Despre dragoste

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

"Fara Dumnezeu, orice iubire moare"
- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre"

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

"Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire"

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine...

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

"Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii"

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

"Fericirea se munceste in fiecare zi"

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.
Sursa: http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

În brațele unui bărbat și alte idei despre noțiunea de ”bărbat”

Mă tot întreb de-o vreme, Emma, ce înseamnă să fii bărbat. Cum arată un bărbat în ochii unei femei? Mai precis, cum arată un bărbat în ochii mei, fiind singurii ochi despre care pot vorbi la urma urmei?
Cât curaj trebuie să zacă într-un bărbat? Cât umor? Câtă seriozitate?
Care este doza ideală de pasiune? Dar cea de inteligență? Și..câtă putere are de fapt un bărbat? Unde stă ea, puterea? În brațe? În picioare? În creier? În ceva ce spune sau în ceva ce nu spune?
Am trăit o vreme (și acum poate ai să râzi) în care bărbatul prin excelență, cel mai pur bărbat din lumea asta, mi-a părut a fi Forrest Gump. Încă port un respect imens acelui personaj. Pentru modul lui simplu de a vedea și a spune lucrurile. Pentru capacitatea lui neșlefuită de a iubi o femeie. Pentru simțul lui nativ al dreptății și al prieteniei. Pentru toate astea, Forrest Gump mi-a părut o vreme bună din viață bărbatul cel mai pur din lumea asta.

Acum știu prea bine că bărbatul cu adevărat bărbat va fi întotdeauna cel pe care îl iubești.
Atunci când ești realmente îndrăgostită, simți probabil cel mai intens noțiunea de ”bărbat”. O resimți pe undeva la nivel ancestral. Te uiți în ochii celuilalt și îți vine să-i spui cu forța tuturor femeilor din care te tragi ”tu ești bărbat –  eu sunt femeie”, cu toți fiorii pe care îi poate produce un astfel de moment. Bun, bun, ”tu ești bărbat –  eu sunt femeie”.  Dar ce înseamnă asta? Ce ne face să resimțim atât de ”bărbat” un bărbat și nu la fel de ”bărbat” un altul?
Să fie puterea lui? Potențialul pe care îl are? Inteligența pe care o manifestă? Hmm.

-Puterea – Protecția -
Puterea unui bărbat, Emma, îmi pare din ce în ce mai mult a zace în nivelul de protecție pe care îl resimți în preajma lui. Un bărbat te protejează. Și nu, nu cred că trebuie să știe vreo formă de arte marțiale pentru asta. Cred însă că e de ajuns să fii cu el noaptea pe o străduță întunecată și să fii liniștită. Să fii în dreapta lui în mașină și să fii liniștită. Să îi simți mâinile protectoare peste tine noaptea. Să te trezești din când în când cu mâna lui prinsă de plapumă, acoperindu-te în timpul nopții, pentru că, din nou, ești ”cu spatele gol”. Un bărbat te protejează chiar și atunci când nu ai nevoie de asta. În special atunci când tu crezi că nu ai nevoie de asta. Frumusețea în protecția pe care un bărbat o oferă în zilele noastre zace tocmai în discreția cu care o face. Ea nu mai zace de mult timp în gesturi precum a sta cu pușca în fața ușii sau a aduce mâncare acasă. Ba mai mult, din ce în ce mai multe femei se simt ofensate de ideea de a avea nevoie de protecție din partea unui bărbat. Nu intrăm în dezbaterea asta acum. Cert e că formele de protecție au devenit din ce în ce mai discrete și mai finuțe. Prezente în continuare însă. Nu pentru că am avea nevoie. Poate că niciodată nu au avut nevoie cu adevărat femeile să fie protejate. Ci pentru că e înduioșător. Pentru că e o afirmație fără cuvinte. Pentru că e înduioșător să descoperi protecția în cele mai mici dintre gesturi.
-Alintul -
Un bărbat cu adevărat bărbat, Emma, te face să te simți ca o fetiță mică și răsfățată dar și ca o femeie puternică și frumoasă în același timp. Propoziția asta sună a clișeu numai pentru cei care nu au experimentat-o încă.  Crede-mă, ești fetiță mică de fiecare dată când te privește cu îngăduință și cu drag atunci când te alinți, atunci când te plângi, atunci când ești mofturoasă și el răspunde cu drag și cu răbdare mofturilor tale. Ești fetiță mică atunci când bărbatul de lângă tine tresare când te împiedici și e constant pe jumătate în poziție de a te prinde înainte ca tu să te împiedici până la capăt. Ești fetiță mică atunci când scoți la suprafață toată grija matură pe care o poate purta un bărbat. Felul în care pare să fie mereu în poziție de start în preajma ta, gata să te prindă dacă te rostogolești. Felul în care te întreabă adesea fără răutate sau ironie dacă ți-ai amintit aia și aia și aia și dacă ai făcut aia și aia și aia. Cu drag și îngăduință matură la adresa zăpăcelii tale și a firii uituce.
-Pasiunea-
Ești femeie în toate momentele în care ai nevoie ca un bărbat să facă dragoste cu tine ca nimeni altcineva. Atunci când ai nevoie să știe prea bine când ai nevoie să facă dragoste cu tine și când ai nevoie să facă sex cu tine. Să înțeleagă că aceleași brațe puternice care te pot apăra se pot și juca cu tine. Te pot învârti. Te pot răsuci. Și nu. Nu te pot niciodată lovi. Aici intervine liniștea și sentimentul de protecție. Cred că am uitat să fim femei în brațele unui bărbat. Hmm. Cred că suntem atât de independente, atât de frumoase și atât de puternice încât literalmente nu mai știm să fim simple femei în brațele unor simpli bărbați.
-Brațele-
Cred că brațele unui bărbat sunt locul în care îți poți permite să fii incredibil de vulnerabilă. Locul în care nu ai nevoie de haine, de pantofii tăi dragi, de miile de deadlineuri pe care ești capabilă să le gestionezi sau de idei salvatoare de un fel sau altul. Cred că brațele unui bărbat ar trebui să poată să scoată esența de femeie din tine. Să vrei să fii protejată și îngrijită chiar dacă nu ai nevoie de asta. Să te facă să vrei să aberezi liber pe orice temă pe care o găsești interesantă. Brațele unui bărbat ar trebui să te facă să îi povestești cu lejeritate și încredere deplină lucruri pe care nimeni pe lumea asta nu le mai cunoaște despre tine.
Acum că mă gândesc, Emma, încep să cred tot mai mult că brațele unui bărbat, ale bărbatului de care ai nevoie, sunt un loc magic în care poți trece liniștită prin întreaga paletă de emoții umane. Râs, plâns, chicotit, îngrijorare, teamă, bucurie, furie, fericire, îndoială, pasiune consumatoare, liniște deplină.
Da. Cred cu tărie acum că trebuie să te poți uita la brațele bărbatului de lângă tine, sau ale unui bărbat pe care l-ai iubit cândva și să poți exclama: ”Uite! Paleta mea întreagă de emoții! Pfai! Acolo râd, acolo plâng, acolo sper, acolo uit, acolo fac dragoste, acolo citesc!”  Să te poți uita la brațele lui așa cum te uiți la locșorul tău preferat de citit, la fotoliul în care ai citit ani de-a rândul cele mai frumoase, cele mai intense cărți din viața ta. Așa cum te uiți la o rochie pe care ai purtat-o atâția amar de ani în atâtea momente importante pentru că pur și simplu nu te-ai putut desprinde de ea și de zâmbetul instant pe care îl pune pe fața ta. Pentru că de fiecare dată când o vezi  o prinzi inevitabil cu ambele mâini și îți adâncești fața în ea inspirând puternic mirosul și odată cu el zecile de amintiri intense. Mda. Cam așa stau lucrurile și cu brațele unui bărbat.
-Creierul-
Creierul unui bărbat.. Ah, acolo e cel mai simplu.
Dacă nu îți vine măcar din când în când să vrei să îi îmbrățișezi literalmente fizic creierul pentru câte o idee, o replică, o secvență incredibil de faină, atunci n-are niciun rost.
-Hotărârea-
Un bărbat e hotărât, Emma. Iar un bărbat îndrăgostit e cea mai hotărâtă fiiință de pe planteta asta. Dacă nu e hotărât în felul în care îți vorbește, în felul în care te atinge, în lucrurile pe care și le dorește cu tine, de la tine, cu el, de la el, de la întreaga lui viață atunci fie nu este complet îndrăgostit fie nu este (încă) complet bărbat. Dar atunci când un bărbat care te iubește te ia în brațe, nu există hotărâre mai definitivă în tot Universul ăsta al nostru. Nimic mai simplu. O îmbrățișare hotărâtă e tot ce ai nevoie ca să știi că am dreptate.  (iar Univers am ales conștient să scriu întotdeauna cu literă mare din respect pentru milioanele de ani de existență și de experiență).
-Mirosul-
Voi încheia acum cu partea mea favorită. Mirosul.
Îmi vine în minte un citat din Henry Miller – ”mirosea a vanilie, a sex și a păcat”.
Cu adevărat important, aici, Emma, cred că este descoperirea mirosului lui pur. Mirosului lui de bărbat. Abilitatea de a da deoparte parfumul, gelul de duș, deodorantul și orice fel de alte loțiuni sau mirosuri care s-ar fi putut ascunde în timp în pielea bărbatului de lângă tine și a găsi mirosul lui. Esența lui de om, de bărbat. Iar pentru asta avem nevoie de ceea ce mie una îmi pare unul dintre cele mai intime și mai liniștitoare gesturi dintre toate câte există – acela de a crea o conexiune între vârful nasului femeii și baza gâtului bărbatului. Să înveți, ca femeie, să îți vâri nasul la baza părului lui îmi pare absolut esențial. Să-ți treci mâna stângă prin părul lui, în spate, de la bază în sus, să-i răscolești fiecare fir de păr ce părea să doarmă liniștit și apoi, odată ce fiecare fir zbiară revoltat în direcții diferite, să îți cufunzi nasul în gâtul lui, în spate de tot, acolo unde se termină părul și începe spatele. Cumva, trăiesc cu convingerea că acolo se întâlnește bărbatul cu copilul. Cumva, cred că de acolo izvorăște întregul lui miros ca om. Că acolo începe și se sfârșește orice poveste. Acolo unde începe bărbatul și se sfârșește copilul. Sau invers. Odată vârât nasul acolo, odată trecută mâna prin păr încep să cred că ADN-ul tău începe să înregistreze cu adevărat prezența acestui bărbat în fibrele tale. Începe să îi înregistreze și să-i recunoască mirosul. Începe să fie.. ”bărbat”. Tu femeie. El bărbat. Nimic mai simplu. De când lumea.
Mda. Mă tot întreb de-o vreme, Emma, ce înseamnă să fii ”bărbat”.
Poate că nimic din tot ce am înșirat eu mai sus.
Poate că TOT ce am înșirat eu mai sus și încă CEVA.
Poate că nici nu contează prea mult.
Poate că tot ce contează de fapt este să te facă să vrei să îți plasezi palmele pe pieptul lui, ochii ațintiți într-ai lui și să îi spui zâmbind ”tu ești bărbat –  eu sunt femeie”.

http://dragaemma.ro/in-bratele-unui-barbat-si-alte-idei-despre-notiunea-de-barbat/#

INDRAGOSTESTE-TE de tine OMULE FRUMOS

Te doare ceva? Indragosteste-te!
…Te macina vreun gand? Indragosteste-te!
…Te simti apasat? Indragosteste-te!
…Iti e teama de ceva? Indragosteste-te!
…Te simti epuizat? Indragosteste-te!
…Ai obosit sa mai crezi? Indragosteste-te!
…Te simti ranit? Indragosteste-te!
…De cine sa te indragostesti? Nu ai de cine?
…Bine, atunci indragosteste-te de tine Omule Frumos, esti cel mai Frumos Om din viata ta.
…Ai sa vezi cat de multi alti Oameni Frumosi ai sa atragi in viata ta !

Dacă o rănești, devine indiferentă

Dacă o rănești, devine indiferentă. Când vei înțelege că ai pierdut-o, abia atunci vei realiza cât de puțin îți cerea.

Să nu preocupi pentru oricine altcineva înafară de tine. Să nu te preocupi pentru el, se va descurca și fără tine, să nu te preocupi pentru tine, te vei descurca fără el pentru că oricum, în ultima vreme, erai singură într-o relație în doi.
Încercăm să renunțăm la dubii, la puncte de întrebare și să ne concentrăm asupra unor oameni în care avem încredere. Ne mulțumim cu cuvinte, ne amărâm sufletul și justificăm greșelile altora doar pentru a ne proteja sufletul. Adevărul este că de multe ori îți este greu să realizezi că nu mai ești iubit, că nu mai ești tu primul lui gând dimineața și la un moment dat parcă mergi pe stradă privind în gol, parcă te simți a nimănui. Mergi cu lacrimi în ochi, aștepți un mesaj, un pas din partea lui, un simplu gest care să te facă să crezi că-i pasă. I-ai spus că pleci, el n-a crezut. Probabil că i-ai spus-o de atâtea ori încât el nu mai crede. Cu zâmbetul pe buze ți-a spus pa pentru că știa că ai să te întorci dar tu … nu te-ai mai întors. Nu știm niciodată când este ultima oară: ultimul sărut, ultima privire, ultima îmbrățișare sau ultimul cuvânt. Tu nu te vei mai întoarce. Nu o vei face pentru că la un moment obosești, simți că lupți împotriva morilor de vânt. Dăruiești fără să primești. În scurt timp te închizi în tine, sufletul se răcește dar el este prea procupat cu motivele lui, cu minciunile și justificările lui încât la un moment dat te ridici și pleci. În urma ta rămâne un parfum dulce și nenumărate amintiri. Să nu dai vina pe tine, să dai vina pe amândoi. Vei înfrunta zile grele, vei plânge, îl vei aștepta, îl vei refuza dar la un moment dat durerea va dispărea și totul se va transforma într-o certitudine.

By mariacristiana 

Fii femeie până la capăt, doamnă

Prima lecție despre femeia spaniolă tradiţională, am primit-o de la ea, o bătrânică de vreo 80 de ani, văduvă, simpatică şi perfect lucidă. Nu era deloc ceea ce ştiam eu despre bunicuţele din ţara mea. În fiecare dimineaţă se trezea la ora fixă şi se aranja, ca şi cum ar fi fost ziua de mers la biserică. Apărea în fiecare zi îmbrăcată altfel, cu costume, rochii, taioare clasice, încălţată în pantofi de stradă eleganţi, întotdeauna cu toc şi care sunau puternic pe gresie, asortată cu bijuterii, machiată şi coafată. În prima zi când am văzut-o am crezut că pleacă undeva, că aşteaptă să vină taxiul s-o ducă, apoi am înţeles că asta era stilul ei de viaţă. Nu lucrase niciodată, era o perfectă „mestressa de casa”, supraveghea atent treburile casnice şi pregătirea mesei. Cu toate astea, nu uita să fie cochetă, îngrijită şi să continue să fie de fapt, înainte de toate, femeie. Aparţinea altei epoci, era obişnuită cu alt stil de viaţă. Era din garda veche a societăţii spaniole, în care femeile aveau datoria (şi limitarea) de-a vedea de casă şi de copii, în timp ce bărbatul trebuia să plătească facturile. Nu ştiu vouă, dar mie mi s-a întâmplat în multe perioade ale vieţii să-mi pese foarte puţin de cum arăt. Sarcină, lehuzie, copii mici, alăptat, copii bolnavi, perioade de şomaj sau concedii cu depresii… zile întregi în care nu ieşeam din halate de casă. Zile întregi în care te vedeai orice altceva numai femeie nu şi odată cu asta se ducea naibii şi respectul de sine, relaţia cu tine şi cu alţii. Degeaba te aştepţi în perioade ca astea să fii văzută, n-are nimeni ce vedea, normal că devii invizibilă pentru că fără să ştii, te comporţi ca o fantomă. Şi ne place sau nu să recunoaştem, multe probleme încep de aici: tu te faci că nu eşti, eu mă fac că nu te văd!
Acum, nu ştiu cine generează problema, cine greşeşte primul şi cine este mai vinovat decât celălalt. Femeia, căreia începe să-i pese tot mai puţin de felul în care arată, sau bărbatul care o face să simtă că nu-l mai interesează cum arată ea! Pentru că, inevitabil, în viaţa unei femei care naşte sunt momente în care n-ai ce face, nu poţi fi sexi că n-ai cum. Aşa că, dacă atunci simţi că lui nu-i pasă pentru că are oricum la ce se uita, că nu eşti doar tu pe lume, chestia poate degenera în nu se ştie ce! Nu mă mândesc c-am trecut prin perioade de-astea şi mă îndoiesc că există vreo femeie care să zică că n-a trecut pe-aici, iar doamna mai sus citată a fost un exemplu admirabil pentru mine. De la ea am înţeles că exact nu contează dacă cineva te vede sau nu, dacă cineva te va complimenta sau nu pentru ţinuta ta, pentru frumuseţea şi cochetăria ta! Este prea puţin important dacă se află vreun bărbat prin preajmă care să-ţi vadă mărgelele. Cel mai important este să faci asta pentru tine şi atunci cu siguranţă cineva îţi va zâmbi, fie și măcar femeia frumoasă și mulţumită din oglinda ta!

În Spania, doar după ’80 a fost aprobat divorţul. Până în anii ’70 o femeie trebuia să ceară aprobarea unui bărbat pentru a deschide un cont în bancă pe numele ei, nu avea dreptul să deţină paşaport sau să facă o reclamaţie la poliţie sau la judecător fără acordul soţului, al fratelui său al tatălui. Acum nu mai e valabil, dar concepţiile se schimbă greu. Femeile sunt mai prost plătite decât bărbaţii pentru munci egale, sunt puţine femei în posturi de conducere şi violenţa domestică atinge cote înspăimântătoare. În 2007, au fost ucise peste 70 de femei; peste 600 de femei ucise de partenerul de viaţa în ultimii 10 ani. Se fac multe eforturi pentru a schimba toate astea şi se vede. Poliţia ridică bărbaţii cărora li se face reclamaţie chiar şi pentru o înjurătură spusă pe un ton mai ridicat şi femeia primeşte ajutor, asistenţă, protecţie, din partea statului pentru ea şi copiii ei, dar din nefericire, câte-o moarte se mai întâmplă! La noi cine le ţine socoteală?
Femeia spaniolă modernă munceşte ca şi perechea ei acolo unde vrea, în orice domeniu de activitate, face carieră, se desparte şi divorţează, este mamă singură, în pereche tradiţională sau lesbiană, are o viaţă socială foarte activă şi pare că a uitat anii în care era considerată cetăţean de rang inferior. Iese în grupuri de la adolescente la „n” ani dansând şi distrându-se, fără bărbaţii sau mă rog, fără perechile lor de gen opus. Ar părea chiar exagerat libertinajul lor, dacă ar fi să mă iau după regulile tradiţionale româneşti, care încă nu văd cu ochi buni găştile de mame şi bunici neînsoţite prin baruri şi cluburi. Îşi iau revanşa probabil, mai ales bunicile, scăpate spre apusul vieţii de zidurile unei societăţi tradiţionale şi misogine. Au banii lor şi au aceleaşi drepturi şi datorii ca şi partenerii lor de viaţă.
Româncele noastre probabil sunt încătuşate mai tare de lipsa banilor şi mai puţin de prejudecăţile sociale… Ceea ce le-a rămas spanioloaicelor ca un bun obicei din vremurile pe care vor cu disperare să le lase în urmă, e obiceiul sănătos de-a fi mândre de frumuseţea lor, de cochetăria şi de eleganţa feminină. Poţi şi trebuie să fii îngrijită şi la 100 de ani, dacă ajungi până acolo. Nu e o ruşine şi nici n-o să auzi o femeie de aici să susţină că n-o mai interesează cum arată, că e bătrână şi nu mai contează, aşa cum auzi destul de frecvent declarat pe la noi. Recunoaşte, asta te interesează şi te va preocupa mereu. Pe-acolo se îmbracă modern şi se aranjează, nu există haine sau culori care să fie apanajul unei anumite vârste; ies la restaurante şi la cluburi, se complimentează între ele fără ipocrizie, îşi spun între ele guapa (frumoaso), reina (regină).
La început, mi se părea stânjenitor, pentru că eu n-am fost învăţată cu complimente în public şi am crezut că trebuie să fim mai degrabă modeste, decât mândre; dar acum îmi place, mi-e dor să-mi spună cineva reina. Modestia o fi bună, dar și stima de sine la fel, fiecare cu rolul ei. De la spanioloaice am învăţat că vârsta pe care o porţi în sulfet e mai importantă decât cea pe care o arată ridurile de la colţul ochilor, că femeia are tot dreptul să iasă unde vrea ea, singură sau cu cine are ea chef. Că nu e nici o ruşine să vrei să atragi priviri, să îţi doreşti să fii admirată, să fii complimentată şi să te mândreşti de complimentele primite. Şi că, în general, există încă viaţă după 40 de ani! Când am plecat din România, mă simţeam bătrână la 30 de ani; acum consider că viaţa începe după 40 de ani!
Fragment din capitolul „Muncind la negru în Paradis” al volumului “Sârme și portocali” ce va apărea în curând la Editura Herg Benet.

Delia Oltea Rusu

Renunță la Dualitate

 Citește, privește, analizează, trăiește,  simte, discerne, înțelege ...

   Osho : Primul lucru în Tao este să renunți la dualitate. Sexul nu este inferior şi samadhi-ul nu este superior. Samadhi-ul şi sexul sunt ambele expresii ale aceleiaşi energii. Nu este nimic lăudabil la samadhi şi nu este nimic condamnabil în sex. Acceptarea în Tao este totală, absolută. Nu este nimic greşit cu corpul şi nu este nimic frumos la spirit –ambele sunt frumoase. Diavolul şi Dumnezeu sunt una în Tao, raiul şi iadul sunt una în Tao, bine şi răul sunt una în Tao – este cea mai măreaţă înţelegere non-duală.

  Nu există nici o condamnare și nici o pregătire. Să te pregăteşti pentru ce? Nu ai decât să te relaxezi şi să fii. Dacă poţi să iubeşti o femeie în mod spontan … De fapt, Tao va spune că Tantra are o atitudine greşită, pentru că trebuie să te pregăteşti. Pregătirea înseamnă că te pregăteşti pentru viitor. Tao cunoaşte un singur timp care este acum; şi cunoaşte un singur loc care este aici. Acum este singurul timp şi aici este singurul loc. Aici este raişi, acum este nirvana. Deci nu te pregăti. Dacă într-un anumit moment iubirea curge, iubirea pune stăpânire pe tine, mergi cu ea.

 Nu împinge râul. Nu încerca să îi dai nici o formă. Nu încerca să o fixezi în nici un ritual. Doar mergi cu ea. În profundă încredere, în profundă recunoştinţă, mergi cu ea. În timp ce faci dragoste cu o femeie nu încerca să dovedeşti nimic– aşa cum încearcă să facă în Occident. Nu încerca să dovedeşti nimic pentru că atunci când începi să încerci să dovedeşti, mintea ta a intrat în scenă. În timp ce faci dragoste cu o femeie uită complet faptul că tu eşti bărbat şi ea este femeie.

 Lasă granițele să se contopească şi să se amestece. Nu rămâne un bărbat, altfel vei pierde – pentru că din nou intervine un dualism: tu eşti bărbatul şi ea este femeia. Nimeni nu ştie de ce două persoane fac de fapt dragoste. De multe ori se întâmplă ca bărbatul să devină femeia şi femeia să devină bărbatul. Cui îi pasă cine e cine? Şi dacă te gândești la asta atunci mintea este acolo şi mintea este bariera; nu permite ca unisonul să se întâmple total. Deci Tao spune simplu: mergi spontan, fără nici un ritual, fără nici o idee de a dovedi ceva. Şi ţine minte, nu folosi niciodată sexualitatea pentru nimic.

  Tantra o folosește ca pe un pas spre samadhi. Tao spune: nu folosi niciodată nimic drept mijloc. Totul este un scop în sine. În momentul în care începi să te gândeşti să mergi undeva, să ajungi undeva, să obţii un rezultat din asta, nu eşti total, mintea ta este divizată, eşti deja în viitor. Nu există mijloace şi scopuri. Totul este pur şi simplu în mod intrinsec un minunat scop în sine. În Tao acest lucru este de bază. Iubește, mănâncă, mergi la o plimbare de dimineață, înoată în râu, stai la soare, uita-te la stele – dar lasă ca totul să fie simplu, nu pentru altceva. Cântă un cântec, dar nu pentru un rezultat anume. Priveşte la acest copac, dar nu pentru un rezultat anume. Mergi la o plimbare matinală, dar nu pentru sănătate! Nu fi un naturopat! Doar mergi la o plimbare, este minunat.

  Sănătatea este un produs secundar ; nu trebuie să îți faci griji pentru ea, se întâmplă. Întinde-te la soare, bucură-te de el, dar nu pentru altceva. Stai acolo pentru faptul în sine. Asta e Tao. Şi în acea atitudine relaxată viaţa începe să se reverse în tine de peste tot. Toate uşile se deschid, toate ferestrele se deschid. Existenţa curge în tine, tu curgi în existenţă. Tao este foarte simplu; de aceea, pentru că noi suntem foarte complecşi, este foarte dificil. Lucrurile simple nu ne atrag. Tantra atrage mulţi oameni, dar Tao nu are atât de mult succes. Tao atrage foarte rar. Dacă Tao te atrage, consideră-te norocos. Chiar posibilitatea să fii interesat de Tao este o mare binecuvântare. Când traduci totul în termeni de Tao, devine spontaneitate.

Sursa: Osho, Tao-the pathless path, vol 2, cap.4, întrebarea 1, februarie 1977      http://oshojoy.ro/renunta-la-dualitate/

Împreună în Familia Spirituală

Îmi place să contemplu cuplurile care îşi nasc continuu relaţia şi se completează, cuplurile în care partenerii au depăşit demult ca înţelegere faptul că atenţia asupra relaţiei SE DISIPĂ prin drame inventate, prin gelozii străduite, subordonări umilicoase, scenarii de urmăriri fanteziste, manifestări elucubrant-competiţionale.
Îmi plac cuplurile în care ideea de ÎMPREUNĂ se construieşte. Dar multe cupluri îşi disipă Energia Iubirii, ENERGIA COEZIUNII, prin proiectarea instantanee în ierarhii domesticos-plicticoase sau în scenarii în care vreunul dintre cei doi se desfăşoară pentru a-şi demostra sieşi sau altora, competenţa pentru jobul domestic, sau în scenarii în care demonstrează cu cât sacrificiu îşi târăşte partenerul, spre înălţimi de deveniri înşelătoare.
Îmi plac cuplurile în care firescul este la el acasă, în care ARMONIA este efectul modului natural în care cei doi se completează, în loc să afişeze cu încăpăţânare străduinţa asudată de a aplica vreun concept citit cine ştie pe unde şi înţeles pe sponci.
Îmi plac cuplurile în care între parteneri au fost eliminate gradele de comparaţie.
Îmi plac oamenii care fiinţează în cuplu.
Îmi plac cuplurile în care semnificaţia partenerului ESTE ACASĂ!
Îmi plac cuplurile în care semnificaţia “colegul de misiune” acumulativ-informaţională despre un alt rol, rol cu care umplu lista de bife asimilată conceptului de vieţuire, A FOST SUBSTITUITĂ CU “EL” sau “EA”, ESTE ACASĂ. Adică, este FIINŢARE.
Îmi plac cuplurile care crează emoţie, în care partenerii radiază împreună, care-şi sunt alături, din alte motive decât acela că s-au acceptat aşa cum sunt, probându-şi toleranţa-acceptativă; sunt alături pentru că simt completarea şi împlinirea în partener.
Îmi plac cuplurile care se află de aceeaşi parte a oglinzii, ZÂMBIND.
Îmi plac cuplurile în care partenerii se iubesc pur şi simplu, se iubesc şi când tac şi se iubesc când merg şi se iubesc când se ceartă şi care se iubesc când mănâncă, care se iubesc în baie, în care partenerii au nevoie să viseze împreună, care se iubesc în expandarea universului şi care se iubesc şi serios şi în glumă şi se iubesc şi când râd şi când plâng şi când cad şi când zboră.
Îmi plac cuplurile care radiază bucuria de a fi împreună şi o coboară în materie.
Îmi plac cuplurile care în loc să se străduiască să-şi menţină atenţia şi concentrarea ca să existe, SUNT.
Îmi plac cuplurile care îşi vorbesc cu ochii.
Îmi plac cuplurile care îşi vorbesc prin tot şi toate.
Îmi plac cuplurile din care ţâşneşte dansul.
Îmi plac cuplurile pentru care tăcerea este un punct de întâlnire, în loc să fie unul de separare.
Îmi plac cuplurile care sunt AICI şi ACUM.

http://www.scoala-zenla.net/impreuna-in-familia-spirituala/ 

Schimba-ti atitudinea fata de corp si vei vedea ce se intampla-osho

Corpul este adevărul tău de bază, aşa că nu te împotrivi niciodată lui. Ori de câte ori te împotriveşti corpului fizic, te împotriveşti lui Dumnezeu. Ori de câte ori acţionezi fără respect faţă de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea, căci acest contact se realizează prin corpul tău. Corpul este puntea care te leagă de realitate, este templul fiinţei tale.
Tantra vorbeşte despre reverenţa care trebuie arătată corpului fizic, despre iubirea şi respectul faţă de trup, despre recunoştinţa faţă de acesta. Corpul este o minune a naturii. El este cel mai mare dintre mistere. Dar voi aţi fost învăţaţi să vă împotriviţi corpului. Vă lăsaţi uneori copleşiţi de un copac măreţ, de soare şi de lună, de o floare, dar niciodată de propriul vostru corp. Iar corpul vostru este cel mai complex fenomen din întreaga natură. Nici o floare, nici un copac nu are un corp mai frumos decât voi înşivă. Nici soarele, nici luna, nici stelele nu au un mecanism de funcţionare atât de evoluat ca şi voi. Dar aţi fost învăţaţi să apreciaţi o floare, care este un obiect simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi un copac, care este un lucru simplu. Aţi fost învăţaţi să apreciaţi pietrele, stâncile, munţii, râurile, dar nu şi propriul vostru trup. Acesta nu vă copleşeşte niciodată. Este adevărat că este atât de aproape de voi încât este uşor să uitaţi de el. Este atât de evident, încât este uşor să-l neglijaţi. Dar el reprezintă cel mai frumos fenomen din natură.
Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveţi să îţi respecţi corpul, renunţând la toate prostiile care v-au fost băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuşi niciodată să îţi trezeşti energia lăuntrică, nici să o reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo. Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este corpul fizic. Nu este deloc uşor să îţi accepţi corpul fizic. Voi îl condamnaţi, îi găsiţi întotdeauna greşeli, nu îl apreciaţi niciodată, nu îl iubiţi niciodată, dar pe de altă parte, aşteptaţi ca altcineva să vină şi să vă iubească trupul. Dacă voi înşivă nu îl puteţi iubi, cum ar putea altcineva să vă iubească trupul? Dacă voi înşivă nu vă iubiţi corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibraţia voastră de respingere îi va ţine pe ceilalţi la distanţă.
Oamenii se îndrăgostesc întotdeauna de persoane care îşi iubesc trupurile. Altminteri nu se poate. Prima formă de iubire trebuie să fie aceea de sine; numai din acest centru se pot naşte celelalte feluri de iubire. În clipa în care te vei accepta aşa cum eşti, vei deveni frumoasă. Atunci când propriul vostru corp te va încânta, el îi va încânta şi pe alţii. Mulţi bărbaţi se vor îndrăgosti de tine, pentru simplul motiv că tu eşti îndrăgostită de tine. Acum eşti furioasă pe propriul corp. Această idee îi respinge însă şi pe ceilalţi, ea nu îi ajută să se îndrăgostească de tine; îi ţine la distanţă. Chiar dacă ar dori să vină mai aproape, în clipa în care îţi vor simţi vibraţia, se vor îndepărta rapid. Căutarea altor persoane apare numai din cauza faptului că nu ne iubim pe noi înşine. Altminteri, oamenii vin singuri la noi. Dacă vă iubiţi singuri, ceilalţi vă vor iubi la rândul lor.
Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă ai deja o idee despre cum ar trebui să arate el, vei suferi; de aceea, renunţă la asemenea idei. Acesta este corpul pe care îl ai, corpul pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Foloseşte-l, bucură-te de el! Dacă vei începe să-l iubeşti, vei descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. Nu-l mai îndopi cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îţi pasă de el. Nici nu-l înfometezi, căci ţii la el. Asculţi de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe. Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează automat.
Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge să-l urăşti şi mai mult. Şi, în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă.Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme. Ideea că nu îţi place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale.
Renunţă la idealul abstract. Iubeşte-ţi corpul aşa cum este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te de el şi îngrijeşte-l aşa cum merită. Fă exerciţii fizice, mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel ca şi maşina pe care o cureţi, la ale cărei semnale eşti atent tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai grijă de corpul tău, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă tu dormi sau eşti trează, dacă eşti conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere. Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său!
Schimbă-ţi atitudinea şi vei constata că în şase luni corpul tău îşi va schimba forma.Iubeşte-ţi corpul şi vei vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ţi atitudinea faţă de el şi vei vedea ce se întâmplă!”

Osho

Sursa;http://fiituinsutimaa.wordpress.com/

“Este o mare diferență între bărbatul care te vrea și bărbatul care ar face orice să te aibă” –

Scrisoare de la o prietenă

“În viața unei femei vor exista întotdeauna mai mulți bărbați. Pentru că o femeie frumoasă este dorită. Ceea ce nu înțeleg mulți este că o femeie trebuie cucerită și păstrată. Despre partea aceea legată de cucerit n-am să-ți vorbesc pentru că este prea simplă și categoric mult mai lipsită de importantă decât partea în care bărbatul tău chiar luptă să te păstreze. Dacă această scrisoare va ajunge în mâinile unui domn și va ridica mirat din sprâncene, vreau să-i subliniez faptul că trebuie să lupți ca să păstrezi o femeie în viața ta.
Da, desigur există și femei care se cuceresc și se păstrează ușor, femei care nu cer mult. Ele o să-ți ceară de obicei o seară în club sau un buchet cu trandafiri de Ziua îndrăgostiților pentru că așa au văzut la prietenele lor. Eu pe ele nu le numesc femei, ci fetițe naive. Iar ție, draga mea prietenă, îți scriu ca să-ți spun că trebuie să ceri mult… pentru că meriți mult!
Nu tu te mulțumi cu un bărbat care te dorește pentru că ești frumoasă și delicată. Nu te mulțumi cu un bărbat care îți poate oferi bogății materiale și nici cu un bărbat care își motivează toate greșelile cu un “Totuși te iubesc”. Nu, draga mea! Dacă vrei să primești mult, nu uita să ceri mult! Luptă să te faci respectată. Da, există destui bărbați care vor râde de tine pentru asta, dar, crede-mă, cel potrivit te va aprecia tocmai pentru că nu i te dăruiești din prima săptămână.
Un bărbat nu se cucerește prin sex. Nu un bărbat de la care vrei apoi să obții respectul și aprecierea sinceră. Să faci dragoste cu mintea unui bărbat, să-i colinzi cele mai ascunse colțuri ale inimi și să-i sorbi ideile, asta înseamnă să construiești o relație. Să-l faci să-ți iubească mintea, sufletul și abia mai apoi trupul.
Pentru că, draga mea, există o mare diferență între bărbatul care te vrea și bărbatul care ar face orice să te aibă. Și poate că nu înțelegi acum pentru că nu ai dat de omul potrivit, dar nu te vinde ieftin altora și așteaptă-l. El există, întotdeauna. Doar că tu ești prea naivă uneori și le cedezi celor care-și arată admirația prin vorbe mari și cadouri frumoase. Bărbatul care te va dori pe viață nu-și va pune inima pe tavă după două întâlniri. El nu te va dezbrăca din priviri de la primul dans. Dimpotrivă, se va arăta mai rece și mai inaccesibil și va căuta să te cunoască, nu să te posede câteva nopți.
Lasă-te cucerită greu și luptă să-i arăți că ești diferită. Fă-l să se îndrăgostească de tine, cea adevărată, nu de femeia care iese mereu aranjată din casă. Arată-ți chipul nemachiat și sufletul dezgolit. Vorbește-i despre visurile și ambițiile tale și află dacă e dispus să te susțină. Și nu, nu vorbesc de susținere materială, ci de a-l face pe el să fie umărul pe care vei plângă în ziua în care toate lucrurile îți vor ieși pe dos și mâna care va sta întinsă să te ridice atunci când ești la pământ. Arată-i că ai personalitate, idei și speranțe. Arată-te așa cum ești tu! Și dacă nu te va iubi pentru asta, nu el este cel potrivit.
Fii femeia lui. Fii sinceră și spune-i orice ai pe suflet. Nu-l face gelos cu alți bărbați și nu-l suspecta că îți este infidel. Prezintă-l fetiței care ai fost, femeii care ești și femeii care vrei să devii într-o zi. Susține-l și oferă-i atenția ta! Când lucrurile vor merge pe dos, fii mâna care-l mângâie și sărutul de pe fruntea lui încruntată de griji. Fii iubita, soția, mama, sora, prietena și amanta lui. Explică-i atunci când greșește și nu sta bosumflată așteptând să-ți ghicească gândurile. Nu te teme de tăcerile voastre frumoase și nu umple toate clipele cu vorbe fără rost. Nu-i cere cadouri materiale, ci doar iubirea sinceră.
Asigură-te că te iubește pentru tot ceea ce nu arăți lumii, dar el cunoaște despre tine. Asigură-te că visul tău este și visul lui și că-l vei susține în tot ceea ce va dori să înfăptuiască cu tine sau de unul singur. Abia atunci vei ști că ai găsit nu un bărbat dispus să te cucerească, ci unul dispus să te păstreze pe viață!

sursa

Cei patru dragoni relaționali

Ca într-un joc de DOMINO, relaţiile disfuncționale trec prin patru faze care se declanşează secvenţial şi se finalizează cu aşa-numita „singurătate în doi”. Aceste faze au caracteristici bine definite şi, odată înţelese, pot fi evitate. Eu le numesc ”dragoni ai manipulării” pentru că au o natură periculoasă şi… „ascunsă”. În esenţă, un dragon este o creatură pe care nu ai văzut-o niciodată şi de care te cam temi… sau ar fi înţelept să te temi… La fel, în cazul manipulării, ar fi bine să te temi de efectele acesteia şi, implicit, să le conştientizezi şi să le eviţi.
Să analizăm dragonii în detaliu, să le dăm nume şi caracteristici, ca să îi putem anihila mai uşor:
Primul dragon: Rezistenţa
La începutul relaţiei, entuziasmul şi emoţia oferă suficientă energie pentru ca relaţia să meargă… de la sine.
După o vreme, începi să realizezi că există la partenerul tău şi lucruri care… nu îţi plac.
Dacă e vorba de partenerul de afaceri, poate că te deranjează faptul că este plin de idei, dar nu le duce la bun sfârşit. Sau, dimpotrivă, faptul că e prea pedant şi se pierde în detalii fără importanţă.
Dacă e vorba de partenerul de cuplu, poate că începi să observi anumite obiceiuri pe care nu le-ai conştientizat la început… Tu pui dopul la pasta de dinţi? Dar el (ea)?
La nivel mental, vei începe să opui rezistenţă acestor comportamente, chiar dacă nu spui (încă) nimic de ele. Dacă îţi cere să faci ceva, spui ”da” fără entuziasm şi, uneori, chiar eviţi să duci la bun sfârşit lucrurile la care te-ai angajat. E o rezistenţă pasivă. Comportamentele celuilalt, deşi nesemnificative din punctul lui de vedere, îţi manipulează reacţiile de fiecare dată când se produc. Vestea proastă este că acest dragon… naşte repede pui: rezistenţele se acumulează şi focul mocnit riscă să se transforme în vâlvătaie.
Dragonul Rezistenţă se anihilează, în primul rând, prin anticipare şi selecţie. Ştiu că poate sună cinic, dar selectarea partenerilor pe baza unor criterii clare este cea mai sigură cale spre succesul unei relaţii. Stabileşte-ţi criterii foarte clare în legătură cu parteneriatele pe care le faci. O întrebare care ţi-ar putea fi utilă aici este: Ce calităţi trebuie să aibă şi ce defecte trebuie să nu aibă persoana cu care relaţionez?
După ce ai intrat în relaţia de cuplu sau într-un parteneriat de afaceri, rezistenţele pot fi mai greu de anihilat şi ele se transformă, rapid, în resentimente… Adică, al doilea dragon.
Al doilea dragon: Resentimentul
Resentimentul este o emoţie puternică de respingere la adresa comportamentului celuilalt, încă neverbalizată (nu spui nimic!). Ca aburul într-o oală sub presiune, frustrarea ta se acumulează continuu.
Într-o relaţie de cuplu, ar putea fi vorba de resentimente la adresa celuilalt de tipul:
”de ce trebuie să lase mereu farfuria pe masă după ce mănâncă…” sau ”de ce stă în baie atât de mult” sau ”de ce are ticurile astea verbale cumplite”, etc…
Frustrarea este întreţinută de confirmarea aşteptării că celălalt va face, DIN NOU, acelaşi lucru, deşi ar trebui să ştie de-acum că nu îţi place. (Apropo… i-ai spus?)
Al doilea dragon se anihilează vorbind deschis despre ceea ce te deranjează. Fă o ”verificare de rutină” şi decide care dintre lucrurile care te deranjează la celălalt riscă să se transforme, în viitor, într-un balaur (dragon) mai fioros decât resentimentul.
Apoi, solicită o discuţie pe această temă cu persoana în cauză şi explică-i deschis motivaţia ta.
Ai şanse mari să anihilezi ”dragonul Resentiment”, mai ales dacă alegi un moment prielnic în care amândoi să păstraţi o atitudine deschisă şi sinceră.
Manipularea pe care o exercită dragonul Resentiment este, de regulă, una inconştientă. Cel care are acele comportamente nedorite poate simţi că partenerul este nemulţumit, dar nu ştie, încă, de ce. Pe de altă parte, aceste comportamente continuă să declanşeze la partener reacţii interne din ce în ce mai neplăcute, ca şi când ai continua să porţi aceiaşi pantofi care ţi-au provocat băşici în călcâi.
Al treilea dragon:  Respingerea
Respingerea este primul dragon care aruncă flăcări !
Adică, primul dragon care se manifestă zgomotos în exterior.
Dacă nu ai vorbit deschis despre rezistenţele şi resentimentele tale, ele se acumulează până când găsesc o cale de a ieşi la suprafaţă, de obicei zgomotos şi disproporţionat.
Într-un parteneriat de afaceri, cel care izbucneşte îi ia prin surprindere pe ceilalţi tocmai pentru că “nu a spus până acum nimic” despre nemulţumirile lui. Brusc, sub stăpânirea dragonului Respingere, devii furios şi intolerant la exterior, îţi dai demisia, rupi contractul de asociere, părăseşti afacerea sau îl dai în judecată pe celălalt.
În formele sale mai puţin dramatice, dragonul Respingere se manifestă prin vociferări zgomotoase în prezenţa sau absenţa destinatarului. Este vorba de criticismul distructiv. Simplu spus, îţi verşi amarul.
Anihilarea acestui dragon poate necesita ajutor din partea unor prieteni sau a unor specialişti. Practic, dezechilibrul emoţional care îl însoţeşte face dificilă găsirea de soluţii raţionale prin discuţii calme şi rezonabile.
Dragonul Respingere poate să însemne îndepărtarea totală sau doar parţială a celuilalt.
Dacă este doar parţială, când “flăcările” se mai domolesc, intervine o ”perioadă de acalmie” – cel mai parşiv dintre toţi dragonii manipulării inconştiente.
Al patrulea dragon:  Resemnarea
Probabil cel mai bun exemplu de resemnare este relaţia de cuplu în care partenerii sunt mai mult colegi de cameră decât prieteni… Pe uşa camerei lor ar putea fi pusă o etichetă cu textul “Singurătate în doi – natură moartă”.
În afaceri, se poate observa, de asemenea, influenţa acestui dragon atunci când fiecare dintre parteneri lucrează în “departamentul lui”, evitând, pe cât posibil, şedinţele sau întâlnirile de strategie, şi îşi urmăreşte propriile interese, independent de cele ale…colegului.
Cei din jur pot fi chiar păcăliţi de aparenta linişte care domneşte între cei implicaţi…. Dar este doar liniştea care prevesteşte furtuna…
În realitate, “partenerii” se manipulează reciproc pentru a petrece cât mai puţin timp împreună şi pentru a se focaliza pe activităţi individuale sau cu alte persoane care le aduc mai multe satisfacţii. Scuza “n-am timp” este un simptom evident în acest tip de manipulare.
De fapt, dragonul Resemnare pândeşte ocazii în care să “finalizeze” relaţia. Această finalizare nu înseamnă, neapărat, ruptură fizică. Este, mai curând, un simptom psihologic al ”eutanasierii relaţiei”, cu acordul părţilor şi cu păstrarea aparenţelor.
Ruptura va interveni, însă, cel mai probabil pentru că, în căutarea satisfacerii propriilor nevoi, fiecare dintre cei doi va începe să se mişte în sensul dorinţelor sale, de obicei contrare celor ale partenerului.
Anihilarea acestui dragon este Calea alegerii. Practic, când ai conştientizat că te afli în Resemnare, ia o decizie fermă în legătură cu viaţa ta: vrei să continui în relaţie sau în afara ei ?
În primul caz, decide ferm ce poţi să faci şi acţionează. În al doilea caz, acţionează, de asemenea. Resemnarea este, inevitabil, însoţită de apatie, o energie foarte grosieră şi aducătoare de insatisfacţii pe termen lung. Acţiunea, în schimb, este însoţită de energie şi motivaţie.
***
Dacă vrei să eviți acești dragoni, soluția este să începi cu tine ! Mai exact, să conștientizezi ce anume se întâmplă atunci când apare primul sau al doilea sau al treilea dragon. Dacă ajungi la al patrulea dragon, cele prezentate în continuare te pot ajuta numai dacă vrei foarte mult să salvezi relația.
Așadar, cu ce ar fi bine să începi ? Cu înțelegerea situației în care te afli!

Inspiraţie !
http://www.andyszekely.ro/cei-patru-dragoni-relationali/

Medwyn Goodall - Goddess Power (in 432 Hz tuning)

How Kundalini effects Bipolar Disorder

Mark Gungor - Creierul Barbatului vs. Creierul Femeii

Vezi mai multe peTeava.ro

Vezi mai multe peTeava.ro

Vezi mai multe peTeava.ro

Iubirea neconditionata

Activarea vibratiei armonice din dimensiunea a 5-a, a iubirii neconditionate, activare ce se produce in aceasta perioada, si este resimtita puternic inca de la inceputul anului 2015, aduce in vietile tuturor schimbari radicale. Energiile vechi, materialiste, ale trecutului sunt realmente dizolvate si inlocuite cu noile energii, ale iubirii. Se pot destrama relatii vechi, sentimentale sau de serviciu, bazate pe interese materiale. Oamenii, care nu o fac de buna voie, sunt fortati sa-si schimbe sistemul de valori in acord cu sinele lor superior. Acest sistem de valori TREBUIE sa fie bazat pe iubire si nu pe interese materiale. Paradigma " a face pentru a avea" este inlocuita cu " a fi pentru a avea". S-a vorbit mult despre acest aspect , dar acum este momentul aplicarii practice, nu prea mai e loc de teorie. Schimbarile potbparea dramatice pentru cei care nu sunt constienti de ele. Cele mai radicale schimbari sunt cele legate de cupluri si de locuri de munca. Ridicarea vibratiei in dimensiunea a 5-a nu mai permite prelungirea relatiilor toxice si functionarea in servicii care nu sunt in rezonanta cu noua vibratie personala. Cei constienti de acest fenomen se vor bucura de schimbari si nu vor opune rezistenta, stiind ca ele sunt spre binele lor suprem. Cei mai putin constienti vor opune rezistenta la schimbari, fiindca nu inteleg ce se intampla, mai ales daca aceste schimbari nu sunt ceea ce ei sperau sa fie. Multi oameni inteleg prin schimbare, de cele mai multe ori, imbunatatirea situatiei existente, asa cum o proiecteaza din mintea lor limitata, fara sa inteleaga ca o imbunatatire reala, presupune, inainte de toate, daramarea unei structuri vechi, care nu-i mai reprezinta. Momentul daramarii structurii vechi in care ei functioneaza poate fi " dramatic" daca le lipseste aceasta perspectiva a noii paradigme. Daca se rupe o relatie in viata voastra sau pierdeti un loc de munca, inainte de a va plange soarta smile emoticon , incercati sa intelegeti ce atasamente materiale aveti, cat de mult impiedica ele ridicarea voastra in iubire, si incercati sa vedeti partea buna a lucrurilor. Iesirea dintr-o relatie toxica sau pierderea unui serviciu care nu va aduce nicio satisfactie, este semn ca D-zeu va iubeste, si va creaza posibilitatea de a avea parte de altceva, care rezoneaza mai mult cu noua voastra vibratie. Bucurati-va de oportunitati si nu va agatati de vechile energii, caci nu faceti decat sa vedeti o drama in locul unde Universul va elibereaza de poveri inutile. Opunand rezistenta nu faceti decat sa amanati inevitabilul, si sa cadeti in depresie. Incercati sa vedeti dincolo de aparente, caci nimic nu e intamplator. Totul e sa intelegeti CONSTIENT ceea ce se petrece in vietile voastre si mai ales ce trebuie sa invatati din asta. In principiu, IUBIREA. heart emoticon M.C.

Femeia este cartea de vizita a barbatului

“Cea mai importanta carte de vizita a barbatului este femeia de langa el” – este o vorba care mi-a sarit in ochi ieri cand scroll-am pe Facebook.
La o prima vedere, pare o imensa presiune pusa pe umerii fini ai doamnelor noastre.
La a doua vedere insa… nu este!

Vorba asta chiar are sens. Iar pentru asta am stat si mi-am derulat putin viata.
Am stat si am analizat stadiile dezvoltarii mele pana la Vulpescu asta pe care il cititi azi si mi-am dat seama ca toate femeile din viata mea au fost niste oglinzi care reflectau perfect starea mea din acel moment.
O buna bucata a vietii mele am avut de-a face cu partenere terne, “rele”… incrancenate. Acum, privind inapoi, imi dau seama ca erau fix oglinda mea.
Asa eram eu… ala al dracu’, ala care dadea cu toata lumea de pereti la tv, ala care arata cu degetul, ala care judeca, nefiind capabil sa arate cu degetul spre el.
Interesant este ca la fiecare etapa a schimbarii mele si oglinda a fost alta. Si mai interesant este faptul ca desi oglinzile nu au avut nicio legatura intre ele din punct de vedere fizic – ele au fost legate la nivel comportamental – iar tusele lor s-au atenuat in timp, pe parcursul schimbarii mele… pana cand am ajuns sa nu mai am nicio legatura cu ele.
Sigur, nu regret etapele vietii mele, nu regret relatiile pe care le-am avut – ar fi si stupid sa o fac.
Nu, spun doar ca partenerele mele au fost cartea mea de vizita din momentele respective, asa cum este si partenera mea din acest moment.
Drept urmare, daca vreti sa aflati cum ma simt eu, priviti in ochii ei. Asa veti cunoaste cel mai bine adevarul. Asa veti afla cand suntem fericiti sau cand suntem in show-uri.
“Ba ej nebun”? – ar spune unii.
Eu sunt convins ca asa e. De multe ori daca vrei sa-ti dai seama ce se intampla intr-un cuplu… este suficient sa te uiti in ochii ei.
Daca vezi niste ochi tristi, o privire in gol… ingandurata, este posibil ca relatia cu pricina sa aiba mari probleme.
Chiar daca cei doi incearca sa-si mascheze problemele, ochii nu mint niciodata.
Acum sa vorbim putin si despre fizic. Asa cum pe cartile de vizita citesti – “sales manager”, “managing partner”, “executive”, “director’ etc… asa poti sa-ti dai seama ce fel de barbati sunt acestia prin simpla privire a femeilor lor.
Astfel, in functie de infatisarea doamnei… poti sa citesti urmatoarele – “capabil”, “iubitor”, “supus”, “bou”, “porc”, “marlan”, “cocalar” etc…
Totul este acolo, la vedere … pe cartile de vizita din viata lor!
“Bine, bine… si de ce barbatul nu ar fi cartea de vizita a femeii?” – veti intreba.
Sigur ca este! Sigur ca si reciproca este valabila. Asta da si frumusetea relatiilor – acest sistem de oglinzi care trebuie sa fie perfect sincronizat pentru a functiona in armonie.
Cum credeti ca un barbat poate fi fericit langa o femeie ai carei ochi plang sau striga dupa ajutor? Ar trebui sa aiba probleme psihice, iar acolo deja intervine o alta discutie.

Sursa

Curaj, femeie singura! Oricum, ce-a mai rămas din curaj le-a rămas femeilor

Unii bărbați te întreabă ce faci, alții te întreabă cum te simți. Unii îți spun că ești frumoasă, alții îți spun că ești om frumos. Unii te vor, alții te vor fericită. Unii te leaga, alții se leagă de tine. Unii se îndrăgostesc de tine, alții se îndrăgostesc de îndrăgosteala ta. Unora le e dor, altora le e dorință. Unii te văd pe tine, alții o văd pe EA. Pentru unii ești mijloc, pentru alții ești cale. Pe unii îi privești în ochi si adorm, pe alții îi privești și se trezesc. De la unii ai promisiuni, de la alții ai trecut. Cu unii ai poze, cu alții ai amintiri. Unii te-au atins, alții te-au avut. Unora le-ai mângaiat orgoliul, altora le-ai mângâiat sufletul. Cu unii ai râs, cu alții ai fost fericită. Unii te-au devorat, alții s-au hrănit cu tine. Unii ți-au cerut să nu vorbești, alții ți-au cerut să taci, unii te-au ascultat vorbind, alții te-au ascultat tăcând.Unii te-au pustiit, alții te-au mistuit. Pe unii i-ai lăsat să se îndrăgostească, alții te-au iubit fără să te îndrăgostească. Pe unii i-ai vrut alții, pe alții i-ai văzut ca pe unii. Unii ți-au trebuit, altora le-ai trebuit, dar nu în același timp.  De îți lipsesc vreunii, lasă-i să-ți lipsească, vor apărea alții.
Nu, nu sugerez să aștepți, mai rau, sugerez să ai răbdare. Să ai răbdare nu înseamnă sa aștepti bătând cu pixul în masă, timpul nu va trece mai repede, la fel cum nu va trece nici dacă vei aștepta prin paturi străine micul dejun la pat, nici dacă te vei cuibări în brațe ce nu doresc să te strângă,  nici dacă vei prelungi conversații nocturne cu oameni ce vor să doarmă, nici sărutând fără noimă, nici îmbrățișând fără rost. Dacă dai iubire, primești iubire, dar nu e musai să fie de la aceeași persoană și tare îmi e că ai confundat de multe ori disperarea cu iubirea. Știu, sună urât, disperare. Ai fost disperată să iubești la un moment dat, atunci când îți țipa sufletul de singurătate, atunci când evitai ieșirile unde erau numai cupluri, atunci când prietenele tale erau fericite în relații, atunci când nu știai unde faci Revelionul pentru că nu știai cu cine, atunci când ai fi vrut să aparții, să te certe cineva că fumezi prea mult sau să termini cu dietele drastice. Ai fi vrut, cu disperare, să fie cineva, dimineața, să te trezească și tu să te răsfeți, cineva care să îți aducă pastile pentru durerile mentruale și să-ti suporte toanele, cineva, cu care să ai un plan oricât de mic,  cineva din cauza căruia să îți tremure genunchii de grijă, căruia să îi faci capriciile, caruia sa te daruiești toată și să te ascundă în sufletul lui. Ai fi vrut, ți le-ai fi dorit însă, dacă nu ai făcut asta până acum, nu tinde să le cauți acolo unde nu sunt, printre unii, căci nu vei fi doar singură, vei alege să fii singură, dezamăgită și confuză. Să ai răbdare presupune doar două lucruri: să fii frumoasă și să fii deșteaptă. Nu  rămâne până dimineața dacă nu simți, pleacă elegant. Nu manipula, căci ce vei obține va fi departe de adevăr. Nu construi pe iluzii, proiecții ale dorințelor tale de femeie singură. Nu te urca pe viețile oamenilor dacă ei nu simt, urcă-te pe tocuri și învață să mergi chiar și pe drum cu pietre.  Nu spune cuvinte pe care nu le crezi, nu tasta purtată de val, din spatele ecranului, căci s-ar putea să te trezesești în viața ta cu oameni pe care nu ți-i dorești și pe care nu ți i-ai fi dorit niciodată,  deși vei ajunge să crezi că poate îi iubești, nu pustii și viețile lor, căci viața îți va fi ca o gară, prin care se perindă mulți iar tu vei sta tot singură, pe valiza ta, aștepând trenul tău. Lasă-i să aștepte cu tine, dacă vor, dar nu le cere sa-și schimbe biletul pentru că te vei plictisi singură pe drum, căci se vor trezi rătăciți pe drumuri pe care nu planuiseră să ajungă și tot tu va trebui să le fii hartă și nu știu câtă energie îți va mai fi rămas și pentru asta. Nu-ți face un scop din a aștepta. Scopul tau e să fii frumoasă, să fii ca un nufăr, din mâl și din întuneric să te ridici frumoasă și învidiată. Nu invidia, căci și altele tot nuferi ca tine or fi. Fii deșteaptă! Acceptă-ți furia, elibereaz-o, aleargă, pictează, scrie, redecorează casa, fă sex, fără să ceri dragoste, dacă știi că poți, aruncă haine, cumpără altele, mută mobila, fă curațenie, curăță-te de iluzii, nu-ți dori ce nu ține de tine. Fii conștientă. Apropie-ți singurătatea căci e parte din tine și  pare ciudat, dar cândva, s-ar putea să ți-o dorești în doze mici.Citește, citește mult despre orice. Fii ocupată. Abia după ce vei fi știut să fii singură vei putea fi cu cineva, abia după ce vei fi acceptat că îți ești suficientă, vei putea primi pe cineva, pentru ce e el și nu pentru că nu te lasă singură, căci atunci singurătatea nu te va mai speria, pentru că ai învățat din ea, e plină de sens dacă o conștientizezi.
Dacă ai reușit să fii cea de mai sus, te felicit pentru curaj. Da, e nevoie de curaj să aștepti și să nu știi ce, dar totuși să o faci. Să te cunoști și să crezi, fără niciun reper, că vei fi fericită. Să atârni singură globuri în brad și să zâmbești, să trimiți din suflet urări de Craciun prietenelor tale aproape căsătorite, să faci oameni să zâmbească atunci când tu nu ai motive, să te probezi cu rochii pentru Revelion prin casă, deși nu știi unde îl vei face, dar știi că vei fi elegantă, indiferent, să te privești pe tine în oglindă și nu hainele și să o faci în fiecare zi. Pentru asta a fost nevoie de curaj. Femeile care pot avea răbdare sunt femeile greu de îngenunchiat. Sunt femeile care au învățat mult și de la care ai de învățat mult. Sunt femeile din vremea războiului după care bărbații de azi oftează resemnat. Abia aia femeie puternică, să iubească și să aștepte ce iubește și ce poate nu s-ar fi întors niciodată, dar aștepta ocupată, ocupată muncind pentru alte suflete. Abia aia femeie independentă. Este era vitezei, dar nu ar trebui să fie și în sfera emoționalului, să nu ne repezim sentimentele, să nu grăbim deciziile. Independența nu ar trebui să însemne lipsa bărbatului, ci răbdarea din lipsa lui.
Curaj. Curajul ne lipsește din ce în ce mai mult, și nouă și lor. Nu știu dacă mi-ar fi placut neapărat să traiesc în vremea în care bărbatul îmbrăca armura,lua sabia și pleca să lupte, dar mi-ar fi plăcut sigur să trăiesc în vremea în care bărbatul era recomandat de curaj sau de demnitatea de a nu arăta că nu îl are și strangea din dinți, își făcea cruce cu limba și pleca din onoare. Plecau fără să îi asigure cineva că s-ar mai întoarce, că vor apuca să își mai vadă copiii în pragul casei sau să îi vadă pentru prima dată pe cei care urmau să vină. Repet, sa îi vadă măcar o dată pentru prima dată, nu se mai punea problema când va fi acea prima dată. Și cu toate astea plecau.  Iar ele aveau curajul să aștepte.Acum s-a civilizat acest curaj. S-au civilizat și valorile.  Nu mai avem curaj să venim când dorim, să plecăm când trebuie, nu mai au curaj să simtă și să îi lase pe ceilalți să simtă, ne trebuie curaj să fim onești în primul rând cu noi și apoi cu ceilalți, să lăsăm trecutul să treacă, să ne apropiem amintirile și să traim cu ele ca parte din noi, nu să le îngropăm, ne trebuie curaj să alegem ce ne face fericiți și nu ce ne-ar spune alții că ar fi fericirea. Ne trezim la facultăți care nu ni se potrivesc, ne trezim în relații cu oameni care nu ne trebuie, ne trezim în locuri pe care nu noi am vrea să le vedem, ne trezim cu joburi care ne îndobitocesc, ne trezim  în haine care nu ne reprezintă, sigur că sunt mii de motive pentru care facem asta, normal că sunt, cateva explicații se găsesc, dar unul dintre motive e lipsa curajului. Tot de aceea ne-am matematicizat chiar și sufletele și inimile, ne negociem sentimentele cu tehnici agresive, iubim algoritmic și alegem în baza garanțiilor, ne pierdem în strategii de imagine și de marketing, optimizăm orice și eficientizăm totul. În mod clar curajul s-a dus în mare parte, însă, nu știu de ce, dar îmi pare că  femeile își sunt datoare lor sa-și găsească  curaj, căci ei oricum nu mai îmbracă armură și nici săbii nu mai mânuiesc, dar ele tot așteaptă și război nu mai e să le învețe cum, trebuie să învețe singure.
Nu știu cum e mai rău, să îți aștepti bărbatul sau să aștepți acel bărbat printre unii și alții? Trebuie să fie greu, mai ales că atâta libertate de decizie duce la învinuire atunci când deciziile sunt greșite, la etichete și judecăți de valoare. Trebuie să fie greu să te lupți cu așteptarea, cu tine însuți și cu oamenii de lângă. Dar mai trebuie să-ți fie dor și nu dorință, să-ți fie iubire și nu frică. Trebuie să fii fericită, nu comodă. Trebuie să alegi tu și nu societatea. Ești putermică sau te lamentezi, de fapt? Esti „independentă” sau îți negi nevoile? Ești tu sau ești ce vor ei să fii? Trebuie să fii frumoasă și deșteaptă. Atât.

Sursa