Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

luni, 31 martie 2014

Eternului feminin ce traieste prin tine

 http://arta-feminitatii.blogspot.ro/2014/03/eternului-feminin-ce-traieste-prin-tine.html?spref=fb


Scriitorul Ullman spunea:
„A fi şi a rămâne mai mereu tânăr este cu putinţă. Tinereţea nu-i doar o perioadă a vieţii, căci ea este, înainte de toate, o stare constantă şi minunată a minţii . Ea este un efect mirific al voinţei puternice superioare, o calitate admirabilă a imaginaţiei creatoare, o emoţie copleşitoare, benefică, intensă, o victorie deplină a curajului asupra timidităţii, a chemării aproape irezistibile a gustului tainic de aventură asupra stării călduţe pe care o oferă confortul şi asupra prejudecăţilor prosteşti.


http://1.bp.blogspot.com/-JlAW6N1Bo8U/UAV-mYqe6NI/AAAAAAAABvQ/-a0MLBCxXoQ/s1600/syrene.jpg


Nu devii niciodată bătrân doar pentru că ai trăit un anumit număr de ani. Devii bătrân atunci când începe să-ţi fie frică să iubeşti intens şi fără măsură. Devii bătrân atunci când dezertezi, dând dovadă de laşitate, şi refuzi să mai aspiri fiind plin de entuziasm către idealurile divine, sublime.




Trecerea anilor îţi ridează pielea. Renunţarea laşă la cele mai înalte idealuri divine îţi ridează în mod inevitabil sufletul. Toate preocupările noastre josnice, meschine care ne acaparează, toate îndoielile, toate suspiciunile, toate fricile şi toate disperările sunt duşmanii noştri insidioşi, care ne covârşesc încetul cu încetul, ne fac să ne cocoşăm şi ne determină să ne aplecăm către pământ, obligându-ne să devenim una cu ţărâna sau să devenim nişte rămăşiţe necurate înainte de a muri. 




Mereu tânăr este doar acela care, iubind constant şi fără măsură, este şi rămâne un mare curios. El se miră şi se minunează neâncetat în faţa tainelor pe care Dumnezeu i le revelează, descoperind, îmbătat de extaz, mistere acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic deosebit, din cauza opacităţii şi închistării lor.




Un asemenea om se întreabă şi întreabă, întocmai ca un etern copil foarte curios: oare de ce se petrece aceasta? Oare ce va urma după aceea?

El provoacă cu ajutorul lui Dumnezeu evenimentele minunate prin intermediul gândirii sale optimiste, creatoare, puternice şi descoperă mereu noi şi noi bucurii în jocul divin al vieţii.




El contemplă cu atenţie toate sincronicităţile care îi apar din când în când în existenţa sa şi le descoperă semnificaţiile ascunse, înţelegând totodată că acestea toate sunt un dialog al lui Dumnezeu Tatăl cu el. El ştie că, în realitate, eşti la fel de tânăr precum iubirea ta fără măsură şi credinţa fermă şi de nezdruncinat pe care o ai în Dumnezeu.




El a descoperit deja că de fapt eşti la fel de bătrân pe cât de mari sunt închistările, suspiciunile şi îndoielile tale.

El ştie foarte bine că întotdeauna cei perverşi îi judecă pe toţi ceilalţi oameni de-a valma, după propria lor perversitate.




El ştie că atât frumuseţea, cât şi urâţenia se află în ochii privitorului.

El ştie că eşti la fel de tânăr precum îţi este de mare, constantă şi puternică încrederea în sine şi speranţele divine pe care le ai. El ştie că eşti la fel de bătrân ca şi descurajarea şi disperarea ta.




El ştie că poţi să rămâi mai mereu tânăr atâta timp cât vei fi un veşnic îndrăgostit, un romantic incurabil, un iubitor fără măsură, o fiinţă plină de o exemplară bunăvoinţă, veselă, plină de candoare, pură, delicată, tandră şi receptivă.




El ştie că poţi să debordezi de fericire de zeci de ori pe zi atunci când eşti şi rămâi mai mereu receptiv la tot ceea ce este bun, frumos, măreţ, adevărat, sublim, înălţător şi divin.




El ştie că, deşi trăieşti pe Pământ, este cu putinţă să exişti, totodată, într-un tainic paradis atunci când eşti fără încetare receptiv la glasul misterios al inimii, la mesajele îmbătătoare ale energiei iubirii, la spiritele naturii, la omul de lângă tine care are nevoie de ajutor, la chemarea enigmatică a infinitului şi la toate mesajele misterioase care îţi vin de la Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...