Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

sâmbătă, 9 iulie 2011

Cat de deschisa este inima ta in aceasta clipa?




Cat de profund iti doresti un barbat care sa iti implineasca aspiratia catre iubire? Cat de activ ii permiti iubirii tale sa se manifeste prin picioarele, coapsele si gatul tau? Sunt inima si abdomenul tau la fel de deschise in clipa de fata ca si cum ai face dragoste cu un iubit in care ai o incredere deplina? Esti capabila sa sesizezi ce se ascunde in inima tuturor fiintelor vii? Probabil ca nu. Cel mai adesea, inima ta nu se deschide la maxim, iar trupul tau nu debordeaza de placerea iubirii. De aceea, tu atragi catre tine un barbat mai putin prezent decat si-ar dori inima ta.
In adancurile inimii tale, tu iti doresti probabil sa cunosti un barbat care sa fie in totalitate prezent alaturi de tine, ca si cum ar face tot timpul dragoste cu tine, chiar si atunci cand sunteti la masa sau cand va plimbati. Pentru a putea atrage un astfel de barbat si pentru a trezi in el intreaga lui plenitudine, trebuie mai intai sa iti oferi propria plenitudine a iubirii. Prezenta lui constienta si iubirea pe care o emana inima ta merg mana in mana. El uita de tine atunci cand te inchizi, iar tu te inchizi atunci cand uita de tine. El doreste sa te posede atunci cand ai incredere in el, prin adorarea constiintei lui, iar tu te deschizi, oferindu-ti iubirea si abandonandu-te in fata lui, atunci cand simti prezenta lui puternica si faptul ca iti adora inima.
Daca nu te afli la ora actuala intr-o relatie cu un astfel de barbat, constientizeaza ce simti in momentul prezent: esti suficient de deschisa si simti iubirea care se manifesta prin inimile tuturor fiintelor vii? Le simti suferinta si bucuria? Esti capabila sa te deschizi in mod activ, sa receptezi chiar in acest moment forta iubirii in trupul tau si in inima ta, ca si cum l-ai primi pe iubitul tau pana in profunzimile fiintei tale, oferindu-i iubirea ta feminina extrem de vulnerabila si revarsarea totala a energiei tale?
Daca esti capabila sa iti oferi iubirea cea mai profunda a inimii tale, vei atrage cu siguranta catre tine un barbat cu o prezenta constienta profunda, chiar acum. Pe de alta parte, daca daruirea inimii tale este plina de prudenta, iar revarsarea energiei prin trupul tau este redusa la cote minime, nu vei atrage in acest moment decat un barbat a carui prezenta constienta este instabila si a carui inima nu isi doreste sa te cunoasca in profunzime.
Cum te poti deschide in momentul prezent? Incepe prin a respira profund. Umple-ti abdomenul cu forta vitala in timp ce inspiri, apoi expira si elimina cu aceasta ocazie toate tensiunile pe care le-ai acumulat. Inspira si expira profund, cu fiecare particica a trupului tau. Inspira si expira cu picioarele, pana cand simti furnicaturi prin degete, apoi continua la fel cu celelalte parti ale corpului. In acest fel, picioarele tale vor deveni calde, vaginul tau se va relaxa si se va umezi, abdomenul se va rotunji si se va umple de placere, inima ti se va deschide si va incepe sa simta, bratele, palmele si degetele vor deveni niste prelungiri ale inimii tale, gatul ti se va relaxa si se va alungi, fata, buzele si ochii vor incepe sa reflecte aceasta detensionare interioara. Respira profund si relaxeaza-ti intregul trup, de la degetele de la picioare si pana la cap.

In continuare, in timp ce respiri, proiecteaza-te in exterior, incepand din zona inimii. Daca ai un iubit, respira la unison cu el. Simte-i forma, bucuriile, suferintele, inspirand si expirand cu inima ta. Daca ai copii, respira la unison cu ei, in inima ta. Procedeaza la fel si cu prietenii. Deschide-ti inima si las-o sa se puna la unison cu intreaga comunitate din jurul tau, iar apoi cu intreaga lume. Inspira si expira la unison cu oamenii, cu animalele, cu plantele, cu oceanul, cu padurea, ba chiar si cu intunericul noptii, la nivelul inimii tale. Permite-i inimii sa se deschida si sa se puna la unison cu intreaga lume. Simte aspiratia care umple inimile tuturor fiintelor vii.
Simultan, detensioneaza-ti trupul, astfel incat inima ta sa se poata deschide activ (cu ajutorul respiratiei) fata de momentul prezent. Acest moment existaca iubire. Simte pulsatia vietii acestui moment care se manifesta prin tine, care ia forma ta, dar si a tuturor celorlaltor fiinte si lucruri din jurul tau. Momentul prezent este viu si este sinonim cu iubirea, sau cu deschiderea interioara.
Relaxeaza-ti gatul, inima, abdomenul si organele genitale, ca si cum te-ai scufunda intr-un ocean al iubirii, si recepteaza astfel plenitudinea si omniprezenta iubirii. Lasa-ti inima sa fuzioneze cu trupul si deschide-te pentru a trai cu totul acest moment. Pe masura ce vei avansa cu practica, vei invata sa respiri la unison cu iubirea care anima intregul univers si inimile tuturor fiintelor vii. Vei invata sa te dizolvi in aceasta iubire universala si sa te bucuri in fiecare moment de plenitudinea ei, cu intregul tau trup. Reactia ta naturala in fata acestei iubiri va fi sa te deschizi tot mai mult in fata iubirii, oferind-o tu insati, la fel ca o iubita care se daruieste iubitului ei. Este ca si cum Dumnezeu ar face dragoste cu tine, iar tu i te-ai darui intru totul.

Esti capabila sa receptezi extazul divin al acestui moment prezent cu intregul tau trup scaldat in iubire, mergand pana la degetele de la picioare? Iti oferi tu intregul trup ca pe un dar sacru? Iti oferi tu intreaga inima, pentru a fi posedata de intruparea terestra a iubirii? Daca doresti sa atragi catre tine un barbat cu o inima profunda, trezind in el intreaga sa plenitudine a constiintei, va trebui sa iti oferi mai intai propria inima.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...