Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Femei, treziţi-vă frumuseţea interioară!

Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă aveţi deja o idee despre cum ar trebui să arate el, veţi suferi; de aceea, renunţaţi la asemenea idei. Acesta este corpul pe care îl aveţi, corpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Folosiţi-l, bucuraţi-vă de el. Dacă veţi începe să-l iubiţi, veţi descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. El nu-l mai îndoapă cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îi pasă de el. Nici nu-l înfometează, căci ţine la el. El ascultă de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe. Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează automat. Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge chiar să-l eviţi. Nu-i vei mai asculta mesajele, şi atunci vei ajunge să-l urăşti şi mai mult.

Şi în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă. Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme. Ideea că nu vă place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale. Altminteri, hipopotamul ar ajunge să gândească: “De ce oi fi arătând eu astfel?” Dar lui nu-i pasă.
Renunţaţi la idealul abstract. Iubiţi-vă corpul aşa cum este, consideraţi-l un cadou de la Dumnezeu. Bucuraţi-vă de el şi îngrijiţi-l aşa cum merită. Faceţi exerciţii fizice, mâncaţi atât cât trebuie, dormiţi atât cât trebuie. Luaţi toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul dumneavoastră, la fel ca şi maşina pe care o curăţaţi, la ale cărei semnale sunteţi atenţi tot timpul, ca să vedeţi dacă nu este ceva în neregulă.
Aveţi grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Aveţi grijă de corpul dumneavoastră, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă dumneavoastră dormiţi sau sunteţi trează, dacă sunteţi conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere.

Chiar dacă nu aveţi grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de dumneavoastră. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său. Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi constata că în şase luni corpul dumneavoastră îşi va schimba forma. Este aproape la fel ca atunci când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie: ea devine imediat mai frumoasă. Până acum poate nu s-a îngrijit de corpul ei, dar din clipa în care un bărbat se îndrăgosteşte de ea, ea începe să aibă grijă de el. Îsi petrece ore întregi în faţa oglinzii… căci cineva o iubeşte! Acelaşi lucru se va petrece şi cu dumneavoastră: iubiţi-vă corpul şi veţi vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod violent, fără menajamente. Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi vedea ce se întâmplă!

Urâţenia nu are nimic de-a face cu trupul dumneavoastră. De altfel, nici frumuseţea nu are prea mult de-a face cu corpul fizic. Frumuseţea şi urâţenia corpului fizic sunt aspecte superficiale; adevărul vine din interior. Dacă vă veţi transforma, devenind frumoasă în interior, veţi începe să străluciţi. S-a întâmplat de multe ori: atunci când devine meditativă, chiar şi cea mai urâtă persoană pare mai frumoasă. Frumuseţea şi urâţenia fizică nu sunt foarte importante.  Adevărul nu poate proveni decât din interior.

Eu vă pot învăţa cum să deveniţi frumoasă în interior, şi aceasta este frumuseţea reală. De îndată ce aceasta va ieşi la lumină, aspectul corpului nu va mai conta prea mult. Ochii dumneavoastră vor începe să strălucească de bucurie; faţa dumneavoastră va avea întipărită pe ea o luminozitate aparte. Forma fizică va tinde să devină imaterială. Atunci când graţia începe să curgă în interiorul fiinţei, forma sa exterioară îşi pierde semnificaţia. De aceea, nu fiţi îngrijorată.

Meditaţi, iubiţi, dansaţi, cântaţi, faceţi din viaţă o sărbătoare, şi urâţenia dumneavoastră va dispărea. Înălţaţi-vă fiinţa pe un plan superior, şi ceea ce este inferior în ea va fi uitat, căci nu este decât ceva relativ. Dacă puteţi aduce în fiinţa dumneavoastră o vibraţie superioară, este ca şi cum aţi aduce într-o cameră în care arde o lumânare o lumină mai puternică: lumina lumânării va trece pur şi simplu neobservată. Aduceţi la suprafaţă frumuseţea din interior. Acest lucru nu este nici măcar prea dificil.

În ceea ce priveşte aspectul fizic, eu nu pot face prea multe pentru dumneavoastră; eu nu sunt chirurg plastician. Poate că puteţi găsi vreun chirurg plastician care să vă ajute, dar nu veţi realiza mare lucru. Poate că veţi avea un nas mai scurt, cu o formă mai frumoasă, dar acest lucru nu vă va face mult mai fericită. Dacă rămâneţi neschimbată în interior, frumuseţea dumneavoastră exterioară nu va face altceva decât să scoată şi mai tare în relief urâţenia dumneavoastră interioară, prin contrast.

Treziţi-vă frumuseţea interioară! 

Osho – Cartea despre femei, Editura Mix

Un comentariu:

Alina Dospinescu spunea...

Minunat articol, multumesc!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...