuim cu acest orgoliu exacerbat, el devine apoi, în mod insidios, a doua noastră natură.

 De îndată ce se lasă pradă orgoliului său exacerbat, aşa-zisul yoghin încetează să mai beneficieze de starea de YOGA.

 

Adevărata bucurie, pură, intensă şi sublimă nu poate fi concepută fără libertate.

Este însă esenţial să ne dăm seama că libertatea este, de fapt, necesitatea înţeleasă. Dacă fiinţa umană care doreşte să cunoască din plin şi profund bucuria este fără încetare plină de un imens orgoliu exacerbat, sunt întrunite astfel toate şansele ca ea să nu o cunoască niciodată.

 

Nu este deloc întâmplător că orgoliul sau trufia este considerat în Biblie ca fiind unul dintre cele şapte păcate fundamentale.

Opuse orgoliului sunt întotdeauna umilinţa, bunătatea, blândeţea, iubirea, compasiunea.

Între toate acestea, umilinţa este însă esenţială.

 

Nu întâmplător, în învăţătura divină a lui Iisus ni se spune: „Acela care se va semeţi, fiind plin de orgoliu, va fi coborât în abisurile infernului. Acela care se va coborî, fiind plin de umilinţă şi smerenie, îi va fi întotdeauna plăcut Tatălui Ceresc şi astfel el se va înălţa către DUMNEZEU TATĂL.“

 

 

CONCLUZII

 

Ştiind toate acestea, este tocmai de aceea important să vă feriţi fără încetare de pericolele îngrozitoare ale orgoliului, ajutându-i totodată şi pe ceilalţi să înţeleagă pericolele grave cu care se confruntă în cazul trezirii şi exacerbării orgoliului.

 

   -Mai ales în relaţiile amoroase, evitaţi în permanenţă apariţia oricărei forme de orgoliu. În cazul în care observaţi că orgoliul se trezeşte în fiinţa iubită, puneţi-o neîntârziat în gardă asupra pericolelor orgoliului şi faceţi-o să înţeleagă consecinţeledezastruoase pe care orgoliul le va avea asupra relaţiei amoroase.

 

   -Atunci când orgoliul are tendinţa să se trezească în propria fiinţă, retrageţi-vă neîntârziat din preajma fiinţei iubite şi declanşaţi o luptă acerbă şi curajoasă împotriva lui, urmărind să-l anihilaţi complet. Atât în relaţiile cu ceilalţi, cât şi în relaţiile de cuplu, feriţi-vă fără încetare de cursele şi otrăvurile pe care orgoliul le face să apară.

 

 

În concluzie, orgoliul vă poate proteja într-un mod iluzoriu şi bizar demnitatea, ferind-o de judecăţile şi de condamnările de care vă temeţi adeseori, dar nu uitaţi că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, nu veţi rămâne cu nimic altceva în afara orgoliului vostru exacerbat.

 

Dat fiind faptul că vă pune într-o tainică stare de comuniune şi rezonanţă cu infernul, chinurile pe care le veţi trăi datorită exacerbării orgoliului vor fi permanente. Suferinţele şi tensiunile pe care orgoliul vi le va genera nu vor avea sfârşit decât atunci când veţi renunţa la el, transformându-vă într-un mod profund şi fundamental.

 

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 8)

 GREGORIAN BIVOLARU