În
manifestările exterioare nu există deloc diferenţă între dragoste şi
sexualitate: sunt aceleaşi gesturi, aceleaşi săruturi… Diferenţa există
în direcţia pe care o iau energiile. Când sunteţi împins numai de
senzualitate, nu vă preocupaţi deloc de cealaltă persoană, în timp ce
dacă o iubiţi, vă doriţi să o faceţi fericită. Sexualitatea şi dragostea nu se deosebesc deci prea mult în planul fizic, ci numai în planul invizibil, psihic, spiritual. Şi cum? E exact ceea ce vreau să vă revelez.
Cei care au studiat problema sexualităţii, psihologii, psihiatri, sexologii, nu au descoperit ceea ce se petrece în domeniul subtil, eteric, fluidic în timpul actului sexual. Ei ştiau că se produc excitaţii, tensiuni, emisii, şi le-au clasat. Dar ceea ce ei nu ştiu este că în cazul sexualităţii pur fizice, biologice, egoiste, se produc în planurile subtile tot felul de ''erupţii vulcanice'' care se manifestă prin forme grosiere, emanaţii foarte îngroşate cu culori şterse, arse, unde predomină roşul, dar un roşu urât… Şi toate aceste emanaţii se scufundă în pământ, unde creaturi tenebroase aşteaptă să se ospăteze cu aceste energii vitale. Acestea sunt creaturi puţin evoluate care se hrănesc adesea după îndrăgostiţi. Sunteţi miraţi, dar acesta e adevărul: îndrăgostiţii (care fac doar sex fără să iubeasca cu adevărat -nn) dau adevărate festinuri lumii invizibile.
În trecut, cu ocazia unei naşteri, unei căsătorii sau unei victorii, regii şi prinţii dădeau festinuri publice care durau mai multe zile. Atunci, toţi dezmoşteniţii veneau să se ospăteze pentru că se dădea de mâncare la toată lumea. Şi vedeţi, e acelaşi fenomen care se repetă, dar sub o formă pe care ştiinţa nu a descoperit-o încă. Când un bărbat şi o femeie se atrag şi se unesc sexual, ei dau de asemenea un festin, care e oferit public în faţa multor altor creaturi. Chiar dacă unirea lor rămâne secretă faţă de alţi oameni, ei primesc vizite din lumea invizibilă, şi din păcate aceştia sunt larve, elementali care vin să se ospăteze pe cheltuiala lor şi să absoarbă tot, pentru că în aceste efuzii nu au decât foarte puţine elemente pentru suflet, pentru spirit, pentru partea divină.
Iată de ce schimburile pe care le fac îndrăgostiţii (care fac doar sex fără să iubeasca cu adevărat -nn) le aduc rar mari beneficii; din contră, chiar sărăcesc: în privirea lor, în culoarea feţei lor, în mişcările lor şi în tot felul lor de a fi apare ceva care nu mai e aşa de viu şi luminos. Aceasta e din cauză că dragostea lor, încă inferioară, a atras creaturi tenebroase. De ce nu au putut invita spirite ale naturii sau chiar îngeri şi spirite luminoase care au de asemenea nevoia de a se hrăni?
Când un mag vrea să facă un ritual, el începe prin a trasa un cerc
în jurul său pentru a se proteja, iar spiritele răufăcătoare care sunt
acolo, în jurul său, îl ameninţă, vor să se hrănească cu el, vor să-l
fulgere, dar nu pot intra, pentru că în acest cerc magul stă ca într-un
adăpost, ca într-o fortăreaţă. Dar bărbaţii şi femeile nu au fost
învăţaţi cum să se protejeze de entităţile tenebroase, şi aceasta m-a
determinat să spun într-o zi ceva foarte îndrăzneţ: că la originea
tuturor nenorocirilor umanităţii se află dragostea inferioară a
bărbaţilor şi femeilor! Din cauza acelora care fac dragoste ca
animalele, într-un fel stupid, dezgustant, infernal, se produc
războaiele şi epidemiile, pentru că dau astfel materiale tuturor
spiritelor doritoare să facă rău umanităţii, le hrănesc, le întăresc.
Dacă bărbaţii şi femeile ar şti asta, ar fi cu adevărat trişti şi
necăjiţi şi le-ar fi ruşine de ce au făcut, şi ar încerca să înveţe cum
să iubească.
Spiritualizarea dragostei este condiţia venirii Împărăţiei lui
Dumnezeu. Deci, cei care şi-au dat seama, cei care au un înalt ideal de
iubire, ştiu că pot servi Împărăţia lui Dumnezeu cu această energie care
este forţa sexuală; când se iubesc, când se îmbrăţişează o fac cu ideea de a consacra această dragoste la realizarea a ceva divin. În acel moment, ei produc emanaţii de o asemenea frumuseţe că îngerii înşişi sunt miraţi, uimiţi şi vin să le aducă cadouri.
Deci, repet, oricare ar fi natura dragostei voastre, gesturile pe care le faceţi sunt aceleaşi: va trebui să vă apropiaţi de fiinţa pe care o iubiţi, să o îmbrăţişaţi, să o mângâiaţi; nimic nu se va schimba; diferenţa este în ceea ce puneţi în aceste gesturi, şi aceasta contează. Cineva spune: “Ah! Am văzut un băiat îmbrăţişând o fată!” şi îi condamnă. Cerul nu vede lucrurile aşa, el priveşte ceea ce au pus în sărutările lor: dacă îşi dau ceva frumos, pur, Cerul îi recompensează. Pe pământ ei pot fi condamnaţi de către ignoranţi, dar în înalt, ei sunt recompensaţi.
Dacă evocaţi în dragostea voastră viaţa eternă, nemurirea spirituală, puritatea, lumina, şi dacă cel pe care îl iubiţi (sau cea pe care o iubiţi) creşte, se transformă şi înfloreşte graţie vouă, atunci e dragoste adevărată, pentru că dragostea adevărată face totul mai bun. Dar dacă iubiţi pe cineva şi persoana în cauză începe să regreseze, trebuie să vă puneţi întrebări asupra calităţii sentimentelor voastre şi să vă spuneţi: “Am aprins această fiinţă. Înainte era splendidă şi acum, e o ruină.” Nu aveţi deci de ce să fiţi mândru, şi trebuie să urmăriţi să reparaţi erorile ce le-aţi făcut.
Dragostea voastră trebuie să facă să crească o fiinţă. Şi aceasta se petrece numai când o vedeţi înflorind graţie dragostei voastre şi atunci puteţi fi fericit şi bucuros, şi să mulţumiţi Cerului că aţi reuşit să o ajutaţi şi să o protejaţi. Dar în general nu se preocupă nimeni de aceste lucruri, şi astfel ei vin şi îmi spun: “O iubesc, o iubesc!… – Da, răspund eu, ştiu că o iubiţi, dar ca pe o găină pe care o puneţi în cratiţă pentru a o mânca: o iubiţi, o devoraţi, şi s-a terminat.”
...
Eu nu neg că sexualitatea e o realitate, dar de ce să ne oprim la această realitate atât de grosieră, inferioară? Există o altă nuanţă a realităţii care e de asemenea reală, dar mai subtilă.
Unele
fiinţe au ajuns să sesizeze şi să trăiască această realitate, şi acum,
pentru nimic în lume nu puteţi să le convingeţi să o abandoneze pentru a
se reîntoarce, ele nu o vor.
Dar
pe ceilalţi, din păcate, pentru nimic în lume nu puteţi să-i convingeţi
să încerce să se lărgească, să ridice gradul iubirii lor; ei neglijează
toate aceste adevăruri care ar putea să-i salveze, continuă să coboare
spre animalitate, şi astfel, evident, ei vor fi dezaxaţi, sfâşiaţi. E
normal, dragostea lor nu putea fi minunată decât pentru câteva minute;
apoi, doar scrum şi cenuşă. Se spune: “A fost atât de frumos…” Da, a
fost dar nu mai este şi aurul a devenit plumb.
În timp ce dragostea cerească rămâne veşnic de aur, nimic nu o poate oxida.
fragmente din O.M. Aivanhov preluate si adaptate de pe
