OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Conferinţa din 08.02.1971 (Toulouse)
Conferinţă improvizată
Întrebare: “Maestre, vreţi să ne spuneţi diferenţa pe
care o faceţi între iubire şi sexualitate şi cum putem folosi
sexualitatea în viaţa spirituală?”.
Iată o întrebare foarte interesantă pentru că ea atinge ceea ce
este mai important în viaţă şi interesează pe toată lumea. Când vorbim
despre matematică, despre astronomie, despre chimie, despre fizică,
evident este minunat, dar aceste probleme interesează puţin lumea. Dar
arătaţi-mi o persoană pe care problema iubirii nu o interesează! Da,
tineri sau chiar bătrâni… Nu aş zice că sunt atât de calificat pentru a
răspunde la toate întrebările pe care le ridică această problemă… Ceea
ce posed, în mod special, este faptul că îmi place să văd mereu
lucrurile dintr-un punct de vedere foarte semnificativ pentru mine, şi
am cheltuit totul, am consacrat totul în viaţa mea pentru a avea acest
punct de vedere.
Voi spune la început două cuvinte despre acest punct de vedere
astfel încât aceia care vin pentru prima oară să nu înceapă să mă
critice spunând: “Oh, lá, lá… eu am citit cărţi despre iubire şi
sexualitate în care se spuneau multe lucruri… Cât de neştiutor este
acest instructor!”. Ei da, sunt neştiutor, de ce nu? Dar aceia care
scriu aceste cărţi nu aveau cu certitudine punctul meu de vedere şi nu
au înţeles această problemă cum o înţeleg eu. Vă las să vă informaţi
citind, dacă doriţi, ceea ce medicii, psihiatrii etc. au spus despre
sexualitate şi eu vă voi conduce spre un alt punct de vedere aproape
necunoscut deocamdată.
Care este acest punct de vedere? Uneori m-am amuzat dând acest
exemplu: Un profesor, absolvent a trei sau patru universităţi, lucrează
în laboratorul său în care face tot felul de experienţe, de calcule… Dar
iată că fiul lui, de doisprezece ani, care se joacă în curte, se urcă
într-un pom, şi de acolo strigă: “Tată, îi văd pe unchiul şi mătuşa mea
care se apropie…”. Tatăl, care nu vede nimic, îl întrebă pe copil: “La
ce distanţă se află?… Cum sunt îmbracaţi?…”. Şi copilul îi dă toate
informaţiile. În ciuda ştiinţei sale, tatăl nu vede nimic, în timp ce
copilul, care este mic şi neştiutor, vede foarte departe, pentru că
punctul lui de vedere este diferit: el s-a urcat foarte sus, în timp ce
tatăl său rămâne jos.
Evident, nu este decât o imagine, dar ea vă va face să înţelegeţi
că, dacă este folositor să aveţi calităţi şi cunoştinţe, punctul de
vedere este foarte important. Iar eu tocmai acest punct de vedere l-am
căutat întotdeauna. V-am mai spus, eu nu sunt nici atât de inteligent,
nici atât de instruit, sunt un copil de doisprezece ani şi am rămas
neştiutor, dar am fost urcat pe o culme de unde văd, ceea ce alţii,
chiar şi cei mai mari savanţi, nu văd. Îmi recunosc mediocritatea, dar
trebuie să spun că mi s-a dat un punct de vedere care mă face să văd
totul complet diferit.
Să vezi universul din punctul de observaţie al Pământului nu este
acelaşi lucru ca a-l vedea din punctul de observaţie al soarelui. Veţi
spune: “Soarele răsare, soarele apune… Stelele apar şi dispar…”. Da,
este adevărat, dar şi fals. Este adevărat pentru că din punctul de
observaţie al Pământului, al viziunii geocentrice, aveţi dreptate. Dar
în realitate, nu este adevărat pentru că nu vă plasaţi în punctul de
vedere heliocentric. Toţi privesc din punctul de observaţie al
pământului, şi din acest punct de vedere au dreptate. Ei îşi spun:
“Trebuie să mâncăm, să câştigăm bani, să ne culcăm cu femei…”. Dar dacă
s-ar plasa în punctul de observaţie solar, adică al vieţii divine,
spirituale, ar vedea în mod diferit lucrurile. Iar eu posed acest punct
de vedere, el îmi permite să vă prezint natura iubirii şi a sexualităţii
cu totul într-un alt mod.
La prima vedere este dificil să separi sexualitatea de iubire.
Dacă rămâne în planul fizic, ele aproape că se confundă. Sexualitatea
este o tendinţă naturală. Instictul sexual îi împinge pe animale şi pe
oameni să se reproducă şi natura este aceea care aranjează astfel
lucrurile pentru ca speciile să nu dispară. Dar în sexualitate nu există
nici un fel de iubire. Iubirea este o forţă care vine de foarte sus, în
timp ce sexualitatea… Evident, este şi ea o energie ce vine de foarte
sus, este o energie divină, dar coborând în fiinţa umană, ea este
influenţată de ceea ce reprezintă fiecare om, şi dacă el se comportă ca
un animal, această energie nu se mai manifestă ca o energie divină.
Totul vine de la Dumnezeu şi tot ceea ce se manifestă în om ca
energie este, la origini, o energie divină; dar această energie produce
efecte diferite în funcţie de conducătorul prin care ea se manifestă. O
putem compara cu electricitatea. Electricitatea este o energie a cărei
natură o ignorăm, dar dacă trece printr-o lampă, ea devine lumină şi cu
toate acestea electricitatea nu este lumină. Trecând printr-un reşou, ea
devine căldură; trecând printr-un magnet, devine magnetism; trecând
printr-un ventilator, devine mişcare. În acelaşi fel, există o forţă
cosmică originală, care ia un aspect sau altul în funcţie de organul
prin care trece. Când este vorba despre creier, devine inteligenţă,
raţionament; când este plexul solar sau centrul Hara, ea devine senzaţie
sau sentiment; când ea trece prin sistemul muscular, devine mişcare;
când, în sfârşit, trece prin organele genitale, ea devine atracţie
pentru celălalt sex. Este întotdeauna aceeaşi energie, dar ea se
transformă în funcţie de mediul pe care îl străbate.
Energia sexuală vine de foarte sus, dar trecând prin organele
genitale, ea produce senzaţii, o excitare, o dorinţă de apropiere şi se
poate ca în aceste manifestări să nu existe nici un pic de iubire, ca la
animale; în anumite perioade ale anului, ele se împerechează, dar o fac
din iubire? Deseori, se sfâşie şi femela mănâncă masculul, cum se
întâmplă în cazul unor insecte, păianjeni, sau la călugariţe. Este
iubire? Nu, este pură sexualitate. Iubirea începe atunci când aceste
energii ating şi alţi centri: inimă, creier, suflet şi spirit. În acel
moment, această atracţie, această dorinţă pe care o avem, de a ne
apropia de cineva, devine luminoasă, iluminată în gânduri, de idei, de
un gust estetic; nu mai este doar o satisfacţie pur egoistă în care nu
ţinem deloc cont de partener.
Dacă vreţi, iubirea este sexualitate, dar una lărgită, luminată,
transformată. Şi plecând de aici, există atâtea grade şi manifestări
încât nu le putem, nici măcar, enumera şi clasa. De exemplu, se întâmplă
ca un bărbat să iubească o tânără frumoasă, dar fără să fie atât de
atras fizic de ea: el doreşte, mai ales, să o vadă fericită, sănătoasă,
instruită, bogată, bine plasată în societate etc… Cum să explicăm toate
acestea? Nu prea este sexualitate; este, deci, un grad superior. Dar
trebuie să existe, totuşi, şi ceva sexualitate în această iubire fiindcă
ne putem întreba: “De ce acest bărbat nu s-a ataşat de o altă persoană,
de o femeie în vârstă şi urâtă, sau de un alt bărbat? Da, dacă
analizăm, descoperim, cel puţin, un grad scăzut de sexualitate.
Sexualitatea posedă, deci, grade, şi atunci când gradele
superioare, ale acestei forţe cosmice, vin să vă invadeze, comunicaţi cu
regiunile celeste, în loc să vă satisfaceţi numai câteva senzaţii
fizice şi primitive, asemenea unora care, de îndată ce dorinţa li s-a
potolit, se resping, se părăsesc sau chiar încep să se bată. Ceea ce
contează pentru ei este, numai, să se descarce, să se calmeze, să se
uşureze, iar dacă după un timp această energie se acumulează, din nou,
în fiinţa lor, ei redevin surâzători şi tandri. Sunt calcule, stratageme
pe care le-a găsit omul pentru satisfacerea propriei animalităţi.
Iubirea şi sexualitatea nu trebuie, deci, confundată. Este normal
să avem nevoi, dorinţe, mai ales atunci când suntem tineri. Natura,
care a prevăzut totul, a considerat că era un lucru necesar pentru
propagarea speciei. Dacă bărbatul şi femeia rămâneau reci, unul în faţa
celuilalt, dacă ar fi fost lipsiţi de aceste impulsuri şi instincte, ar
fi fost sfârşitul omenirii. Natura este, deci, aceea care le împinge pe
creaturi să se apropie fizic, dar iubirea înseamnă altceva.
De câte ori, fraţi şi surori, vin să mă întrebe dacă eu consider
că se pot căsători!… Dar în acel moment pun şi eu anumite întrebări ca
să-şi dea seama dacă această problemă este bine clarificată în mintea
lor. Eu îi întreb: “Cum vă iubiţi? Simţiţi numai o atracţie fizică, sau
vă iubiţi pentru sensibilitatea voastră, pentru felul vostru de a trăi
emoţiile? Apoi aveţi, deopotrivă, vreo atracţie intelectuală? Vă
apreciaţi mutual felul vostru de a gândi şi a vedea lucrurile? Numai
dacă sunteţi în armonie în aceste trei lumi căsătoria voastră va fi
ideală. Fiindcă fiecare, dintre aceste trei domenii, îşi are
particularităţile sale, natura sa”.
Atracţia fizică nu durează, deseori, multă vreme; după puţin
timp, vă simţiţi satisfăcuţi şi chiar dezgustaţi. În vreme ce, celelalte
două domenii sunt mai stabile. Dacă nu sunteţi de acord în domeniul
sentimentelor şi al ideilor, chiar dacă în domeniul fizic sunt
îndrăgostiţi nebuneşte, după o vreme vă veţi înfrunta. Atunci când
senzualitatea începe să se calmeze, când sunteţi satisfăcuţi, când aţi
văzut şi aţi gustat totul, atunci apar din ce în ce mai mult ideile şi
tendinţele profunde, şi astfel începeţi să vă înfruntaţi, să discutaţi,
până când, uneori, ajungeţi să vă ucideţi reciproc.
Atenţie, tineretul nu se gândeşte niciodată suficient la aceste
lucruri. Din moment ce un băiat şi o fată se simt atraşi fizic, îşi
închipuie că este de ajuns; ei nu iau în consideraţie celelalte două
domenii pentru a vedea dacă se înţeleg şi astfel neglijează această
problemă, apar, apoi, inconvenientele, chiar prăpăstiile, şi lucrurile
sfârşesc prost… De câte ori nu am constatat-o! Iar uneori există
contrariul. Există oameni care nu au unul pentru celălalt nici o
atracţie fizică, nu se pot, nici măcar, suporta… Dar iată că au aceleaşi
idei, aceleaşi tendinţe, aceeaşi filozofie, şi este formidabil! Ei
încep să se viziteze, apoi ajung să se admire şi să se iubească atât de
mult încât, chiar şi în planul fizic, sfârşesc prin a se găsi foarte
seducători. Ideile sunt foarte importante; iată ceea ce trebuie să
înţeleagă tinerele şi tinerii, altminteri ei riscă să se despartă foarte
repede. Iubirea, la prima vedere, nu este suficientă. Este necesară o
înţelegere în cele trei lumi: fizică, afectivă şi intelectuală.
Ştiţi cum se întâmplă toate acestea la turci sau chiar şi la alte
popoare… Adesea, în trecut, tinerii se căsătoreau fără, măcar, să se fi
cunoscut vreodată. Părinţii, sau chiar suveranul statului, îi
căsătoreau, fără ca ei să se fi văzut sau cunoscut. În aceste condiţii
apăreau, deseori, surprize. Când o femeie se vedea măritată cu un
cocoşat, cu un chior, cu un olog; sau invers, primele zile erau
îngrozitoare, dar după o vreme ei îşi descopereau, încet-încet, tot
felul de calităţi şi se iubeau, era formidabil! În timp ce astăzi, ei se
aleg împotriva curentului şi se căsătoresc împotriva voinţei
părinţilor, împotriva tuturor, şi după puţin timp se despart, cu toate
că ei înşişi s-au ales. Cum să explicăm toate aceste fenomene? Nu le
putem explica numai prin sexualitate, prin erotism sau cum încearcă
sexologii să o facă. De altfel, ei nu ştiu de ce, la ora actuală, există
din nou atât de mulţi homosexuali… În sfârşit, reţineţi că înainte de
căsătorie trebuie să vă studiaţi bine pentru a vedea dacă vă înţelegeţi
bine în domeniile estetice, afectiv, filozofic, şi abia apoi să vă
gândiţi la domeniul fizic, altfel vă asumaţi mari riscuri.
Pentru a reveni la întrebarea voastră, despre iubire şi
sexualitate, vă voi spune că sexualitatea este o tendinţă pur
egocentrică ce împinge omul să caute doar plăcerea, în timp ce iubirea,
adevărata iubire, se gândeşte, înainte de toate, la fericirea celuilalt,
ea este bazată pe sacrificiu; sacrificiu de timp, de forţe, de bani,
pentru a-l ajuta pe celălalt, pentru a-i permite să se împlinească şi să
îşi dezvolte toate posibilităţile. Nu există nimic mai frumos decât
iubirea, atunci când sunteţi pregătiţi să oferiţi ceva din voi, să vă
lipsiţi de ceva pentru a dărui. Asemenea unei mame. Mama îşi iubeşte
copilul şi totuşi ea nu este dominată de senzualitate. În timpul
războaielor, a privaţiunilor, ea va muri de foame, dar va păstra hrana
pentru copilul ei. Iată ce înseamnă iubirea!
Spiritualitatea începe acolo unde iubirea domină sexualitatea,
când fiinţa umană este capabilă să dea ceva din ea însăşi pentru binele
aproapelui. Atât timp cât nu suntem în stare să ne lipsim de tot, nu
poate fi vorba despre iubire. Atunci când un bărbat se aruncă asupra
unei fete pentru a-şi potoli instinctele, se gândeşte el, oare, la răul
pe care i-l poate provoca? Nu, el este gata să o omoare pentru a-şi
satisface instinctele. Aceasta este sexualitatea, un instinct pur
bestial. Veţi spune: “Dar nu există nimic divin în ea!”. Ba da,
sexualitatea este de origine divină dar, dacă omul nu ştie să se
stăpânească, manifestările sale nu vor fi deloc divine. Ceea ce este bun
în sexualitate, este faptul că ea lucrează pentru propagarea speciei,
dar dacă este orientată numai spre plăcere, este doar risipă. Astăzi
s-au inventat lucruri de necrezut în acest domeniu. Există pilule,
bineînţeles, dar se vând şi mari cantităţi de produse şi obiecte pe care
nu doresc, nici măcar, să le denumesc. Nu mai este vorba aici despre
propagarea speciei, ci doar despre plăcere.
Eu nu doresc să mă opresc la această problemă pentru a discuta
dacă aceste lucruri trebuie să existe sau nu. În starea actuală a
umanităţii, chiar şi moraliştii, şi preoţii au considerat că acestea
trebuie să existe, pentru că natura inferioară, natura animalică din om
este, încă, foarte puternică încât, dacă nu o lăsăm să se manifeste, ea
ar produce fenomene mult mai periculoase. Deci, eu nu vreau să discut
despre aceste lucruri, spun doar că este păcat că omul este, încă, atât
de jos încât nu îşi poate controla această energie, de care să dispună
şi să o folosească într-un scop divin şi pentru lucrări spirituale, în
loc să recurgă la tot felul de produse şi de obiecte pentru a se lăfăi
în plăcere. Nu mă voi pronunţa asupra acestui subiect pentru că ar fi
prea lung, dar aş putea să o fac pentru a vă spune exact ceea ce este
bun şi ceea ce este rău în toate acestea. Inconvenientele sunt evident
foarte numeroase, deoarece fiinţa umană rămâne în regiunile inferioare
unde se abrutizează şi îşi pierde mult din posibilităţile ei psihice.
Dar, pe de altă parte, ea ajunge, astfel, să păstreze un anumit
echilibru.
În realitate, este o problemă foarte complicată, mai ales dacă
sunteţi căsătoriţi. Odată căsătoriţi, nu mai sunteţi în totalitate
liberi, iar dacă doriţi să fiţi, totuşi, liberi, apar tot felul de
inconveniente. Dacă o femeie are un bărbat asemenea unui taur, chiar
dacă ea are tendinţe mult mai spirituale, va fi mereu obligată să îi
cedeze, altminteri acesta va folosi violenţa sau o va înşela. Observaţi,
deci, câte anomali pot apărea într-o căsătorie atunci când ea nu este
armonizată. Ce vreţi să se întâmple atunci când un taur se însoară cu o
porumbiţă?…
Nu trebuie să înţelegeţi acum că eu mă opun căsătoriei. Spun
numai că aceasta este o chestiune riscantă şi niciodată nu poţi şti ce
întorsătură poate lua. Căsătoria este întâlnirea a doi necunoscuţi, iar
rezultatul este şi el o necunoscută. Fiecare, dintre cei doi, se
prezintă, mai întâi, într-o lumină favorabilă, dar apoi, în intimitate,
îşi arată toate slăbiciunile, bolile, cruzimile mentale sau fizice. Este
un risc de asumat…
Sexualitatea este deci iubire, dar o iubire orientată spre
satisfacţia egoistă a fiinţei umane. Din punct de vedere exterior, nu
există diferenţă între iubire şi sexualitate: sunt aceleaşi gesturi,
aceleaşi îmbrăţişări, aceleaşi sărutări. Diferenţa constă în
direcţionarea energiilor. Atunci când sunteţi stăpâniţi, numai, de
senzualitate, nu vă preocupaţi de cealaltă persoană, în timp ce, dacă o
iubiţi, vă gândiţi, mai ales, să o faceţi fericită. Sexualitatea şi
iubirea nu se diferenţiază, deci, prea mult în planul fizic, ele se
diferenţiază, numai, în planul invizibil, psihic, spiritual. Cum? Este
tocmai ceea ce doresc să vă revelez.
Toţi aceia care au studiat problema sexualităţii, filologi,
psihiatri, sexologi, nu au descoperit niciodată ceea ce se petrece în
domeniul subtil, eteric şi fluidic în timpul actului sexual. Ei ştiu că
se produc excitaţii, tensiuni, emisii, pe care le-au şi clasificat. Dar
ceea ce ei nu ştiu, este că în primul caz, acela al unei sexualităţi pur
fizice, biologice, egoiste, se produc tot felul de erupţii vulcanice ce
se mahifestă prin forme grosiere, prin emanaţii foarte dense însoţite
de culori închise şi amestecate în care predomină roşul, dar un roşu
murdar; toate aceste emanaţii navălesc în pământ unde creaturi
întunecoase le aşteaptă pentru a se hrăni cu ele şi a se desfăta cu
aceste energii vitale. Sunt creaturi puţin evoluate care se hrănesc,
adesea, lângă îndrăgostiţi. Da, fiindcă îndrăgostiţii dau şi ei,
deopotrivă, banchete.
În trecut, se întâmpla ca după o căsătorie sau o victorie, regii
şi prinţii să dea serbări publice ce durau trei, patru, cinci zile şi
chiar o săptămână. Atunci, toţi cerşetorii, vagabonzii, nevoiaşii veneau
să se ospăteze fiindcă există ceva şi pentru ei. Acelaşi fenomen se
repetă, dar sub o altă formă, pe care, iar, ştiinţa nu a descoperit-o
încă. Atunci când bărbatul şi femeia fac schimburi ei dau, la răndul
lor, un banchet, iar acesta este public în faţa multor altor creaturi.
Chiar dacă aceasta se face în secret, alţi vizitatori vin să se desfete,
şi adesea ei absorb totul, fiindcă în aceste efuziuni nu au existat
decât foarte puţine elemente pentru suflet, pentru spirit, pentru latura
divină. Din acest motiv, schimburile făcute de îndrăgostiţi le aduc
rareori, acestora, mari beneficii; dimpotrivă, dacă ei continuă, multă
vreme, în acest fel, cei din jur observă că ei se secătuiesc: în
privirea lor, în culoarea feţei, în mişcările şi felul lor de a fi apare
ceva ce nu mai este la fel de viu şi luminos. Deoarece iubirea lor a
fost prea inferioare şi ei au permis creaturilor întunecoase să
pătrundă, în loc să invite Îngerii, Arhanghelii şi toate Spiritele
Luminoase care au şi ele nevoie să se hrănească.
Atunci când un mag îndeplineşte un ritual, el începe prin a trasa
în jurul său un cerc pentru a se proteja, iar spiritele care se găsesc
în jurul său, care ameninţă, care vor să îi facă rău, să îl lovească, nu
pot pătrunde, fiindcă, în acest cerc, el se află la adăpost, ca într-o
fortăreaţă. Iată ceea ce nu s-a spus niciodată oamenilor! Ei nu au fost
niciodată învăţaţi cum să se apere şi aceasta m-a determinat să rostesc
într-o zi o frază foarte îndrăzneaţă. Da, am spus că iubirea inferioară a
oamenilor stă la baza a tot ceea ce se întâmplă rău în lume; dacă mai
există, încă, războaie, boli, nenorociri, este din cauza acelora care
fac dragoste în mod nesocotit, asemenea animalelor, într-o manieră
prostească, dezgustătoare, infernală. Ei oferă astfel materiale tuturor
spiritelor care fac rău omenirii, le întăresc, le hrănesc, le
stimulează. Dacă bărbaţii şi femeile ar şti toate acestea, ar fi atât de
trişti, de nefericiţi şi scârbiţi de ceea ce fac, încât ar încerca să
înveţe cum să iubească pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa
să coboare pe pământ. Ei ar înţelege că spiritualizarea iubirii este
condiţia venirii Împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea această problemă a
iubirii este atât de importantă.
Starea actuală a omenirii vine din faptul că iubirea nu este
folosită pentru un scop sublim, divin, ci pentru aflarea plăcerii, iar
plăcerea înjoseşte fiinţa umană. Veţi spune: “Trebuie, deci, suprimată
plăcerea?”. Nu, dar dacă ştiţi cum să iubiţi, plăcerea vă va fi
înzecită, şi chiar mai mult. Plăcerea este consecinţa unui act ce se
află, mai mult sau mai puţin, în armonie cu alte substanţe, cu alte
prezenţe, iar dacă ea se găseşte în armonie perfectă cu lumea divină,
această plăcere este şi mai mult lărgită şi multiplicată până la
infinit. Pentru moment, simţiţi o anumită plăcere, dar ea este atât de
primitivă, de inferioară, şi trebuie să o plătiţi atât de scump încât nu
merită osteneala. Trebuie să simţiţi plăcerea, dar o plăcere atât de
largă şi subtilă care să vă descopere întreg universul, să vă facă
luminoşi, frumoşi, expresivi, puternici şi utili. Da, o asemenea plăcere
are valoare, iar natura nu vă va priva de ea.
Vreau să vă clarific acest subiect, şi credeţi-mă că nu inventez
nimic. Iubirea este cel mai mare mister care există; nu este deloc
cunoscută bine şi se practică în continuare fără discernământ şi
înţelegere. De aceea ne înpotmolim mereu, suntem nefericiţi, şi
lucrurile nu se opresc aici. Chiar dacă ştiinţa face descoperiri
formidabile, atât timp cât problema iubirii nu este pusă la punct,
omenirea nu va scăpa de necazuri. Iată ce punct de vedere am primit ce
îmi permite să văd limpede această problemă.
Dar cum să iubim? Învăţământul vă va învăţa. Ne hrănim, dar nu
aşa cum trebuie; lucrăm, dar nu aşa cum trebuie; respirăm, dar nu aşa
cum trebuie; şi iubim, dar nici nu iubim aşa cum trebuie. Toţi îşi
închipuie că ştiu cum să mănânce, să respire, să gândească etc… Nu, ei
nu ştiu, nici măcar, cum să lucreze. Veţi spune: “Cum aşa? Noi nu ştim
cum să lucrăm?”. Nu, lucraţi încleştaţi, arţăgoşi şi revoltaţi, şi
astfel vă îmbolnăviţi. Toată lumea îşi închipuie că munca oboseşte şi
îmbolnăveşte, iar eu susţin că este felul în care lucrăm. Munca vă aduce
sănătatea, fericirea şi bucuria. Fără muncă, aţi fi pierduţi.
Eu v-am vorbit acum câteva zile despre exerciţiile pe care
trebuie să le faceţi mutând obiectele: cum să luaţi în mână un pahar,
cum să turnaţi apa ca şi cum corpul vostru ar fi pregătit să cânte şi să
danseze… Încercaţi, deplasaţi obiectele cu iubire şi veţi vedea că
armonia gesturilor voastre se va reflecta asupra voastră întreaga zi. Am
observat cum oamenii lovesc mobilele cu piciorul, cum trântesc uşile,
cum aruncă scaunele, cum răstoarnă obiectele… Ei nu şi-au dat niciodată
seama că felul cum se comportă le influenţează starea interioară.
Încercaţi, şi într-o zi, în care veţi fi nervoşi sau furioşi,
spuneţi-vă: “Ah! Este timpul să fac exerciţii”. Luaţi atunci un obiect,
mângâiaţi-l de câteva ori, cu duioşie, şi în acel moment veţi simţi deja
că transformaţi ceva în voi înşivă, că schimbaţi curenţii. Oamenii nu
ştiu însă când să se oprească pentru a schimba o anumită situaţie;
atunci când sunt enervaţi, încordaţi, trebuie să continue aşa întreaga
zi. În loc să spună: “Eu simt că risc acum să distrug totul în mine,
trebuie să imprim un alt ritm gesturilor, cuvintelor mele…” ei nu-şi dau
seama de nimic. Când îi întâlniţi, ei gesticulează în toate sensurile
şi atunci când vorbesc… mitraliază! La puţin timp după aceea,
bineînţeles, se îmbolnăvesc.
La fel se întâmplă şi în cazul iubirii, oamenii nu ştiu să
iubească şi apoi, pentru a justifica, îmi vor spune: “Maestre, nu
cunoaşteţi natura umană, ea este îngrozitoare!…”. Ah, bine, eu nu cunosc
natura umană! Dar le voi răspunde că, dacă ei au făcut această natură
umană, atât de greu de îmblânzit, înseamnă că ea poate fi la fel de bine
cuminţită, înnobilată. În trecut ei nu s-au străduit şi acum,
bineînţeles, au primit o natură foarte dificilă. Iată cum se explică
toate acestea, este inutil să se justifice. Oamenii nu se hotărăsc să
facă eforturi fiindcă îşi închipuie că este imposibil să se schimbe.
Schimbarea este posibilă. Dacă faceţi exerciţii, peste câţiva ani nu
veţi mai fi aceiaşi şi veţi fi mai fericiţi fiindcă iubirea nu vă va
părăsi niciodată.
Adevărata iubire nu vă părăseşte niciodată, veţi iubi tot timpul
şi nu veţi fi vreodată obosiţi. Veţi spune că nu cunoaşteţi o astfel de
iubire… A cui este vina? Voi nu aţi muncit pentru a o cunoaşte. De acum
înainte, chiar dacă nu reuşiti, trebuie să spuneţi: “Maestrul ne-a
vorbit despre această iubire şi vreau să o cunosc”. De ce obiectaţi
mereu spunând că realitatea este diferită de ceea ce eu vă prezint?
Iată: realitatea, ca şi cum acest cuvânt ar putea scuza totul! Dragii
mei, există însă realităţi şi realităţi.
Eu nu neg că sexualitatea este o realitate, dar de ce să ne oprim
la această realitate atât de inferioară, de grosieră? Există o altă
realitate care este la fel de reală, dar subtilă. Unele fiinţe au reuşit
să simtă şi să trăiască această realitate, şi pentru nimic în lume nu
le puteţi convinge acum să o abandoneze şi să facă la fel ca celelalte,
ele nu doresc. În timp ce alţii, pentru nimic în lume, nu îi puteţi
convinge să încerce să îşi lărgească, să îşi crească gradul de iubire;
ei neglijează toate aceste mari adevăruri care îi pot salva, ei continuă
să coboare spre animalitate, şi apoi, evident, sunt dezechilibraţi,
distruşi. Este normal, iubirea lor nu poate fi minunată decât pentru
câteva minute: apoi rămâne cenuşa, zgura. Se spune: “Era atât de
frumos!”. Da, era… dar nu a durat şi aurul s-a transformat în plumb. În
timp ce cealaltă iubire rămane aur, nimic nu o poate oxida.
Eu ştiu bine că iubirea, despre care vă vorbesc, nu este uşor de
realizat, pentru că omul are o ereditate şi trebuie să lupte împotriva
acesteia; de mii de ani rasa umană are o anumită concepţie despre iubire
ce s-a înregistrat în celulele noastre şi este greu să o ştergem. Dar
pentru că nu reuşiţi să transformaţi de la o zi la alta concepţia
voastră despre iubire, nu înseamnă că nu trebuie să credeţi ceea ce spun
Iniţiaţii. Dacă nu reuşiţi să o schimbaţi, înseamnă pur şi simplu că
sunteţi deformaţi sau slabi, şi nu că Iniţiaţii vă înşeală. Atât timp
cât aveţi tendinţe inferioare, sunteţi obligaţi să le satisfaceţi. Dar
în ziua în care veţi ajunge să dezvoltaţi alte tendinţe, sublime,
divine, veţi înota în oceanul Iubirii Cosmice, în timp ce înainte nu vă
hrăneaţi decât cu câteva picături risipite în jur (iar pentru a le găsi,
aţi dus o viaţa plină de decepţii şi de nefericiri!). Acum,
scufundându-vă în acest ocean cosmic, beţi, nu aveţi nevoie să furaţi
câteva picături de iubire de la ceilalţi.
Eu ştiu că ceea ce vă spun este de neînţeles pentru unii. Dar ei
pot face ceea ce pot cu speranţa că, în câteva reîncarnări, vor ajunge
să transforme iubirea lor. Nu trebuie să se omoare! Pentru aceia care au
reuşit deja să lucreze în alte reîncarnări este mult mai uşor să ajungă
să se mulţumească cu foarte puţine lucruri în planul fizic, şi chiar să
se elibereze apoi complet şi să guste întreaga iubire în înalt, în
planul spiritual. Evident, fiinţele care sunt capabile de acest lucru
sunt foarte rare.
Câţi credincioşi nu au făcut legământul celibatului fără să ştie
la ce se angajează! Ei erau foarte tineri, nu se cunoşteau, nu cunoşteau
natura umană, şi într-o zi, când instinctele şi pasiunile se trezeau,
erau copleşiţi. Ce tragedie! Da, câte tragedii în mânăstiri pentru
bărbaţi şi femei! Ar fi mai bine să se căsătorească şi să aibă copii,
mai degrabă, decât să se chinuiască undeva într-o mânăstire, crezându-se
logodnica lui Iisus, în timp ce în imaginaţie comite adultere cu toţi
ceilalţi. În acest caz, este mai bine să părăsească mânăstirile.
Dumnezeu este mult mai deschis, El nu a cerut niciodată să ne concentrăm
în întregime Lui, dacă pentru aceasta ar trebui să ne chinuim. El
preferă să facem bine având o soţie – sau soţ – şi copii, decât să trăim
o viaţă dezechilibrată, dezordonată şi să tulburăm atmosfera ani în şir
prin tot felul de dorinţe nepotolite.
Chiar sfintele şi sfinţii au fost tulburaţi întreaga viaţă de
forţa sexuală, şi de abia cu greu, la sfârşit, şi-au găsit liniştea.
Sfânta Tereza de Avila a fost foarte pătimaşă. Şi chiar Sfânta Tereza a
Pruncului Iisus: nu se ştie prea multe despre felul în care a trăit,
nici despre tentaţiile pe care le-a avut de înfruntat. Ea nu arăta aşa
cum a fost prezentată, o fată drăguţă, cu o privire foarte tandră şi
delicată; nu, natura sa era puternică şi rezistentă. Eu o admir, o
iubesc mult pe Sfânta Tereza, dar nu sunt de acord cu maniera inexactă
în care este prezentată sub pretextul de a salva situaţia!…
Mulţi sfinţi şi sfinte au fost, de asemenea, foarte înflăcăraţi
până în ultima clipă, şi acest lucru nu a fost rău, dimpotrivă. De
altfel, eu v-am explicat în alte conferinţe că, aceia care ştiu să
folosească forţa sexuală sunt cei mai bogaţi şi privilegiaţi, fiindcă
această forţa este o binecuvântare. Mulţi vor să se sinucidă fiindcă
simt această ardoare în ei şi se cred blestemaţi. Dar ei nu au înţeles
nimic, şi nici Biserica nu a explicat nimic. În iniţiere lucrurile sunt
prezentate altfel. Forţa sexuală este un dar al Domnului, şi este
suficient să ştim cum să o folosim. Aceia care au mult cărbune şi petrol
în subsolul lor devin multimiliardari fiindcă ştiu să le folosească.
Iar aceia care nu ştiu, se ard. Forţa sexuală este o energie pe care
omul trebuie să o folosească pentru a lumina, a încălzi, şi a pune în
mişcare totul în fiinţa sa. În loc să fie atât de ruşinat şi descurajat
fiindcă este înflăcărat, el trebuie să ridice capul şi să-şi spună: “Ah!
Eu sunt un privilegiat, voi face lucruri formidabile cu ajutorul
acestei energii”.
Unii dintre voi vin adesea lângă mine şi se plâng de anumite
indispoziţii, dezechilibre, iar eu le spun: “De ce nu mai iubiţi? Toate
acestea vin din faptul că aţi comprimat iubirea în voi; ea s-a refulat
şi a răvăşit totul. Iubirea este un torent formidabil, dar voi nu aţi
ştiut, nu aţi fost luminaţi şi ea a luat totul în calea ei. Iar dacă
doriţi acum să scăpaţi de aceste chinuri, trebuie să iubiţi, să iubiţi…
să iubiţi toate fiinţele, întreaga creaţie. Trebuie ca această energie
să-şi găsească calea spre înalt. Aţi comprimat-o fiindcă v-a fost frică,
nu aţi vrut să iubiţi ca să nu fiţi tentaţi, iar acum este şi mai rău!
Lăsaţi iubirea voastră să se exprime şi nu veţi avea nevoie să iubiţi ca
întreaga lume, fiindcă această energie nu se va acumula numai într-un
singur loc ca să vă ostenească, ci va lua o altă direcţie. Nu vreţi să
iubiţi şi de aceea această energie vă face să suferiţi. Trebuie să
iubiţi ca să vă salvaţi”.
Încercaţi să întelegeţi ceea ce vă spun, fiindcă vă va salva.
Iubiţi zi şi noapte, iubiţi toate creaturile… nu vă va mai rămâne timp
să obosiţi, veţi fi atât de ocupaţi! În timp ce acum, cu cât vă
închideţi, cu cât deveniţi mai avari în iubire, cu atât deveniţi mai
violenţi. Dumnezeule, fiţi generoşi, şi veţi fi salvaţi: oferiţi-vă
iubirea tuturor creaturilor. Eu aşa fac, am găsit secretul. Evident,
trec drept un prost şi toată lumea spune: “Oh, sărmanul, cu sufletul
lui!… Noi suntem cumpătaţi, înţelepţi, nu ne cheltuim aşa uşor
energiile…”. Dar iată că ei nu au găsit secretul pe care eu l-am aflat:
să iubim toate creaturile.
Poate că această teorie nu va conveni nici soţilor, nici
soţiilor. Soţii îşi vor spune: “Iată ce este foarte dăunător pentru
mine: dacă soţia mea va iubi toţi bărbaţii, mie ce îmi va mai rămâne? Eu
vreau ca întreaga ei iubire să îmi fie dăruită!”. Iar soţiile vor spune
la fel despre soţii lor. Am văzut însă atâtea tinere care, înainte de a
se căsători, erau surâzătoare, graţioase, încântătoare, şi care, după o
vreme, erau palide şi închise în sine datorită egoismului soţului lor!
Bărbaţii şi femeile sunt adesea foarte personali şi egoişti, şi aceasta
stă la baza multor necazuri. Soţul trebuie să-şi lărgească înţelegerea
şi să se bucure văzând cum soţia sa iubeşte întreaga lume! Dar nu, el se
întristează. Soţia sa a zâmbit cuiva? Va vedea ea ce se va întâmpla!…
Şi aşa apar discuţiile, certurile şi tragediile.
Egoismul şi interesul uman au inventat obiceiuri ce nu sunt atât
de favorabile fericirii. Trebuie să fiţi deschişi, şi veţi fi salvaţi.
Aceasta nu înseamnă însă ca soţia să se îmbrăţişeze cu toţi bărbaţii şi
să se culce cu ei. Din punct de vedere fizic, soţia aparţine numai
soţului ei. Ea trebuie să se deschidă numai în inima sa şi să iubească
toate fiinţele, îngerii, arhanghelii, sfinţii, profeţii, muzicienii… şi
chiar pe artiştii de cinema (ceea ce face de altfel şi fără încurajările
mele!) şi în acest caz soţul nu o poate împiedica. Soţia iubeşte
întotdeauna în secret o stea a cinematografului. Ce vreţi? Şi soţul la
fel. În acest caz există o stea sau chiar mai multe… Evident, el nu
spune nimic soţiei sale, dar atunci când vede pe ecran aceste artiste…
Adesea el gândeşte: “Dacă soţia mea ar fi fost ca ele!”. Dar el este
obligat să-şi suporte soţia pe care o are. Dacă ne-am arunca o privire
asupra a ceea ce se petrece în cupluri, ce am mai descoperi! Dar să
lăsăm deoparte toate acestea…
V-am revelat adineauri ceea ce se produce în domeniul subtil
atunci când bărbatul şi femeia trăiesc un instinct pur sexual şi
animalic… Dar atunci când ei sunt luminaţi, când au un înalt ideal de
iubire şi ştiu că pot hrăni, că pot servi Împărăţia lui Dumnezeu cu
această energie care este forţa sexuală, atunci când se iubesc şi se
îmbrăţişează cu ideea de a consacra această iubire realizării a ceva
divin, în acel moment vibraţiile sunt diferite, emanaţiile sunt
diferite: totul este de o asemenea bogăţie, de o asemenea frumuseţe
încât înşişi îngerii sunt uimiţi, încântaţi şi vin să le facă cadouri.
Iubirea nu este deci aceeaşi în toate împrejurările, aceasta
depinzând de scopul care îi este dat. Dar gesturile rămân mereu
aceleaşi: în orice condiţii trebuie să vă apropiaţi de fiinţa iubită, să
o strângeţi în braţe, să o mângâiaţi, nimic nu se schimbă; diferenţa
constă în ceea ce puneţi în gesturile voastre, aceasta contează. Cineva
spune: “Ah! Am văzut cum cineva săruta pe altcineva!”. Şi îi condamna.
Cerul nu priveşte aceasta, el priveşte ceea ce ei au pus în sărutul lor:
dacă şi-au oferit ceva frumos, pur, Cerul îi recompensează. Aici sunt
poate condamnaţi, dar în înalt ei sunt recompensaţi. Dar încercaţi să
explicaţi oamenilor că nu numai gestul este acela care contează! Ei nu
văd decât o latură a problemei.
Dacă aşezaţi în iubirea voastră viaţa veşnică, nemurirea,
puritatea, lumina, iar acela pe care îl iubiţi creşte, avansează şi se
împlineşte datorită vouă, atunci există cu adevărat iubire, fiindcă
iubirea adevărată trebuie să amelioreze totul în fiinţa pe care o
iubiţi. Dar dacă iubiţi pe cineva şi acesta începe să decadă, trebuie să
vă puneţi întrebări despre natura sentimentelor voastre şi să vă
spuneţi: “L-am distrus pe acest bărbat… sau pe această femeie. Înainte
era splendită, şi acum este o ruină”. În acel moment nu aveţi de ce să
fiţi mândri, ci să căutaţi cum să vă reparaţi greşelile.
Iubirea voastră trebuie să facă să crească o fiinţă, şi numai
atunci când vedeţi că ea se împlineşte din cauza iubirii voastre, puteţi
fi fericiţi şi mândri şi să mulţumiţi Cerului că aţi reuşit să o
ajutaţi şi să o protejaţi. Oamenii nu se preocupă însă de aceste
lucruri, şi apoi vin să-mi spună: “Îl iubesc, îl iubesc!… “Da”, le
răspund, ştiu că îl iubiţi, dar ca pe o găină pe care o gătiţi: o
iubiţi, o mâncaţi şi s-a sfârşit”. Nu, iubirea nu trebuie niciodată să
“mănânce”, adică să distrugă fiinţele. De aceea iubirea pe care eu o
înţeleg este foarte diferit de tot ceea ce mulţimea sau tineretul, care
nu este prea luminat, îşi poate închipui.
Toţi vorbesc numai despre iubire, în cântece, în filme, în
romane, este formidabil, este o afacere! Ei cântă iubirea, o slăvesc,
dar au coborât prea jos. Eu sunt la curent şi cu existenţa unei întregi
literaturi “ştiinţifice” despre sexualitate. Vi se spune direct cum să
faceţi una sau alta, poziţii neverosimile!… Numai latura fizică este cea
care contează Eu înţeleg necesitatea de a spune anumite lucruri, dar a
te scufunda numai în această latură negativă nu înseamnă pentru mine
nici ştiinţă, nici progres, dimpotrivă. Accept existenţa sexului, a
instinctelor, dar să se încerce cel puţin să li se adauge câteva
elemente pentru a le înnobila, a le spiritualiza! Eu nu mă opun iubirii
sexuale, dar când văd ceea ce se petrece, simt că omenirea decade şi că
lumina dispare; iar atunci când lumina dispare, când se ajunge la prea
multă banalitate, la prea multă animalitate, apar mai târziu tot felul
de consecinţe sociale catastrofale: degenerări, exterminări etc…
Câte civilizaţii nu au dispărut datorită exceselor! Iar dacă
oamenii nu se cuminţesc, civilizaţia noastră va pieri deopotrivă. Eu
ştiu bine că este foarte greu să îi potoleşti pe oameni şi mai ales pe
tineri. Dacă li se prezintă din ce în ce mai mult latura fizică a
iubirii, atunci ce vreţi să facă? De acum înainte trebuie să li se spună
cum sunt lucrurile în realitate: că iubirea este o lume imensă şi
bogată ce nu se opreşte la nivelul deja cunoscut, şi care sunt
proiectele Inteligenţei Cosmice pentru a-i conduce pe oameni spre
gradele cele mai spirituale ale iubirii.
Mi-aş permite acum să mai adaug câteva cuvinte în ajutorul
tinerelor şi tinerilor care ne vizitează astăzi pentru întâia oară. Vă
gândiţi poate că vă spun prea multe lucruri neplăcute… Oh, asta nu este
încă nimic! Dacă aţi şti numai ceea ce tinerii sunt pe cale să înveţe şi
să asculte, despre ce vorbesc, cu ce se ocupă, aţi rămane stupefiaţi.
Chiar şi cei de doisprezece sau treisprezece ani povestesc nişte
chestii! Ceea ce vă spun eu, nu mai reprezintă nimic pe lângă toate
acestea…
Am primit într-o zi vizita unei tinere; ea era frumoasă,
simpatică, şi după comportament se vedea că este bine educată. Mi-a
mărturisit însă că era foarte nefericită, fiind obsedată de o imagine:
în tot ceea ce privea, flori, fructe, obiecte şi chiar tavanul unei
camere, nu vedea decât sexul masculin. Şi cum ea era credincioasă,
catolică, simţea că pacătuia cu adevărat. Atunci când am ascultat-o, am
început să râd. Ea m-a privit puţin mirată, dar i-am răspuns:
“Ascultaţi-mă, îmi permiteţi să vă explic şi să vă ofer un mijloc de a
depăşi această situaţie? – Da, desigur, a replicat ea”. Şi i-am
explicat: “Nu este nimic grav, nimic rău în tot ceea ce spuneţi. Este
firesc, este normal, sunt lucruri ce se întâmplă oricui; desigur, mai
mult sau mai puţin, dar nu trebuie să disperaţi. Natura se ocupă de
propagarea speciei şi ea este aceea care a creat aceste reprezentări la
bărbaţi şi la femei. Trebuie însă să ştim cum să acţionăm, cum să
folosim aceste imagini, altminteri iată în ce stare vă găsiţi…
Iată ceea ce trebuie să faceţi de acum înainte. Atunci când
vedeţi această imagine pe un fruct sau un obiect, în loc să vă
întristaţi, priviţi-o cu atenţie… Dar nu vă opriţi asupra ei multă
vreme, fiindcă anumite dorinţe riscă să se trezească şi atunci, pentru a
vă consola, recurgeţi la anumite “gesturi”… Pentru ca aceasta să nu se
producă, deveniţi puţin filozof, adică să vă gândiţi la Inteligenţa care
a prezidat formarea acestor organe; vă gândiţi, meditaţi, sunteţi
uimiţi de inteligenţa care se ocupă de crearea unor lucruri atât de
perfecte şi aţi uitat tentaţiile pe care vi le pot aduce. În timp ce,
dacă perseveraţi, nu mai puteţi ieşi din această situaţie. Priviţi
această imagine ca pe un punct de plecare capabil să vă propulseze până
la sursă. Dacă nu aveţi acest punct de plecare, cum aţi putea ajunge la
predestinarea voastră din înalt? Amintiţi-vă deci să o luaţi doar ca pe
un punct de plecare, nu vă opriţi mult timp asupra ei, altfel vă veţi fi
prăvali şi vă veţi pierde. Trebuie doar să o folosiţi.
Din păcate, oamenii nu ştiu să meargă mai departe pentru a judeca
şi a se minuna, ei nu ştiu că tocmai această stare de uimire este cea
care îi salvează. Vă spuneţi: “Dar ce mi se întâmplă? Este îngrozitor,
este dezgustător: şi acest lucru vă pierde. Înlocuiţi această veche
concepţie şi nu vă mai spuneţi: “Este îngrozitor”, ci: “Câtă frumuseţe!
Câtă splendoare! Ce inteligenţă! Cum a putut natura forma un asemenea
lucru?”. Vă găsiţi atunci într-o stare de uimire şi vă regăsiţi
echilibrul şi liniştea”. Iată ce i-am spus tinerei şi ea a plecat foarte
fericită.
Dumnezeu a făcut bine ceea ce a făcut, atunci de ce doriţi să
îi murdăriţi creaţiile? Unii se comportă în privinţa sexualităţii ca şi
cum Dumnezeu ar fi făcut rău lucrurile… Ei bine, acest lucru este grav,
acest lucru este pedepsit. Trebuie să admirăm tot ceea ce Dumnezeu a
creat pentru că El a ştiut de ce le-a creat. Nu noi trebuie să judecăm.
Ce filozofie ciudată li s-a dat oamenilor! Veţi spune că a fost pentru
a-i păstra în puritate, în castitate… Dar tocmai acest lucru îi împinge
să încalce toate legile purităţii, fiindcă tot ceea ce este prezentat ca
diabolic şi infernal îi încită tocmai să vadă şi să guste.
Credeţi oare că dacă se spune că tot ceea ce se referă la sex
este urât şi dezgustător nimeni nu se va mai interesa de aceasta şi nu
va mai practica nimic?… Cum se face însă că majoritatea oamenilor care
consideră că este dezgustător se bălăcesc zi şi noapte în aceste
mocirle? Acest lucru nu i-a împiedicat, din contră. Chiar şi Baudelair
spune că acolo unde simţim că am comite o crimă, plăcerea este mai mare.
Da, acolo unde ştim că este interzis, că este criminal, plăcerea
creşte. Eu nu vreau să discut dacă acest lucru poate fi adevărat sau
poate fi fals; vreau numai să vă spun că ponegrirea sexului nu a fost
niciodată o soluţie, în timp ce, dacă judecaţi altfel, veţi fi ajutaţi.
Am tratat deja acest subiect al iubirii şi sexualităţii explicând
că singura soluţie constă în modul în care bărbaţii şi femeile se
consideră. Le-am spus fraţilor: “Cu cât vă gândiţi că femeia este o
divinitate, cu atât mai puţin veţi simţi dorinţa de a o murdări”. Cauza
tuturor dezordinelor, a tuturor desfrâurilor, este faptul că barbaţii nu
au învăţat niciodată cum să considere femeile cum să îi considere pe
bărbaţi. Dacă bărbatul consideră femeia ca pe o femelă, ca pe o
Mesalină, ca pe un obiect al plăcerii, îşi determină deja comportamentul
şi va fi obligat să dea frâu liber tuturor tendinţelor pasionale. Dar
dacă o consideră ca pe o divinitate, sentimentele sale, comportamentul
lui se vor transforma.
Iisus spunea: “Să-ţi fie dat după credinţa ta”. Da, lucrurile
sunt într-un anumit fel în funcţie de modul vostru de a le considera;
este magic. Dar acest lucru nu a fost niciodată explicat. Ne gândim că
putem schimba forma iubirii noastre fără a schimba modul de a considera
pe aceea sau pe acela care îi este obiect. Nu, nu, este foarte greu de
schimbat iubirea. Dar schimbaţi-vă modul de a considera o fiinţă sau un
obiect şi acţionaţi asupra voastră, a sentimentelor voastre, a
manifestărilor voastre, a tendinţelor voastre. Eu procedez altfel şi
consider femeia o divinitate. Veţi spune: “Biet bătrân, cât de departe
eşti de adevăr!… Dacă ai şti numai ce este femeia!…”. Credeţi voi oare
că eu nu ştiu?… Dar nici nu vreau să mă gândesc la ea, nici nu doresc să
ştiu nici ce este, nici ce poate fi, acest lucru mă ajută, pentru mine
îl fac. Vă imaginaţi că eu nu ştiu ce este femeia! Am toate motivele să o
consider ca pe fiinţa cea mai înspăimântătoare, dar doresc ca ea să fie
o divinitate pentru mine. Eu o consider ca pe o divinitate, şi eu sunt
acela care beneficiez: dacă aţi şti ce simt şi ce descopăr! Acest punct
de vedere conţine o întreagă filozofie…
Un doctor a venit să mă vadă cu mulţi ani în urmă, un doctor
bătrân şi burtos şi a început să îmi vorbească despre femei. Ştiţi voi
oare ce mi-a spus? Mi-a spus: “Femeile nu sunt decât nişte vagine”. Am
fost şocat! Da, spuneţi-mi voi la ce-ţi foloseşte să cobori într-atât.
Este adevărat, dintr-un anumit punct de vedere, omul posedă intestine şi
tot felul de organe cu care nu se poate lăuda. Dar aceste intestine,
aceste organe nu reprezintă încă bărbatul sau femeia. Aici există o
confuzie totală. Fiinţa umană este obligată să aibă un corp fizic, ale
cărui diferite părţi sunt adaptate unei anumite funcţii, dar bărbatul şi
femeia nu sunt ceea ce par fizic. Ei sunt fiinţe care gândesc şi simt,
fiinţe care au suflet şi un spirit.
Ce fericire, ce bucurie pot avea acei bărbaţi care consideră
femeia numai ca pe un organ?… Întreaga lor viaţă psihică este irosită.
Ei nu sunt psihologi, nu au studiat cum un anumit gând poate influenţa
starea lor interioară. Pe mine mă interesează însă să ştiu că tot ceea
ce gândesc se reflectă asupra mea şi prefer să consider femeia ca pe o
divinitate. Veţi spune: “Dar nu acesta este adevărul!”. Da, aveţi
dreptate, dar punctul vostru de vedere nu mă interesează, acesta este
lucrul cel mai dăunător. Eu sunt însă cel mai fericit om, trăind în
iluzii, dacă vreţi, în minciuni. De altfel, nu cred că acestea sunt
minciuni. Eu le consider pe toate femeile nişte divinităţi, ca pe un
aspect al Mamei Divine, şi atunci fericirea, bucuria pe care le resimt,
gândindu-mă numai la faptul că femeile există pe pământ, este
extraordinar! Vă închipuiţi oare că aş mai fi venit să vă ţin conferinţe
dacă aş fi gândit ca acel medic?… Nu aş veni nici să vă văd, nici să vă
vorbesc, nici nimic.
Este puţin cam complicat ceea ce vă spun, nu-i aşa!? Trebuie însă
să vă schimbaţi şi voi concepţiile. Bărbaţii trebuie să îşi schimbe
părerile despre femei, iar femeile cele despre bărbaţi, altminteri
evoluţia lor va fi oprită; orice ar face, ei nu vor progresa în nici un
fel. Femeia trebuie să considere deopotrivă bărbatul ca pe o divinitate.
Foarte puţini oameni sunt conştienţi de influenţa ce o poate avea
modalitatea de a considera fiinţele în evoluţia lor. În trecut, când un
discipol avea un instructor, un Maestru, acest Maestru era o divinitate
pentru el, iar discipolul progresa datorită felului în care îl
considera pe Maestrul său. Deşi Maestrul nu era în realitate
extraordinar, acest lucru nu conta, discipolul avansa, progresa, urca şi
devenea formidabil. Acum, oamenii sunt prozaici, nerecunoscători,
primitivi, şi se întreabă de ce nu se ameliorează. Pentru că şi-au
suprimat tocmai toate mijloacele de a se îndrepta.
Când mă aflam în India, mi s-a povestit următoarea întâmplare. Un
Maestru avea printre discipolii săi un tânăr care manifesta pentru el o
asemenea veneraţie şi o asemenea iubire încât îl considera o
divinitate. Într-o zi, i s-a spus Maestrului că acel discipol a fost
văzut mergând pe un lac. Maestrul l-a chemat şi l-a întrebat cum a putut
face un asemenea lucru. “Oh, este foarte simplu, Maestre, răspunse
discipolul, vă pronunţ numele. – Bine, spuse Maestrul, voi face acelaşi
lucru”. El a mers pe ape pronunţându-şi propriul nume… şi s-a înecat!
Deci, vedeţi voi, Maestrul s-a înecat şi discipolul a reuşit să meargă
pe lac. Deci nu numele era important, ci fervoarea cu care discipolul îl
pronunţa.
Totul se găseşte în consideraţie”. Este posibil ca şi voi, având o
părere minunată despre mine, să faceţi minuni şi miracole acolo unde
poate eu nu voi ajunge. Dar atât timp cât gândiţi că eu sunt un naiv, eu
voi face miracole, şi nu voi. Pentru că şi eu pot pronunţa un nume…
Vreţi să ştiţi care este acela? Nu, acesta nu vă priveşte; în orice caz,
nu este al meu.
Eu vă explic realitatea, latura magică. Totul este magic; o
conversaţie, o privire, gesturile, nutriţia, iubirea, plimbările.
Oamenii sunt îngroziţi când se pronunţă cuvântul “magie”, în vreme ce,
în mod conştient sau inconştient, ei sunt continuu cufundaţi în magie.
De altfel, ea este singura ştiinţă care există, şi toate celelalte se
contopesc în ea; alchimia, astrologia, Cabala nu sunt decât ramuri ale
magiei. Totul este magic. Chiar şi atunci când îmbrăţişezi pe cineva
declanşaţi forţe extraordinare şi, deseori, vă jucaţi cu aceste forţe
fără să vă daţi seama că puteţi declanşa un incendiu distrându-vă cu
câteva chibrituri pe care le aprindeţi în jur. Nu ne place cuvântul
“magie”, dar nu facem decât magie. Ca şi domnul Jourdain care nu ştia că
vorbeşte în proză…
Doamne Dumnezeule, eu sunt obligat să explic lucruri atât de
elementare, de simple, de clare! Ele trebuie deja să vă fie cunoscute şi
apoi să treceţi la lucru fără comentarii. Dar eu sunt mereu obligat să
vorbesc pentru că voi nu ştiţi încă cum să lucraţi, şi atunci trebuie să
vă explic. Dar vă asigur, eu aştept momentul în care nu voi mai fi
nevoit să vă vorbesc, ci numai să lucrez cu voi. Pe mine mă interesează
numai activitatea, creaţia: să realizez cu ajutorul gândului tot felul
de creaţii şi să le lansez în spaţiu. În conferinţe, eu vorbesc,
vorbesc, dar lucrurile nu vă sunt mai clare, pentru că în loc să
începeţi să lucraţi, rămâneţi pasivi, aşteptând mereu noi explicaţii. Ca
şi cum aţi aştepta să vi se dea totul “mură în gură”… Dar nimeni nu va
veni, doar dacă vă aflaţi într-un spital. Da, dacă sunteţi bolnavi, veţi
fi hrăniţi cu linguriţa, dar dacă sunteţi sănătoşi, puteţi să vă
hrăniţi voi înşivă.
Există încă multe lucruri de spus. Eu ezit să o fac pentru că vi
s-ar părea atât de ciudate încât mă întreb dacă mă veţi înţelege, dar
totuşi vi le voi spune. Sunteţi o femeie şi vă strângeţi iubitul în
braţe… Evident, îi spuneţi: “Dragul meu Andrei…” sau “Dragul meu Ion…”
sau … “Iubitul meu Cutărică…”. Fiindcă el trebuie să îşi audă numele
pronunţat pentru ca personalitatea sa să se poată bucura gândindu-se:
“Ah, cât de mult mă iubeşte!…”. Şi astfel vă trimiteţi toate energiile
în tumultul personalităţii sale. Să presupunem însă că amândoi sunteţi
la curent cu cele două naturi ale personalităţii şi individualităţii, că
sunteţi instruiţi în Ştiinţa Iniţiatică, şi că atunci când îl
îmbrăţişaţi trebuie să îi spuneţi: “Oh, Tată Ceresc” iar el va fi
fericit să devină un conducător al energiilor voastre ce se vor îndrepta
atunci spre Tatăl Ceresc. Şi dacă, în acel moment, el vă spune
îmbrăţişându-vă: “Oh, Mamă Divină!…” energiile sale se vor îndrepta
deopotrivă spre Cer. Iată cunoştinţe pe care oamenii nu le posedă. Ei nu
servesc decât personalitatea celorlalţi, şi cum personalitatea are
rădăcini subterane, totul se îndreaptă spre prăpastie; în timp ce
individualitatea, care are rădăcini în înalt, dirijează totul spre Cer.
Dacă doresc să facă o lucrare binefăcatoare asupra altuia,
bărbatul şi femeia trebuie deci să se îmbrăţişeze invocând Tatăl Ceresc
şi Mama Divină, şi astfel energiile lor vor urca la Cer. Este simplu,
dar este greu să îi faci pe oameni să accepte acest punct de vedere. Ei
au obicieiuri vechi şi le repetă; ei îşi satisfac mereu personalitatea
şi nu vor face nimic pentru individualitatea lor care este înfometată şi
nu primeşte nici o hrană. În timp ce personalitatea, care primeşte
zilnic o mulţime de lucruri, este ghiftuită, şi apoi scuipă fiindcă nu
ştie să fie recunoscătoare.
Am studiat, de-a lungul anilor, cum se manifestă personalitatea
şi individualitatea în fiinţa umană, şi ştiu că orice aţi face pentru
personalitate, ea nu va fi niciodată recunoscătoare. Dovada, o femeie a
dăruit totul bărbatului pe care îl iubeşte, totul, iar el o uită, este
deja în compania altora. De ce? Pentru că ea îl satisface numai sexual,
ea nu a reuşit să hrănească în el ceva sublim, o altă natură ce nu uită
niciodată binele făcut şi care este veşnic recunoscătoare. Apoi, săraca
femeie, se plânge: “I-am dat totul, şi priviţi acum cum se poartă cu
mine!”. Ei da, fiindcă ea a hrănit o natură ce este mereu
nerecunoscătoare.
Mai pot adauga câteva cuvinte privind personalitatea şi
individualitatea. Atunci când cineva doreşte să dea frâu liber iubirii
sale pur sexuale, personale, egoiste, realizează că toate organele sale
funcţionează independent de el, fără ca să poată opri sau măcar frâna
ceva. El constată, nu poate face nimic. Există deci alte forţe care îl
acaparează, care îi iau totul, iar el nu face decât să observe… În timp
ce, în iubirea spirituală, veţi constata că voi înşivă, adică sufletul
vostru, spiritul vostru, individualitatea voastră, sunt acelea care
domină şi care se hrănesc. Nu sunt decât nişte priviri, o prezenţă, un
parfum, dar sunteţi fericiţi, împliniţi pentru că simţiţi că sunteţi voi
înşivă, natura voastră superioară care s-a hrănit, a băut, a respirat,
şi nu alte forţe care v-au străbătut fiinţa.
Oamenii nu se observă însă, ei trăiesc în plăceri, şi pentru că
şi-au satisfăcut corpul fizic oferindu-i câteva firimituri, îşi
imaginează că sunt ei înşişi mulţumiţi, nu îşi dau seama că în sufletul
şi spiritul lor vidul continuă să existe. Identificându-se cu
personalitatea lor, le este de ajuns să îşi satisfacă corpul fizic. Dacă
nu s-ar fi identificat cu personalitatea lor, ei ar fi înţeles că, în
momentul în care corpul fizic este ghiftuit, când dorm, când sforăie, ei
înşişi sunt înfometaţi, pentru că sufletul lor, spiritul lor, adică
individualitatea lor nu a primit nimic. Da, personalitatea şi
individualitatea, iată o ştiinţă formidabilă!
Evident, mai sunt multe de spus, dar să le lăsăm pentru o nouă
conferinţă. Opriţi-vă asupra gândului că trebuie să iubiţi, să iubiţi
neîncetat, fiindcă acest lucru vă va salva. Şi încercaţi să atingeţi, de
fiecare dată, un grad superior… Nu puteţi de la o zi la alta să
înăbuşiţi toate manifestările sexualităţii din voi, dar dacă vă hotărâţi
să pătrundeţi în alte regiuni, după un timp vă veţi da seama că tot
ceea ce primiţi depăşeşte în splendoare toate plăcerile ce le-aţi trăit
atunci şi pe care aţi fost nevoiţi să le plătiţi foarte scump, fie prin
sănătatea voastră, fie prin frumuseţea voastră, fie cu bani.
Întreaga lume este interesată numai de iubire, iar dacă o carte
sau un film nu vorbesc despre iubire, nu le găsim interesante. Şi eu mă
gândesc numai la iubire. De ce ar trebui să fac excepţie? Toţi ipocriţii
vă vor spune: “Oh! Pe mine iubirea nu mă interesează…” dar nu îi
credeţi… Pentru mine numai iubirea este interesantă, dar eu susţin că
trebuie înţeleasă altfel. Stă scris în Evanghelii că Dumnezeu este
iubire. Atunci de ce să renunţăm la această iubire? Dumnezeu este
iubire, şi trebuie să trăim cu această iubire, trebuie să o cunoaştem.
Dar pentru a o cunoaşte, trebuie să ieşim din anumite limitări, din
anumite greşeli. Numai iubirea ne va vindeca, ne va întări, ne va
înfrumuseţa, ne va lumina; de aceea trebuie să iubim, să iubim zi şi
noapte, dar după formele şi regulile pe care Învăţământul ni le aduce.
Este păcat că atunci când se vorbeşte despre iubire, oamenii se
gândesc imediat la iubirea fizică, la iubirea trupească. Nu, eu când
vorbesc despre iubire, mă gândesc la o altă iubire, la iubirea
spirituală; eu nu caut iubirea fizică, ea nu mă interesează deoarece eu
înţeleg altfel iubirea, şi aici trebuie să explic pentru a nu exista
neînţelegeri.
Iubirea este un schimb, iar schimburile nu există numai în planul
fizic. Două fiinţe pot face schimburi la distanţă, prin intermediul
privirilor, al gândului, al cuvântului, fără a se îmbrăţişa, fără a se
atinge. Nu este necesar nici să faceţi schimburi numai cu oamenii,
deseori urâţi, ciudaţi, bolnăvicioşi şi întunecaţi. Puteţi face
schimburi şi cu creaturile celeste, cu fiinţe frumoase, pure, luminoase
şi în acel moment vă împliniţi. Evident, dacă înţelegeţi însă iubirea
aşa cum este înţeleasă de toată lumea, nu este un lucru grozav.
Atunci când vă vorbesc despre iubire, mă gândesc la acea iubire
care este însăşi viaţa, este lumina, este frumuseţea, este un schimb cu
creaturile divine. La această iubire mă gândesc zi şi noapte, şi de la
ea primesc binecuvântări. Dacă m-aş fi gândit la cealaltă iubire, aş fi
fost şi eu obligat să o practic. Pentru că gândul conduce la faptă.
Gândiţi-vă la un lucru, şi curând nu veţi mai putea scăpa de el. Ca
acela care se gândeste cum să bage mâna în buzunarul cuiva: într-o zi,
chiar fără să dorească, va băga mâna în buzunarul cuiva, şi iatăl
devenind hoţ de buzunare. La fel, dacă vă gândiţi să îmbrăţişaţi pe
cineva, într-o zi veţi fi uimiţi să vedeţi că sunteţi pe cale să faceţi
acel lucru cu adevărat.
Nu trebuie să vă gândiţi la lucruri pe care le veţi regreta
atunci când se vor realiza. Fiindcă ele se vor împlini, iată ce mai
trebuie să vă mai explic pentru ca să înţelegeţi. Nimeni nu poate fi mai
puternic decât legile naturii. Dacă aveţi anumite gânduri, mai devreme
sau mai târziu, veţi fi obligaţi să le executaţi. Având alte gânduri, şi
ele se vor realiza la rândul lor, dar într-un alt mod. De exemplu, în
loc să ne dorim să îmbrăţişăm un bărbat sau o femeie, de ce nu ne dorim
să îmbrăţişăm soarele? Nu există nici un pericol în acel moment, pentru
că el este foarte departe.
Vedeţi, există iubire şi iubire. Dar această filozofie este atât
de departe de oameni încât aceştia o vor considera ca pe o nebunie. Ei
vor spune: “Ce? Să iubeşti soarele în loc să iubeşti un bărbat sau o
femeie? Este o nebunie!”. Nu, ei sunt cei neştiutori. Ei nu ştiu că
iubirea este răspândită peste tot în atmosferă, în oceane, în râuri, pe
munţi, pe stânci, în iarbă, în flori, în arbori, pe pământ şi mai ales
în soare. Iubirea este o energie cosmică de o abundenţă şi de o
diversitate nemaipomenite. Dar pentru că oamenii nu ştiu acest lucru, ei
caută numai câteva picături de rouă depuse undeva în corpul fizic. Este
însă mizerabil, sărăcăcios, şi toate nefericirile vin de aici. În timp
ce Iniţiaţii au descoperit că iubirea este revărsată peste tot în
profunzime şi că, dezvoltând în ei anumite aparate foarte subtile, omul
reuşeşte să o capteze.
V-am povestit deja, că la Nisa, la nişte prieteni, am văzut
într-o zi o plantă care trăia suspendată în aer. Da, în loc să aibă
rădăcinile înfipte în pământ, ea îşi extrage apa şi hrana din atmosferă.
Această plantă posedă deci o organizare diferită, superioară altora.
Oamenii ignoră că şi ei sunt construiţi ca acea plantă, că îşi pot
extrage iubirea din atmosferă şi din soare. De aceea nu şi-au dezvoltat
centrii lor superiori. În timp ce, în India şi în Tibet, yoghinii care
lucrează pentru a trezi în ei anumite aparate, anumite chakre, ajung să
extragă această energie ce este răspândită peste tot în natură. Ei nu o
caută la femei, şi sunt fericiţi, dilataţi, împliniţi.
Vedeţi deci că există multe de spus despre iubire. Nu ştim încă
ceea ce ea este, şi povestim întâmplări neverosimile. Iubirea este o
forţă, o energie, un fluid, o chintesenţă pe care o puteţi găsi peste
tot. Dumnezeu, care este atât de generos, nu a hotărăt niciodată că
oamenii o pot găsi exclusiv în anumite locuri ale trupurilor femeilor şi
bărbaţilor, altfel, ar da dovadă de zgârcenie! Dumnezeu este mult mai
generos, mult mai mărinimos, El a distribuit iubirea peste tot.
Neştiutorii, care vor să o găsească la bărbaţi sau la femei, nu o găsesc
întotdeauna, în timp ce Iniţiaţii, care o caută în altă parte, nu vor
fi niciodată lipsiţi de ea. Dar cum de mii de ani oamenii au fost
obligaţi să gândească diferit, ei nu pot crede că este posibil să
trăieşti şi să iubeşti fără a-şi înfige rădăcinile în pământ.
Evident, eu nu sunt atât de naiv crezând că mă adresez întregii
lumi. Nu, din milioane şi milioane de oameni, abia dacă sunt doi sau
trei pregătiţi pentru a înţelege cu adevărat ce este iubirea şi cum să o
trăiască. Vedeţi, aceasta este realitatea, trista realitate. Dar nu
există nici un motiv pentru care să nu îi luminăm pe cei doi sau trei,
pentru ca ei să prindă curaj, încredere şi forţă, să nu se îndoiască, să
nu ezite, să nu primească înapoi, să nu se alăture mulţimii, tuturor
acelora care sunt slabi, primitivi şi senzuali. Eu sunt obligat să
vorbesc, nu pentru lumea întreagă, ci pentru puţinii care caută drumuri
noi.
Nu, eu nu sunt atât de prost încât să-mi închipui că de acum
încolo toţi vor studia aceste noi noţiuni. De altfel, vor exista cu
siguranţă pericole dacă o fac, iar medicii vor spune: “Vedeţi, noi am
avut dreptate”. Pentru că, evident, tot ceea ce au găsit şi toate
sfaturile pe care le-au dat sunt concluziile cercetătorilor ce le-au
făcut asupra mulţimii, asupra majorităţii, şi atunci când spun: “Dacă nu
găsiţi o ieşire pentru toate aceste forţe, vă veţi îmbolnăvi”
(subînţelegând, în cazul unui băiat, că acesta trebuie să aibă o relaţie
fizică cu o femeie), ei au dreptate. Dar ei nu au studiat cum trăieşte
această minoritate de Înţelepţi şi de Iniţiaţi, pentru a vedea cum au
reuşit ei şi de ce prosperă. Dacă ar fi studiat, şi-ar fi corectat
concluziile şi şi-ar fi spus: “Pentru unii, este aşa, dar pentru alţii
este diferit”. În timp ce, pentru moment, ei pun întreaga omenire în
aceeaşi oală. Ei bine, nu, este fals. Preafericiţi sunt aceia care sunt
pregătiţi deja să trăiască această iubire universală!
Ah, eu sunt tentat să nu mă opresc, pentru că nu există un
subiect mai important decât iubirea! De altfel, în acel moment, nimeni
nu poate rămâne fără a asculta, toţi deschid larg ochii şi urechile. Dar
dacă veţi vorbi despre altceva, ei vor adormi. Ei da, “iubire, iubire,
atunci când ne cuprinzi…”. Nu-i aşa?
Un minut de meditaţie.
Sursa
La începutul relaţiei, entuziasmul şi emoţia oferă suficientă energie pentru ca relaţia să meargă… de la sine.
Resentimentul
este o emoţie puternică de respingere la adresa comportamentului
celuilalt, încă neverbalizată (nu spui nimic!). Ca aburul într-o oală
sub presiune, frustrarea ta se acumulează continuu.
Respingerea este primul dragon care aruncă flăcări !
Probabil cel mai bun exemplu de resemnare
este relaţia de cuplu în care partenerii sunt mai mult colegi de cameră
decât prieteni… Pe uşa camerei lor ar putea fi pusă o etichetă cu
textul “Singurătate în doi – natură moartă”.
